Etichetă: Biblie

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Oameni cu aripi

Simona Pop: „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”

Distribuiți vă rog

 „Când privesc în urmă, fără cancer, aş fi detestat persoana care urma să devin…”  îmi pare motto de scrie pe uşa cabinetului de dăruit viaţă…

Despre Simona Pop  am aflat de pe Facebook. Întâmplător, aş spune eu; cu un scop bine determinat, ar spune Dumnezeu.

Citeam un articol despre cancer şi, răsfoind file de viaţă ale altor femei, am dat peste aripile ei. Cancer şi credinţă.

Despre Simona nu ştiu să vorbesc. Tot ce pot să vă spun că m-am uitat sute de minute la pozele ei, la cuvintele ei, la viaţa ei. Scrisă de acelaşi Dumnezeu pe care mulţi dintre noi Îl uităm prin sertare prăfuite. Îl ignorăm sau Îl detestăm. Ori Îl blestemăm pentru deciziile noastre proaste. Pentru care devine responsabil întotdeauna Cel ce ne-a dat dreptul să alegem propriul drum.

Mi-am făcut curaj, după câteva ore de citit povestea ei, să o rog să ne înveţe despre Iubire. Despre credinţă, adevăr şi feminitate. Prin toate, dragii mei, au curs picături de cancer. Azi, Simona ne injectează în vene sânge de Dumnezeu. Sperând că vom deveni dependenţi de El pentru totdeaua.

O poveste despre Dumnezeu şi oameni, cu oameni născuţi din Dumnezeu, nu din Big Bang-uri sau maimuţe.

Aripi de drum: Simona, eşti cu sufletul la terapie intensivă. Am citit despre motivul pentru care ţi l-ai dus acolo:  Pentru că „Sufletul – bucata din Dumnezeu creata sa tinda spre cer – l-am tavalit in tarana. L-am imbracat cu tot ce-i lumesc si l-am hranit cu vise care se naruie asemeni castelelor de nisip. Am crezut ca pot sa-l satur singura. Am fost deplin incredintata ca stiu sa il umplu cu cele mai bune lucruri. Dar l-am umplut cu tina…”

Cât de grea e vindecarea lui, şi care sunt tratamentele pe care ţi le aplică Medicul tău personal?

simona-cancer-negru-suc

Simona: Spun adesea ca am purtat cancerul in suflet… L-am purtat si crescut  vreme lunga, ca o buna gazda, pana mi-a parazitat trupul. Am fost bolnava de nemultumire, plina de mandrie, insetata dupa lucruri materiale si cu inima lipita de vise desarte. Am cautat sa agonisesc sub stele, fara sa ma gandesc cat de jos cladeste Cel ce zideste sub soare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cand simti fiorul rece al mortii in ceafa, un sentiment ciudat te invadeaza, iar viata incepe a ti se derula sub ochi. Pe patul de spital a inceput terapia sufletului meu – lent si chinuit. N-am agonizat in dureri trupesti, ci sufletesti. Valul de pe ochii mei incepea sa cada. In fata mea se se petrecea o alta realitate – o realitate pe care pana atunci o negasem.

Am inceput sa constientizez muntele de binecuvantari ascuns de zidul nemultumirilor mele, neputinte mascate de mandrie si desertaciunea viselor cladite pe nisipuri miscatoare. Dumnezeu a inceput sa imi descopere o alta fata a lucrurile si cu maini blande mi-a legat inima cu Cuvinte Sfinte. Am trait, am absorbit si am respirat fiecare Cuvant al lui Dumnezeu, fiecare soapta care imi aducea alinare, fiecare verset ce lasa vindecare peste sufletul meu.  M-am hranit cu mana cereasca desprinsa din pagini de scripturi, m-am vindecat si inca ma vindec cu credinta.

Aripi de drum: Cancerul este un diagnostic crud. De care toţi ne temem. Mulţi se întreabă cum de Dumnezeu, dacă e Dragoste, poate admite ca ai Lui copii să treacă prin chinuri cumplite?! Care e răspunsul tău la această întrebare şi cum ai ajuns la el?

Simona: E un diagnostic crud si pentru mine a fost egal cu moartea. Intr-un fel pot spune ca am si murit,  primind o noua viata, in acelasi trup, dar ca si o alta persoana. Daca ar fi sa dau cancerul inapoi, as refuza cu vehementa!

Da, Dumnezeu a fost, este si va fi dragoste, motiv pentru care in noiembrie 2015 m-a avertizat in privinta vietii mele prin cuvinte clare, precise si fara echivoc. A fost o voce care mi-a spus asa:

 „Daca tu  si sotul tau nu va apropiati mai mult de Dumnezeu, fie veti avea amandoi un accident de masina, fie tu vei te vei imbolnavi de o boala grava cum ar fi cancerul… ”.

 Am refuzat sa cred ca un Dumnezeu care este dragoste poate trimite astfel de avertizari dure. M-am rugat incercand sa alung imaginea „diavoleasca” ce isi facea loc in mintea mea, am sters cu buretele totul si nu m-am intrebat nici o clipa ce ar fi de reparat la viata mea ?! O luna mai tarziu,  cancerul mi-a napadit trupul.

Tarziu de tot am inteles ca Dumnezeu meu, motivat de foarte multa dragoste, a permis o asa crunta suferinta peste viata mea. Nu regret, dimpotriva, ii multumesc! Suferinta mi-a purificat inima, mi-a triat valorile si mi-a cernut prietenii. Pe drumul durerii am cules mai multe roade decat lacrimi, Dumnezeu mi-a separat lucrurile de pret de cele fara pret. Cand privesc in urma, fara cancer, as fi detestat persoana care urma sa devin…

Aripi de drum: Am început  cu suferinţa. Vreau să-mi povesteşti acum despre bucurie. Ce înseamnă ea pentru tine şi în ce lucruri, activităţi şi/sau oameni, o găseşti?

Simona: O data cu cancerul, am incetat sa mai incerc sa cumpar bucuria. Ea nu se gaseste in vitrinele magazinelor frumos ornate si nici pe coperti de reviste glossy. Bucuria nu e ceva ce se castiga cu bani, nu are nici o baza in lucrurile materiale si e departe de visele nostre schiloade. Bucuria despre care vorbesc eu, se cultiva. Bucuria despre care vorbeste societatea, e contrafacuta.

Cancerul mi-a adus intelepciune, invatandu-ma care e sursa adevaratelor bucurii. O gasesc la mine in inima in fiecare dimineata cand deschid ochii si pot sa vad, deschid gura si pot sa vorbesc, imi intind picioarele si pot sa le misc. Bucuria o adun din parfumul strugurilor tomnatici, din frunzele ruginii patate de soare, din picuri de ploaie agitati si apus cu zambet cald. Bucuria e in ochii persoanei dragi, in miros de cafea fierbite si cuvinte ce zidesc.

Privesc cu alti ochi bucuria si imi impun sa o caut in frumosul fiecarei zile, in detaliul oricarui lucru, in tot ceea ce nu are pret. In spital, as fi dat toti banii din lume sa pot simti gustul capsunilor de vara… fie ca mancam nisip, fie fructe, nu era nici o diferenta de gust… Acum ma bucur sa stiu ca exista lucuri pe care Dumnezeu le-a creat sa am eu un stop de fericire!

Aripi de drum: Văd tot mai mulţi oameni care, nedescoperindu-şi misiunea personală, trăiesc plini de resentimente şi amărăciune. Cum ţi-ai descoperit tu menirea, şi care au fost paşii parcurşi ?

Simona: In fiecare din noi a fost pus ceva special. In fiecare inima sunt ingropate daruri sfinte si abilitati unice. Cu totii avem ceva ce ne pasioneaza, dar nu toti facem ceea ce ne pasioneaza. Am stiut dintotdeauna care sunt talantii mei, dar am incercat cu ardoare sa monetizez oricare din calitatile mele. Am esuat dramatic, pentru ca nu m-am nascut pentru asta.

Refuz sa cred ca traiesc pe aceasta lume doar pentru a vietui asa cu mi-am imaginat eu, inchizand ochii la cei din jur.

In urma cu 6 ani pe o lista cu motive de rugaciune am notat timid ca imi doresc ca Dumnezeu sa imi dea experiente cu El, cuvinte si mesaje, dar si o vocatie divina. Nu stiam atunci pentru ce ma rog, dar iata-ma acum: am o experienta scrisa cu degetul lui Dumnezeu, am cuvinte aspru incercate si pasesc spre vocatia pe care El a pregatit-o pentru mine. Pot spune ca acum sunt intr-o misiune in care alerg sa vorbesc despre El si povestea care mi-a dat-o in dar. Dar pana aici, au fost dureri, lacrimi, rugaciuni si staruinte.

Cred ca totul incepe cu un simplu „Doamne, ce ai vrea de la viata mea?„

Dand ragaz si asteptand cu credinta, in taina, raspunsul nu va intarzia sa apara, dar e nevoie de urechi deschise, inimi sincere si renuntare la vise pamantesti…

 Aripi de drum: Cum îi îndemni pe tineri să îşi descopere vocaţia?

Simona: Sunt 4 elemente estentiale: Cuvant sfant, rugaciune, pustiu si renuntare. Reteta e simpla, dar intodeauna implica pustiul si renuntarea.

Retrage-te in pustiu, caci acolo vocea lui Dumnezeu se aude mai clar ca niciodata. Apropie-te de natura, unde poti vedea maretia Creatorului. Paseste in pustiu de buna voie, nu astepta ca Dumnezeu sa te impinga spre destinul tau. Te asigur, ca din prea multa dragoste, o va face. Poate fi pustiu financiar, al relatiilor, al remuscarilor, al durerii… Pustiul poate avea o multime de forme, dar aduce cu sine multe lectii pretioase.

Te retrage dar, te hraneste cu Cuvinte Sfinte si indreapta spre cer rugaciuni sincere. Recunoaste-ti neputintele si cere ajutor!

 Invata sa renunti si incepe sa pasesti pe ape!

 Nu ai nevoie decat de lumina pentru pasul urmator. Dovedeste incredere si nu cauta sa planifici singur urmatorii pasi!

 Planurile lui Dumnezeu si deciziile bune vin intotdeauna insotite de pace…

Aripi de drum: Ce este pentru tine FEMINITATEA, într-o lume în care FEMEIA  a devenit parcă obiect de contrabandă?

simona-cu-sotul-ei

 Simona: Inca invat si eu ce inseamna asta, descopar si testez… aici nu pot sa dau definitii, daca as face-o, cel mai probabil as frange aripi. Imi place sa spun ca in fiecare suflet exista o frantura din cer, fiecare cu o stralucire aparte… Cand toti de vom reuni impreuna, bucatica mea cu bucatica ta vor alcatui frumusetea lui Dumnezeu.

Ma feresc sa leg feminitatea de forme si femeia de legi. Am fost create, educate si inzestrate diferit. Evit sa incadrez feminitatea in niste standarde patrate.

Dar totusi, sunt vehement impotriva hipersexualizarii femeilor in industria mass-media. Ma opun contrariata si oripilata la sloganul zilelor noastre cum ca „femeia si sexul vind.”

Aleg sa nu scrutez orizontul societatii actuale, ci imi atintesc ochii spre cer, incercand sa fac ca bucatica mea de cer sa aiba parfum de Dumnezeu. Cu maini curate, incerc sa lipesc de sufletul meu standarde divine, potrivindu-ma doar etalonului cuprins intre coperti de Biblii.

Aripi de drum: Ce este pentru tine DRAGOSTEA?

Simona: Oh… e greu sa dau un raspuns la asa o intrebare dificila. Cunosc asa de putin din ceea ce inseamna dragostea! Pot raspunde doar prin ceea mi s-a sa permis vad prin usa intredeschisa catre cer. Dragostea adevarata o vom experimenta abia in prezenta lui Dumnezeu. Aici jos, cunoastem in parte si experimentam in parte. Fiecare o percepem asa cum am primit-o.

In dreptul meu aleg sa cred ca dragostea este indelung rabdatoare, plina de bunatate, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu se manie, nu se gandeste la rau, se bucura de adevar, acopera totul, crede totul si sufera totul.

Incerc sa pasesc in ea, oferind-o in fiecare zi din viata mea.

 Am vazut-o si o vad in ochii sotului meu care m-a purtat luni de zile pe brate, mi-a sters lacrimi si mi-a cauzat zambete. O vad in inima lui crescand in fiecare zi, chiar si in cancer. O aud in vorbe dulci, cuvinte de incurajare si in simple fraze. Un „iarta-ma!” e plin de dragoste. Un „multumesc ca existi!” si un „te iubesc!” abunda de dragoste. E plin de dragoste un „Buna dimineata, draga mea!” si un „Ma gandesc la tine!”

 Dragostea se simte cu inima intr-un „imi pasa de tine!” si „Te sustin!”

E dragoste sfanta si atunci cand Dumnezeu nu uita sa ma trezesca in fiecare dimineata. E dragoste sfanta cand primesc raspuns la rugaciuni si alin in framantari. E dragoste sfanta cand Dumnezeu iti traseaza conturul viselor si iti indreapta pasii spre destine cu final ceresc.

Dar toate acestea, nu sunt  altceva decat niste mici particule inca nedesavarsite…

Aripi de drum: Eşti o femeie foarte credincioasă. Noi, cele care ne-am predat viaţa lui Dumnezeu, trebuie să suportăm ironia multora. Plecarea unor oameni dragi de lângă noi, ca urmare a deciziei de a-L urma pe Hristos. Ştiu cazuri în care femeile au acceptat relaţii cu bărbaţi care nu-L cunoşteau pe El, convinse fiind, sau sperând că îi vor întoarce la El. Ce spui despre această atitudine şi ce le sfătuieşti pe tinerele necăsătorite, în privinţa alegerii bărbatului potrivit?

Simona: Culeg cu drag fieare ironie, nota sarcastica si porecla batjocoritoare. Le culeg, caci vor fi nestemate in cununa ce ma asteapta sus. E important ca peste tot ceea ce culegem, sa semanam binecuvantare… Da, societatea actuala incearca a ne pune diverse etichete, dar toate aceste lucuri palesc in fata valorii adevarate pe care o pune Dumnezeu in fiecare inima.

Pentru tine, femeie care cauti barbatul potrivit, da-mi voie sa iti spun:

„Nu alerga dupa Feti-Frumosi cu intentii bune ce te amagesc cu iubiri contrafacute! Nu-ti vinde visele pentru lucruri materiale, te fereste, dar, de toate uraciunile care atrag privirile, tu ramai pura, caci “daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat”. Arunca-ti visele in bratele lui Dumnezeu si lasa-L sa-ti deseneze povestea de dragoste cu degetul Sau.

Crede ca barbatul pe care Dumnezeu ti-l pregateste, va fi alaturi de tine, cand un cancer iti va secera frumusetea. Barbatul pe care Dumnezeu il creste pentru tine, e un soldat in ogorul lui Hristos. Barbatul care il are Dumnezeu pentru tine, poarta in suflet viziuni sacre si vise curate. Barbatul tau va avea ochi luminosi si maini sfinte, pentru ca in pieptul lui, il poarta adanc inradacinat pe Dumnezeu…

Draga mea, nu-ti vinde visele, speriata de ziua de maine, si nu le culege din umbra acestei societati murdare. Tu pleaca-ti genunchiul, viseaza cu ochii lipiti de cer si umpe-ti sufletul cu dragoste indelung rabadatoare, plina de bunatate, dragoste smerita, izvor de pace, bogata in adevar – dragoste nepieritoare desprinsa din rai. Draga mea, tu cladeste-ti azi visele in rugaciune, nu te agata de lucruri desarte, ci lipeste-ti inima de Cuvant… cladeste-ti dragostea pe Stanca – unde nici cancerul n-o poate clatina!

simona-fluturi

 Aripi de drum: Când moare Dragostea, Simona?

 Simona: Dragostea moare atunci cand e inabusita de ura, neiertare si amaraciune. Moare cand o otravesti cu asteptari nerealiste si o incadrezi in norme telenoveliste. Dragostea moare atunci cand privesti mai mult spre tine, si mai putin spre semenul tau. Dragostea moare atunci cand e hranita cu minciuna si acoperita cu masti de lut. Moare cand traim iubiri contrafacute si  cand incercam sa o intretinem cu lucruri materiale.

Dragostea hranita cu egoism si porniri carnale nu e dragoste. E pacat. Dragostea promovata de filme si muzica actuala e ca un cancer al societatii, incet si in tacere acapareaza toate inimile care nu vegheaza…

Aripi de drum: Am văzut pe site-ul tău o rubrică specială, „40 de ZILE DE RUGĂCIUNE”.   Spune-mi, te rog, ce te-a determinat să alegi  acest „program” şi ce vei face cu el mai departe?

 Simona: L-am creat pentru mine si l-am aplicat in primul rand in dreptul meu… 40 reprezinta lupta. Noe a experimentat furtuna 40 de zile, Moise a petrecut 40 de ani in pustie, iar Isus a fost ispitit de Diavol 40 de zile.

In viata fiecaruia dintre noi exista o lupta cu pustiul. Fie ca este vorba de un pustiu al durerii, al relatiilor sau financiar, pustiul este locul in care cresterea este dificila, apa este putina si înaintarea greoaie, caci nu vezi capatul drumului. Pe langa durere, frustrare si seceta sufleteasca, pustiul ne testeaza, ne purifica si ne solicita o autoanaliza si retrospectiva. Pana vom ajunge la forma si caracterul dorit de Dumnezeu, inca vom zabovi in pustiu. Pustiul este un loc al formarii si al definirii caracterului. Totodata, pustiul este insotit de ispita si cere rugaciune.

Noi, oamenii, avem impresia ca o data ce am terminat cu rezolvarea unei probleme, nu ne vom mai confrunta cu ea niciodata. Tratamentul pentru cancer se face in doze de ATAC si CONSOLIDARE. La fel trebuie sa procedam si cu pacatele din viata noastra: le atacam si apoi consolidam zidul de aparare impotriva lor zilnic, deoarece reinnoirea mintii noastre e un proces care trebuie sa aiba loc in fiecare dimineata.

Vreau sa am cat mai multi camarazi de lupta in rugaciune, vreau sa constientizez cat mai multi oameni de vremurile pe care le traim, vreau sa ofer cuvinte incercate si menite sa atinga inimi. Vreau ca oamenii sa experimenteze puterea rugaciunii pe care eu am trait-o si care m-a facut sa supravietuiesc in pustiul cancerului.

 Aripi de drum: Scopul rubricii „Oameni cu Aripi”, de pe blogul meu, este acela de a arăta lumii exemple de reuşită, de credinţă şi de luptă, ale unor oameni care au refuzat să cedeze, chiar dacă nimeni nu credea în ei sau în izbândă. Spune-mi, te rog, o persoană pe care ai vrea să o citeşti în filele blogului meu, de la care oamenii ar avea de învăţat?

 Simona: Oana Albu – captiva intr-un scaun cu rotile, abuzata sexual, cu un trecut tumultuos, dar cu zambet senin, ochi voiosi si dragoste pentru Dumnezeu.

Aripi de drum: Cum şi de ce proiectul „Aripi pentru fluturi”?

 Simona: E un proiect pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima, El L-a facut realizabil si mi-a trimis oameni care sa simta impreuna cu mine.

Stiu care sunt traumele cu care cancerul vine la pachet. Imi doresc sa aduc in fata camerei de fotografiat povesti ale femeilor secerate de cancer, povesti cu amprenta lui Dumnezeu, exemple de credinta si lectii de urmat. Vreau sa demonstrez ca frumusetea nu este conditionata de o podoaba capilara, de numarul de kilograme sau de chipuri imperfecte. Frumusetea adevarata nu poate fi incadrata in etaloane si stereotipuri, caci ea e izvorata din Dumnezeu.

Aripi de drum: Îţi mulţumesc, femeie cu ARIPI,  pentru lecţiile de viaţă pe care ni le oferi şi pentru dragostea cu care ai răspuns rugăminţii mele de a ajuta la zidirea altor suflete. Ai început cu primul pas: ducerea sufletelor lor la terapie intensivă!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Ce trăsături de caracter să cauţi la cel care-ţi va deveni soţ?

Relatii

Ce trăsături de caracter să cauţi la cel care-ţi va deveni soţ?

Distribuiți vă rog

Draga mea, azi îţi scriu despre destinul tău. Despre care ştii că se spune că şi-l face omul cu mâna lui. Nu aş vrea să subliniez prin asta că suntem vinovate pentru că ne alegem uneori parteneri agresivi, imorali, adulteri, cu caractere care ne rănesc adânc. Nu cred că vinovăţia ar trebui să fie cea care să ne guverneze viaţa, după ce am renunţat la acei bărbaţi care ne-au abuzat sau ne-au rănit, ci RESPONSABILITATEA.

Responsabilitate şi angajament

Noi suntem responsabile de angajarea în relaţii sănătoase şi de plecarea din cele toxice. Însă nu înseamnă că a şti că trebuie să  fii responsabilă te şi aruncă într-o căsnicie fericită şi plină de binecuvântări. Cred cu tărie că primul pas pe care orice femeie trebuie să-l facă atunci când alege lângă cine să-şi petreacă tot restul vieţii, este să numească acele trăsături de caracter pe care omul de lângă ea e necesar şi sănătos să le aibă. Ştiţi voi treaba cu: nu poţi face o mâncare bună dacă nu ştii ce ingrediente să foloseşti. Ori dacă nu ştii nici măcar numele acelor ingrediente, cu atât mai puţin vei şti să le alegi.

Cam aşa zic eu că e şi cu căsătoria: notează-ţi în minte şi în inimă trăsăturile de caracter ale celui lângă care vrei să trăieşti până la moarte, şi fii atentă apoi la cei de care te apropii.

Personal, am citit cea mai utilă carte-mărturie pe care cred că e necesar să o citească orice femeie înainte de căsătorie: IUBIREA ÎNSEAMNĂ MAI MULT DECÂT CUVINTE. Autorul ei este Daniel Popescu, un bărbat a cărui soţie, răpusă de cancer, a scris, cu moartea ei, destinul multor femei. Te îndemn să o citeşti şi să o reciteşti până îţi vor fi întipărite în minte şi în inimă învăţăturile pe care un bărbat îngenuncheat de dureri le dă lumii, prin viaţa sa. Am scris despre această carte AICI, deci poţi să-ţi faci o idee despre ea, accesând linkul.

Iată ce am învăţat despre bărbatul dedicat până la moarte, soţiei lui:

                  O LECŢIE CÂT O MIE DE LECŢII

Iubirea învinge orice. Dragele mele, nu suntem lipsite de smerenie dacă cerem un soţ care:

  • împlineşte voia lui Dumnezeu„Pentru mine personal, slujirea are prioritate, fiind un lucru stabilit cu claritate atunci când L-am acceptat pe Dumnezeu ca Mântuitor personal.”

 

  •  se roagă pentru călăuzire„Mă voi ruga înainte de a lua o decizie, şi voi cere un semn lui Dumnezeu în această privinţă, să fiu sigur că nu voi răni această fată.”

 

  •  parcurge studii biblice înainte de căsătorie cu aleasa lui„Am stabilit să parcurgem împreună un studiu biblic despre familie, timp de 3 luni.”

 

  • cere binecuvântare„Ne doream atât binecuvântarea lui Dumnezeu, cât şi a părinţilor.”

 

 

  • păstrează curăţia trupească înainte de căsătorie: „Prin post şi rugăciune am căutat să ne întărim şi să căutăm să împlinim voia lui Dumnezeu exprimată în Sfintele Scripturi, inclusiv în păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie.”

 

  • îşi conduce soţia la Hristos: „Scumpa mea, mă bucur să aud asta, dar hai să ne rugăm, iar dacă Dumnezeu vrea să fii tu acolo, se vor deschide uşile pentru tine.”

 

  •  îşi încurajezează soţia să se dezvolte„Am încurajat-o să îşi dezvolte darul deosebit în cadrul slujirii creştine.”

 

  • dovedeşte maturitate spirituală„I-am spus acelui frate că mă îndoiesc de autenticitatea misiunii sale de a ne vizita, mai ales din cauza lipsei blândeţii şi a mângâierii.”

 

  •  face din rugăciune o disciplină sfântă„Înainte să plecăm din casă, ca de obicei, ne-am rugat.”

 

  • e alături de tine în orice situaţie„Iubita mea, te iubesc. Eu nu pot simţi în trupul meu cât este de mare suferinţa ta, dar încerc să înţeleg puţin din durerea pe care o ai comparând-o cu suferinţa din sufletul meu.”/ „Când îi făceam duş nu putea sta fără oxigen mai mult de 15-20 de minute.”

 

  • cunoaşte Adevărul mai presus de orice lege lumească: „Puteţi aprinde lumânarea pentru liniştea dvs. Să ştiţi că lumina acestei fete este şi va rămâne Isus Hristos, care S-a jertfit pentru ea şi pentru noi toţi. / Credeţi că aceste aparate au ţinut-o în viaţă? Dumnezeu a spus stop vieţii ei şi s-a oprit!”

 Mulţumesc, Daniel, pentru lecţii pe care nici o carte, oricât de bine documentată ar fi, nu ne-ar putea învăţa ce ne-a învăţat viaţa ta, împletită cu moartea celei ce ţi-a fost soţie.”

Iar vouă, femei frumoase, vă spun cu convingere: Nu-ţi coborî standardele, doar pentru că lumea se mulţumeşte cu orice! Citeşte AICI articolul în care îţi spun de ce.

Distribuiți vă rog
Cum mi-au spălat pocăiţii creierul? :)

Credinta

Cum mi-au spălat pocăiţii creierul? :)

Distribuiți vă rog

Acum, când scriu, am un zâmbet larg pe faţă, în inimă o mare iubire şi o puternică dorinţă de a vă împărtăşi escrocheriile pocăiţilor.

Primul meu contact cu pocaitii… poveste reala

Poi povestea mea începe cam asa: acum vreo 20 de ani, veniseră la noi în oraş nişte pocăiţi, care făceau acasă întâlniri de poveste: chemau copiii la ei şi cântau cu chitara,  jucau nişte jocuri pe care eu nu le ştiam, dar care atrăgeau dumnezeieşte.

Am fo’ şi eu racolată. Că fiul lor era colegul meu de clasă. A treia era parcă.  M-am dus la ei acasă, am stat mult peste ora la care erau cursurile mele, şi când am ajuns la mine acasă şi am spus unde am fost, mi-am primit o mamă de bătaie soră cu Acela pentru care te-ai dus. Adică Dumnezeu.

Interdicţie totală- spun ai mei.  Suspunere totală – demonstrez eu.

A, ăştia erau baptişti, să ne înţelegem!

POVESTEA CONTINUA…

Nici n-apucă bine diavolul să-şi scoată coada, că nah acu’ altă belea: 2 colege ale mele mă invită într-o zi la un film la ele la biserică. Asta cu vreo 4 ani după bătaia încasată. În Băileştiul meu frumos, n-auzisesm noi de filme. Că cinematograful era închis de când se deschisese. Deja era paragină. :).

Şi-acu’  ţine-te! Că m-am dus. Şi mi-a plăcut la fel de tare cum mi-a plăcut şi la ăştelalţi. Da’ de data asta m-au lăsat ai mei să merg mai des. Că eram prietenă foarte bună cu fetele acelea, şi ai mei le cunoşteau părinţii, erau oameni de vază. Serioşi. 🙂

Da’ minunea nu durează mai mult de trei zile. În termeni biblici, zilele nu-s mereu de 24 de ore. 🙂 Aşa am aflat eu apoi. Deci nici la mine nu au durat doar 3.  Am decis să mă botez. Ăştia erau adventişti. De ziua a şaptea. Zis da’ nefăcut, că unde s-au pus ai mei pe făcut mâncare numai cu carne de porc, găseau treabă de făcut numai sâmbetele – adventiştii ţin ca zi de odihnă Sabatul, adică sâmbăta, şi sunt foarte stricţi cu privire la respectarea legilor din Vechiul Testament.

Şi-atunci, ai mei  m-au ameninţat că mă dau afară din casă.:)  Şi-am renunţat. Ziceau că îmi închid viaţa. Că se pocăieşte la bătrâneţe, când omu’  îşi trăieşte viaţa. Nu acu’,  când eşti în floarea vârstei.

De data asta, a fost zis şi făcut.

Am pornit prin viaţă să învăţ şi eu să fiu femeie. Eu eram ortdoxă, că uitai să zic. Şi-am pornit-o cu dreptu’:  m-am îndrăgostit de un ateu.

Ţine-te bine, acu’, că eu, care fusesem crescută de o bunică destul de credincioasă, care mă ducea la biserică frumos, mă premenea, –adică mă îmbrăca de gală- tare vroiam să înţeleg de ce iubitul meu cel frumos nu crede deloc în Dumnezeul lu’ bunica.  – fără caterincă, era frumos, de mama a zis că mi-a pus Ăl Mare mâna în cap când l-a făcut să se îndrăgostească de mine. Frumos de întorceau fetele privirea după noi pe stradă. Şi-auzeam des: „Ce-a văzut ăsta la asta?” 🙂

Şi-a început frumosu’ meu să îmi aducă argumente pro ATEISM. Uitai să vă spun că aveam 18 ani. Gata, mă făcusem mare. Şi credeam că sunt deşteaptă şi cu multă minte. Şi tare îmi dorisem un golan. Că ăştia cică sunt versaţi, iubesc foarte pasional şi cu demnitate. Şi-au avut atâtea femei, că li s-a luat. 🙂

Şi acu’ caută una cuminte, să se aşeze la casa lor. 🙂

Şi mă rugam la Dumnezeu – pe cuvântul meu!- să îmi dea unu’ aşa. Şi mi l-a dat. Nah! Cică nu există Dumnezeu! 🙂

N-am să zic povestea, că e lungă şi complicată, dar puteţi vedea aici copia indigo a vieţii mele lângă frumosul din pădurea fără Dumnezeu.

Şi-atunci l-am căutat pe colegul meu, baptist, să se roage pentru mine. Şi s-au rugat oamenii, şi m-am rugat şi eu, şi s-a rugat şi mama, care ulterior s-a întrebat: „De ce nu te-oi fi lăsat eu să te pocăieşti? Că nu mai treceai prin asta!”

Mama s-o spună? E clar, am zis, ceva e în neregulă. Ceva s-a dereglat, acolo, sus.

Am stat cu Dumnezeu până am scăpat de toate chinurile şi coşmarurile, apoi l-am lăsat de o parte, că n-aveam timp de cădelniţe şi lumânări aprinse.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Timpul trecea, şi pe la 22 de ani, Frumoasa din pădurea adormită – acu’ eram frumoasă, mă făcusem şi eu femeie în toată firea. (Nu că la 18 ani nu fusesem frumoasă, însă avusese el grijă să mă sluţească de nu se mai uita la mine nici câinele vecinului!)… aşa, cum vă spusei,  Frumoasa din pădurea adormită se deştepta şi mai mult. Cică.

S-a mutat în Bucureşti la facultate, a trecut prin toate cele ale studenţiei, şi într-o zi s-a îndrăgostit din nou. De unu’ mai copt la minte. Cu mulţi ani mai mare. Că aşa e în afaceri: trebuie să scoţi la masă pe cel de la care trebuie să înveţi să te îmbogăţeşti. Şi bărbatu’ ăsta deştept – ăsta nu le avea cu frumuseţea, dar inteligenţa îl făcea să strălucească- a ştiut unde să puncteze: în suflet. Că acolo cădeam eu uşor. Îmi spuneai 10 vorbe frumoase – hai că nu eram chiar aşa, de 3 vorbe! – 🙂 şi mă cucereai pe loc, după vreo câteva zeci de săptămâni petrecute frumos, cu ţinut de suflet şi privit direct în inimă.

Şi mi-a luat vilă frumoasă, o maşină de lux şi mi-a creionat o carieră excepţională ăsta de acu’: m-am mutat într-o poveste de dragoste ca-n poveşti – aia era vila-, mi-am pus picioarele zilnic în iluziile cele mai placate cu diamante şi mă plimbam cu ele prin viaţă- asta era maşina de lux, şi am devenit cea mai bună la făcut surprize şi dăruit iubire– asta mi-era cariera.

Deci devenisem o întreţinută, cum s-ar zice. Că astea tinere se duc cu bătrâni să-i mănânce de bani.

Eu însă le întrecusem pe toate. Şi stricasem piaţa. 🙂 Că mă întrebau mereu femeile: „Tu eşti sănătoasă? Stai cu unu’ cu atâţia ani mai mare şi nu mergi la un restaurant măcar? Nu pleci într-un concediu?” 🙂

Da’ eu n-avem vreme să le ascult, ori să rumeg la ce îmi spuneau ele, că îmi ocupa iubirea tot timpul. Asta bifată greşit, zic!

Şi-atunci, nu ştiu cum, a apărut iară baptistul. Fostul meu coleg de generală. De unde, nu ştiu. Şi-am mers la biserică la el, în Bucureşti de data asta. Şi-am întâlnit aici o pocăită.

Iar si-a băgat ala cu coarne coada,  ar zice mama. Femeia asta mi-a explicat niscaiva lucruri, ca era şi terapeut. Pocăiţii ăştia sunt şi deștepți, frate, ca asta e nasol. Că aşa reușesc să prostească  oamenii sănătoși mintal.

Numai că femeia asta nu mi-a zis de Dumnezeu mai nimic. Doar niște reguli de bun simţ pe care trebuia să le ştie orice femeie. Dar nu am ascultat. Că nu mă prostise încă ăl’ cu coarne defintiv! 🙂

Am continuat relația mea ştiinţifico-fantastică încă destul, 🙂 după discuția cu doamna cu pricina.
Numai că de data asta, se plângea. Se țipa. Se trăia din suferință. În povestea mea. Se duseseră pe pustii şi maşina de lux- devenise dovleac, şi vila- devenise poveste de can-can. Ce mai rămăsese mi-era cariera: încă eram la fel de bună la făcut surprize şi dăruit iubire:).

Ba încă promovam pe zi ce trecea, că dacă vrei să păstrezi un asemenea bărbat lângă tine, trebuie să-i dovedeşti, nene, nu glumă: să-l laşi cu alte femei, că aşa-s bărbaţii, să-i permiţi să iubească şi p-altcineva, că unde nu e iubire pe mai multe fronturi, nu e deloc:).
Până m-a trimis Dumnezeu Ăsta într-un somn adânc, şi-am dormit mă’ frate, că nu ştiu cum m-am trezit şi am aruncat la gunoi inteligența domnului şi am scăpat de relație :).

Fără vânătăi, de data asta, pe trup. Cu adânci tăieturi însă în suflet. Dar am scăpat tot cu rugăciuni. Că mă trezeam zi şi  noapte rugându-mă să scap de dureri. Şi pe lângă mine se mai rugau şi pocăiţii.

Nu ştiu cum mergea treaba asta cu rugăciunea,  că pe cuvânt că reușeam să mă liniștesc. Dar ciudat era că nu ma chema nimeni la biserică.

Nu mă spăla nimeni pe cap cu Hristos.

Mă gândeam că n-o fi la promoţie, de nu-şi permit să-L folosească decât la „case mari”. 🙂 De Hristos vorbesc. Şi eu, fiind mai casă fără uşi, fără geamuri şi fără acoperiş, nu meritam să-L cheltuiască pe mine. Pe Hristos zic.
Şi-ntr-o zi, am aflat că domnia sa, bărbatul meu cel mai inteligent, mă învârtise bine de tot: trăia în paralel cel puțin două mari iubiri. Apoi 3. Apoi 4. Până n-am mai ştiut să (le) număr. Şi nici ele să mai tacă. S-au strâns clacă şi au povestit strategia domnului erou.
Şi-a venit apoi Salvarea mea. De data asta perfecțiunea întruchipată: şi frumos. Şi deştept. Şi cu tot ce e nevoie pentru o prințesă de condiție medie.:)
Tot lui Dumnezeu i-l cerusem şi pe el. Unde te mai pui că  adăugasem la rugăciune şi „Să  fie credincios, Doamne!” Şi era. Adicătelea zicea că Dumnezeu îi salvase viaţa.

 Fericire mai mare nu mai trăisem niciodată, ziceam.

M-am lăudat pocăiţilor că iubitul meu este credincios şi eu fericită. Dar văzând că nu îmi  ridică nimeni statuie pentru eroina din mine, am încetat iar să mai povestesc oamenilor despre Dumnezeu şi să mai stau de vorbă cu pocăita terapeută, că deh, acu’  ştia şi ea că sunt pe drumul cel bun.

Doar că nu ştia să  (mă) aprecieze:).
Şi-a venit o nenorocire peste iubirea noastră.  Într-o zi frumoasă tare. Şi când tot ce a mai rămas a fost Dumnezeu, am spus atât: „Doamne, dacă Tu exişti, fă o minune şi scăpa de la moarte bărbatul acesta. Şi mă pocăiesc. Chiar de ar fi să mă părăsească!”


Şi El, Dumnezeul ăsta, l-a scăpat. Dar eu nu m-am pocăit. Că era mai bine cu bărbatul frumos decât cu invizibilul Hristos.

Şi-am trăit aşa până într -o seară, când, într-o mare sinceritate specifică bărbatului credincios, 🙂 aud că n-am fost niciodată iubita. Ci doar folosită pentru nişte păcate mai vechi:).
M-am dus la biserică. Să-mi îngenunchez durerea.

Predica se numea: „MULȚUMESC, DOAMNE, PENTRU NU!”

Parcă era pentru mine. Mă rugasem ca Dumnezeul ăsta să readucă iubirea acestui „şi frumos şi deştept”. Să mă iubească din nou. Ca odinioară.

Şi Dumnezeu Ăsta, a zis, de data asta, NU!

Mi-am plâns iubirea. Trebuia s-o îngrop de vie. Nu aveam altă soluție. E ca atunci când ai un copil şi trebuie să-l ingropi de viu. Tu ce-ai face?
Când ai atâta iubire de oferit şi n-ai cui s-o dai, abia atunci doare. Cu adevărat. Omul care nu are nimic de oferit, nu suferă. Nu are de ce.
Dar, în ziua aceea, îngenuncheată şi umilită, am strigat la Dumnezeu să mă ajute să nu devin o criminală. Ci să păstrez iubirea asta şi să o trăiesc atât cât vrea El. Şi cum vrea El. Dumnezeu.
N-aveam cum să o omor. Iubirea e Dumnezeu Însuşi.
Şi-aşa am învățat să o  trăiesc, să o bandajez. Să schimb pansamentul zilnic şi să mă plec pe genunchi când sângele mă îneca.

Şi uite aşa am aflat că sângele Unui anume Hristos m-a spălat şi m-a curățat

Nu pocăiţii.
Nu creierul mi-a fost spălat, ci sufletul.

Nu de pocăiţi, ci de El.
De atunci trăiesc singură cea mai frumoasă iubire.

Aceea de Dumnezeu. Cu toate cheile pe care oamenii mi le dau spre a intra în spitalele de psihiatrie. Cică acolo mi-e locul. 🙂
Dar ştiu un lucru: că Dumnezeu a pregătit un suflet pentru sufletul meu, care să mă ia cândva de mână, să mă ducă într-un loc cu multe coridoare: spitalul de nebuni pe care l-a creat pentru noi. Acela de care vorbea şi Adrian Păunescu: Am făcut pentru noi un spital de nebuni.” (poemul „Eroina eşti tu”)

Terapia de şoc pentru fostii amanți” cine ştie ce va însemna…

Şi dacă povestea mea de dragoste nu va include niciodată un bărbat, nu va fi din cauză că sunt pocăită şi bărbații nu se uită la nebune cu basma pe cap, ci pentru că El ştie mult mai bine decât mine de ce şi ce. (Şi apropos de basmale: nu le-avem pe cap! Noi, pocăitele, că de noi e vorba! Că  n-avem nevoie de ele! Ne-a pus Hristos o coroniță din flori de iubire. A făcut-o cu mâna Lui, din spinii propriei Sale coroane, de la calvar!

28 de ani din viață am făcut ca mine. Şi-a ieşit rău. Am fost nebună, conform lui Einstein: să faci un lucru de o mie de ori în acelaşi fel şi să te aştepţi la rezultate diferite. 🙂
Am făcut voia mea 28 de ani. Următorii 28 decid să mi-i petrec făcând altfel. Să vedem ce iese de acum înainte, nebună, conform lui Hristos! 🙂
Până acum, de 2 ani, n-am aflat niciodată de la  Hristos că are treabă şi trebuie să plece să-şi vadă prietenii, şi în locul prietenilor să-L gasesc de mână cu vreo duduie cel puţin la fel de naivă ca mine.
Până  acum, n-am fost nevoită să sun niciodată la poliție, să-L denunţ pentru abuz, şi nici nu am fost numită Nefemeie 😉 pentru că nu sunt gospodina perfectă doar pentru că nu Îi fac lui, lui Hristos, cartofi prăjiți când I se face poftă.

Sau Când are El puțin chef de a mă înjosi nițel.
Să ne punem Aripi de Drum, zic, să survolam puțin zona spitalului de nebuni, până apare Alesul.
🙂

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să te întorci la Dumnezeu, când L-ai părăsit pentru alţii? Ori pentru tine…

Credinta

Cum să te întorci la Dumnezeu, când L-ai părăsit pentru alţii? Ori pentru tine…

Distribuiți vă rog

Azi e greu. Da, e greu. Printre teancuri de cărţi şi de cursuri, între multe staţii de metrou şi tramvaie bucureştene, azi, sufletului meu i-a fost greu. Nu pentru că a mai fost – pentru a câta oară?! – rănit, ci pentru că azi s-a simţit mai singur. Mai departe de cer, de Dumnezeu şi de dragoste.

Azi, sufletului meu i s-a făcut dor. De linişte. De pace şi de tăcere. 

Se trăieşte frumos în Bucureşti. Între copii. În familii de oameni care ştiu că fără Dumnezeu nu ar putea face faţă încercărilor vieţii.

Se trăieşte la foc automat în Bucureşti. Fără timp de iubit, de cele mai multe ori. Fără timp de tine, cel care ştii că fără Hristos, n-ai nici un rost pe lume. Eşti singur. Şi gol.

Se simte însă rar. La foc pâlpâind a dor de ce-ai vrea să ai. Şi întârzie să vină. Ori să plece. În Bucureşti, se moare de foame. De foame de timp. Timp pentru Dumnezeul care l-a creat. Pe el, pe timp, zic.

În Bucureşti, azi mi-a fost sete. De apa vie. De Cel care m-a scos din Iad şi m-a târât într-o lume unde nimic nu mirosea a fericire, ci a fad. Mi-a fost dor de Dumnezeul pe care L-am lăsat pentru câteva zile, într-un colţ. Ocupată cu ale lumii. Şi n-am mai avut curaj să-L chem. Am simţit c-am greşit. Atât de tare, că nu mai are rost să mai cer înc-o dată iertare. Pentru tot ce n-am făcut. Nu I-am spus, nu I-am cerut.

Azi, în Bucureşti a stat ploaia. Şi, o dată cu ea, sufletul meu. Stătea cu ochii aţintiţi spre cer şi întreba: „Doamne, de ce? De ce doare? De ce nu înţeleg? De ce nu vorbeşti concret? De ce … nu mai am timp… de Tine?”

Am ajuns acasă. L-am întrebat ce are să îmi spună. Cu fierul încins, apăsându-mi pe suflet. A tăcut iar. Aşa cum pare să facă de câteva săptămâni. Şi S-a uitat la mine. Sau mie aşa mi s-a părut. Şi-n ochii Lui am văzut  cuvintele ce-mi stau de câteva luni, lipite pe uşă:

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Tu eşti atât de aproape de Dumnezeu cât alegi să fii. „

Cu pietrele lovindu-mi inima, m-am apropiat de mine, am închis ochii, şi L-am văzut stându-mi aproape, cu mâinile întinse. Acelea străpunse de piroaie.

„Îndrăzneşte!” mi-a spus. „Îndrăzneşte să vii! Timpul tău nu se-mparte la doi. Încă nu. Împarte-l cu Mine, şi vino să iei pace. Lumină. Linişte. Şi tăcere!”

Şi-am îndrăznit. Cum m-am întors? Aşa cum a venit şi El în lume: în umilinţă. În smerenie şi-n durere. Aceea că în goana după împlinire, după vindecare şi maturizare, am uitat să-L iau cu mine. Câteva zile. L-am privit în fiecare dimineaţă şi seară, am dat să m-apropii, să-L rog să-mi strângă mâna şi să mă asigure că e acolo, pentru mine, şi nu mă lasă; dar am trecut mai departe.

Azi, în Bucureşti a durut. Fuga mea în lume, de Dumnezeu. După bani, după informaţii, după înţelepciune. Am omis s-o cer tocmai de la El, Cel care ne-o dă tuturor, atâta timp cât i-o cerem. Smerit. Încredinţaţi c-o vom primi, dacă o vom cere cu toată inima. Şi pentru slava Sa. Nu a noastră.

Azi, la mine-n suflet a fost furtună. Şi-n mijlocul ei, am strigat grăbit, după o mână care să mă prindă, şi să mă salveze. De goană după vânt, după deşertăciune şi după lume.

Nu mi-a dat-o nimeni.

Astăzi, am mai înţeles încă o dată, că Dumnezeu este la o aruncătură de ochi de tine. Trebuie doar să scoţi din ochiul ăla bârne. Şi paie. Şi praf.

Astăzi mi-am dat seama că L-am lăsat pentru mine însămi. Să mă fac mai frumoasă. Mai înţeleaptă şi mai matură. Şi-am sfârşit mai urâtă, mai neînţeleaptă şi mai imatură.

Pentru că le-am căutat pe toate în lume.

„Cum să-nţeleg cât te-a costat, să ierţi deplin al meu păcat?”

 

sursa video: Yotube

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Relatii

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Distribuiți vă rog

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor. Cu riscul de a produce o revoluţie, mă îndrept cu demnitate spre biroul meu mereu răvăşit, în totală dezordine şi aducător de pace. (tocmai datorită acestei dezordini perfecte!) 🙂 Nu să arunc de pe el cu orice-mi pică în mână, spre bărbatul care îmi face zile fripte. Ci să scriu o scrisoare. Deloc timidă. Poate puţin cu iz de ironie şi alură de feminitate.

O scrisoare pentru bărbatul-televizor.

Acela care-şi ia de nevastă „o femeie deşteaptă”. Şi după luna de miere o uită în bucătărie. Şi-aduce aminte de ea numai când îi strigă stomacul de foame şi-atunci se duce glonţ în camera-minune; dar n-o mai găseşte acolo, cu şorţul murdar şi cu polonicul aburind a ciorbă. Ci pe fotoliu, citind cu lacrimile şiroaie, ori cu zâmbetul larg, mirosind  a bucurie.

Îi trânteşte atunci un „Halal femeie de casă eşti tu! Nu auzi că-mi urlă stomacul de foame? O tigaie de cartofi prăjiţi nu-mi faci. De ce te-ai măritat?”

Şi femeia, cu ochii mari, umeziţi de durere şi dezamăgire, lasă cartea jos, se duce să-i împlinească bărbatului ei dorinţa, şi renunţă la sine. În timpul în care el se reaşează confortabil pe canapeaua din sufragerie,şi continuă să asculte mirobolantele ştiri. De la ora … fără număr!

Pentru femeia aceea scriu azi. Pentru femeia care nu are curajul să-şi strige indignarea. Care nu are curajul să se confrunte cu cel care crede că s-a însurat cu O BUCĂTĂREASĂ, nu cu o femeie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Scriu pentru tine, femeie frumoasă, ce ţi-ai lăsat pasiunile în stradă, măritându-te cu maratonistul oraşului. Dar nu cel care câştigă medalii după medalii la alergare, ci la cel ce se pregăteşte zi de zi pentru marea finală: frustrarea de a rămâne un nimeni, pe canapeaua scumpă. Dar nu orice fel de nimeni. Ci acela care aşteaptă să facă avere din pantalonii de trening mirosind a bere ieftină.

Scriu pentru tine, femeie, să-ţi faci curaj să-i trimiţi acest răvaş bărbatului iubit, când apare cu tupeul din ţigara aprinsă, să-ţi reproşeze timpul pierdut cu cititul:

„Dragul meu,

Încep prin a-ţi arăta această filă de carte. E scrisă de Mihail Drumeş, şi se numeşte „Invitaţie la vals”. Înţelege ce poţi din ea, apoi continuă să citeşti ce-ţi scriu cu lacrimile demnităţii în ochi. Da, ochii ăia în care te uitai cândva şi-mi spuneai că sunt nu o femeie, ci un înger. Nu o logodnică, ci o binecuvântare. Ochii ăia pe care azi îi ocoleşti, căci nu mai prezintă interes. Decât lacrimi de mânie, de durere, de dragoste. De regret pentru ce nu mi-ai dat decât până am spus DA.

 

Îţi scriu pentru că nu îmi poţi asculta „conferinţele”. Te plictisesc. Nu-s aşa interesante ca ştirile de la toate orele.

Îţi scriu să-ţi spun cine sunt.

Mi se pare că ori ai uitat, ori nu ai ascultat niciodată cu adevărat ce am spus înainte de „DA!” Ori te faci că nu mai ştii, convins fiind că te voi urma toată viaţa, pentru simplul fapt că-ţi port numele.

Sunt, aşadar, femeia-carte. Părinţii mei mi-au însuflat dragostea pentru foi mirosind a vechi. Pentru slovă, mirosind a certitudine, şi pentru cuvânt, mirosind a nou.

Am învăţat să fiu femeie din filele de care şi azi am grijă ca de cea mai scumpă bijuterie. Port la gât, cu demnitate, jurământul invizibil al adevăratei bucurii: să nu omor niciodată Cuvântul. Ci să-L iubesc tot mai mult. Să-L înmulţesc şi să-L feresc de ignoranţă.

Citesc, dragul meu. Ai ştiut asta de când m-ai cunoscut. Nu din întâmplare te-ai îndrăgostit de mine. Nu de azi pe mâine am devenit femeia căreia îi găseai cele mai mici defecte şi de a cărei realitate te îndoiai. Ţi se părea că sunt vis. Prea frumoasă să fiu adevărată. Nu frumoasă la trup, căci de ăla erai sătul, ziceai, de la altele. Ci frumoasă la suflet. La caracter. Nu înţelegeai de unde atâta răbdare, de unde atâta înţelepciune, de unde atâta blândeţe.

Uite de unde, dragul meu! Din milioanele de foi udate cu lacrimi, pe care le citeam şi le reciteam, să învăţ să devin. Femeia pe care bărbatul iubit să o poarte ca pe un talisman. Şi-am devenit.

Diferenţa între ce sunt azi şi ce-am dorit să devin se scrie pe actul de divorţ.

Cu demnitatea femeii care ştie că o căsătorie se întemeiază pe iubire, nu pe cuptoare pline cu bunătăţi mirosind a MAMA. Şi mâncarea se face din dragoste, nu din frică şi obligaţie. Iar căsnicia e locul în care se împlinesc visele din vremuri de demult. Nu locul în care visele acelea mor, ucise de aburii alcoolului tău, ori de fumul ţigărilor pe care le arzi, una după alta. Cumpărate din banii comuni, din care mie nu-mi permiţi să-mi cumpăr o carte. Poate doar, pe ici pe colo, câte o tavă, să-ţi mai împlinesc câte o dorinţă de dulce. Dulce de tavă, zic, nu de mine. De mine uiţi în fiecare noapte, căci ţi-e mai comodă emisiunea lui Badea, decât femeia suferindă, din patul conjugal.

Îţi scriu, dragul meu, să ştii, dacă nu ai realizat înainte de a mă duce la altar, că a citi nu e prostituţie. Nici adulter. Şi nici indiferenţă. A citi e cunoştinţă. Valorizare şi bogăţie.

Banii cheltuiţi pe cărţile mele nu ajung la jumătatea celor cheltuiţi de tine pe „bericele şi ţigăricuţe”, şi nici nu se ard. Singurul inconvenient, pentru tine, este acela că din cărţile mele am învăţat să nu mă las batjocorită. Cârpită pe ici, pe colo, abuzată ori înşelată. Cărţile m-au învăţat să fiu femeie, şi să nu-mi fie ruşine de asta niciodată. În timpul în care duduiele de pe micul tău ecran (în care ai băgat salarii întregi!) cheltuiesc averi pe botox-uri şi silicoane, eu cheltuiesc cu mult mai mici averi, pe înţelepciune.

Te las de azi, dragul meu, cu tăvile pline de bunătăţi, (învăţate tot din cărţi, apropos!) cu chiuveta strălucind a curăţenie, cu casa mirosind a eu, şi cu biblioteca goală. Pune-ţi în ea baxurile de KENT şi dozele de bere! Pe ici, pe colo, câte o pungă de seminţe şi vreo 300 de baxuri de baterii, să ai când îţi moare telecomanda. De prezervative nu-ţi zic, eşti prea ocupat cu ştirile de la ora … ca să ai la ce să le foloseşti. Îţi amintesc însă de PRONTO şi de SBOX.

Mai şterge din când în când praful de pe televizor. Nu de alta, dar ajungi să-l trimiţi şi pe Badea să-ţi prăjească mirificii cartofi, dacă mai stai mult cu praful pe post de protecţie. Apropos, ştii că Badea citeşte, nu? De asta a ajuns miştocar. Ăla măcar îşi face bani din ce-a învăţat din cărţi, tu îi cheltui pe ce vezi la Tv! Şi-şi face bani din divorţurile ălora ca tine, care-şi lasă nevestele, să se uite la el! (ţi-am zis că e mişto omu’! Mult a trebuit să citească, de a învăţat să prostească poporu’!)

Mă opresc, dragul meu! Îşi doresc casă de piatră, cu paturi din fier, nu din cărţi, cum visam eu! Sper din suflet să te re(căsătoreşti) cu femeia-gospodină perfectă. Care să miroase veşnic a ceapă şi a detergent. Pe care s-o scoţi uşor din citit etichetele, cu care să împarţi pachetele de ţigări şi berile reci. Şi pe care, sper, să n-o curerească Badea, cu înţelepciunea lui. Nu de alta, dar nu cred că viitoarea ta soţie se va putea compara cu „Brumiţa” lui. Nu uita că şi domniţa Brumă citeşte de-i sar capacele (oalelor în care-i prepară lui Badea gustările),  altfel n-ar fi aşa „mişto”. Nu mă refer doar fizic. Da’ pe duduia asta o duce şi capu’. Asta îţi spun aşa, ca desert. Că tot îl aduci în dormitor pe Badea în fiecare noapte. De n-aş fi învăţat din Cuvânt că adulterul e păcat, l-aş fi invitat demult la „o carte”, în dormitor, în timp ce tu îi urmăreai cu jind emisiunile ÎNREGISTRATE. (de pe canapeua din sufragerie.)

Mă iartă, dragul meu, pentru limbajul trivial. Sau cum ţi s-o părea ţie. Nu am ştiut să-ţi transmit mai frumos decizia plecării mele. Pe biletul meu scrie mare: „Destinaţia: Singurătate. Până la staţia Bărbatul-carte.” 

Nu mai am ce să-ţi spun în plus. Poate ţi se pare nedrept, dar TE IUBESC nu mai încape aici. Eu nu iubesc ignoranţi. Musculoşi sau închinători la Mircea Badea. Eu iubesc bărbatul care trăieşte din Cuvânt. Da, acela scris de Dumnezeu.

Semnează:

Femeia-carte”

Susă foto: Google

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]
Distribuiți vă rog
Suntem noi, oamenii, perfecţi? Provocarea de a fi tu însuţi

Credinta

Suntem noi, oamenii, perfecţi? Provocarea de a fi tu însuţi

Distribuiți vă rog

Suntem noi, oamenii, perfecţi?

„Se spune că fericirea înseamnă să tinzi spre perfecţiune ştiind că nu o vei atinge niciodată. Că e important să savurezi drumul spre destinaţie.” – zicală populară

Deseori aud oameni care refuză să devină ceea ce i-a creat Dumnezeu să devină, din teama de imperfecţiune. Din frica de a eşua şi de a le pune cei din jur eticheta de IMPERFECŢI.

Te doare. Pentru că ştii că Dumnezeu e Singurul perfect şi nimeni altcineva. Pentru că ştii că păcatul ne-a făcut robi, dar Hristos ne-a făcut fii de Dumnezeu, prin moartea Lui. Ne-a curăţat şi ne-a iubit mai presus de orice frică a noastră şi de orice greşală.

Ştii că nimeni nu va putea ierta păcatele afară de Cel ce le-a luat asupra Sa. Afară de Cel care Şi-a dat viaţa pentru salvarea noastră. Iar noi înţelegem greşit jertfa Lui. Ne credem Dumnezeu şi avem curajul să nu avem curaj. Să nu îndrăznim, de teama eşecului.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Deşi am citit de sute de ori: „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16:33) ne vrem demni de iubirea Lui şi atunci ne gândim că trebuie să-I arătăm cât de buni suntem. Câte sacrificii facem, parcă pentru a ne cumpăra mântuirea. Fără PERFECŢIUNE parcă ni se pare că El nu ne va accepta. De parcă moartea Lui n-ar fi de ajuns. Îl comparăm pe Dumnezeu cu lumea şi ne aşteptăm de la El la aceleaşi judecată cu a celor de pe pământ.

Sursă: Google

„Nu eşti bun de nimic! Nu ai reuşit să iei nota 10, eşti mai prost ca Ionel!”

Şi deşi Îl descoperim pe Dumnezeu într-o zi, poate după lungi agonii pe paturi de viaţă ajunsă la răscruce, în loc să ne predăm toată viaţa Lui, ne ascundem de El, să nu cumva să ne vadă imperfecţiunile. Convinşi fiind că Dumnezeu ne iubeşte condiţionat.

Nu l-a întrebat oare Dumnezeu pe Adam, după căderea în păcat: „Adame, unde eşti?” Ba da, dar noi nu mai vedem că deşi Adam şi-a primit consecinţa pentru căderea Lui, a venit într-o zi Hristos şi a schimbat tot.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa!” Şi luăm cuvintele acestea ca pe nişte truisme cărora le privim ambalajul şi-l confundăm cu marfa… Şi alegem să nu îl cumpărăm, de teamă că nu vom avea bani. Şi ne-om face de râs în faţa lumii, de vom arăta că avem buzunarele goale.

Ne străduim să fim perfecţi pentru a fi iubiţi, neînţelegând că Dumnezeu ştie foarte bine păcătoşenia noastră. Fără să recunoaştem că pentru El, păcătosul nu este cel stigmatizat. Cel aruncat la ghenă. Ci cel cu care El a stat la masă. Cel pe care îl cheamă în fiecare clipă să vină să-i dea apa vieţii.

Când vom înţelege oare că Dumnezeu nu ne vrea perfecţi? Ci smeriţi. Oameni care să îşi recunoască imperfecţiunile şi să admită că fără El nu sunt nimic. Nu ne vrea obedienţi. Nu are nevoie să fim sclavii Lui. El nu are nevoie de nimic.

Şi noi, „sărmani artişti”, vrem să-I dăm operele noastre de artă, când de fapt SUNTEM NOI ÎNŞINE OPERELE LUI DE ARTĂ!

#Scrie şi tu pe Învaţă.Crede.Iubeşte, folosind formularul de contact!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Până la Tine

Artistii lumii

Până la Tine

Distribuiți vă rog

 

Până la Tine

 

Până la Tine, Isuse, e-un drum

Ce strigă cu jale: „Trăieşte ACUM!”

Până la Tine, Isuse i-o cale

Ce duce la moarte. Păşeşte agale.

 

Până la Tine, Isuse sunt vise

Ce se năruie trist în plicuri închise.

Sunt vise de-o viaţă ce-Ţi cer împlinire

Nimicuri închise şi doar amăgire.

 

Până la Tine, iubite Isus,

Sunt lacrimi amare în ochi de apus

Până la Tine se scutură ploi

Pleacă trecutul, se uită la noi.

 

Până la Tine uităm de iubire

Te blestemăm, Te-alungăm în neştire.

Căutăm plini de neguri văpăi de speranţă

Şi până la Tine îngheţăm fără viaţă.

 

Până la Tine noi plângem în silă

Aşteptăm o minune de oameni cu milă.

Dar până la Tine, Isuse de fapt

E-un singur răspuns plin de slavă de dat:

 

„DA, Doamne, cobor azi din barca-păcat,

Schimb a mea moarte cu tron de-mpărat

Plec, astăzi, Doamne, pe Golgota mor

Mă iartă! Sunt numai un biet vânzător.”

¤ Dacă vrei să scrii pe acest blog, foloseşte formularul de contact! Împărtăşeşte cu noi trăirile tale!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să-ţi alegi partenera de studiu pentru creşterea ta spirituală?

Credinta

Cum să-ţi alegi partenera de studiu pentru creşterea ta spirituală?

Distribuiți vă rog

„Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea deopotrivă. Şi funia împletită în 3 nu se rupe uşor!” (Eclesiastul 4:9-12)

Dorindu-mi să învăţ şi să cresc, în toate domeniile vieţii mele, de multe ori am clacat, am pierdut, am eşuat, am câştigat. Le-am trăit pe toate, adică. 🙂

Am înţeles, după ce L-am primit pe Hristos în viaţa mea, că unul din cele mai mari nevoi ale noastre, ca oameni, este nevoia de conectare. Ştiam acest lucru din formarea mea, ca viitor psihoterapeut. Dar abia când am înţeles perspectiva biblică a acestei nevoi am putut să trăiesc frumos şi în pace cu mine însămi.

Hristos ne-a dat „o poruncă nouă”:  „Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu!” ( Ioan 13: 34)

Ne-a învăţat că avem nevoie de relaţii să putem rezista în lume, pentru că psihicul ne este afectat de singurătate. Nu vorbesc aici despre solitudine, adică despre singurătatea aceea pe care şi eu o iubesc şi despre care scriu, aceea care înalţă. Vorbesc despre a nu avea pe nimeni căruia să îi spui durerile şi bucuriile tale, fricile şi necazurile care te macină.

Vorbesc despre a te crede pe tine pe cuvânt, ci nu pe Dumnezeu, care spune că tu valorezi mult pentru El. Şi de aceea ţi-a dat sentimente, emoţii şi relaţii.

După ce m-am întors spre Dumnezeu, am avut nevoie de încurajare. Am căutat partenere cu care să pot împărtăşi toate câte mă frământau. Să nu credeţi însă că am făcut asta din prima. Nu, m-am zbătut singură o bună perioadă, convinsă fiind că aşa a vrut Dumnezeu pentru mine: să mă descurc singură. Cu ruşinea de a fi cine am fost: o păcătoasă care nu merită iertare.

Ceea ce nu era adevărat. Deloc. M-am zbătut aşa până într-o zi, când am îngenuncheat şi m-am rugat pentru înţelepciune. Să fiu călăuzită spre ceea ce am de făcut cu singurătatea asta a mea.

Şi am aflat: am ales un terapeut creştin care să mă ghideze (voi scrie şi despre alegerea terapeutului potrivit într-un articol viitor!), mi-am creat o rutină prin a citi din Scriptură şi a mă ruga, şi am făcut lucrurile de care îmi era cel mai frică: m-am deschis în faţa oamenilor şi mi-am arătat vulnerabilitatea.

Mi-era frică de judecata lumii. Am fost atât de judecată în viaţa mea, că mi-era ruşine de orice acţiune pe care o făceam. Parcă mă pândea la orice colţ cineva să-mi spună cât de defectă sunt dacă plâng, dacă am probleme, dacă mi-e frică, dacă cer ajutor, etc.

Atenţie însă: nu toţi oamenii sunt buni ascultători, nu toţi oamenii sunt capabili de empatie, nu toţi înţeleg nevoia de a nu judeca! Şi nu doar nevoia, ci şi porunca lui Dumnezeu:

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi! Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura!” (Matei 7: 1-2)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Alegeţi, aşadar, cu grijă, oamenii în faţa cărora să fiţi vulnerabili, altfel veţi fi tot mai afundaţi în frici, depresii şi singurătate!

Iată câteva linii directoare în alegerea partenerei de studiu, care apar în studiul „Femeia împlinită”:

Partenera de studiu:

  • Are aceleaşi valori şi calităţi unice ca tine
  • Se roagă pentru tine
  • Este gata să ţină legătura cu tine şi să te încurajeze
  • Este dedicată creşterii tale
  • Nu îţi este mentoră sau consilieră

Parteneriatul înseamnă:

  1. Să înveţi şi să te dezvolţi pe parcurul călătoriei
  2. Să îndrumi şi să ajuţi pe cineva să îşi atingă scopul
  3. Să fii gata să împărtăşeşti din experienţa ta, pentru ca partenera ta să fie ajutată să-şi descopere potenţialul

Ce să faci într-un parteneriat?

  1. Pui întrebări şi împărtăşeşti idei care să o ajute pe partenera ta să găsească SINGURĂ soluţii pentru problemele ei, NU REZOLVI TU PROBLEMA ÎN LOCUL PARTENEREI
  2. Te rogi şi o încurajezi în procesul de schimbare, NU ACŢIONEZI ÎN NUMELE EI
  3. O motivezi, aducându-i aminte lucrurile cu adevărat importante în călătoria ei, NU ÎŢI ASUMI RESPONSABILITATEA ÎN LOCUL ACELEI PARTENERE!

Dacă eşti într-un grup în care se practică ideile care încep cu NU, (tot ce e bolduit) înseamnă că nu eşti în locul potrivit! Nimeni nu are voie să te judece, să ţipe la tine, să îţi dea sfaturi pe un ton de superioritate!

Dacă te afli într-un astfel de grup, renunţă la el şi caută altul! Atenţie, când oamenii te judecă, nu eşti tu vinovată, ci judecata lor spune ceva despre ei, nu despre tine! În schimb, tu eşti datoare să te întrebi cum ai ajuns în acel punct, să îţi faci o analiză a propriilor comportamente, şi să acţionezi în consecinţă!

Roagă-te ca Dumnezeu să îţi descopere ce se află în spatele comportamentelor tale!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
6 principii biblice care te echipeaza pentru călătoria spre o viaţă plină de semnificație

Credinta

6 principii biblice care te echipeaza pentru călătoria spre o viaţă plină de semnificație

Distribuiți vă rog

Când am început studiul biblic „Femeia împlinită”, mi-au venit în minte versurile poetului Adrian Păunescu:

Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

Am zâmbit la ideea de „imposibil fără noi”, dar am simţit cum mi se rup bucăţi din suflet când mi-am amintit cum am fost eu. Convinsă că nu valorez mai nimic, că nu am drepturi, decât obligaţii, că nu ştiu, că nu pot, că sunt urâtă, că sunt slăbănoagă, că sunt o copilă fără minte. Şi lista poate continua cât n-aveţi voi habar.

Cândva, mă potriveam perfect acestor versuri:

Cântec femeiesc 

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…

(Adrian Păunescu, Destinul femeiesc)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Dar, după lungi ani de „delir”, am înţeles că sunt fiică de Dumnezeu, nicidecum femeie cu destin blestemat.

Începutul vindecării mele a fost greu. Ca toate începuturile schimbării. Mi-era dificil până şi să ascult un compliment pe care mi-l făcea cineva, că imediat găseam vreun defect să-l fac vizibil lumii.

Mi-era greu până şi să gândesc că aş fi iubită necondiţionat de Dumnezeu, să nu mai vorbesc de a simţi dreptul la iubire. Avusesem parte de atâtea „iubiri perfecte” (toate bifate greşit) că şi de aş fi vrut să cred că cineva mă iubeşte aşa cum sunt, şi tot n-aş fi putut. Eram convinsă că e ceva în neregulă cu mine. Şi DOAR cu mine. Eu eram responsabilă pentru toate. Habar nu aveam pe atunci ce aşteaptă Dumnezeu de la mine: credinţă. Şi prin ea, fi-voi vindecată.

Primul pas era să accept ajutorul oamenilor, dragostea lor şi neputinţele mele.

Habar nu aveam că sunt unică DOAR pentru că El m-a creat aşa şi că imaginea de sine reală este aceea văzută prin ochii lui Dumnezeu. Că nu mă pot baza pe modul în care mă văd eu sau alţii, ci doar pe modul în care mă vede El. Orice altceva e „ca reflexia într-o oglindă spartă”, cum spunea cineva.

Am preluat azi, pentru voi, principiile din studiul „Femeia împlinită” , pentru a vi le împărtăşi.

Principiile care, spune studiul, te echipează pentru a trăi o viaţă plină de semnificaţie:


1) Conștientizează-ţi unicitatea! : eşti unică pentru că aşa te-a creat Dumnezeu, nu pentru că ai un trup perfect şi o minte la fel de perfectă!


2) Acceptă sursa! Totul vine de la Dunnezeu, nu de la oameni. Nici măcar de la părinţii tăi. Dumnezeu ţi-a dat această unicitate!

Acestea reprezintă FUNDAŢIA pe care îţi vei construi viaţa.
3) Activează-ți misiunea! Află pentru ce domeniu te-a pregătit Dumnezeu, fiind mereu conştientă că scopul fiecăreia dintre noi este să-i aducem slavă lui Dumnezeu. Şi, cu acest adevăr în minte, să găseşti modalitatea prin care să duci la împlinire planul lui. Eu am aflat că scriitura este arma mea, tu ai altă pasiune poate. Foloseşte-o! El ţi-a dat un talant să-l înmulţeşti, nu să-l ţii ascuns!


4) Redirecţionează-ţi viaţa
!

Acestea  două (3 şi 4) reprezintă DIRECŢIA care îţi modelează intelectul, emoţiile şi voinţa.
5) Traieşte proactiv!

6) Fii perseverentă! 

Acestea (5 şi 6) reperezintă ACŢIUNEA, cu ajutorul căreia vei progresa în viaţă.

Autorii studiului biblic explică mai mult ca perfect îmbinarea celor 3:

FUNDAŢIE + DIRECŢIE+ACŢIUNE : echiparea pentru o viaţă împlinită

Fundaţie+Direcţie (fără acţiune): ştiu cine sunt, cui aparţin şi de ce am fost creată, ştiu că Dumnezeu îşi doreşte însemnătate pentru viaţa mea, însă NU FAC NICI UN PAS către acest lucru.

Fundaţie+Acţiune (fără direcţie): ştiu cine sunt, cui aparţin, dar Nu îmi trăiesc viaţa după planul lui Dumnezeu, trasat de El pentru mine.

Acţiune+Direcţie (fără fundaţie): mă preocupă faptele mele, ştiu că Dumnezeu îşi doreşte ca viaţa mea să aibă însemnătate, dar nu mă accept în totalitate.

Fii sigură că fără Dumnezeu nu eşti nimic mai mult decât o femeie. Cu Dumnezeu eşti prinţesă. De Rege. Creată să devii ceea ce El te-a creat să fii.

Dacă ai întrebări sau nelămuriri în ceea ce priveşte feminitatea ta, foloseşte formularul de contact, şi îţi răspund în cel mai scurt timp. Pentru orice problemă, Dumnezeu a oferit o soluţie!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog