Etichetă: barbat care minte

De ce să spui NU bărbatului însurat? 5 motive care îţi spun cât eşti de valoroasă

Relatii

De ce să spui NU bărbatului însurat? 5 motive care îţi spun cât eşti de valoroasă

Distribuiți vă rog

De ce să spui NU bărbatului însurat? Draga mea, azi îţi vorbesc despre adulter. Din perspectiva ta, ca femeie. Perspectiva lui o lăsăm pentru data viitoare, şi probabil că o voi prezenta printr-un interviu cu un bărbat moral, cu o relaţie sănătoasă, care să îţi vorbească despre ce înseamnă căsătoria şi cum ar trebui ea privită şi trăită.

Până atunci, ne ocupăm de tine. 🙂

Aşadar, de ce să spui Nu bărbatului care are acasă o soţie, de care fie se plânge, fie s-a plictisit, şi acum caută „delicii” în braţele altor femei? Iată câteva motive care sper să te convingă să îl refuzi cu demnitate. Nu prea ştiu cum să tratez bărbaţii „adulterini” într-un mod pozitiv, deci la asta mai am de lucrat şi nu te pot ajuta. Sunt foarte drastică şi deloc finuţă în exprimare când mai primesc câte o invitaţie la cafea de la un astfel de bărbat. „Cu mare drag, dacă vine şi soţia ta!”, îmi este răspunsul (evident ironic!) sau: „Pentru terapie de cuplu îţi recomand terapeutul x!”

Nu voi vorbi aici despre prieteniile sincere dintre noi, femeile necăsătorite şi bărbaţii căsătoriţi, dar promit să scriu despre acest subiect. Acum mă limitez la a-ţi prezenta lista:

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Nu, nu vreau să fiu amanta ta!
  • Nu eşti un obiect de împrumut: când iei ceva doar când ai nevoie de el, fără a-ţi asuma vreo obligaţie faţă de persoana de la care împrumuţi, se numeşte „A TE FOLOSI DE …” Nu e rău să foloseşti obiectele, dar tocmai aici este problema: bărbaţii însuraţi, care te vor în viaţa lor, te vor de împrumut. Te împrumută de la tine însăţi, pentru o perioadă de câteva ore, zile (foarte rar săptămâni) , apoi te duc înapoi de unde te-au „cules” şi dau un semn abia când mai simt nevoia de … altceva. Cere de la un bărbat respect! Şi un mod de a ţi-l arăta este de a te cere în căsătorie, nu de împrumut!
  • Nu eşti prostituată! Oricâţi bani ar avea un bărbat, şi ţi-ar da, nu uita că unul însurat TE PLĂTEŞTE, nu îşi asumă o responsabilitate pentru tine! Responsabilitatea şi-a asumat-o faţă de femeia căreia i-a jurat „pentru totdeauna” dragoste şi căreia i-a dat numele său! Un bărbat care îţi dă bani pentru a face sex cu el în afara căsniciei, chiar dacă îţi spune că te iubeşte, (ceea ce te asigur că este FALS!) este un bărbat obişnuit să OBŢINĂ, nu să ÎŞI ASUME!
  • Nu vei fi niciodată prioritatea, ci opţiunea din viaţa lui! Oricât de „grea” ar fi situaţia lui de acasă, (ceea ce, din nou te asigur, este Fals!) nu eşti mama lui, nici terapeuta lui, să-l scapi de nefericire! Oricând vei avea nevoie de el, va trebui să aştepţi până îşi va face timp şi pentru tine! Orice problemă vei avea, nu te vei putea bizui pe el să te ajute să o depăşeşti! Un bărbat însurat, care vrea o amantă, gândeşte aşa: „Ea este acolo pentru mine, nu eu pentru ea!” şi dacă nu mă crezi, întrebă-ţi tatăl! Eu am făcut-o şi ceea ce mi-a răspuns nu voi uita niciodată!
  • Eşti TU, nu o oarecare! Bărbatul însurat, care vrea o relaţie extraconjugală, CAUTĂ una, nu este dispus să îşi rezolve probleme din căsnicie! Crede-mă, nu este real ce îţi şopteşte: „Numai cu tine mi-am înşelat nevasta, numai tu m-ai făcut să simt ce simt!” Draga mea, aceste cuvinte sunt atât de des folosite, că şi-au pierdut din orice fel de importanţă, dacă au avut vreodată vreuna! Dacă el CAUTĂ o altă femeie, acea femeie putea fi o oarecare, pentru că important pentru el este să îşi satisfacă o nevoie, nu să IUBEASCĂ ! (şi el poate confunda iubirea cu atracţia sexuală, şi de cele mai multe ori, bărbaţii care înşală, fac o astfel de confuzie, pentru că nu au ajuns la stadiul de maturitate, în care să ştie ce înseamnă dragostea adevărată. Dacă încă au nevoie de fluturaşi în stomac să poată defini iubirea, atunci sunt încă nişte adolescenţi în căutare de senzaţional!)
  • Ai nevoie de un bărbat NUMAI AL TĂU, nu de o jumătate de bărbat! Lăsând la o parte ruşinea de a te afişa cu un bărbat despre care toată lumea ştie că are acasă o nevastă, meriţi să fii apreciată şi iubită, nu dusă cu zăhărelul! O femeie are nevoie să se simtă mândră de bărbatul ei. Tu cu ce te mândreşti, când ştii că este cu mâna pe tine, şi cu sufletul pe tava soţiei lui?

 Draga mea, NICIODATĂ, dar NICIODATĂ, un bărbat însurat nu este soluţia pentru singurătatea ta! Pe lângă faptul că nimeni, în afară de Dumnezeu, nu îţi poate împlini toate nevoile, bărbatul cu nevastă acasă nu împlineşte nimic! Nici măcar datoria de soţ!

Şi ca pentru final, te întreb: dacă pe soţia lui o înşală, crezi cumva că pe tine nu te va lăsa pentru alta? Ceea ce face, ţine de CARACTERUL lui, nu de frumuseţea ta, şi nici de „neajunsurile” soţiei lui! Iar caracterul nu se schimbă de pe o zi pe alta! Spune-i NU dacă te curtează, şi RENUNŢĂ la relaţie, dacă o ai deja cu un astfel de bărbat! Şi oricât de mult ar insista să te întorci, refuză!

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folosind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.