Etichetă: asumare

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE.

Credinta

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE.

Distribuiți vă rog

Dumnezeu ştie întotdeauna DE CE! De ce îngăduie furtuna în viaţa ta, de ce NU potoleşte valurile. De ce te priveşte cum te prăbuşeşti la pământ, şi … TACE. ŞI NU doar că tace, dar nici nu intervine. Şi simţi că nu e drept, şi te întrebi, la capătul puterilor: „Doamne, Tu chiar eşti nepăsător, sau nu exişti? Tu chiar eşti un CĂLĂU, sau eşti o născocire a lumii, care, de atâta nevoie de alinare, Te-a creat aşa, din neant, să se amăgească?”

Simona Pop, femeia care a învins cancerul de 2 ori, spunea AICI:

„CÂND PRIVESC ÎN URMĂ, FĂRĂ CANCER, AŞ FI DETESTAT PERSOANA CARE URMA SĂ DEVIN…”

 

 

Şi ne dă tuturor o lecţie de viaţă mai dură, dar mai adevărată decât toate lecţiile pe care le-am învăţat pe băncile şcolii.

Nu am trecut, personal, prin ce a trecut Simona, dar mi-amintesc ca ieri, de cancerul din inima mea. Am refuzat ani de zile să-l scot. Am refuzat citostaticele, am refuzat regimul, am refuzat transfuziile. Am spus NU tuturor şanselor de a mă vindeca de nefericire.

Am trăit ani la rând, mâncând obsesiv orice hrană fără nutrienţi. Şi nu doar fără nutrienţi, ci infestată cu otravă. Mă hrăneam natural, ziceam eu, cu cei mai frumoşi idoli ai lumii: IUBIRILE mari, pentru oameni mici. Nu mici, în sensul de defecţi şi neînsemnaţi. Şi pe ei, pe toţi, pe numele lor, Dumnezeu îi iubeşte ca şi pe mine; nu mici, în sensul de mai păcătoşi ca mine, ci mici faţă de Marele Mântuitor.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Mi-am otrăvit sufletul cu cele mai nocive minciuni, ce aveau cele mai dulci gusturi cu putinţă. Credeam în amăgiri pe care le cumpăram scump, de pe rafturile cele mai accesate ale lumii. Pentru că devenisem dependentă de dulce. Un dulce care mi-a infestat inima. Şi trupul. Şi mintea. Pe toate, la promoţie.

Când nu-mi luam drogul, iubirea aia de care făceam rost fie din braţe de bărbat dependent de orice altceva, numai de Dumnezeu NU, fie din reviste, fie din cărţi imprimate cu ispitele dulci ale altor femei, mai norocoase decât mine, fie din vreun colţişor de iluzie… întram în sevraj. De iubire, da…

Nu însă una îmbrăcată de sărbătoare. Sub nici o formă. Ci zdrenţuită, mirosind a putred.

Şi, să-mi pot reveni, căutam alta. Şi găseam. Una şi mai zdrenţuită. Şi mai putredă. Şi mai în delir.

Şi-am dus-o aşa, ani mulţi. Până ce-am ajuns, într-o noapte, la capătul unui drum ce se sfârşea cu nişte aripi. Pe care scria, cu litere tremurânde: „Ia-le! Puneţi-le, şi zboară spre Iubirea adevărată!”

Le-am luat, să ştiţi! Le-am luat, căci de frica morţii, facem orice! N-aveam însă habar  unde mă vor duce. Am fost sigură că Dumnezeu mi le-a trimis, pe ele, pe aripi, adică, 🙂 să mă scoată (şi de data asta!) din iad.

Dar nu. De data asta, Dumnezeu le-a folosit, să mă ducă în pustie. Unde nu că n-aveam apă. Ori pâine. Ori oameni. Ori aer. Aveam de toate, mai puţin putere să iau din ele. Dumnezeu îmi arăta întinderea de ape în care mă puteam scălda, în schimb, îmi dăduse un ocean de dureri, din cauza cărora nu puteam să mai fac nici un pas.

Tot ce mi-a mai rămas, după ani în care mă amăgisem că fusesem cea mai iubită femeie din Univers, a fost durerea. Mă alesesem cu un cancer în ultimă fază. Al inimii. De care încercasem să scap tot cu cancer. Şi-atunci, pe patul de moarte, am strigat către El.

Nu, nu m-a vindecat miraculos. M-a vindecat în 2 ani şi jumătate de citostatice. De transfuzii. De regimuri. Încă mă lupt cu boala. Da, aia făcută de păcat. Da, ăla ce-a fost spălat la Golgota, pe Cruce. Dar vindecarea nu a presupus automat înlăturarea tuturor durerilor. Nu! A presupus intensificarea lor. A însemnat îngenunchere. Regret. Părere de rău. Smerire. Vinovăţie. Lacrimi. Conştientizare. Dar, mai presus de toate, Asumare.

Mi-am asumat cancerul, cu tot ce presupunea el. Nu Dumnezeu mi-l dăduse, ci eu mă pricopsisem cu el, după ani în care tot ce simţisem că are gust dulce, mâncasem, fără să mă gândesc la consecinţe. Ajunsesem dependentă, şi din dependentă, un tâlhar. Care fura orice, numai să aibă cu ce-şi cumpăra drogul. Furam de la mine, însă. Timp. Respect. Stimă de sine.

Pe toate le vindeam apoi la preţuri de nimic, să-mi iau doza de iubire. Otrăvită.

Şi într-o zi, iubirile astea ale mele, toate la un loc, s-au întâlnit şi s-au sfătuit să mă răstignească. Da, tocmai ele, pentru care făcusem totul. Le dădusem totul.

Şi… cu mâinile şi picioarele strupunse de piroaie, cu sângele şiroind, mi-am întors capul. Aiurea, Fără rost. Aşa am crezut atunci. Şi-am văzut lângă mine, Un Împărat. Răstignit şi El. Condamnat la moarte, pentru că prea mult a iubit. Aproape ca mine, ziceam. 🙂 Nu era aproape, era CU MULT MAI MULT CA MINE.

Cu ultima suflare, am şoptit către El: „Doamne, iartă-mă! Fie-Ţi milă de mine! Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Şi-am murit. Faţă de lume. Şi m-am născut din nou. Din Dumnezeu.

Şi povestea mea o veţi citi într-o zi, între file reale de carte, pe toată, dar până atunci… fiţi încredinţaţi că Dumnezeu ne trece prin valea morţii, pentru a ne învăţa că da, mai mult decât suntem noi conştienţi, putem duce!

Şi da, azi, cu mândrie sfântă, recunosc, asemeni Simonei:

 

„CÂND PRIVESC ÎN URMĂ, FĂRĂ CANCER, AŞ FI DETESTAT PERSOANA CARE URMA SĂ DEVIN…”

Comandă AICI cartea mea, Pune ultima piesă!, să afli iubiri ce te vor duce întotdeauna la răstignire! Să înveţi drumul pe care niciodată să NU mergi! Dar, dacă acum te-ai oprit, şi durerile sunt mari, fii sigur că ceva bun urmează să se întâmple!

Totul începe cu ASUMAREA! Pleacă-te pe genunchi, cere-ţi iertare de la Dumnezeu pentru tot ce-ai făcut, caută un specialist, şi începe chimioterapia. Va durea, va durea cum n-a durut niciodată, şi vei vrea de mii de ori să te întorci înapoi, la vechile dependenţe, şi vei vrea să renunţi; dar la finalul drumului, vei spune ca şi mine, despre iubirile alese în grabă:

Mulţumesc, Doamne, pentru NU!

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Sanatate mintala

20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Distribuiți vă rog

Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur („Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil („Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: „Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: „Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. „Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: „Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: „Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: „Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: „Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: „Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să „repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: „Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: „Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.