Etichetă: amanti

„Te iubesc!” pe Facebook, „Te omor!” acasă

Relatii

„Te iubesc!” pe Facebook, „Te omor!” acasă

Distribuiți vă rog

Am citit astăzi articolul Mirunei. Titlul mi-a înțepat inima şi cum ştiu foarte bine că dacă inima doare, ceva e de povestit cu ea despre trecut, m-am pus pe citit.

Am lacrimat de câteva ori. Mi-am adus aminte de iubirile mele. Alea trâmbiţate în lume şi abuzive acasă.

Ai aşa un iubit frumos şi iubitor, draga mea! Îmi spunea vânzătoarea de la magazinul din fața căminului meu, unde am trăit parte din primu-mi coşmar.

Eu zâmbeam tăcut, ieşeam urlând de durere şi îmi venea să fug în LUME, să nu mai ştie nimeni de mine. Mai ales el, frumosul şi respectuosul.

Urlam, căci în spatele zâmbetului meu şters se ascundeau vânătăi. Pe trup şi pe suflet. Pumni, picioare, tăieturi de lamă…

Ce norocoasă eşti! Spunea alta, văzându-mă de mână cu „bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori. Are atâta grijă de tine! Mereu e atent să nu-ţi lipsească apa din pahar, leucoplastul din geantă, haina de pe umeri când e frig.”

Eu zâmbeam tăcut şi îmi zdrobeam sufletul de tâmple, căci ştiam că nu eram singura căreia îi avea grijă de viață. Mă chinuiam să plec de lângă el, mă certam cu Dumnezeu şi tot acolo eram, peste câteva zile, când reuşea să mă convingă că cealaltă e o greşeala…

Doamne, ce frumoşi sunteți împreună! Cel mai frumos cuplu pe care l-am întâlnit în ultimii ani la evenimente literare! Spunea altă doamnă frumoasă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu zâmbeam tăcut şi mi se spărgeau speranțele de ochii lui ce priveau în trecut, la cea care-a fost. „Fosta era aşa, se îmbrăca aşa, vorbea aşa…”

Pe Facebook eram cea mai importantă, cea mai frumoasă, cea mai înțelegătoare, cea mai iubită. Acasă eram cea mai demnă de milă: trebuia să mă mulțumesc cu ce mi se oferea, căci la câte defecte aveam, nimeni nu s-ar mai fi uitat la mine…

În iubirile care-mi strigau numele în LUME, nu s-a trăit niciodată. S-a supraviețuit. S-a aruncat cu gunoi, cu zgură şi cu apă clocotita pe sufletu-mi. Şi s-a ținut în foc ani de zile demnitatea-mi…

După ani în care am mințit lumea, si o dată cu ea, am mințit femeile care-i admirau pe domnii din viața mea, căci după plecarea mea, au rămas sau au ajuns ele cele înjosite, am înțeles că adevăratele iubiri stau cuminți în suflet, îți sărută mâna a mulțumire pentru ceea ce eşti şi  te iubesc în tăcere, spunându-ţi tacut, cu ochii închiși: Doar tu!

Mulţumesc, Miruna, pentru încă o rană vindecată prin cuvinte. Ale tale. Iar voi, femei cu frumuseţea ascunsă după vănătăi, plecaţi din relaţii abuzive! Fugiţi în lume, orice ar spune şi oricât v-ar judeca ea apoi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Vinovate de iubire?!

Relatii

Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Relatii

Până când află că ne e dor… apoi le e dor lor, de altele?!

Distribuiți vă rog

„Mi-a fost dor de el până m-am făcut mare…” (Mihaela Rădulescu)

Dragă Mihaela,

Să ştii că că există câte un Ayan în inima fiecărei femei. Chiar şi-n a ta. Eu n-am fost aşa norocoasă, să-l fi lăsat acolo, departe, când m-am făcut mare.

S-a făcut şi el. Mai mare ca mine. Şi s-a făcut mai mare şi dorul. Meu.

Au venit multe peste noi. Peste noi amândoi, separat.

Dureri. Frici. Tentaţii. Păcate. Ispite. Iubiri. Despărţiri. Împăcări. Suferinţe. Iertări. Biruinţe. Ridicări. Căderi. Zboruri. Vise şi adevăruri. Minciuni şi dezastre. Deliruri şi vindecări.

Am crescut frumos, Mihaela, cu toate rănile cărora le-am pus fundiţe roşii, crezând că aşa vor durea mai puţin. S-au făcut mari  până şi ele. Rănile, zic. Şi-au aruncat în lume blesteme de dor nesfârşit.

S-au prins blestemele alea. La mine. La mine, pentru că eu n-am crezut nici în ele, în blesteme, şi nici în Dumnezeu. Am crezut că timpul le-o vindeca pe toate, le-o şterge şi mi-o muri şi mie dorul. Îl voi îngropa într-o margine de drum, voi fura o Aripă de înger şi voi zbura spre alte lumi, mai bună ca asta în care n-a fost să-l am pe el.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

M-am făcut mare, Mihaela. Atât de mare, că toate lumile s-au strâns în mine, să se războiască, una cu alta. S-a făcut şi el mare. Atât de mare, că a ajuns până la cer. S-a mutat acolo, cu Aripile câştigate prin trudă multă.

„From zero to hero”, cum spunea Felix în interviul cu tine, a fost multă zbatere. Multe bătălii pierdute. Dar singurul război câştigat.

Singurul care conta. Al uitării de mine. De ce-a fost şi ce-am jurat să fie. Împreună.

S-a oprit într-o zi, la marginea unei iubiri agonizând a viaţă, s-a uitat lung la mine, şi mi-a spus, de pe prispa avionului său de hârtie:

„Mi-a fost dor de tine până m-am făcut mare…”

Şi de-atunci… nu l-am mai auzit niciodată.

Să fie oare adevărat că bărbaţilor le e dor până se fac mari iubirile femeilor lor, apoi le e milă? Ori greaţă? Ori lehamite?

De femeile acelea ….

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Corina Ozon: „Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.”

Oameni cu aripi

Corina Ozon: „Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.”

Distribuiți vă rog

Pornind de la „Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.”, ce m-a determinat să o pictez pe Corina Ozon într-o zi,  a fost amantlâcul.

Chiar aşa! Am scris cândva şi eu despre el, cu ceva ani în urmă,  „dur şi răutăcios”, cum mi-au spus mulţi… Aici. M-am oprit într-o zi, când am înţeles că amanţii nu sunt criminali în serie, 🙂 ci dureri nevindecate. Şi atunci n-am mai putut să-i acuz, să-i urăsc ori să-i blamez.

Am citit-o pe Corina din curiozitate. Să văd cum percep femeile poveştile astea care promit mult şi dau nimic, ori dau tot şi nu promit nimic. Să văd dacă cineva are curajul să spună direct, fără perdea, despre ceea ce oamenii ascund de obicei în spatele ei. Corina a rupt perdeaua asta, ori a ars-o. A avut curajul să se lase privită de la geamul murdar de iubiri condamnate la cătuşe.

Îmi recunosc reticenţa şi întrebarea: „Cum poţi fi atât de directă, în scris, cum poţi transmite atâta pornografie?” ,  atunci când am citit „Amanţii”. Dar azi, ca femeie creştină, îmi recunosc păcatul de a fi judecat. Şi, mai mult de atât, recunosc realitatea  în care trăim: o lume în care a fi „the other one” a devenit mai degrabă regulă, (dacă vrei să trăieşti intens!) decât excepţie.

Ori realitatea asta, Corina o prezintă fără sfială. Şi pentru asta, este, probabil, atât de citită şi iubită. Nu e uşor, cu siguranţă, să ai curajul de a rupe barierele şi de a vorbi despre ceea ce se întâmplă, dar nu se povesteşte, căci trebuie să dăm bine pe sticlă.

„Adică dai o viaţă banii pe curve şi nu te saturi nici după moarte! „/L-am întrebat dacă are ofertă şi pentru femei, adică să fie plimbate cu sicriul de bărbaţi tineri dezbrăcaţi. A zis că nu, că femeile au tendinţa să se pocăiască la bătrâneţe şi să pozeze în sfinte după moarte. Şi m-am gândit că aici are dreptate.” (Nopţile amanţilor)

 

Mi-am făcut, aşadar, curaj, într-o seară, şi am întrebat-o direct, dacă acceptă să stăm la un pahar de poveşti. Fără perdea. A fost la fel de deschisă, cum o ştiam din filele cărţilor sale.

Să respirăm puţin, o clipă de Ozon, zic, şi să vedem ce efect are!

Aripi de drum: Sunteţi o scriitoare controversată :), pare-se! Dacă i-am arde cartea de vizită, cine e, de fapt, Corina Ozon?

Corina: O timișoreancă ajunsă în București odată cu admiterea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, oraș din care a zis că pleacă după absolvire, dar de care s-a îndrăgostit iremediabil. Un om care a ars toate etapele pentru a face ce îi place: 10 ani de televiziune și doi ani de presă scrisă. Updatată cu PR&Comunicare și cu un MBA româno-francez. Îți spun toate aceste lucruri nu ca să mă laud cu CV-ul, că nu e un interviu de angajare. Ci ca să vezi că sunt o femeie normală, care și-a construit o carieră, dar a făcut și face ce îi place. În prezent sunt Șef PR&Comunicare la Imprimeria Națională, am o fată proaspăt studentă la Marketing, iar în timpul liber sunt scriitor.

Aşa deci. Corina e normală. 🙂 E greu de crezut, după toate câte citeşti.

Să îl contrazicem pe domnul care spune direct: „Femeia asta, autoarea adică, nu e întreagă la minte și nici ăia care o citesc, adică nici eu! ” (Cristian Niculescu, București) ? 🙂

Aripi de drum: De ce scrieţi şi pentru cine?

Corina: Când începi să scrii, o faci pentru tine. Este ca orice îndeletnicire pe care o faci din plăcere și din nevoia de a te cunoaște mai bine. Abia după ce ajungi să te cunoști, scrii și pentru cei din jur. După părerea mea, un scriitor este acel om care dorește să se cunoască pe el și își explorează sinele fără rețineri. Nu poți împărtăși scriitura ta, dacă nu știi exact cum ai ajuns să o faci, de ce o faci și mai ales cât de bine o faci. Scriitura este un act de mare responsabilitate față de cititori. Pentru mine a fost o etapa în maturizare și mi-a adus multe beneficii, mai ales interumane și spirituale.

Răspunsul acesta, mie mi-a vorbit despre responsabilitate, smerenie şi curaj. Acela de a recunoaşte că nu eşti perfect, şi că maturizarea presupune arderea unor etape. Fără perdea, şi ea… Vouă despre ce v-a vorbit?

Aripi de drum: Pentru că sunteţi specialist in PR si Comunicare, şi v-aţi ocupat personal de promovarea propriilor cărţi, spuneti-ne cum îşi poate face singur, un autor nou, marketingul?

Corina: Cu multă muncă și renunțare la programul obișnuit. Și, desigur, strategiile sunt definitorii. Iar pentru acest lucru e nevoie de multă experiență și îndemânare. Marketing nu înseamnă doar să promovezi contra cost pe Facebook și nici să te agăți de succesul altora, dacă vrei să ai o identitate. Sunt multe de spus, am în lucru un proiect pe această temă.

Cred că în România este nevoie stringentă de acest proiect despre care vorbeşte Corina. Sunt mulţi oameni talentaţi, care rămân cu talentul în buzunarul de la piept, în dreptul inimii, căci nu ştiu cum să-şi construiască o identitate. Vă promit să vin cu detalii imediat ce va fi gata!

Aripi de drum: Mulţi spun că în România, şi în materie de scriitură, vinde tot sexul. Dacă nu scrii ceva prin care cititorul să facă rost măcar de un orgasm, tu, ca scriitor, n-ai nici o şansă. Căci nimeni nu mai citeşte romantisme. Cum comentaţi aceste păreri? Trebuie, şi scriitorul, ca şi cântăreţul, să se adapteze vremurilor, pentru a supravieţui, sau se poate trăi doar din artă curată, fără a face compromisuri şi a scrie despre „ce se poartă”?

Corina: Eu nu cred acest lucru. Nu cred că publicul român e pervers sau obsedat, pentru că asta s-ar înțelege, nu? Oamenii citesc literatură bună, care să le stârnească sentimente îngropate adânc în uitare, poate. Eu m-am declarat așa: „Colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări”. Cred că un autor este un furnizor de stări ca orice artist. Doar canalul prin care le transmite e diferit. Spre exemplu, ultimul meu volum din trilogia „Amanții”, „Amanții 3.0”, nu conține nicio scenă de sex. A fost devorată la fel ca primele două cărți și puțini au realizat că nu are nimic erotic, pentru că au fost prinși de poveste. Pe de altă parte, sexul face parte din viața noastră. Dacă intervine și în scriitură înseamnă că acolo își are locul, pentru că transmite ceva. Oricum sunt foarte încântată că cititorii români nu sunt atât de pudibonzi cum se credea. Prin cărțile mele am cunoscut oameni deschiși la minte și dornici de lectură. Românii din străinătate îmi mulțumesc pentru că le-am redeschis gustul pentru citit în limba română. Când scrii despre viață, sesizezi toate nuanțele. Dar sexul nu e un scop în sine în scris, decât dacă e vorba de cărți de specialitate, sexologie de exemplu. Un autor poate face dintr-o scenă de sex un poem care să dea fiori. Sau să redea latura dramatică și agresivă a umanului în cazul unui viol. Mai în glumă, mai în serios, să știi că nu e ușor să scrii despre aceste lucruri.

Cuvintele Corinei îmi amintesc despre interviul cu Andrei Neagu, de săptămâna trecută. Iată cum artiştii lumii îşi dau mâna, spre a rupe lanţurile judecăţilor. Mare dreptate, Corina, când vorbeşti despre scriitura despre viaţă. Mi se pare că atât de mult vorbim despre ideal, că pierdem din vedere realul. Iar realitatea e dură. Cu amantlâcurile ei cu tot …

Aripi de drum: Cum e cu feminitatea? Ce anume  o face pe o femeie cu adevărat  feminină, într-o lume în care sexul între „friends with benefits” bate sufletul?

Corina: Fără îndoială că atitudinea și educația. Principiile personale se formează pe parcurs. Mobilitatea acestora însă este foarte importantă în relația sentimentală. Însă tu aduci aici în discuție două concepte diferite care nu se bat cap în cap. „Friends with benefits” este un tip de relație asumat care nu exclude feminitatea. Feminitatea e o atitudine, așa cum am spus. Spre exemplu, cunosc femei extrem de atractive și care au făcut pauze lungi de sex. Feminitatea implică o doză de încredere în propria sexualitate, pe care o poți controla. Cei nesiguri pe sexualitate vor fi mereu într-o căutare instabilă sau impusă de convenții, pentru că necunoscându-se pe ei nu știu ce li se potrivește. De aici, dezamăgiri și eșecuri. Feminitatea este un rezultat al experienței și al conștientizării propriilor valori.

Asta cu potrivitul şi cu necunoscutul lui, mă aruncă în oceanul de tentaţii de a scrie articole întregi despre feminitate:). Despre cine ne învaţă despre ea şi Cine ar trebui să ne fie profesor. Îndrăznesc, aşadar, să o întreb despre iubire. Sunt curioasă dacă o vede ca parte a feminităţii.

Aripi de drum: Se mai iubeşte azi, sau e totul o goană după orgasme, ca după pokemoni?

Corina: Eu sunt optimista de serviciu. 🙂 Și chiar dacă o văd în jur sub diverse aspecte, cred că speranța nu moare. Oamenii și-au schimbat poate modul de manifestare a sentimentelor, însă trăirile sunt aceleași. Ca și suferința în urma unei rupturi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Aripi de drum: Am fost întotdeauna curioasă să aflu cum vede un artist creşterea spectaculoasă a divorţurilor. Se iubea mai mult pe vremuri, când divorţul era o excepţie, sau „se juca după alte reguli”, iar femeile se complăceau în căsnicii abuzive?

Corina: Pe vremuri, divorțul era un stigmat, un afront adus „celulei de bază a societății”. Este indicat ca doi oameni care au epuizat toate canalele de comunicare și vorbesc alte limbi, metaforic, să aiba varianta divorțului. Cred că lucrurile se vor așeza o dată cu noile generații, crescute libere și fără prejudecăți. Cred că pe vremuri, cum spui tu, oamenii aveau mai mult timp să iubească, acum totul este comprimat într-un timp scurt, cu intensitatea unor luni sau ani. Gândește-te că acum oamenii se cunosc mult în online. Sar etapele acelea din real, iar emoționalul este foarte solicitat la prima întâlnire, de exemplu. Dar divorțul nu este decât o consecință a unor alegeri nepotrivite.

Corina parcă e un terapeut care mânuieşte perfect tehnica terapeutică „stroke and kick” : îmi dă speranţă, apoi mi-o spulberă într-o clipă. :)”Generaţiile online”, pe mine mă sperie. Tocmai pentru că în spatele unui ecran, fiecare e cine vrea să fie. Iar amanţii ăştia … 🙂 Să mă opresc, însă, din presupus, şi să trec la subiectul preferat al Corinei:

Aripi de drum: Cum e cu amanţii? 🙂 sunt ei îndreptăţiţi să joace la dublu, sau ar trebui „judecaţi înainte de-a ajunge în iad”?

pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine-povestiri-despre-realitatea-dintre-el-si-ea

Corina: Amanți au fost dintotdeauna. Nu cred că e bine să judecăm pe cineva. La urma urmei, fiecare este răspunzător de ceea ce face în viața lui. Supape vor exista mereu, oamenii au nevoie de reconfirmări ale sexualității și de o reșapare a senzorilor de atracție. Abilitatea de a trasa granițe însă ține de puterea de discernământ a fiecăruia.

Aripi de drum: De ce înşală bărbaţii, şi de ce înşală femeile?

Corina: Din același motiv: dorința de cunoaștere care nu a fost satisfăcută pe parcursul unei perioade de timp.

Scurt şi la obiect, pare-se că „blonda” nu are nevoie de romane întregi pentru a explica simplitatea. Esenţialul şi realitatea. Mulţumim, Corina, pentru promptitudine şi detaşare, şi hai să ne povesteşti puţin şi despre „ceva”- ul care ţine aşa strâns amantlâcurile astea pe care le descrii atât de bine în trilogie.

Aripi de drum: Ce aţi picta într-un tablou numit IUBIRE?

amanti-3

Corina: Depinde la ce tip de iubire de referi. Unul ar fi cu oameni care au grijă de animale, în natură. Altul, cu un bărbat și o femeie îmbrățișați. Îmbrățișarea este cea mai frumoasă formă de cunoaștere fără cuvinte. Prilejul de a veni în contact cu celălalt pe o suprafață mare a corpului este de neprețuit și atât de intimă, încât mă mir că nu a fost interzisă în public. De aceea ar trebui să ne îmbrățișăm des, nu se știe ce vremuri vor veni. 

Eu am spus că e terapeut „blonda asta”. 🙂 Am citit cândva că un terapeut foarte bun este, în acelaşi timp, şi un foarte bun artist-scriitor. Numai aşa poţi înţelege cu adevărat trăirile din spatele unei măşti de clovn. Ori de paiaţă. Ori de OM.

Şi, cum îmbrăţişarea a fost creată de Dumnezeu, şi vorbim aici cu „autoarea unor amanţi celebri”, îmi fac curaj să o întreb dacă Dumnezeu are vreun loc în ecuaţia asta:

Aripi de drum: În ce relaţie sunteţi cu … Dumnezeu? Este El o născocire a unor „schizofreni”, sau există cu adevărat?

Corina: Dacă știam răspunsul la această întrebare, eram un om bogat.:) După mine, relația cu Dumnezeu înseamnă împăcarea cu sine și apoi cu cei din jur, pentru a trăi în liniște.

Corina, nu ştiu la ce bogăţie vă referiţi, dar cred că subiectul acesta îl vom diseca într-o zi, spre vindecare, cu siguranţă! 🙂

Aripi de drum: Spuneţi-mi o carte în care aţi vrea să vă mutaţi.

Corina: Trăiesc atât de mult în cărțile mele în ultimii ani, în sensul că în marea parte a timpului scriu, încât îmi doresc să mai trăiesc și în viața mea. 🙂

Pentru că avem nevoie s-o lăsăm să mai trăiască, aşa cum spune, şi-n viaţa sa, eu vă invit să îi citiţi ultima carte, „Până când mă voi vindeca de tine”.  (poţi comanda aici) Voi scrie într-o zi despre ea, aşa cum simt şi cum REsimt vindecarea prin iubirea adevărată. Să trăim, zic, puţin, în cărţile Corinei, noi, cei sătui de trăit în propriile vieţi! 🙂

zilele-amantilor

Aripi de drum: Pe cine aţi dori să citiţi în filele blogului „Aripi de Drum” ?

Corina: Era să zic Ana Barton, prima care mi-a venit în cap, pentru că e un om pe care îl prețuiesc, dar deja ai intervievat-o. Pot să spun mai multe nume, nu? Cristina Nemerovschi, Ștefan Caraman, Radu Găvan...colegi la editura Herg Benet, o echipă frumoasă și unită prin diversitate. Înțeleg că te referi la scriitori. Altfel, mi-aș dori să-l citesc aici pe Harrison Ford. 🙂

Mulţumesc, Corina Ozon, pentru provocarea unui adevăr pe care tu ni-l prezinţi fără perdea! Şi pentru răspunsurile care nasc întrebări.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog