Etichetă: alina ilioi

Femeia nu e sac de box, e mătasea fiecărei atingeri!

Relatii

Femeia nu e sac de box, e mătasea fiecărei atingeri!

Distribuiți vă rog

Asociaţia Touched România.

Am auzit despre ei acum câteva luni, când am cumpărate câteva prăjituri făcute de mamele din centrul  CASA AGAR.  Citiţi despre el aici.

Am vrut să merg să le vizitez pe femeile frumoase de acolo, dar timpul nu mi-a permis.

De ce dorinţa mea de a păşi pragul acestei case? Pentru că, în urmă cu 11 ani, am trăit coşmarul unei mari iubiri. O iubire în care am aflat că o relaţie dintre un bărbat şi o femeie se bazează pe putere. A bărbatului. Că nu ai drepturi, ca femeie, ci doar îndatoriri.

„Pentru că aşa spun eu!” mi-a fost deviză 2 ani. Poate 3… nu mai ştiu exact. El, bărbatul frumos, pe care toate femeile îl priveau tăcut pe stradă, îl doreau pe ascuns sau „în direct”, era ceea ce unele femei numesc azi „monstru”. Eu nu-l (mai) numesc aşa. Am înţeles, după foarte mulţi ani trăiţi în frica şi ruşinea de mine însămi, că nu era un monstru, ci un om cu un trecut urât. Plin de războaie câştigate de alţii, doar pentru că „aşa spun eu”. Aşa spuneau ei. Cei care i-au făcut viaţa chin. Că au fost părinţi, că au fost profesori, că au fost străini … asta nu ştiu.

Ce ştiu este că Dumnezeu mi-a dat harul unei meserii care să mă înveţe să înţeleg de ce mă umilea. De ce mă lovea şi de ce vroia să calce peste tot ce însemnam eu.

Asta nu îi scuză cu nimic comportamentul, însă m-a ajutat pe mine să iert. Să înţeleg şi să mă iubesc. Să încetez a crede că era vina mea pentru toate loviturile!

 

Sursă foto: Google

N-am să detaliez povestea, sunt multe, prea multe asemenea. A mea nu e cu nimic mai valoroasă. Ce vreau să ştiţi este că Toate femeile abuzate, sub orice formă, sunt valoroase. Deşi se cred ieftine. Foarte ieftine.

Am avut cândva, în anul al treilea de facultate, un proiect căruia i-am dat numele „Un nou început”. Visam pe atunci să îmi deschid un astfel de centru, pentru a ajuta sufletele lovite. Căci cel mai sfâşiat ţi-e sufletul atunci. Pumnii şi picioarele pe care ţi le serveşte pe post de mese principale ale zilei se duc. Se consumă. Ce rămâne e umilinţa. Frica şi deznădejdea. Siguranţa că tu nu valorezi nimic.

E greu să înţelegi, probabil, atunci când nu ai trăit Iadul. Eşti foarte tentat să acuzi femeia. Am auzit de mii de ori: „Înseamnă că îi place, dacă stă! E proastă, n-ai ce-i face!”

Oameni frumoşi, nu suntem proaste şi nici masochiste! Suntem femei speriate de noi înşine, convinse că nu valorăm nimic şi nu avem nici un drept! Nu vrem să ne victimizăm, de aceea tăcem. Şi de aceea.

Primul motiv e frica. De el, de bărbatul iubit până mai ieri, de viitor, de oameni, de acuze. De reproşuri. De tot ce înseamnă ALTFEL.

Nu ne place bătaia! Nu ne place vineţiul. Nici negrul-cenuşiu. Mi-a luat mult să accept culoarea mov în viaţa mea, după anii de teroare. Negrul-cenuşiu nici acum nu îmi spune o poveste romantică. Nu îmi vorbeşte despre dragoste, senzualitate şi feminitate la miez de noapte. Îmi spune doar povestea tristă a unei iubiri bifate greşit!

Am privit cu lacrimi nu doar în ochi, ci şi în suflet, mămicile frumoase ce defilau cu sfială. Li se citea în privire, în gesturi şi în paşi, teama. Nesiguranţa şi umilinţa îndurate.

Simţeam nevoia să le îmbrăţişez pe fiecare în parte şi să le spun că ştiu. Ştiu mai bine decât arată ele, că povestea lor nu s-a încheiat. Se scrie în continuare, pe cer. De un Dumnezeu care ştie foarte bine de ce le-a adus acolo, la Casa Agar. Ştie ce vor face în continuare şi ştie cum vor putea trece peste toate câte au în inimă.

„Am primit pumni în loc de mângâieri. Căminul meu s-a transformat într-o celulă. Mi-am dorit flori şi am primit spini. La Casa Agar mi-am adunat cioburile şi am reconstruit…”, spunea o femeie frumoasă, într-unul din clipurile prezentate la eveniment.

sursa foto: Google

M-a impresionat simplitatea. Din gesturile lor. Din viaţa lor, şi din copiii lor.

M-a durut însă, mult, lipsa. Lipsa implicării celor ce pot oferi. Au fost oameni puţini. Prea puţini pentru nevoile unor femei de a urca spre BINE, cu bagaje mai grele cu mult decât greutatea bunătăţii lor.

Aş fi vrut să văd oameni la fel de frumoşi ca sufletelor acestor mame, care să le povestească despre Rai. Să le spună că există. Că se poate.

Aş fi vrut să văd bărbaţi celebri, care să le ofere parte din puterea lor. Să le asigure că există şi pentru ele a doua şansă. Un nou început!

Aş fi vrut să văd femei-vedete, care să le strângă mâinile pline de vânătăi uneori, care să le arate drumul spre realitate.

20160623_184034
Bijuterii lucrate manual de mamele de la Casa Agar

Aş fi vrut să văd un Cătălin Botezatu, un Mădălin Ionescu, o Adelina Pestriţu, un Liviu Vîrciu, o Mihaela Rădulescu. Defilând pe podium de mână cu femeile astea care au uitat să fie femei. Sau nu au ştiut niciodată!

Aş fi vrut să simt că le pasă şi celor ce au. Nu bani să le dea, ci încurajări!

Haideţi să le ajutăm anul viitor să umple şi inimile celor ce au atins stelele pe care şi ele şi-au dorit cândva să le atingă. Şi n-a fost să fie …

Haideţi să ne prindem de mână şi să facem o horă a frumosului, să ne potrivim paşii după ai lor şi să trăim frumos cu ele în suflet!

Puneţi-vă Aripi de Drum şi mergeţi să le vizitaţi, să le duceţi un pahar cu fresh de încredere!

Pentru a le contacta, aveţi adresa aici.

Comandă AICI  cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află file de viaţă puse la dospit în casa inimii celei ce-am fost.

Iar dacă vrei să-i spui că doare, ori că îubeşti atemporal bărbatul care te preţuieşte cu adevărat, comandă AICI povestea de dragoste personalizată!

 

 

 

Distribuiți vă rog
Aşa se iubeşte pe nevăzute! O altfel de recenzia a cărţii Alinei Ilioi, simţită de femeia care-mi poartă numele

Relatii

Aşa se iubeşte pe nevăzute! O altfel de recenzia a cărţii Alinei Ilioi, simţită de femeia care-mi poartă numele

Distribuiți vă rog

Dragă Alina,

Pe nerăsuflate. Aşa te-am citit. Pe tine. Nu povestea ta. Nu iubirea ta…

Pe nevăzute de el, am plâns. Atât de amar, că nici măcar cafeaua ta cu toată mierea şi aromele lumii, nu mi-ar fi îndulcit lacrimile.

nevazute 2
sursa foto: Facebook

Am trăit într-o oră, cât a durat să te privesc, – pe tine, cea DIN tine- o viaţă de Femeie. Una în care am iubit fix pe nevăzute. Pe cuvântul meu de femeie nefemeie ce am fost, că am iubit pe nevăzute. Nu un Alex. (Sau nu doar un Alex!) Iubitul meu nevăzut începea cu o literă prea complicată pentru mine. Şi acum e la fel de complicată. 🙂

Am iubit pe nevăzute cu toate literele anapoda, cu toate visele devenite coşmar, cu toate trenurile luate în sens invers.

Alina dragă, ce mi-ai scris pe prima pagină a sufletului tău:

„Citeşte cu inima. Apoi simte!”

nu mi-e de frumos mi-e de urât ce am pictat eu tabloul iubirilor mele bifate greşit … pe nevăzute le-am bifat, să ştii. Chiar aşa… de copilă ce-am fost.

De femeie ce-am devenit … O fi bine?

„Acel aer de care imi era frică să nu-mi ia clipele cu el.”

Ştii tu, Alina dragă, cum se respiră un aer gol? De nu, îţi spun eu: aşa, ca aerul ăsta ce îl respir eu acum. Mi-e gol de atâta gol ce e-n femeia ce a fost Iubire. Adică în mine.

 

„îmi e frică să mai sper, ca nu cumva să mai cad o dată de la înălţime!”

Mi-a fost aşa de frică… încât Dumnezeu a ţinut cu tot dinadinsul să cad. Să văd o dată pentru totdeauna că fără de El nu sunt nimic. Am căzut şi am stat în comă habar n-are lumea câţi ani. Ştia doar el. Acum, probabil, nici o literă nu mai ştie din tot ce a promis. Zic eu … el ar spune cu siguranţă contrariul …

„Aş fi ştiut că stau de vorbă cu viitorul meu.”

Nu ţi se pare amuzant că tu acum, stai de vorbă cu trecutul meu? Aşa, pe fix nevăzute :). Tu, adică Alina. Lui nu mă adresez cu „Tu”. E impersonal.

Stai de vorbă cu un trecut atât de trist, şi atât de binecuvântat, că n-ai tu habar cât Har a trebuit să primesc de la Dumnezeu să îl lase în viaţă. Pe el, zic, pe Trecut. Trăieşte, Alina, aşa, cu toate resuscitările şi paraliziile lui, cu tot. Îşi mişcă numai ochii. Şi cu ei mă priveşte fix în inimă.

„Noi, femeile, primim un salut de la un bărbat şi deja în mintea noastră ne alegem numele primului copil pe care îl vom face împreună!”

Aşa facem? Parcă şi uitasem, de-atâta trecut ce e-n mine. De-atâta amare ce e gustul de iubire. De-atâtea avorturi ce am făcut amintirilor. Dar … am rămas, din toate, fix cu ce am crezut că voi ucide: iubirea. Ca oglinda de care vorbeai tu. Sau el, Alex, nu mai ştiu …. (pagina 105)

 

„Să-mi împachetez inima”.

Pe bune, Alina? Se poate şi asta? Eu n-am făcut-o. De fapt … cred că nici tu … te-ai oprit la a spune „Trebuia!” Ştiu eu dacă ai şi făcut-o? Eu n-am avut curaj. Azi sunt sigură că a fost pentru că Dumnezeu a ştiut că dacă o voi face, nu o voi mai despacheta niciodată. Decât să rup funda, aş fi preferat să las nedespachetat. Şi-atunci … mi-ar fi murit. Inima, zic. Din lipsă de aer. Ăla gol, de care-ţi ziceam la început.

E despre … da! Pe nevăzute a simţi. Aia e iubire adevărată, îţi spun eu. Îndrăznesc să-ţi spun şi ţie, că o iubire care nu e pe nevăzute, nu e iubire adevărată.

Nu e! Nu e! Nu e!

Nu mă doare niciunde că nu mă crede nimeni. Că nu mai are unde să mă doară. În inimă nu mai am loc. E mult de povestit cum de s-a umplut.

„Nu ştiu dacă va mai fi cineva care să mă iubească aşa.”

I-ai spus tu lui. La mine a fost invers. N-aş fi vrut niciodată să fie aşa. Nici acum nu vreau. Nu ştiu dacă încă mai crede asta. Aş vrea să nu…

Pe nevăzute, iubirile mele bifate greşit, încă îmi strigă toate câte n-am putut să suport de la ele. Trădările, acuzele, minciunile… iubirile lor fără sentiment. Doar cu vorbe frumoase.

Sunt rea. Spun ce aş fi acuzată că interpretez. Dar eu ştiu că am dreptate…

„Tu ştii sentimentul de singurătate, care mă cuprinde când e frig afară şi trebuie să stau în casă, sub o plapumă groasă, şi să ascult cum îmi bate vântul la uşă?”

Alina, eu credeam că el nu l-a ştiut. El era convins că eu nu l-am ştiut. Şi-atât de pe nevăzute au fost toate singurătăţile noastre, că am ajuns într-o zi să ne dezlegăm ochii şi să vedem realitatea. Doamne, ce dureros! Mi-a spus atunci: „Poate ar fi fost mai bine să nu ne fi întâlnit niciodată!” 🙂

Poate …

„Nu mai suport bărbaţii care se îndrăgostesc de mine!”

Crezi că eu îi mai suportam? Veneau exact când eu mă apucam să bifez. Greşit, ce-i drept, dar bifam. Şi mă simţeam vinovată că îl condamn pe el.

 

„Ai răbdare!” 

La treaba cu răbdarea… e de învăţat. Cică n-am avut răbdare. Să se decidă. Să renunţe la to(a)t (e). Zâmbesc. Ştiu că şi acum mi-ar reproşa la fel. Din vina mea s-a dus…

Eram eu prea grăbită…

Aşa o fi, Alina, când iubeşti, o fi greşit să vrei să fii doar tu în viaţa lui…:)

Sunt ironică. Mă iartă! Tu! El, niciodată! Cică i-aş fi distrus parte din suflet…

„Cum poţi pierde pe cineva pe care nu-l ai?”

Habar n-am, Alina, dar eu îţi spun că se poate. L-am găsit apoi pe jos, aşa cum găseşti pe stradă, din întâmplare, niscaiva mărunţi. Bani, adică. Numai că el era toată averea decare aveam nevoie eu să pot trăi. Şi de mult ce l-am iubit, am zis că nu pot să-l iau de acolo, să-l închid în mine şi să nu dau şansa alteia, mai sărace ca mine, să îl cheltuie. Pe el să-l cheltuie, zic!

Şi şansă lui, să fie liber …

L-am lăsat. Am aflat apoi că s-a lăsat cheltuit de ea, căci nu cerea atât cât ceream eu. Eram prea complicată. Aşa, ca tine, am văzut… (pagina 120)

„Dacă ai şti cât de fericită meriţi să fii!”

Asta m-am amuzat, Alina! Să mă ierţi, dar mi-e banal! Mi se făcuse silă să înghit atâtea fericiri grăite, nu trăite! Nu simţite! Dacă ştia cât de fericită meritam să fiu, aşa, pe nevăzute, m-ar fi luat din cotidian. Şi ar fi făcut din mine cea mai frumoasă. Nu conta ce anume… ceva tot făcea. Dar cea mai frumoasă…

Halal!

„Te-ai retras în lumea ta, o lume falsă, în care te minţi că o să-ţi găseşti locul!”

Minciunile, Alina, ştiu a se farda atât de bine, că ştii şi tu ce par. Se tot minţea. Şi Alex al meu. De s-o mai minţi şi azi, Dumnezeu să … nu mai zic ce, el nu crede în El. E prea ruşinos, cică.

„Te rog mult de tot să ai grijă cât din tine laşi acolo! Prea mult te implici!”

 Pe vremea aia, habar n-aveam că mi-o spunea din egoism, din dorinţa de a mă implica numai acolo, în povestea noastră. Aşa, pe nevăzute, cum era. Pe nevăzute de cealaltă… femeie, zic!

Azi, habar n-am de ce m-ar mai interesa de ce mi-o spunea… mi-e totuna …

„ – De ce nu te gândeşti mai mult la tine?

  • Pentru că acum are cine să se gândească!”

Ştii ce, Alina? Dacă ai avut de gând să-mi scrii povestea, ai reuşit:). Am răspuns şi eu cândva, tot pe nevăzute, la fel. Dar la mine nevăzută era iubirea. Credeam în ea fără dovezi reale. Mă hrăneam cu iuluzii. Că-s mai bune ca adevărurile. Au gust mai dulce, sunt mai ieftine fără miere. 🙂

Pe atunci îmi plăcea să mă răsfăţ. Să-l las pe el să se ocupe de tot ce însemnam eu. Cu siguranţa că nu va distruge nimic- îmi spuneam.  Într-o zi însă, am trăit să văd cum a distrus tot. Tot ce n-a fost de fapt niciodată. Pe nevăzute… 🙂

mi-e frica te iub prea mult

Mi-a spus cândva, cu o lacrimă în ochiul drept. Pe văzute, de data asta. Lacrima, căci inima era tot pe nevăzute… de-aş fi văzut-o atunci, n-aş fi murit…

Şi frica asta, aşa puternică a fost, că s-a făcut scrum. După ce a ars povestea noastră. Aia pe nevăzute …

„Nu m-am putut abţine să nu citesc despre tine!”

Am auzit şi eu. Spunea, strângându-mă în braţe.

Prea târziu pentru noi.

Ironie… să strângi în braţe atunci când nu mai ai ce. Eu, murisem demult.

Nu se putuse abţine nici să nu se uite la mine. În braţele altei iubiri. Îl durea locul ocupat. Şi-l mai durea şi fericirea mea. Tot bazată pe minciuni. Aşa mi-o fi fost mie scris, ziceam:), să trăiesc din minciună. O fi prea greu să înghit adevărul şi atunci, să trăiesc şi eu, mă hrănesc cu iluzii.

„Cum poţi să fugi aşa de mine? De mine din tine? Până unde credeai că vei ajunge?”

Ţi-o fi citit cartea înainte cu mulţi ani să o scrii, de te-a citat. Nu i-am răspuns niciodată, probabil că ştia Dumnezeu că într-o zi voi citi sufletul tău şi îi voi răspunde prin tine, pe nevăzute:

„Până la Dumnezeu. Acolo m-am oprit, dragul meu, şi abia acum mi-e bine!” 🙂

Nici el nu a crezut că se poate îndrăgosti de una ca mine. Nu eram cine ştie ce femeie, cică. Nu eram brunetă, nici înaltă, nici ceva nemaivăzut. Dar eram ceva nemaitrăit.

Asta aşa e! Ce să-ţi fac, dragul meu? Trebuia să compensez şi eu cu ceva nefrumuseţea mea:). Nici eu nu credeam că voi găsi într-o zi o iubire adevărată, mai mare ca toate iubirile lumii. Şi ea tot pe nevăzute, culmea! Iubirea de Dumnezeu. Acela în care tu nu crezi!

 

 

 

„Tu nu vrei un telefon, tu vrei o prezenţă. Iar eu nu-ţi pot oferi asta acum.”

Alina, nu ştiu dacă bărbaţii au mereu o agendă în care îşi notează, de la unul la altul, cuvintele, dar cert e că e tras la indigo bileţelul ăsta. 🙂

Povestea e însă diferită. Dureros de diferită… a făcut-o diferită nerăbdarea mea. De a aştepta alegerea. Ori adevărul spus… cine ştie … am spus atunci .

Acum spun: „A făcut-o diferită Dumnezeu. Pentru că a ştiut că iubirea mea era bifată greşit. Şi de data aceea!” 🙂

 

Hahaha! Asta e ce, îţi spun eu, Alina, nu e o pură coincidenţă! Ai scris-o pentru că Dumnezeu ţi-a şoptit-o, să mângâi inimi sângerânde! Într-un iunie frumos, ca iubirea mea, am spus-o, tot pe nevăzute, de 3 ori, la telefon! Şi-atât de amară a devenit amintirea, că am refuzat să o mai trăiesc. Ai apărut tu, aşa, pe nevăzute, să retrăiesc…

Din toată minciuna asta frumoasă, măcar ştiu un lucru: că telefonul acela nu-l va uita niciodată. Că a(m) fost ce a făcut diferenţa. Aşa nefrumoasă cum eram…

 

 

 

„Eşti nebună, serios! Te pui în pericol pentru un om care de cele mai multe ori, nici măcar nu vrea să fie savat. Lasă-l. Lasă-l în indiferenţa lui.”

Vorbea despre altă iubire bifată greşit. Şi tot din egoism. De ce să salvez eu o viaţă, când aş fi putut să mai mor puţin, încercând să salvez iubirea noastră? Aia imaginară. 🙂

Sunt rea, din nou… mi-ar spune…

„Te-ai uitat la toate rănile mele şi ai exclamat: ah, cât de frumoasă poţi fi!”

Am fost şi eu frumoasă, Alina, într-un final. Nu fizic, cică. Doar aşa, sufleteşte. 🙂 şi nici frumuseţea asta nu era meritul meu. Ci al suferinţelor. Ele mă făcuseră frumoasă. Vai de mine, adică! 🙂 de n-ar fi fost ele… aş fi rămas o oarecare … 🙂

 

„Tu nu vezi cum merg într-un picior cu inima, pentru că pe celălalt l-am pierdut în război?”

Nu-l vede, Alina, pentru că toată iubirea adevărată e pe nevăzute! Ştiu sigur acum! Când ai văzut, s-a dus…

Am dus un război cu mine însămi. L-am câştigat, cu preţul morţii celei ce am fost. M-am născut din nou, din HAR divin. Pentru că, dacă nu era El, Dumnezeu, cu iubirile mele bifate greşit, aş fi trecut în Iad. Şi-acolo mi-aş fi găsit finalul.

A meritat războiul. 🙂 măcat ştiu că n-am iubit degeaba, cum spunea o poetă renumită în prefaţa volumului meu de versuri, încă nepublicat! 🙂 Tot pe nevăzute e şi volumul ăsta. Ca şi iubirile mele. Toate bifate greşit. Să nu uiţi, te rog,  au fost bifate greşit! 🙂

 

„Pe tine mi-a fost cel mai greu să te iert!”

 Să ştii, Alina, că aici nu sunt de acord cu tine:). Cel mai greu mi-a fost să mă iert pe mine. De n-ar fi fost Dumnezeu, mă întemniţam demult. Credeam atât de dureros că eram nedemnă de cea mai mică iertare, că mă pedepseam iubind în continuare. Greşit. Până am reuşit să mă iert, trecut-au anii… 🙂 o dată cu ei, şi viaţa. Partea aceea de viaţă bifată greşit. – ŞI EA- .  Pentru care m-aş fi ascuns, odată, de lume, dar cu care vin azi în faţa lumii, să arăt că greşala nu e capătul drumului. E abia începutul. Adevărata iubire vine o dată cu greşala. Cu iubirea aceea bifată greşit. 🙂

Noi doi nu am fi avut un final fericit! în schimb, am fost un prezent frumos!

Aşa e, Alina, oamenilor le e frică de finaluri! 🙂 dar şi mai real e că nu ai voie să te înjugi la juguri nepotrivite. Pentru mine, zic. Mulţumesc, Doamne, pentru că ai avut milă să-mi arăţi răspunsul meu incorect. Să-mi arăţi unde am bifat greşit şi DE CE am picat examenul.

i incetat sa mai ai arioi

Întrebarea asta mi-a adus un zâmbet frumos. Adică trist. Îţi aminteşti că eu nu-s frumoasă, nu? 🙂 Pe mine numai suferinţa m-a făcut să ies din anonimat :).

Când ai scris cartea, ştiu sigur că nu aveai de unde să ştii că el mi-a pus Aripi de Drum, când am realizat că ne facem mai mult rău … 🙂 chiar aşa …

 

 

 

 

 

„Pe mine, sincer să fiu, mă sperie un viitor cu tine. Eşti imprevizibilă, eşti intensă, eşti un izvor nesecat. Te iubesc enorm, însă iubirea asta nu-mi înlătură frica.”

Vezi, Alina, de ce Dumnezeu a cerut să aşteptăm bărbatul care să-L iubească mai întâi pe El? Pentru că tot El este cel ce îi va da aceluia puterea să trăiască frumos în tot oceanul imprevizibilului nostru. Să nu se înece, ca marile iubiri bifate greşit!

„Eşti o femeie care merită mult, dar şi cere enorm de mult!”

 Când am auzit vorbele astea, cu mulţi ani în urmă, Alina, am crezut că sunt eu greşită. 🙂 azi ştiu că Dumnezeu nu m-a bifat niciodată greşit, ci mi-a dat puterea să trăiesc Singurătatea atât de frumos! Pentru totdeauna, sau până va veni cel pe care El îl are pregătit. Un el care să nu spună „Nu ne-a fost dat!”

 

„Poate mi-e dat să întîlnesc un altfel de om, total opus faţă de ceea ce a fost Alex.”

Poate …  Alina! Orice nume ar avea, ştiu sigur că iubirea mea pe nevăzute, va fi cea bifată corect! Pentru că mi-o va bifa Dumnezeu. De data asta!

„Nu aş vrea niciodată să îţi stau în cale. să îţi frâng aripile!”

Nici eu nu aş vrea. Numai că, de data asta, sunt sigură că nimeni nu-mi va putea tăia aripile puse de Dumnezeu! 🙂 Acestea, de drum!

 

La drum, femei frumoase! De mână cu singărătatea frumoasă, până va trimite El un alt el, ce a trăit concomitent cu voi singurătatea, spre a învăţa să vă preţuiască!

Ps: În drum spre lansarea cărţii Alinei Ilioi, mi s-a rupt pantoful. Am refuzat însă, a ceda îngerului negru. M-am luptat cu el, pentru că am simţit că această carte are ceva să-mi spună. M-am înşelat. Avea să-mi spună totul: că iubirile pe nevăzute sunt singurele pe care Dumnezeu le binecuvântează. Într-un sens însă… dumnezeiesc. Nu lumesc …

Aşa că mi-am pus Aripile de Drum şi am ajuns acolo unde sufletul meu deja îşi făcuse cuib. Să se odihnească puţin la umbra iubirilor vechi, bifate greşit!

Mulţumesc, Alina, pentru pumnul de viaţă renăscut din ţărână! Fără iubirile acestea, n-am fi noi!

Comandă AICI cartea mea, PUNE ULTIMA PIESĂ! şi află iubiri la ale căror uşi să nu baţi niciodată!

Iar dacă iubirea ta este din Dumnezeu, comandă AICI scrisoarea de dragoste personalizată, pe care să i-o trimiţi persoanei căreia Dumnezeu i-a dat mâna ta!

 

 

 

Distribuiți vă rog
[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Relatii

[Interviu Cu Alina Ilioi-Mureşan] Despre Renunţarea La Țară, Pentru Iubire

Distribuiți vă rog

Nu a trecut încă Martie, aşa că femeia din tine primeşte încă necondiţionat, dragoste de la Învaţă.Crede.Iubeşte.

Astăzi am povestit cu Alina Ilioi-Mureşan… femeia care, fără să ştie, mi-a scris povestea în ultima sa carte, TE IUBESC PE NEVĂZUTE.

Ne-a povestit despre căsătorie, celibat, carte şi pasiune. Cu acceaşi iubire cu care şi-a scris poveştile, visele şi viaţa. A renunţat la România, nu demult, şi ne spune, cu sinceritate, experinţa unei alte lumi. S-o citim, zic:)

 Alina, cum ti-ai descoperit vocatia si care a fost drumul pe care l-ai parcurs, de la vis, la realitate?

Alina: A fost o întâmplare fericită. Pot să spun că toate drumurile m-au condus spre scris. Am avut binecuvântarea de a întâlni câțiva oameni care m-au încurajat să scriu atunci când eu nu credeam absolut deloc în talentul meu. Iar faptul că ei au văzut potențial în mine, m-a pus pe gânduri. Drumul a fost unul anevoios, dar l-am făcut cu cel mai mare drag. Ca pe ceva natural. Mi-am permis să cred că pot mai mult și… visul s-a transformat în realitate.

Mai ai alt job, în afară de acela de scriitoare şi blogger?

Am avut tot felul de joburi. Am fost jurnalistă, am lucrat în televiziune, apoi am fost Social Media Expert, apoi am lucrat pe proiecte online, ba chiar o perioadă am fost și asistent foto. Mi-a plăcut mereu să descopăr lucruri noi. Momentan am luat o pauză…

  Se poate trăi din scris, sau eşti nevoit să faci în paralel şi altceva, pentru a putea supravieţui?

În România ești nevoit să faci în paralel și altceva. Binecuvântat e acela care poate trăi doar din scris! Ar fi mult prea frumos 🙂

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  Ce sfătuieşti femeile care au o mare pasiune, dar care nu şi-o fructifică, din cauza veşnicului „DACĂ…”?

Alina: Să-și revină :)) Pasiunile există în noi cu un motiv. Ar fi trist să fie pline de regrete, nu? ”DACĂ” e acolo doar pentru a ne speria, însă nu are nici o putere asupra noastră decât exact atâta cât îi dăm noi.

Te-ai mutat de curând, după căsătorie, în alt capăt de lume. Povesteşte-ne despre plecarea din România. Ce te-a determinat să laşi totul în spate şi să începi de la 0, departe de tot ce-ai construit atâţia ani?

Nu e chiar alt capăt de lume, însă simt că așa e. Îmi e foarte dor de România. Îmi e dor de lucrurile frumoase pe care le făceam acolo. Iubirea m-a determinat să fac asta. Deși mereu spuneam că eu niciodată nu am să mă mut din România pentru nimeni, iată că am făcut-o. M-am gândit că cel mai important pe lumea asta este să te dăruiești pentru iubire, și că celălalt o să aprecieze sacrificiile făcute.

  Cum e viaţa ta acolo?

Am să fiu sinceră cu tine și am să îți spun că nu mi-e ușor. La început mi-a fost chiar greu, am plâns în fiecare zi. Nu mi-am imaginat că dorul de tot ce am lăsat în urmă o să fie atât de mare. Iar eu sunt genul de persoană care se acomodează foarte ușor, în orice situație.

Însă iată că viața m-a luat prin surprindere și mi-a arătat că nu e chiar așa. Mi-a arătat că uneori sunt mai slabă decât credeam. Eu încă visez la o reîntoarcere în țară. Încă îmi imaginez că totul e doar pe termen scurt, până când o să spună soțul că e momentul să revenim în România. În rest, aici totul e noi. Viața de familie, viața de soție. În fiecare zi învăț câte ceva nou.

Am citit cândva că spuneai despre o „pseudocredinţă”, pe care o aveai, înainte de a înţelege cu adevărat Cine e Dumnezeu. Sunt sigură că multe femei necăsătorite se confruntă cu singurătatea şi deznădejdea, când Dumnezeu întârzie cu aducerea prinţului în viaţa lor. 🙂 Hai să vorbim despre perioada de celibat a unei femei. Cum a fost pentru tine, şi ce ai învăţat din ea?

Monica, pentru mine viața de celibat să știi că nu a fost grea. Da, aveam momente în care mă simțeam singură, însă în majoritatea timpului eu aveam câte ceva de făcut. Am fost foarte activă și m-am implicat în multe proiecte. Mi-a plăcut să investesc în mine și în cei din jur. Am călătorit foarte mult, ceea ce mi-a deschis orizontul. Chiar a fost o binecuvântare acel timp petrecut singură. Cred că dacă ești ancorat bine în Dumnezeu, viața e o aventură, fie că ești singură sau căsătorită.

  Ce ar trebui să accepte şi ce ar trebui să nu accepte o femeie, de la un bărbat, înainte de căsătorie?

Aici depinde de principiile fiecărei femei. Cred că fiecare femeie își setează propriile limite și reguli. Unele sunt dispuse să accepte mult, altele nu sunt dispuse să accepte mai nimic. Însă sunt tot mai ferm convinsă că ce accepți înainte de căsătorie, o să trebuiască să accepți dublu după ce ai devenit soţia lui.

 Cum va şti o femeie că el e „the one”, bărbatul trimis de Dumnezeu pentru a fi un exemplu de cuplu, prin care El îşi arată slava? Cum vorbeşte Dumnezeu celei ce se roagă pentru călăuzire?

Din nou, aici depinde de fiecare caz în parte. Dacă am avea un răspuns exact la această întrebare, tare fericite am mai fi, nu? Însă iată că nu există unul. Important este ca femeia să nu facă deloc compromisuri de dragul bărbatului, ci să rămână o femeie curată și credincioasă.

Nu există că se va schimba după nuntă, ba chiar de cele mai multe ori se va agrava. Bine, o minune poate face să se schimbe. Însă e nevoie de multă rugăciune, răbdare și chiar suferință… Femeia e bine să se roage, să trăiască frumos și cred că Dumnezeu nu o va lăsa la greu…

 Care crezi că sunt calităţile pe care trebuie să şi le dezvolte o femeie, înainte de căsătorie, pentru a fi cu adevărat ajutorul potrivit pentru soţul ei?

Ufff… Răbdarea :)) Depinde ce fel de soț are și de așteptările lui. Unul are așteptări ca ea să fie mare bucătar chef, iar altul se așteaptă ca ea să fie o femeie de carieră de succes. Bine, mai este și categoria care le vrea pe toate într-o femeie, dar să nu discutăm despre lucruri ireale și imposibile.

Lăsând gluma la o parte, cred că în primul rând o femeie trebuie să se concentreze să fie cea pe care a creat-o Dumnezeu. Aia e o realizare mare! Să ajungi persoana care vrea Dumnezeu să fii. Iar dacă ajungi să fii o femeie cu Dumnezeu în inimă, cu siguranță ești și un ajutor potrivit pentru soțul tău.

  Este important ca partenerul tău să fie creştin, sau crezi că se poate construi o familie frumoasă, şi cu un bărbat care respectă numai regulile de morală, fără a-L cunoaşte pe Dumnezeu cu adevărat? DE CE?

Dacă te referi strict la construirea unei familii, cred că se poate face asta și cu un bărbat care e doar moral, dar nu-L cunoaște pe Dumnezeu. De multe ori am văzut bărbați care se declară creștini, care ar avea de învățat de la un bărbat care presupunem noi că nu-L cunoaște pe Dumnezeu și e doar moral.

Însă de ce e important ca bărbatul să aibă aceeași credință ca și femeia? Pentru că ea o să tânjească la a-L cunoaște tot mai mult pe Dumnezeu, iar bărbatul nu o să poată înțelege asta. Ori duminica ea o să dorească să meargă la biserică, iar el o să prefere să stea să doarmă. Și dacă vorbim și de educația copilului, că ea o să dorească să-l educe într-un fel, iar el în altul, atunci apar conflicte și mai mari.

E cam greu să ai o apropiere foarte puternică de cineva care nu are același țel ca și tine. Ori tu, ca femeie creștină, ai țelul și dorința de a trăi după voia lui Dumnezeu. Iar lui nu o să-i pese. Și uite de aici apar frământările, durerile, nemulțumirile…

Mulţumim, Alina Ilioi, pentru cărţile taleAşa vei şti că l-ai întâlnit pe EL si Te iubesc pe nevăzute ), pentru bucuria pe care ne-o dai cu fiecare cuvânt, pentru sinceritate şi  sfaturi „din Dumnezeu”, cum îţi place ţie să spui!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog