Etichetă: abuz

Ce să nu accepţi niciodată de la un bărbat?

Relatii

Ce să nu accepţi niciodată de la un bărbat?

Distribuiți vă rog

02

De-a lungul destinului meu, întins pe multe file rupte, de atâta răsfoit (de către alţii) cu mâinile murdare, cu indiferenţă şi aroganţă, am bifat greşit de multe ori. De atât de multe ori, că am crezut la un moment dat, că mi s-au terminat şansele. Ca la concursuri…

Am admis multe. Am crezut că aşa e normal. Să te sacrifici. Nu aveam habar pe atunci că totul vine din copilăria mea trăită cu frica de a nu fi părăsită. Neacceptată şi neiubită. N-am ştiut că ştiam pe dinafară sacrificiul, de frica respingerii.

Am aflat târziu. Nu însă atât de târziu, încât să nu mai fie timp să vă împărtăşesc şi vouă. Luaţi ce credeţi că aveţi nevoie din greşelile mele, şi trăiţi frumos! Dar, mai ales, cu respect faţă de voi însevă, femei frumoase!

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Am aflat, cu multe tăieturi făcute pe suflet, că unui bărbat nu trebuie niciodată să îi accepţi:

  • Să vorbească vulgar în faţa ta!

Crezi sau nu că acolo sus, există Dumnezeu, şi El nu permite lipsa respectului între oamenii pe care i-a creat, ce îţi spun sigur este că nimeni nu are dreptul să te trateze ca pe un preş pe care îşi şterge picioarele pline de noroi! Un bărbat care foloseşte cuvinte vulgare nu are ce căuta nici măcar în grupul tău de prieteni, cu atât mai puţin în inima ta. Când un bărbat îşi permite cu tine exprimări de mahala, nu te respectă. Iar tu meriţi să fii prinţesă. Nu coş de gunoi!

  • Să te atingă mai mult decât îi permiţi: e greu cu subiectul acesta! Azi, „numai proastele  nu ştiu ce e fiorul atingerilor bărbatului iubit. Alea care s-au călugărit sau s-au pocăit, adică cele care au înnebunit!” Am auzit de miliarde de ori credinţele astea. Sunt atât de obişnuită cu expresiile urâte la dresa celor ce doresc respect, că deja trec pe lângă mine, vorbele lor urâte, şi nu mă mai lovesc. Dar credeţi-mă, femei frumoase, un bărbat are în sânge vânătoarea! Dacă voi permiteţi să guste puţin, fără a se înfrupta, cică, 🙂  nu veţi fi niciodată iubite. Ci doar folosite. Ca trupuri. Restul … va deveni istorie. Adică voi … căci pentru un asemenea bărbat, voi sunteţi RESTUL…
  • Să insiste în începerea relaţiei sexuale: DRAGELE mele, iubirea nu e egală cu sexul! Dumnezeu a creat sexul să fie o desfătare numai în cadrul căsniciei. Numai atunci când primează iubirea. Mai întâi iubeşti, cu toată fiinţa ta, apoi ajungi să ai acces la toată fiinţa celui iubit! Dar asta după ce Dumnezeu a binecuvântat unirea voastră! Aud tot mai des că bărbaţii vor doar sex! Eu sunt sigură că nu este aşa! Ei vor sex de la cele care se oferă pe gratis. Cu intenţii bune. Dar nu uitaţi: bărbatul e un vânător, prada lui nu trebuie să fie trupul vostru, ci sufletul! Iubirea înseamnă a respecta fiinţa de lângă tine. A respecta limitele ei. Când el insistă, v-a încălcat intimitatea şi a intrat pe teritoriul unde nu are  voie decât cel care vă va iubi atât de mult şi de real, încât să aştepte să aibă într-o zi, totul. Pentru totdeauna!
  • Să îţi ceară socoteală în fiecare clipă despre locul unde te afli, cu cine, de ce. Absurd. E foarte, frumos gestul de a se interesa de tine, însă ai grija cu graniţa între normal şi anormal. Gelozia extremă este un viciu căpătat demult şi, cu cât vei admite mai mult control, cu atât te va controla mai mult. Trebuie să ştii că gelozia poate duce la gesturi extreme: urmăriri, violenţă, crimă. Şi nu e o glumă ce îţi spun. Ştirile de la ora 5 sunt o dovadă vie a acestui adevăr dezastruos. A purta de grijă unei femei înseamnă a o ajuta când nu reuşeşte ceva, a o întreba – el, bărbatul- cu ce poate fi de folos, a căra sacoşele, a face piaţa, a-ţi aduce micul dejun la pat, a se gândi la tine în toate clipele când nu eşti lângă el, pentru că îi pasă de sănătatea ta, de integritatea ta. Bărbatul cu posesivitatea în traistă vede numai pericolul de a te pierde, la orice pas. Dar acest pericol nu este rezultatul unei iubiri extrardinare, ci al unui dezechilibru emoţional. Nu admiteţi să deveniţi prizoniere. Iubirea înseamnă libertate!
  • Să te mintă. Nu există: a făcut-o o dată, îi pare rău, nu se va mai repeta! Pur şi simplu nu există! Începi o relaţie cu minciună, în minciună vei trăi. Adevărul iese la iveală oricum, într-o zi! Cele mai neînsemnate minciuni trebuie să-ţi pună un mare semn de întrebare asupra seriozităţii acelui bărbat. Una e să-ţi spună că a fost la mama să mănânce la prânz, când el a fost să-ţi cumpere un cadou, şi alta e să rămâi cu el după ce ţi-a spus că a fost căsătorit o singură dată, când el are la activ 3 căsătorii! Ai grijă, minciunile sunt semnul că acel bărbat e labil emoţional, şi îi e foarte frică şi ruşine de el însuşi! Un bărbat căruia îi e ruşine cu sine e un bărbat care nu cunoaşte un Dumnezeu care spală orice păcat! Eşti fiică de Rege, nu admite să trăieşti o viaţă cu un cerşetor care a ajuns aşa pentru că nu vrea să muncească! (metaforic)
  • Să te abuzeze: fizic, sexual, emoţional. Dacă a ridicat mâna la tine altfel decât pentru a te mângâia, este un abuz! Dacă îţi cere favoruri sexuale cu care nu eşti de acord, este abuz! Dacă te jigneşte sau te ameninţă, este abuz! Dacă îţi impune să renunţi la jobul tău, la demnitatea ta, la pasiunile tale, e abuz! Stai de vorbă cu un psihoterapeut care să te ghideze spre cea mai bună soluţie, dacă ai fost abuzată în vreunul din aceste feluri, iar în cazuri mai grave, anunţă poliţia! Nu te opri din frică! Crede-mă, bărbaţii abuzează tot mai mult, Şi pentru că femeile acceptă prea des. Confundă iertarea cu acceptarea! A ierta înseamnă a lăsa în mâna Domnului acel om, şi a pleca de lângă el, cotinuând să te rogi pt integritatea ta şi viaţa lui, iar acceptarea este atunci când admiţi abuz din diverse motive!
  • Să te înşele! Aşa cum nu există o singură minciună şi gata, o singură palmă şi gata, nu există nici o singură femeie şi gata! Ştii vorba aceea: lupul schimbă părul, năravul niciodată! Pe lângă faptul că eşti umilită, fiind înlocuită cu altă femeie, acest comportament al lui arată de fapt frustrarea lui. Nişte probleme cu emoţiile, pe care nu eşti tu datoare să i le rezolvi! Nu admite să fii pe locul al doilea sau să existe a doua oară când te va înşela, pentru că îţi găseşte ţie vreo vină: ne-am certat, m-am îmbătat, am fost un prost, etc. Bărbaţii care înşală nu se respectă nici pe ei înşişi, şi nici femeia, în general. Meriţi un prinţ, nu un cerşetor de trupuri!
  • Să fii a doua femeie din viaţa lui. Indiferent că eşti iubita unui bărbat care are acasă soţie, sau a unuia care este într-o relaţie care nu presupune acte, eşti cealaltă! Draga mea, minciunile cele mai vechi ale acestor tipuri de bărbaţi sunt: „Nu o mai iubesc, sunt cu ea doar pentru copil- pentru că nu pot divorţa deocamdată- nu pot pleca acum pentru că avem o afacere împreună- e o scorpie- am încercat tot şi nu se mai poate. Aştept să crească cel mic şi gata!” Sunt multe, mult prea multe alte asemenea minciuni, dar nu te lăsa păcălită! Un bărbat care se respectă, încheie o relaţie când aceasta e dezastru, nu aşteaptă să-şi găsească alta, – adică pe tine!- apoi o părăseşte pe actuala! Nu îţi cer să te pui în situaţia acelei femei, ci să te gândeşti dacă ai putea trăi o viaţă cu bărbatul care a plecat din patul femeii sale, să vină la tine. Oare ţie nu-ţi va face la fel? Respectă-te mai întâi tu, pe tine! Când simţi că ai căzut într-o astfel de capcană, apelează la un specialist! Te va ajuta să îţi limpezeşti mintea! Te va susţine şi nu te va judeca!
  • Să te îndepărteze de prietenii tăi sau de părinţi! Nimeni nu are drept asupra libertăţii tale! Cel care face asta este un om bolnav emoţional! Un bărbat căruia îi este foarte frică de el însuşi! Vrea să te rupă de lângă oamenii care te-ar putea trezi la realitate, pentru că ştie că el are nişte probleme pe care oamenii care te iubesc nu le-ar admite! Rupe relaţia din faşă cu acest tip de bărbat!
  • Să îţi dea bani! Nu vorbesc despre a te plăti pentru favoruri sexuale! Vorbesc despre a-ţi oferi sume de bani ca şi cadou. Nu ştii ce se ascunde în spatele acestor gesturi ale lui! Nu vreau să fii paranoică, dar vreau să fii conştienţă că nu eşti de vânzare! Eşti de iubit!

Ştiu că e foarte greu, mai ales dacă eşti deja într-o astfel de relaţie, însă întotdeauna există soluţii de a scăpa! Cu cât vei admite mai mult, cu atât te vei afunda mai mult în depresii şi suferinţe!

Puneţi Aripile de drum şi zbori spre libertate!

 [ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
„Te iubesc!” pe Facebook, „Te omor!” acasă

Relatii

„Te iubesc!” pe Facebook, „Te omor!” acasă

Distribuiți vă rog

Am citit astăzi articolul Mirunei. Titlul mi-a înțepat inima şi cum ştiu foarte bine că dacă inima doare, ceva e de povestit cu ea despre trecut, m-am pus pe citit.

Am lacrimat de câteva ori. Mi-am adus aminte de iubirile mele. Alea trâmbiţate în lume şi abuzive acasă.

Ai aşa un iubit frumos şi iubitor, draga mea! Îmi spunea vânzătoarea de la magazinul din fața căminului meu, unde am trăit parte din primu-mi coşmar.

Eu zâmbeam tăcut, ieşeam urlând de durere şi îmi venea să fug în LUME, să nu mai ştie nimeni de mine. Mai ales el, frumosul şi respectuosul.

Urlam, căci în spatele zâmbetului meu şters se ascundeau vânătăi. Pe trup şi pe suflet. Pumni, picioare, tăieturi de lamă…

Ce norocoasă eşti! Spunea alta, văzându-mă de mână cu „bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori. Are atâta grijă de tine! Mereu e atent să nu-ţi lipsească apa din pahar, leucoplastul din geantă, haina de pe umeri când e frig.”

Eu zâmbeam tăcut şi îmi zdrobeam sufletul de tâmple, căci ştiam că nu eram singura căreia îi avea grijă de viață. Mă chinuiam să plec de lângă el, mă certam cu Dumnezeu şi tot acolo eram, peste câteva zile, când reuşea să mă convingă că cealaltă e o greşeala…

Doamne, ce frumoşi sunteți împreună! Cel mai frumos cuplu pe care l-am întâlnit în ultimii ani la evenimente literare! Spunea altă doamnă frumoasă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu zâmbeam tăcut şi mi se spărgeau speranțele de ochii lui ce priveau în trecut, la cea care-a fost. „Fosta era aşa, se îmbrăca aşa, vorbea aşa…”

Pe Facebook eram cea mai importantă, cea mai frumoasă, cea mai înțelegătoare, cea mai iubită. Acasă eram cea mai demnă de milă: trebuia să mă mulțumesc cu ce mi se oferea, căci la câte defecte aveam, nimeni nu s-ar mai fi uitat la mine…

În iubirile care-mi strigau numele în LUME, nu s-a trăit niciodată. S-a supraviețuit. S-a aruncat cu gunoi, cu zgură şi cu apă clocotita pe sufletu-mi. Şi s-a ținut în foc ani de zile demnitatea-mi…

După ani în care am mințit lumea, si o dată cu ea, am mințit femeile care-i admirau pe domnii din viața mea, căci după plecarea mea, au rămas sau au ajuns ele cele înjosite, am înțeles că adevăratele iubiri stau cuminți în suflet, îți sărută mâna a mulțumire pentru ceea ce eşti şi  te iubesc în tăcere, spunându-ţi tacut, cu ochii închiși: Doar tu!

Mulţumesc, Miruna, pentru încă o rană vindecată prin cuvinte. Ale tale. Iar voi, femei cu frumuseţea ascunsă după vănătăi, plecaţi din relaţii abuzive! Fugiţi în lume, orice ar spune şi oricât v-ar judeca ea apoi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Vinovate de iubire?!

Relatii

Vinovate de iubire?!

Distribuiți vă rog

Vinovate de iubire?! Mă revolt cu demnitate pe femeile naive care își plâng de milă în batiste după ce bărbații lor au făcut din ele cârpe de șters pe jos, le-au băgat apoi în noroi, le-au tăvălit timp îndelungat, apoi le-au aruncat în stradă (metaforic), la făcut oameni de zăpadă.

Mă revolt pentru lipsa demnității lor, din vremurile în care se rugau la toți sfinții să le schimbe bărbații iubiți, să-i facă ce au fost la început, să le dea putere să treacă prin încercările vieții cu ele de mână, să le dea lor forța de a mai face un pas, numai unul, răbdarea de a mai aștepta un ceas, doar un ceas, până își revine el după beție, după medicamente, după vreo aventură, după vreo boală, după vreo stare depresivă, după vreo dezamăgire sau după vreo mare iubire pierdută.

Mă revolt cu demnitatea ce și mie mi-a scăpat de câteva ori în viața asta printre degetele împreunate în rugăciuni înlăcrimate de: ”Fă, Tu, Doamne, o minune!”

Pe voi, femei plămădite să dați vieți altor vieți, să educați și să iubiți simplu și definitiv, să (vă) sacrificați și să vă puneți pe orice alt loc decât primul!

Mă revolt din lipsa puterii de a mă răzbuna, de a blestema și de a arunca brusc cu noroi în fața bărbaților ce au învățat de la viață să folosească femeia pe post de psiholog, menajeră, medic, confidentă, și alte câte n-au legătură cu femeia iubită.

Mi-e peste puteri să pricep cum de femeile au atâta forță să suporte jigniri, lovituri, trădări, înjosiri, dezgust, beții, acuze? De unde au naivitatea să creadă suferința bietului bărbat însurat, care nu e iubit de soție, a celui încă singur care își bârfește fosta ce nu i-a dat cele de trebuință, a celui care jură pe toți sfinții că e curat ca lacrima, blând ca mielușelul și fosta o nebună ce-l alerga prin casă cu farfuriile, așa, tam-nisam, -fără a-i spune că de fapt farfuriile erau destinate beției lui perioadice, lipsei de acasă în detrimentul  unei dudui mai sexy ca ea- .

Cum de nu văd femeile mitocănia, lipsa de scrupule, de bun simț, mârlănia, prefăcătoria și toate adevărurile ascunse sub masca perfecțiunii bărbatului ce le ocupă toată inima?

Cum de ajung femeile victime ale violenței domestice, ale violurilor unor bărbați alcoolici sau psihopați, abuzurilor emoționale de tot felul, pe paturile de spital ale renumiților medici psihiatri, cu depresii majore, cu psihoze și tot felul de boli psihice, răsplată pentru iubirea ce-au dat-o bărbaților de porțelan?

Și mai presus de toate, de ce îi fac ele responsabili de aceste nenorociri, pe bărbați? 

Cu ce-s ei răspunzători că noi, femei crescute sub semnul sacrificiului, le permitem să ne denigreze, să ne sfideze, să ne lovească, să ne priveze de afecțiune, să ne dea afară din viața lor și să ne cheme înapoi la nevoie, să ne iubească în funcție de context și să ne facă să-i credem că pentru toate neînțelegerile dinn cuplu este vina noastră?

 

Vinovați ei, de iubirea ce le-o purtăm obsesiv?

 

Vă spun cu siguranța unei iubiri pe care am purtat-o și eu, ca voi toate, unor bărbați care nu dădeau 2 bani pe mine, o floare sau un concediu surpriză în locuri cu gust de ciocolată amară. Care n-ar fi ridicat pentru mine o piatră, în timp ce au ridicam pentru ei munți:

Dragelor, singurele responsabile pentru suferință sunteți voi! Știți vorba aceea: nu e prost cel care cere, e prost cel care dă! Măcar cu ultimul strop de demnitate care ne-a mai rămas, să recunoaștem că suntem vinovate pentru jocul murdar în care am decis să continuăm a plusa, deși știam bine că el trișează, pentru dragostea oarbă care ne-a ținut lângă ei suficient timp pentru a ajunge să ne credem urâte, proaste, slabe, murdare, vinovate și singurele responsabile pentru relație.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Suntem vinovate pentru că rămânem legate de bărbați care ne dezleagă la prima sfoară trimisă de alta să-i salveze din chinul în care trăiesc cu noi, pentru că ne aruncăm în brațe care nu ne doresc, pentru că ne împreunăm mâinile în rugi strigate către cer pentru a-i vindeca pe ei, nu pe noi, de dependența de iubiri toxice. Suntem vinovate pentru că aruncăm la gunoi sfaturile mamelor, prietenilor, psihologilor care ne arată harta către salvarea de sine, și alegem să păstrăm harta trasată de ei, către pieire.

Suntem vinovate pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente la care renunțăm de dragul lor, cu calități de a vindeca oameni cu probleme, la care renunțăm, prentru a ne petrecem timpul cu ei, cu putere să escaladăm munții reușitelor profesionale, la care renunțăm, să-i ajutăm pe ei să urce spre împlinirea de sine, cu dragoste necondiționată pentru copiii noștri, la care renunțăm, să-i iubim pe ei necondiționat.

Suntem vinovate pentru că ne lamentăm, în loc să-i lăsăm în brațele celor care sunt suficient de slabe încât să admită în viața lor jumătăți de măsură, alcool, droguri, aventuri, agresiuni și mediocritate.

Suntem vinovate pentru că ne comparăm absurd cu fostele lor, cu actualele lor, femei care au acceptat și care vor accepta la nesfârșit înjosiri și locuri secunde în topul preferințelor acestor bărbați pentru care femeia e un obiect. Sexual, profesional, psihologic.

Si mai vinovate suntem pentru că lăsăm furia și suferința să ne invadeze când ei s-au întors la fostele, spășiți. Nu pentru că le iubesc, ci pentru că ele sunt exact femeile slabe care le vor admite lipsa respectului, dependențele, amantlâcurile. Femei care nu vor trăi niciodată demnitatea adevărată, ci pseudo demnitatea caracateristică celor ce preferă confortul material în locul respectului și al iubirii față de Dumnezeu.

Suntem vinovate mai ales pentru că Îl insultăm pe Dumnezeu rămânând cu bărbați care nu au nici o treabă cu El, care nu sunt  lideri spirituali pentru familia lor, care nu-L recunosc pe El ca unic salvator. Pentru că, deși li s-au arătat minuni, ei continuă să creadă că doar o femeie îi va salva, le va dărui pacea și iubirea necondiționată care îi va liniști, fără a trebui să se sacrifice. Cu bărbați care cred că tot ce au ei de făcut este să muncească, să aducă bani acasă și să își facă datoria de mascul feroce o dată pe săptămână. Sau pe an…

Suntem vinovate pentru că îî învinovățim pe ei, când n-au nici o responsabilitate pentru viața noastră. Pentru sentimentele noastre, pentru iubirea ce le-o purtăm.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Relatii

Uși fără chei. Unde găsești iubirea?

Distribuiți vă rog

Uși fără chei. Unde găsești iubirea? Ți s-a întâmplat si ție, femeie frumoasă, să vezi usi interesante. Uneori ai fost poate de mână cu iubirea vieții tale, la colindat lumea,  si v-ați oprit în fața uneia din ele, visând la ziua în care te va trece pragul uneia asemănătoare, la ceas de jurământ.
Mie mi s-a întâmplat într-o zi să zăresc o astfel de usă, când eram singură. Ca acum. În singurătatea mea frumoasă si binecuvântată.
Si-am tot privit la usa asta, până ce a deschis un el. A iesit, m-a invitat la dans, si povestea a început.
A învățat să zâmbească, să spere, să trăiască si să se bucure de viață. Îi mulțumea lui Dumnezeu pentru că mă oprise la uşa lui. Se vindecase de trecut si începuse o viață nouă.
Si dansul ăsta a durat ceva. Vreme. Timp în care a trebuit să sparg usa aia de câteva ori, să pot intra. Pentru că el se speria si mă alunga.
În fața acelei usi deveneai prințesă războinică. Luptai un fel de luptă dintre David si Goliat. Găsiți povestea în Biblie.
Nu-mi dădea niciodată cheile, când plecam. Îi era teamă că voi intra fără să bat. Voi intra si-i voi descoperi identitatea. Aceea care nu semăna cu el, cel care juca rolul unui artist căruia îi putea aduce fericirea numai o artistă ca mine…
Am spart usa asta de atâtea ori, că a venit ziua în care nu se mai închidea deloc. Atunci a trebuit să-i spun să folosească degrabă cheia. Altfel, oricine putea intra peste noi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

– N-am cheie! Mi-a spus. Totul a fost o aparență! Eu am mizat pe faptul că lumea va crede că în spatele oricărei usi închise se află o cheie care o închide. V-am păcălit pe toți. Eu trăiam de fapt fără siguranță, cu speranța că nimeni nu va apăsa clanta, căci vor crede că se vor lovi de încuietoare. Tu ai avut însă curajul să o spargi…
– Mie mi-a păsat! Am spus. Nu te puteam lăsa în casă, conştientă fiind că te poţi sinucide… Greşeala mea a fost însă că n-am întrebat niciodată de cheie. Era atât de simplu dacă aflăm că n-ai nici o siguranță!
– Dacă aflai asta, nu te-ai fi luptat niciodată să spargi uşa. Şi eu n-aş fi aflat niciodată cât eşti de puternică! Rămâi acum, şi hai să cumpărăm împreună o cheie!
– Nu pot! Am răspuns. Cheia vieții mele e la Hristos. Tu nu Îl accepți pe El. Numai El poate face cheia perfectă pentru uşa asta imperfectă.
– Eu nu sunt un ciudat, să cânt cu pocăiţii tăi! Să râdă lumea de mine… N-am nevoie de El.
– Aşa e… Tu nu crezi că nu eu te-am salvat, ci El. Intrând cu cheia milei Lui pe uşa unei vieți care nu se ținea în nimic. Decât în rugăciunea mea: „Salvează-L, Doamne, dacă exişti, si mă voi pocăi!”
Femei frumoase, închideți după voi uşile fără chei, oricât de dureros ar fi! Fără Dumnezeu… nici un bărbat din lumea asta nu va putea să vă deschidă uşa binecuvântării! Chiar dacă e uşa unui palat.

Eu voi alege o colibă. Pentru o dragoste adevărată. A cărei uşă, însă, o va deschide Dumnezeu. Iar cheia I-o vom înmâna în fiecare dimineață, Lui. Aşa ne vom ține sufletele şi dragostea în siguranță.
Până când el, cel trimis de El :), mă va lua de mână să mă ducă într-o colibă, mă pregătesc pentru a deveni prințesa Păcii.
Războiul s-a încheiat.
L-a câștigat Hristos pentru mine…

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Să-i respect pe cei care „M-au făcut om mare”?

Artistii lumii

Să-i respect pe cei care „M-au făcut om mare”?

Distribuiți vă rog

Dragi elevi,

În cartea mea, „Pune ultima piesă!”, am descris etapa mea de licean, într-o scurtă povestire, cu titlul: „Liceu, cimitir al tinereţii mele”. Îl ştiţi şi voi foarte bine pe Bacovia. Îi ştiţi tristeţea, blestemul şi durerea ce-l invadau. A fost, ca şi mine, un îndoliat al unui destin pe care nu avea cum să-l controleze, astfel că l-a plâns în versuri.

Vă scriu nu din postura de psihoterapeut, de profesor sau mentor. Nu sunt cu nimic mai presus decât voi şi cu nimic mai înţeleaptă. Vă vorbesc ca de la păcătos la păcătos, cum îmi place mie să spun. Vă vorbesc din postura de om creat de acelaşi Dumnezeu. Prin urmare, tot ce vă destăinui este parte din viaţa mea. Dintr-o inimă străpunsă până dincolo de sânge, de săbii ce aveau în vărf otrava unor iubiri bifate greşit.

Am fost elevă a liceului Mihai Viteazul. Domnul profesor Gabriel Tica m-a învăţat matematică în gimnaziu, pe vremea când avea vârsta mea de acum. Dumnealui a fost cel ce, la finalul celor 8 ani, mi-a spus scrut: „Continuă să scrii, ai talent!”

Am har, aş spune eu azi, când am înţeles că scriitura este un dar de la Dumnezeu, dar pe care nu l-am primit degeaba, ci pentru a alina sufletele celor care suferă, ca şi mine, din cauza acuzelor aduse iubirii pentru pasiunile noastre. Şi pasiunea de care vă vorbesc poate, şi are dreptul să nu fie matematică, fizică, geografie, chimie şi aşa mai departe. Pasiunea este despre ceea ce te face fericit. Pasiunea este acea activitate pe care o faci nu pentru că trebuie, ci pentru că te linişteşte şi te umple de pace şi iubire.

Am să încep prin a vă povesti despre eleva Monica Berceanu. De nu credeţi, o puteţi întreba pe domnişoara dirigintă, Camelia Ionescu, femeia care m-a suportat 4 ani, cu toate reproşurile mele, cu toate luptele mele lăuntrice şi cu toate fricile de adolescentă rebelă.

Am iubit limba română de când eram de-o şchioapă. Citeam şi scriam pe bandă rulantă. Din păcate, însă, nu aveam mare „noroc” la a aduna lauri de pe urma marii mele iubiri, căci mereu eram condamnată că nu învăţ la celelalte materii.

Să nu înţelegeţi că celelalte nu erau importante. Şi de asta vreau să vă asigur: tot ce învăţăm la şcoală ne va ajuta în viaţă. Absolut totul. Că nu facem carieră din fizică, biologie ori limba română, asta e altă poveste. Dar ne vom lovi de oricare din materiile liceului. De absolut toate. Şi ne cam vine să ne dăm puţin –mai mult- cu capul de pereţi, atunci când, peste ani, nu ştim ce e aia gravitaţie sau din ce e alcătuit creierul uman. Eu vă spun nu din ce aud, ci din ce trăiesc azi. Am nevoie să întreb detalii din fizică, geografie, istorie, etc. Asta pentru că nu am învăţat la timp. Sau pentru că am uitat.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Nu vă spun că e anormal să uiţi. Uitarea ne-a fost dată de Dumnezeu cu scopul de a putea trăi. Dacă am reţine totul, am muri negreşit. Vă vorbesc despre a uita pentru că tocim, în loc să fim interesaţi cu adevărat de ceea ce învăţăm. Eu vă spun însă despre ispitele noastre de adolescenţi, de a ne răzvrăti împotriva autorităţilor, anume împotriva profesorilor.

Care, ce-i drept, de multe ori sunt tirani, fie vorba între noi :), dar vă rog să mă credeţi că nici dumnealor nu ne vor răul. Cei ce se răzbună pe noi şi ne dau câte un 2 sau un 1 (eu le-am luat  pe amândouă în ziua în care am împlinit 18 ani, răzvrătindu-mă împotriva domnului profesor de matematică şi a doamnei profesoare de limba latină) 🙂 sunt profesorii cărora le facem zile fripte. Să ştiţi că vom ajunge peste ani să regretăm că ne-am supărat oamenii care au vrut să facă din noi OAMENI MARI. (Delia e pe val acum cu „Cine m-a făcut om mare!” şi deşi eu nu-s fanul ei, tare m-a cucerit cu realismul din aceste versuri)

Să ştiţi, dragii mei, că fiecare dascăl are în suflet un mare vis: acela ca discipolii săi să-l depăşească într-o zi. Să vină, peste ani şi ani, să îi mulţumească pentru că a pus o cărămidă la devenirea lui. Şi nu o face din mândrie şi orgoliu absurd, ci din smerenia faţă de Dumnezeu. Acel Dumnezeu care i-a dat harul formării altora.

Azi, eu sunt logoped şi terapeut comportamental. Îi învăţ pe copiii cu autism şi nu numai, tot ce înseamnă viaţa: de la a spune A până la a-şi stăpâni emoţiile negative când apar, si a le împărtăşi pe cele pozitive. De exemplu, îi ajut să nu lovească atunci când se supără pe cineva şi să spună TE IUBESC şi să plângă, atunci când simt asta. (ştiţi voi că ni se spune răspicat că BĂIEŢII NU PLÂNG! Şi e cât se poate de neadevărat! Plângeţi, dragii mei, plânsul nu e ruşine, ruşine e să furi, nu să verşi lacrimi sincere!)

Cam asta mi-e mie acum meseria. Şi ca „dascăl de suflete”, cum îmi mai spun unii oameni, tare mă înduioşez când, după 10 ani, vin copii pe care cândva i-am învăţat să spună MAMA, şi-mi spun „Mulţumesc!” sau când îmi sare în braţe un copilaş pe care l-am învăţat să se joace, şi mă roagă să mai trec pe la el, să ne mai batem cu pernele!

Vă scriu vouă, dragi liceeni, cu dragostea şi respectul pe care-l port tuturor celor care mi-au trasat un contur vieţii. Aşa strâmb cum îl vedeam eu atunci. Dumnealor le datorez devenirea mea de azi. Şi tot ce voi deveni într-o zi. Am învăţat de la dumnealor lecţia umilinţei uneori, alteori a smereniei, alteori a durerii şi, de cele mai multe ori, a respectului faţă de autoritate.

În clasa a douăsprezecea am fost pe punctul de a renunţa la tot ce clădisem în cei 12 ani de şcoală. Pentru o mare iubire. (v-a vorbit vreodată un profesor despre iubirile lui? De nu, credeţi-mă că le ţine ascunse din teamă, nu pentru că dânsul nu le-a trăit!)

Ca şi voi, m-am îndrăgostit fără leacJ. Şi-am crezut că vom trăi fericiţi, până la adânci bătrâneţi. Că vom avea copii şi îi vom creşte frumos, la fel ca iubirea dintre noi. Nu doar că n-a fost aşa, dar a fost coşmar. Abuzuri fizice, emoţionale şi ameninţări cu moartea. Şi nu vă spun basme acum, vă spun poveste reală, de ascuns între coperţile sufletelor voastre. Din care să învăţaţi.

E normal să iubim. Şi să ştiţi că fiecare profesor al vostru o ştie. E normal să ne întemeiem familii. Să ne creştem copiii în spirit creştin şi în frică de Dumnezeu. Dar până acolo, avem de învăţat. Şi nimic nu se învaţă uşor. Înainte să învăţaţi să scrieţi cursiv, a trebuit să începeţi cu liniuţe şi bastonaşe.

La fel e şi cu iubirea. Începem de la 0. Ne tremură mâinile, sufletul şi încrederea. Până ajungem OAMENI MARIJ avem de trecut prin şcoala durerii. A dezamăgirilor şi a fluturaşilor din stomac. Da, ăia care nu dispar niciodatăJ. Despre asta am aflat şi eu mai târziu. O lecţie pe care v-o împărtăşesc azi, să nu faceţi paşii pe care i-am făcut eu, crezând că iubirea e doar la adolescenţă.

Iubirea e pentru totdeauna. Se învaţă, să ştiţi, nu se consumă, după ce am cumpărat-o de pe rafturile magazinelor. Iubirea se clădeşte. Ca o casă: temelie şi toate cele necesare. Ne odihnim la pieptul ei abia după ce am ridicat-o. Şi pentru a ajunge acolo, e nevoie de multă răbdare. Investiţie şi luptă.

Iubirea nu înseamnă suferinţă. Suferim atunci când CREDEM că iubim. Până când nu păşim timid, apoi siguri pe noi, în viaţă, nu iubim. A te îndrăgosti nu e acelaşi lucru cu A IUBI. Îndrăgostirea este despre ceea ce spune corpul tău, iubirea este despre ceea ce spune MINTEA ta.

Acum v-am vorbit despre ALEGERI. Despre a alege să respecţi oamenii care îţi pavează drumul vieţii. Despre a alege să îi respecţi, deşi greşesc şi dumnealor. Căci sunt oameni. Şi niciunul nu suntem perfecţi. Şi niciunul nu suntem fără greşală.

În articolul următor vă voi vorbi despre IUBIRE. Aceea despre care nu vă vorbesc probabil dumnealor, dar pe care eu aş introduce-o ca materie. Iubirea se predă. Şi eu am învăţat asta după ani în care m-am învinovăţit tocmai pentru prezenţa ei.

Cordial,

Monica Berceanu

Foto credit: Google

 

Distribuiți vă rog
Ai ştiut vreodată, Alice, că iţi stă inima legată în lanțuri, pe drumuri?

Oameni cu aripi

Ai ştiut vreodată, Alice, că iţi stă inima legată în lanțuri, pe drumuri?

Distribuiți vă rog

M-am trezit la 5.30  cu o durere în suflet. Nu-i găseam sensul. Am rămas cu ochii închiși câteva clipe, cu strigătele de DE CE pe pleoape, adresate lui Dumnezeu, şi am deschis Facebook-ul. Era un îndemn ciudat, de-a hoinări pe drumul ăsta…

Am citit pagini întregi de dureri din trecut, plânse şi vindecate „pe NEVĂZUTE” de un el trimis de Dumnezeu. Citeam şi durerile se făceau mici din nou, se strângeau într-un colț de suflet şi mă intrebau când va reveni, să le mângâie frumos, cu mâini de Dumnezeu.

Şi eu le răspundeam strigând fără glas: „Nu va mai veni! Nu mai poate. Nici eu nu mai pot. Am făcut rău, am plecat urât şi-am lăsat în urmă o poveste ce abia începuse să se scrie…!”

Şi-am auzit, dintr-o dată, ca o halucinație pe care nu ştiam cum s-o traduc: „Opreşte-te! Nu mai citi! Când Dumnezeu opreşte, ştie foarte bine de ce!”

M-am oprit. Şi nu ştiu cum, am deschis sufletul lui Alice Năstase.
După câteva ore de terapie intensivă, adică de citit fără încetare filele fiinţei ei, am înțeles de ce n-am mai putut dormi: aveam de rescris poveşti. Cu 6 luni în urmă, femeia de pe fotoliul maro, despre care voi scrie curând, mi-a spus cu ochii plini de iubire:

„Monica, atunci când va apărea el, cel trimis de Dumnezeu, va trebui să rescrii, cu el de mână, povestea ta. Peste cea care-a fost.”

Când Dumnezeu a spus STOP şi m-am oprit, aceeaşi femeie mi-a spus cu aceeaşi iubire în ochi: „E timpul să-ţi faci partea ta: să-ţi rescrii viața. Partea pe care o poți rescrie singură. Cealaltă o vei face cu el de mână. Dar până atunci, tu scrie-i o scrisoare  imaginii perfecte din mintea ta, pe care nici un om, nici o mare iubire nu o va atinge vreodată, şi dă-i voie lui Dumnezeu să aşeze frumos, peste cea veche, una realistă şi adevărată.”

Aveam de debifat căsuțe pe care mi le creasem în inimă şi-n minte ani de zile, după abuzuri şi greșeli repetate, despre cum trebuie să fie bărbatul potrivit pentru mine.
Săptămâna trecută am simțit că trebuie să-mi fac „tema”. Dar n-am putut. Creionul meu scria cu totul altceva decât ce aveam de făcut…
Aveam să aflu azi, cu durerea în suflet, de ce: „Urmează stația Constantin Brâncoveanu…”

Aici, la stația asta, eram şi eu, în clipa când citeam sufletul femeii-carte. La staţia asta, unde mi-a fost sfâşiată soarta şi luxate degetele, pentru curajul de a cere respect, unde mi-au fost oprite cuvintele cu amenințări de „TE OMOR SAU TE VOR OMORÎ AI MEI!” , unde am plâns cu sughiţuri necurajul meu de a denunța abuzurile.
La staţia asta a revenit toată povestea-mi. Plângeam fără lacrimi, de necaz că nu s-au vindecat rănile de atunci! Îl întrebam pe Dumnezeu DE CE? Şi mă supăram că tace. Iar…

Dar El  ne vorbește prin oameni, exact pe limba noastră. Şi eu înțeleg cel mai bine prin cuvânt. Din al lui Alice am înțeles şi în trecut, într-un tren în care am găsit o carte a ei, albastră, legată cu un lanț de masă, parcă să n-o ia nimeni, şi să nu mai poată vindeca…

Ai ştiut vreodată, Alice, că iţi stă inima legată în lanțuri, pe drumuri? Şi că învață,  din durerile ei, oameni ca mine?

Am citit atunci, un text care mi-a schimbat destinul. Am înțeles, pentru prima dată, că iubirea mea era greşită. Greşita de tot… şi-am ucis-o într-o zi. La câteva luni depărtare, căci tare frică-mi era de singurătate. Prea dureroase au fost însă, mai târziu, lanțurile cu care eram legată de ea, să mai pot suporta… şi-am omorât-o fără milă…

Ştiţi că Dumnezeu ne IUBEȘTE prin oameni? Da, El ne vorbește prin ei, ne ceartă şi ne schimbă prin ei…
Azi, din nou, prin Alice, mă încurajează să mă rup din lanțurile fricilor, definitiv. Să-mi rescriu povestea, peste ce-a fost, şi să scriu imaginii perfecte scrisoarea de adio…

Pe vremea aia, a trenului-binecuvântare si blestem- , Alice era necunoscuta căreia îi ştiam pe de rost povestea, pentru că s-a lăsat citită de noi, cei de pe margine…
Femeia pe care mi-am promis că o voi îmbrăţişa într-o zi, şi îi voi spune că a fost salvarea mea, m-a tras afară, cu lanțurile grele, dintr-o iubire blestemată, pe care o țineam cu dinții, înțelegând-L greşit pe Dumnezeu.

Astăzi, Alice e femeia care-mi stă într-o rama tăcută, alături de câteva femei cu soarta ce-mi seamănă, femei abuzate, care au avut curajul, într-o zi, să rupă lanțurile.

Femeile de la Touched România. Locul unde Dumnezeu se întoarce acasă.

Am înțeles azi că şi eu trebuie să mă întorc repetat la El, pentru că îmi vorbeşte mereu pe limba mea…

Iar azi o face prin Alice, femeia- cuvânt. Cea care mi-a arătat că pot, la rându-mi, să-mi scriu viața pe foile timpului, apoi pe ale blogului, să poată mângâia alte suflete rănite. Să le vindece de rănile trecutului, atunci când văd că nu sunt singure şi că există şi altele care au fost schingiuite pe nedrept, ori salvate din iad…

Alice mi-a schimbat brusc drumul pe care pornisem. Foarte brusc. Exact când plecam iar la trăit greşit.
Alice s-a vulnerabilizat în fața lumii, asumându-şi criticile şi judecata ei. Ştia că o va arunca, o va lovi şi o va răni. Ea, lumea. Şi de n-a ştiut, a aflat într-o zi, cu siguranță.

Alice mi-a creionat fără să ştie, destinul, de mână cu Dumnezeu. În trenul de întoarcere al acelei seri de iarnă, am decis să-mi leg sufletul, indiferent de consecințe. Da, Dumnezeu mi-a vorbit exact aşa cum ştia că voi înțelege Adevărul: prin vorbele unei femei care a avut curajul să-şi povestească viața, să poată salva suflete.

Să ucid iubirea aia greşită îmi spusese, cu puțin timp în urmă, şi femeia de pe fotoliul maro, dar nu am putut să-i urmez povaţa. Pentru că nu vorbea pe limba mea. Atunci. Nu cunoşteam încă limba lui Dumnezeu. Şi-atunci, cu ultimul pumn de milă, Dumnezeu m-a pus față în față cu Alice, la măsuţa tăcută din tren. Să înțeleg din greşelile ei, din iubirile ei, din durerile ei, că nu eram pe drumul bun…

De la Alice am învățat apoi să scriu si eu, sincer şi vulnerabil, povestea suferințelor mele. Alese de mine. Deşi mi-au tot spus oamenii că a-ţi povesti viața e greşit, căci voi fi judecată, voi fi lovită de răutăți, de judecăți şi lanțuri. Că nu voi găsi acceptare şi iubire în lume, ci ură şi batjocură.

Mi-am asumat, în schimb, destinul învățat pe de rost de la Alice. Şi bine am făcut. Mi-au scris femei abuzate, rănite, tradate, umilite, m-au întrebat cum am scăpat, cum pot să găsească şi ele salvarea ori cum mai pot să zâmbesc, când mi-a fost biciuită inima. fără milă.

Lor le-am povestit despre Dumnezeu. Despre biruința mea, prin chin. Lor le-am spus curat că dacă singura cale de a ajunge la El ar fi să mai trăiesc o dată greşit, aş face-o din nou. Fără să-mi pese de gura lumii ori de judecata celor care se laudă cu credința lor, dar lovesc în cele ce-şi spun povestea tocmai pentru că Dumnezeu a cerut să fim mărturii vii.

Dumnezeu vorbește pe limba ta, femeie frumoasă! Oricât de greşite ți-ar fi căile, El va găsi într-o zi una pe care să te ducă, va găsi şi oamenii care te-or lua de suflet şi te vor călăuzi pe drumul bun. Tu trebuie doar să le recunoști glasul şi să-L rogi să te ajute să renaşti din propria cenușă!
Dumnezeu vorbește pe limba ta, draga mea! Trebuie doar să-L chemi, să-I ceri să-ți scoată în cale oameni de la care să înveți să te întorci din drumul plin de spini şi să-ţi îndrepți pasii spre cel pavat cu binecuvântări!

Alice, azi este despre tine. Despre trenuri cărora le-ai spus povestea, au legat-o cu lanțuri şi au salvat suflete judecate de lume, dar iubite de Dumnezeu. Prin tine, dragă Alice, Dumnezeu mi-a vorbit într-o iarnă frumoasă afară, dar al naibii de urâtă pe dînăuntru!

Şi dacă astăzi n-am putut să mai dorm şi m-am trezit fără să înţeleg de ce, cu gândul la tine, a fost pentru că El a decis să-ți spună că te-a ales, fără să ştii, cu ani în urmă, să-mi dai cuțitul în care El a pus puterea să tai lanțurile.

Şi de mâine, draga mea, am să caut, în toate librăriile, toate cărțile tale. Din nou. Azi sunt convinsă că le-am pierdut pentru că un dușman nemilos, un înger negru, le-a luat să nu-mi fie bilet spre destinul frumos pe care mi-l pregătise Dumnezeu.

Numai că vezi tu? El poate. E SINGURUL care poate să facă din Cuvânt soartă şi din foile de carte, aripi de drum. Singurul care mi-a salvat viața, în iarna aia geroasă şi nedreaptă… prin durerie tale.

Azi e despre tine, Alice, despre minuni făcute de Dumnezeu la drum de seară, pe viscol şi ger. Şi pentru tine mă voi ruga zilnic, din acest marți vindecator, să-ţi dea El în continuare har şi curaj să modelezi pentru totdeauna, cu viața ta, chei cu care alte femei să deschidă destinele scrise de Dumnezeu.
Şi, mai presus de orice, mă voi ruga să trăieşti puterea Acestui Dumnezeu care vindecă orice durere, chiar şi cea lăsată de moarte. Şi face din ea amintire pafumată cu binecuvântări, îi pune o cruce de dragoste pe suflet, şi-o îngroapă spre înviere, la vremea de apoi…

Pentru că da, Alice, te-oi vedea cu Simona ta, atunci…

 

Distribuiți vă rog
Și zici tu că stăm cu “șmecherii” pentru că ne plac bătaia și violul?!?

Credinta

Și zici tu că stăm cu “șmecherii” pentru că ne plac bătaia și violul?!?

Distribuiți vă rog

Indignată şi rănită de tot mai desele replici ale creştinilor cu frică de Dumnezeu ce le numesc PROASTE pe femeile care se întorc repetat la acelaşi bărbat care le abuzează, mă aşez la masă cu sufletul meu şi le scriu o scrisoare din partea tuturor acestor PROASTE cărora le place bătaia.

Las la o parte limbajul strict terapeutic, căci şi noi, terapeuţii ăştia, care învățăm în şcoli cum să-i ajutăm emoţional pe ceilalţi, tot oameni suntem. Poţi să citeşti AICI ce înseamnă meseria asta şi cât de „cu mir în frunte” NU suntem faţă de tine, cel ce munceşti în alte domenii.

Aşa că, ce vei citi în minutele următoare e despre viață reală, domnule care dai cu Biblia în păcătoasele astea care îşi merită soarta!

În primul rând, dacă n-ai trecut pe acolo, îţi sugerez să TACI câteva minute şi să mă asculţi!

Continuare AICI.

SURSĂ FOTO: GOOGLE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Limita Intre Pasiune&Abuz:Lectia Data De Copiii Alpinisti Morti In Avalansa

Copii tipici

Limita Intre Pasiune&Abuz:Lectia Data De Copiii Alpinisti Morti In Avalansa

Distribuiți vă rog

E dur titlul şi mi-l asum. Tocmai am citit un e-mail de la un specialist în vânzări, şi o frază din acest e-mail m-a dus imediat cu gândul la moartea copiilor de pe munte. Nu vreau să detaliez, toată lumea ştie povestea…

Domnul acesta zice aşa:

 „Like-urile in sine nu sunt valoroase. Sunt precum un zambet pe care il primesti de la un strain pe strada.
Daca ti-a zambit nu inseamna ca va cumpara de la tine vreodata.”

Exact aşa am simţit eu tragedia asta. Am tăcut zilele acestea pentru că avem nevoie să respectăm durerea părinţilor. Dar a tăcea pentru totdeauna ar însemna să ignor. Şi abuzul nu se ignoră, se arată. Se explică celui care a abuzat, căci poate nici nu ştie ce-a făcut şi se iartă.

Moartea acestor copii a fost cauzată de un abuz.

Din nou îmi asum ce scriu. Abuzul, spun specialiştii, înseamnă orice activitate în care îţi implici copilul minor, care prezintă riscuri. Până la 18 ani nu are conştiinţa propriilor gesturi, nici responsabilitatea totală asupra ceea ce face. Deci această responsabilitate revine părinţilor.

Una este să plece pe munte, ignorând sfaturile tale, şi să se întâmple o tragedie, şi alta este să îl iei cu tine, ştiind clar că se anunţă avalanşă. Dacă nu ai „o pilă la Dumnezeu” (şi nimeni nu are!)  eşti, pe riscul tău, pasibil de moarte! Că vrei tu să ţi-o asumi, e treaba ta! Dar să ţi-o asumi şi pe cea a copilului tău… pe mine mă lasă cu pumnii încleştaţi!

Să ştii că uneori lovesc cu ei în Dumnezeu, căci şi mie, om fiind, îmi vine uneori să-L reneg, întrbându-L într-una: „DE CE, DOAMNE, NU MĂ LAŞI SĂ RISC?” Am riscat la viaţa mea, de fire de păr n-am, să-mi număr cicatricile sufleteşti… Dar am riscat pe viaţa mea. Şi părinţii mei pe-a lor…

Că tot veni vorba de ai mei, mama şi-a dorit să fiu balerină. Când eram suficient de mică încât să nu înţeleg ce e aia, unii i-au spus că mă ducă, să încerce… Şi după ani, când am întrebat-o de ce nu a făcut-o, mi-a răspuns: „Pentru că era periculos, şi nu ştiam dacă chiar asta îţi doreşti! Sunt sigură că ai fi zis da, orice ţi-aş fi spus eu!”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Au trecut anii, şi-am făcut un accident de maşină la 8 ani, mi-am rupt piciorul, operaţii, învăţat din nou să merg, am rămas cu semne, mama cu obsesia că nu mă voi căsători niciodată, că bărbaţii se uită la cum arăţi, şi eu am semne pe picior:)…şi cu regretul că nu sunt „balerina mamei”:) Deci visul ei s-a spulberat pentru totdeauna…

Cu ceva timp în urmă, am întrebat-o, terapeutic: 🙂

„Mama, ce simţi când te gândeşti la dorinţa ta de a mă vedea balerină?”

Mi-a spus cu un regret mai mult decât vizibil în glas:

„Eh, mamă … numai mamă să nu fii! Aş fi vrut eu multe, dar n-a fost să fie! Dar să ştii că ăla era un vis al meu. Şi eu vrusesem să fiu balerină, dar nu aveam curaj eu să le cer asta bunicilor tăi, îmi dădeau numai balerine… Aşa că de ce să te fac ce-aş fi vrut eu să fii? Lasă, mai bine să-ţi alegi tu calea ta, şi dacă e să păţeşti ceva, să fie alegera ta, nu greşeala noastră!”

Recunosc că atunci am acuzat-o tăcut, căci mi s-a părut a fi laşitate. Laşitate că nu mi-a oferit un viitor mai bun, căci, ziceam eu, n-aş fi ajuns cu inima bandajată, aş fi ajuns cineva, undeva

Când am ajuns însă terapeut, şi-am învăţat ce e abuzul asupra copilului, i-am mulţumit, la fel de tăcut mamei, că nu mi-a dat nici măcar să aleg… Probabil, să-i fac ei pe plac, şi să mă simt iubită şi valorizată, aş fi acceptat să încerc a fi cinevaUndeva

Nu spun acum că nu ar trebui să vă daţi copiii la sporturi diverse, spun doar că dacă ai un vis, trăieşte-ţi-l tu însuţi, dragă părinte, şi nu-ţi expune copilul la pericole, pentru că e cool să primeşti like-uri, ori „să-ţi fie copilul c-o treaptă mai domn!” (Adrian Păunescu)

Copilul e copil, şi e la vîrsta când pericolul nu înseamnă prea mult pentru el, şi mai ales dacă îşi vede tatăl că este atât de pasionat de sporturi extreme, ori de cine ştie ce activităţi cu potenţial periculos. Copilul vrea să fie aplaudat, să fie CINEVA. UNDEVA

Însă tu, ca părinte, ai grijă UNDE vrea să fie! Căci cineva poţi fi şi în mormânt, să devii erou post mortem şi să-ţi scrie pe cruce: „A murit pentru visul părinţilor săi!”

Nu scriu despre familia aceasta supoziţii, nu ştiu cine sunt şi nici nu cred că le este important numele. Important este că dintr-o povestea tragică, avem de învăţat cu toţii: despre responsabilitate, despre dragoste şi despre mormânt.

Ăla din din care nici un like, nici un ban, nici o televiziune, nici o iubire, nici un regret şi nici o rugăciune nu-ţi va scoate copilul!

Să stăm pe margine, să nu-i judecăm pe părinţii aceştia, ci să tragem un semnal de alarmă. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i ajutăm să treacă prin durerea asta, dar să nu lăsăm ca moartea asta nedreaptă să fie încă o moarte… ci UNA din care să fi învăţat ceva…

Dragi părinţi, vă rog fierbinte: nu vindeţi viaţa copiilor voştri pentru nimic, voi nu aveţi de unde să ştiţi ce-ar fi vrut ei cu adevărat să facă cu ea! Nu vă spun să nu ieşiţi cu ei pe munte, nu vă spun să nu îi învăţaţi ce înseamnă sănătatea şi asumarea, vă spun doar să învăţaţi care este limita între pasiune şi abuz!

Nu e drept să nu ne îngroape ei pe noi…

Foto: GOOGLE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Sanatate mintala

[ Alin Les, Psiholog Clinician ] Despre Psihopatie – Cauze Si Trasaturi

Distribuiți vă rog

Am ales azi să vorbim despre femeie. Nu insa orice fel de femeie, ci aceea speciala. Femeia abuzata. Fizic, psihic, sexual, si emotional.  Mai exact, am ales sa discutam despre ea, din perspectiva barbatului diagnosticat cu psihopatie. L-am ales ca „ambasador”, pe domnul Alin Les.

Interviu cu Alin Les – psiholog expert criminolog

Spuneti-ne, va rog, ce reprezinta psihopatia si care sunt cauzele care stau la baza aparitiei ei?

Alin Les: Este foarte buna intrebarea, mai ales ca si studentii mei de la master au avut ca temă de portofoliu sa arate diferenta intre psihopatie si sociopatie.

Psihopatia are, deci, mai multe denumiri. Din start, literatura de specialitate clinica si criminologica afirma ca nu este nici echivalenta tulburarii de personalitate antisociala (DSM 5), nici a sociopatiei (cu care are in comun anumite aspecte).

Cumva, se intersecteaza cu continutul echivalent ei in ICD 10, tulburarea disociala de personalitate. Si nu, nu este identică cu tulburarea asociala de personalitate, adica cea care se refera la izolare, singuratate. Ca le-am eliminat pe cele care nu sunt, sa vedem ce este psihopatia.

Pe scurt, este o afectiune. Si tin sa subliniez acest lucru. Nu este o boala, nu este o tulburare psihica, nu este ceva contagios, in sens medical. Este o afectiune care influenteaza comportamentul in trei registre esentiale ale functionarii sociale: emotional, interpersonal si comportamental.

Daca tinem cont ca cel mai important aspect al psihopatiei nu este comportamentul antisocial, ci deteriorarea starii emotionale, atunci mergem acolo unde ne spun specialistii: cauza este genetica intr-o proportie de 25-55%. Adica gena psihopatiei o primim de la mama, stiintific demonstrat. Mai departe, o „prelungim” in proportie de 10% prin situatia, conjunctura, contextul ivit, si o finalizam, in procentaj de 40%, cu activitati si actiuni voluntare, premeditate.

Deteriorarea starii emotionale inseamna ca emotia nu mai are miez, ci doar coaja. Nu mai simtim greutatea cuvintelor care reprezinta temele esentiale ale vietii: iubirea, moartea, valorile morale, frica, s.a.m.d. Neglijenta familiala, abuzurile emotional, psihologic, sexual, toate pot duce la psihopatie, nu direct, ci prin efectele ei: lipsa remuscarii, lipsa sentimentului de vinovatie, nepreocuparea pentru sentimentele celuilalt, schimbarea deasă a prietenilor, aspecte ce tin de narcisism si exacerbarea Egoului (egodistonie), lăudăroșenie că face și drege, dar nu rezolvă mare lucru, fermecător sau cu șarm superficial, adică un val de simpatie flamboaiantă peste masca purtată, impulsivitatea, plictiseala, acțiunile rapide, bruște;  toate acestea indică faptul ca X prezintă tendințe psihopate.

Este vreo diferenta intre psihopat si un barbat agresiv?

Alin Les: Pertinentă întrebare! Persoana cu psihopatie include tendintele impulsive si controlul comportamental scazut in actiunile sale, care pot duce, individual, la acte de agresivitate. Cumulate cu lipsa remuscarilor si a vinovatiei, da, pot duce la tendinte agresive si chiar acte de agresivitate.

Pe de alta parte, individul agresiv nu trebuie sa fie musai psihopat. Poate fi, in urma unui temperament mai impulsiv, si asta sa fie amprenta unui mecanism de aparare; poate fi vorba de includerea intr-o tulburare de personalitate, cum ar fi cea pasiv-agresiva sau borderline, sau chiar antisociala.

Astfel ca, punandu-se problema astfel, observam niste diferente. Daca intram in detalii, avem doua tipuri de agresivitate: reactiva (sau impulsiva, sau afectiva) si instrumentala (sau premeditată, sau orientata spre scop). Acum, cand folosesti agresivitatea reactiva sau impulsiva ca si persoana care ai tendinte psihopate, ii vei pedepsi pe ceilalti pentru ca stau in calea ta, vei fi lipsit de relatii armonioase, speranța ta de viață va fi una scăzută și, important, riscurile fizice nu te vor ocoli. Cand vei folosi agresivitatea cu tinta spre un scop anume, impiedici relatiile interpersonale, dar si faci posibilă preluarea resurselor altora.

Cum isi „agata” psihopatul prada?

Alin Les: Exista tipologii de psihopati. Din studiul si observatiile mele clinice, exista mai multe tipuri: psihopatul de scurta durata, adica cel care tinteste un bun, marcarea unui teritoriu sau satisfacerea unei dorinte, inclusiv cea sexuala; psihopatul de durata medie, care te poate avea in vizor pentru diferite beneficii, pana cand isi gaseste o „prada” mai buna pentru gusturile si nevoile sale subiective; mai exista psihopatul pe termen lung, cu care salasluiesti in casa ca partener, relatie de afaceri, job, si despre care iti poti da seama la un moment dat ca „ceva nu e in regula” si comportamentul lui poate sa fie diagnosticat în sfera psihopatiei, dar te resemnezi.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

La intrebarea concreta „Cum?”, raspunsul studiilor stiintifice arata faptul ca te simte ca pradă. Pe baza a ce? A feromonilor. Ganditi-va ca intr-un studiu al lui Glenn, Guzban si Raine din 2011 s-a pus problema costurilor si beneficiilor asociate trasaturilor psihopatiei. Stiti la ce concluzie s-a ajuns? Cu cat esti mai promiscuu sexual si ai mai multe relatii de scurta durata, cu atat mai mult ai un „succes reproductiv ridicat”, dar si posibilitati reduse de a lasa urmasi si o stabilitate familiala.

Intotdeauna un psihopat, pentru ca din perspectiva psihopatologiei evoluționiste este un adaptat la mediu, va identifica, prin selectia intuitiei, a mirosului si a experientei, „produsul slab” din societate pe care are credinta ca il poate exploata.

Devine psihopatul obsedat de victima sa, sau este vorba despre o iubire adevarata, greu de inteles pentru noi, „femeile de rand” 🙂 ? Cum se manifesta aceasta obsesie, daca exista?

Alin Les: Poate deveni obsedat de „victima” sa, dar pe care nu o mai percepe ca pe o victima, ci ca pe un bun al lui, care i se cuvine natural. Logica lui „mie mi se cuvine”, exista mai ales aici. Nu stiu daca aceasta obsesie are un tipar de manifestare, insa ce este cert este faptul ca, daca i-ai picat cu tronc ca femeie, sau chiar ca barbat (pentru ca avem si femeia cu tendinte psihopate, diferita de femeia cu tendinte antisociale), individul cu tendinte psihopate se va „incolaci” in jurul existentei tale prin multa vorba (volubilitate), prin sarmul si farmecul superficial, de care va vorbeam mai sus, prin sentimentul grandios al propriei valori, adica „eu sunt cocosul, grandele din parcare, centrul universului tau, cel care stie de toate si totul etc.”, folosirea constanta a minciunii (minciună patologică) și aici va trebui să identifici cu acuratețe sursa minciunii; adică e fie cauză, fie efect, fie simptom.

Acesta te va manipula și te va induce în eroare tocmai pentru a câștiga teren și „guri de aer” în ceea ce privește interesul lui pentru tine, manifestat prin „obsesie” (care nu trebuie să fie neaparat inteleasa in sensul de patologie); afectele lui, sau emotiile, vor fi destul de superficiale, adica fara greutate in plan real, stafidite, daca vreti ( 🙂 ), ori manifestarea contrara a sentimentelor produce confuzie; prin lipsa empatiei care, prin coroborare cu emotiile sarace sau superficiale se poate asocia cu „o mai buna abilitate de a profita de ceilalti”, dar si cu o abilitate crescuta de a atinge niste obiective personale; prin prezenta indiferentei.

Toate aceste elemente, în momentul in care se introduc in malaxorul tintei pentru a iesi potiunea magica, dau forma necesara de manifestare emotionala, interpersonala si comportamentala.

In schimb, mai putem avea persoana narcisica sau borderline care sa prezinte trasaturi mai accentuate de personalitate in directia tendintelor psihopate. Cu alte cuvinte, vom observa la acest barbat mai mult latura narcisica ce te poate obseda pe tine, ca femeie. Iar tu, din posibila „agresoare” (iesit la vânat), să devii victimă.

Obsesia nu tine doar de persoana cu tendinte psihopate, ca „agresor”, ci si de partea feminina care, de cele mai multe ori, exploateaza prin seductie partea narcisica a barbatului. Si-atunci nu mai poti controla ceea ce se intampla. Amandoi pot deveni fie propriile lor obsesii, fie doar unul obsesia celuilalt.

Per total, poate exista o iubire adevarata intre o persoana cu tendinte psihopate si o alta persoana, pentru simplul faptul ca „persoana 2” din cuplu se va ralia trasaturilor mai puternice si mai accentuate de personalitate ale persoanei cu tendinte psihopate. De unde si urmasii si transmiterea genetica a psihopatiei.

 Ce inseamna, pentru un psihopat, dragostea?

Alin Les: Poate însemna și adaptare, și țintă, și acoperiș, și plapumă, și posibilitatea de avansare într-o funcție ierarhică, tot ceea ce intră sub zodia manipulării.

Care este reactia obisnuita a psihopatului, in momentul in care este demascat, si tras la raspundere pentru faptele sale? Ce pericole o pasc pe femeia care i-a fost partenera, in cazul in care decide sa rupa relatia?

Alin Les: Nu recunoaste nimic. La fel ca toti cei din sfera tulburarilor de personalitate. Daca ii expui problema intr-un cadru oficial, cu tact si liniste, cu simt de raspundere, profesionist, cu autoritate si promptitudine in voce, ai anumite sanse sa-ti recunoasca, secvential, fragmentar, nișatic, anumite aspecte.

Capacitatea de autoreflexie existentiala trebuie sa existe la astfel de persoane pentru o recunoastere, chiar si tacita. Nu trebuie sa avem asteptari. În schimb, femeia care se decide sa rupa relatia poate avea parte, concret, de: bataie, amenintari, injurii, remuscari induse de individ, membrii propriei familii sau ai familiei lui (asta în cazul în care au fost mai apropiați), hărțuită în diverse forme, „invitată” de el să reia relația.

O stima de sine exagerata la individul psihopat, cand pe fata-cand voalata, combinata cu farmecul superficial, manipularea si sentimentul grandios al propriei valori, dau cel mai de succes randament. De obicei, individul cu psihopatie își calculează foarte bine pașii. Persoana cu sociopatie, în schimb, își exprimă mai des predispoziția spre violență și impulsivitate.

Exista sanse, din punctul dvs. de vedere, ca un psihopat sa fie „tratat”? Daca da, in ce constau acestea?

Alin Les: Individul cu trasaturi de psihopatie nu se trateaza. Psihopatii se identifica cu ajutorul lupei specialistului in psihologie clinica. Dupa ce l-ai identificat, te aperi, atacand exact in directia in care te ataca si el.

Precum la fotbal: cea mai bună apărare este atacul. Un psihopat trebuie ținut în șah cu armele lui, dacă vrei o luptă. Dacă vrei să fugi, atunci, fugi. Deci, indiferent ce alegi între „Luptă sau fugi!”, trebuie să o faci cu strategie. Ori pentru asta te duci la acel specialist care a realizat cel puțin o evaluare criminologică în sfera psihopatiei și, mai mult, a fost acceptată de instanță.

Haideti sa discutam acum despre femeia victima a unui psihopat. Exista o categorie anume de femei care intra in relatii cu acesti indivizi? De ce sunt aceste femei o prada usoara?

Alin Les: Femeia victimă a unui individ cu tendințe psihopate este credulă, indiferent că victima este expansivă, extravagantă, tânără, la vârsta a doua, cu sau fără resurse financiare, văduvă/divorțată/singură/cu copii ș.a.m.d.

Victima credulă este victima care are convingerea că lumea este frumoasă, trebuie să acorzi fiecărei persoane câte o șansă, chiar mai multe, dacă se impune, idealistă, conformistă, manipulabilă, ușor de detectat în Universul psihopatiei prin markeri fizici, cum ar fi o față plăpândă, ochi blajini, expresie a feței ce aduce a compasiune/milă, un mers nu atât provocator, cât seducător, ce invită, fie că este puternic/pregnant sau suav etc.

Dacă persoana cu psihopatie seduce, arma ei bumerang este tot seducția. Femeia narcisică, iarăși, este o partidă bună pentru individul cu psihopatie. Cumva, la nivel mental, femeia victimă îi transmite bărbatului, la nivel comportamental, liberalizarea prostituției și a sexului animalic.

Atunci intră în funcțiune fantasmele sexuale cu rol predominant inconștient care vor cere actul. Ori actul sexual în fantasma individului psihopat este mereu perfect, perfecționist, excelent. Și în pat vor fi la fel.

Satisfacerea propriei dorințe se cumulează cu cea a femeii tocmai pentru a reitera actul sexual. De ce? Pentru că, în fantasmă, actul este întotdeauna perfect. Perfecțiunea se vrea atinsă și în Real, nu doar în Imaginar. Trebuie să ne gândim așa: că ei nu au nimic de pierdut, cu excepția libertății.

Ce o tine pe femeia-victima, prizoniera intr-o relatie cu un psihopat, si cand ajunge ea, din experienta dvs.,  sa renunte la relatia cu agresorul?

Alin Les: Renunță la agresor când își dă seama că nu-l poate schimba. Că i s-a produs prea multă suferință emoțională și psihologică, pe care n-o poate demonstra celorlalți, dar despre care s-a plâns celor cunoscuți care au încurajat-o să rămână în relație, pentru diverse motive și motivații.

De obicei, femeia cu mai puțină carte, adică cu un QI mai mic, stă în fața agresorului și îi ține piept cu preconceptele familiei din care vine, prejudecățile aferente, convingerile ei despre viață și misiunea într-un cuplu, relație sau familie.

În schimb, femeia cu un QI mare știe că, dacă rămâne în relație, individul cu psihopatie va trece cu tăvălugul emoțional, interpersonal și comportamental peste ea. De obicei, ea pleacă după ce și-a luat toate măsurile de precauție, atât cât se poate.

Când mai renunță? Când sexul nu mai este „sex de datorie”, ci viol. Când soțul, partenerul consensual, iubitul, amantul, te violează, atunci ți-ai început la nivel psihic, oficial, ratarea. Sentimentul ratării, al anulării ca ființă umană, al urii, al umilinței, vor intra în funcțiune.

Dacă o ține ceva, o ține o situație financiară grea, adică banii. O ține un copil cu deficiențe. O ține un părinte în spital. O ține o amenințare. O ține un șantaj. Și multe altele. Dar, mai mult, o țin interpretările ei, ca victimă, despre toate cele enumerate. Și aici vorbim despre interpretările iraționale.

Care ar trebui sa fie, din punctul dvs. de vedere, reactia corecta a victimei, ca urmare a abuzului?  Sa se razbune pe psihopat, (sa ii faca ea insasi rau fizic, sau sa apeleze la terti care sa-l ameninte, etc) sau sa respecte numai partea legala? Va intreb acest lucru pentru ca sunt foarte multe persoane care le condamna pe victime pentru faptul ca „nu le vin de hac”, si de aceea acestia continua sa le distruga vietile.

Alin Les: Ca să „vii de hac” unei persoane cu psihopatie, mai întâi trebuie să te convingi că persoana este, clinic, prin diagnostic, în acest registru al psihologiei clinice/psihopatologiei. Asta înseamnă să te prezinți la un specialist și să-i expui problema.

Individualizarea cazului este esențială. De obicei, psihologul criminolog are studii în sfera științelor penale, criminologiei, victimologiei, și atunci fie îți „eliberează” o „rețetă” de pași prin care ai putea să-ți salvezi (nu e prea mult spus) destinul, fie îți recomandă un avocat specializat în această direcție.

Este indicat să se urmeze anumiți pași specializați de ieșire din cercul vicios, nu din auzite! O analiză/evaluare psihologică a personalității tale, ca victimă, mă poate ajuta pe mine, ca psiholog criminolog, în a-ți oferi un plan de reușită.

Trebuie să avem în prim-plan faptul că, de obicei, un individ cu psihopatie nu se lasă până nu obține ce și-a propus. Se aseamănă foarte mult cu individul sociopat. Ori psihologul criminolog și avocatul, meticuloși deopotrivă, au ca oponent însăși expresia meticulozității, a riscului calculat și a premeditării.

Care ar trebui sa fie reactia victimei, in clipa in care se reintalneste cu agresorul, din intamplare, dupa ce avut loc separarea, ca urmare a unui abuz, si cum ar trebui sa se comporte aceasta, daca agresorul o cauta insistent, spre impacare?

Alin Les: Atâta vreme cât persoana cu psihopatie este încadrată în sfera tulburării de personalitate antisocială, suferă de lipsa empatiei calde și este persoana fără conștiință, ca femeie-victimă este indicat să:

  1. eviți defensiv și non ofensator victima, dacă te-a văzut/observat în mers sau în trafic;
  2. să ai pregătit telefonul pentru 112;
  3. te asiguri că porți la tine un spray lacrimogen (poate fi achiziționat din magazine de specialitate, fără condiții impuse);
  4. să ștergi automat sms-urile, emailurile de la acesta dacă, între timp, ți-a aflat noul număr de telefon sau noul email, fără a le citi! Un print screen este suficient;
  5. dacă se insistă cu telefoane, sms-uri sau emailuri, consulți specialistul fie psiholog, fie avocat, fie deopotrivă și reiterați un nou plan;
  6. îți anunți familia: frate, mamă, soț, veri etc. O sursă de forță trebuie să existe în jurul tău. Efectul constă în protecție, diminuarea fricii, angoasei, somatizării, temerii că ți se poate întâmpla ceva rău;
  7. anunți poliția, dacă ești într-o zonă de sat, și porți permanent un telefon mobil. Dacă nu există această posibilitate, încearcă să eviți drumurile care nu trebuie făcute. Dacă nici asta nu e posibil, este vital să vorbești frumos, ca și cum nu s-a întâmplat ceva vreodată. Este posibil să ai în față o persoană cu gândul răzbunării și, atunci, e indicat să eviți reacțiile care pot conduce la un act criminal.
  8. îți cunoști vulnerabilitățile și să ți le exploatezi la maximum, în sens pozitiv, cu ajutor de specialitate;
  9. înveți lupte de corp, dacă ești mai tânăr. Îți pot fi de real folos;
  10. îți amintești constant că, orice ai alege să faci într-un moment anume, viața este cel mai important dar și are prioritate înaintea a toate. Pentru că acest cuplu, „agresor bărbat cu psihopatie – victimă femeie” poate fi transformat în orice moment fie în „agresor femeie cu psihopatie – bărbat victimă” fie în „victimă femeie agresor – victimă bărbat agresat”.

Domnul Alin Les va poate oferi sprijinul dumnealui. Il puteti contacta la:

Cabinet Individual de Psihologie „Alin Leș”
& Laborator Poligraf
tel 0758 806 541
office@alinles.ro

 Prof. asociat Alin Leș

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Sanatate mintala

20 de caracteristici ale iubirii adictive. Află-le şi ieşi din cercul vicios! Se poate!

Distribuiți vă rog

Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur („Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil („Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: „Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: „Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. „Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: „Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: „Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: „Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: „Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: „Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să „repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: „Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: „Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : „Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Oameni cu aripi

De Martisor, despre cariera, vocatie si feminitate, cu Nicoleta Burlacu, : „Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept.”

Distribuiți vă rog

O  stiu pe Nicoleta Burlacu de multi ani. Este psiholog clinician, si sotie. NU insa meseria ei m-a determinat sa o rog sa-mi ofere cateva clipe. Ci pacea ei molipsitoare.

Despre psihologul Nicoleta Burlacu, vom afla in curand, intr-un alt interviu, dar azi vorbim despre primavara. Adica despre feminitate.

La Nicoleta, m-a fascinat intotdeauna simplitatea din eleganta ei. Da, ati citit foarte bine: simplitatea din eleganta. Pentru ca Feminitatea nu se masoara in numarul zorzoanelor. Nici al culorilor. Si nici al listelor interminabile,  cu iubiri amagitoare:).

Despre suflet, cariera, bucurie si dragoste, intr-un interviu care pe mine m-a facut mandra sa fiu CEEA CE SUNT.

Multumesc, Nicoleta, pentru zbateri de ganduri, pe care ni le-ai facut martisor, si ni le-au trimis sa-l purtam cu mandrie!

Monica Berceanu: Nicoleta, spune-mi, te rog, cum definești tu feminitatea?

Feminitatea, inseamna, pentru mine, sensibilitate, eleganta,  dragoste, energie, conectare, respect, gingasie, copilarie, maturitate. Aceste ingrediente ma fac sa fiu o femeie puternica, si sa lupt zi de zi cu schimbarile si noutatile din viata mea.

Cu siguranta feminitatea face parte din viata fiecarei femei. Ceea ce avem in interior si nu poate fi palpabil si vizibil, la exterior se contureaza in : ce fac, ce simt, cum ma imbrac, cum gandesc, ce respect, ce nu accept. Fiecare femeie isi reprezinta feminitatea intr-un mod unic, asa cum simte.

Avand in vedere avalansa de informatii care ne invadeaza zi de zi, cred ca abilitatile de baza a unei femei ar trebui sa fie flexibilitate, adaptabilitate si independenta. Feminitatea este importanta si exista in fiecare femeie, descoperirea ei, insa, depinde in mare parte de cum dorim sa o aratam sau sa o expunem.

Monica Berceanu: Cum vezi, în România zilelor noastre, rolul femeii?

In Romania zilelor noastre se vorbeste tot mai des de o emancipare a femei si de o eliminare a discriminarii. Femeia si barbatul au drepturi egale. Daca pana nu de mult, rolul femeii era de sotie, de mama si de gospodina, in zilele noastre toate aceste atributiuni au fost ajustate atat prin progresul tehnologiei, cat si prin adaptarea la noile cerinte ale societatii. Societatea este o forma de „scolarizare” a femei, care a incurajat iesirea din rolul de baza al femei, si anume cel de sotie.

Femeia are la acest moment aceleasi drepturi ca si barbatul, insa diferenta cred ca o face feminitatea.

Daca luam in calcul cat de usor este la acest moment sa divortezi, sau sa te desparti de o persoana, putem spune ca o femei este in deplina independenta fara a fi nevoita sa „fie pe buletinul unui barbat”.  Independenta femei este un mare plus pentru societate, dar si barbatul trebuie sa-si mentina rolul sau. Consider ca este extrem de important sa pastram valoarea adevarata a unui barbat, prin ceea ce il reprezinta, si sa nu invalidam rolul si scopul lui in societate.

Monica Berceanu: Este femeia perceputa ca ignoranta, pentru că se implică tot mai mult în carieră, si pune familia pe locul al doilea?

Cred ca nu egalitatea si emanciparea femei a dus la ignoranta familiei, ci mai degraba volumul de munca si disponibilitatea financiara, fac ca acest rol sa nu mai coincida cu ceea ce insemna odinioara sotia, mama si gospodina.

Avand in vedere gustul „dulce-amar” al banilor si puterea lor, cred ca s-a generat o adevarata moda in a avea amanta in loc de sotie, bona in loc de mama si menajera/bucatareasa in loc de gospodina. Teoretic, se considera ca este mai usor sa delegam persoane pentru toate aceste roluri, dar practic este „otrava” unei relatii.

Avand in vedere volumul de munca la care sunt supusi atat femeia cat si barbatul, nu mai exista momente de conectare totala a celor doi, a partenerilor, si inevitabil, toleranta la frustrare, furia,si disponibilitatea in timp produc rupturi si rani extrem de puternice. Acestea pot avea repercusiuni in timp, fara a fi un scop.

Nu de multe ori intalnim (apropo de drepturi egale) femei care sunt singure, independente, care au pretentii foarte mari de la un partener, care considera ca se pot descurca singure, si ca barbatul este doar un pasager al vietii. Barbatul are un rol important in viata noastra si consider ca este un liant al unei vieti armonioase si stabile, daca gasim in noi echilibru, rabdare si disponibilitate.

Femeia trebuie sa creze un echilibru intre cariera si viata personala.Toate cele mentionate mai sunt sunt si se aplica in anumite cazuri, poate in cele mai multe. 🙂

Monica Berceanu: Cum reusesti tu sa te împarți intre rolul de sotie si cel de psiholog?

Da! Este o intrebare care ma duce de fiecare data cu gandul la cat de simpla este viata, daca nu o complicam 🙂

Eu am un mare noroc!  Sotul meu este un om intelept si rabdator. In timp am invatat sa fiu si eu la fel. Conteaza foarte mult cat de multa disponibilitate ai pentru o relatie, si ce doresti cu adevarat de la ea.

Sincer, recunosc ca si la noi sunt discutii, foarte rare, ce-i drept, dar pe teme foarte puerile si fara sens. Am invatat, insa, sa trecem cu bine peste toate aceste momente tensionate. Cum? Am facut cateva reguli in caz de „incendiu ” sau „cutremur”.

Monica Berceanu: Are femeia nevoie de ajutorul bărbatului, pentru a urca pe scară ierarhică, în carieră?

DA, cu siguranta! Asa cum se spune ca „in spatele unui barbat de succes sta o femeie puternica”, eu pot sa spun ca „in spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

„In spatele unei femei puternice sta un barbat rabdator, tolerant, iubitor, respectuos, disponibil, romantic, atent, matur si pragmatic”.

Monica Berceanu: Cum comentezi dictonul: „Femeia stă acasă si are grijă de casă si copii, iar bărbatul muncește!” ? Mai are el relevanță astăzi?

Nu cred ca acest dicton se mai aplica in zilele noastre, sau, mai bine spus, este mult mai evoluat. Sunt si in zilele noastre femei care stau acasa cu copii si gatesc, dar pentru un timp limitat.  In mediul urban nu se mai aplica, deoarece munca ocupa o foarte mare parte din timp. In mediul rural cred ca avem ocazia sa intalnim mult mai multe femei care sunt preocupate de gospodarie si copii.

De multe ori suntem judecate pentru ceea ce facem, indiferent ca sunt o femeie de cariera, sau sunt o mama dedicata copiilor si familiei.

Iubirea fata de propriul copil este neconditionata si cred ca fiecare face totul dupa propriile reguli sociale, dar nu putem sa judecam si sa criticam o mama pana nu stim cu exactitate ce se ascunde in spatele acestei decizii, fie ca este un om de cariera, sau o mama casnica.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Daca vorbim de o mama care isi doreste o cariera, cu siguranta vorbim de o persoana care: este precauta, ingrijorata, sensibila, iubitoare, grijulie, fata de propriul copil.  Siguranta absoluta a propriului copil este lucrul care conteaza cel mai mult.

Nu as pune fata in fata cele 2 situatii: acasa cu copilul, sau cariera, deoarece cel mai important este de fapt timpul de calitate petrecut cu copilul si familia, si mai putin conteaza cantitatea de timp care o ofer acestora.

Monica Berceanu: Nicoleta, cum iubește o femeie?

Femeia iubeste liber, sincer, pasional si fara inhibitii.

„Daca vrei sa traiesti cu adevarat… Iubeste o femeie! ” – Nicoleta Burlacu

Femeia care iubeste este senina, zambitoare, plina de energie, bucuroasa, energica.

Intre noi fie vorba, cred ca acum am inteles cu adevarat pacea Nicoletei. Determinarea si energia pe care le vad la ea de fiecare data. 🙂 IUBESTE!  Poate ne da si noua reteta unei mari iubiri. Sa vedem…

Monica Berceanu: Ce sfat ai da tinerelor care ies de pe băncile facultăților, in ceea ce priveste cariera?

Cel mai important lucru este sa poata avea puterea unei delimitari clare a ceea ce vor sa faca, sa-si identifice foarte bine limitele si abilitatile specifice meseriei /profesiei pentru care au studiat.

Daca faci o profesie  pentru ca trebuie si pentru a-ti ridica statutul financiar, o vei face cu dezgust si lipsa de motivatie. Ideal este sa gasim si sa studiem o meserie/profesie care ne defineste si care ne motiveaza zi de zi.

Carirea nu inseamna nimic daca nu face parte din vocatie.

Putem face o analiza simpla intre slujba – cariera-vocatie.

Slujba – dorinta de a avea un beneficiu financiar fara pretentii de promovare, si fara implicatii emotionale (Am terminat treaba. plec acasa.)

Cariera – dorinta puternica de crestere ierarhica intr-o companie, dobandirea unui prestigiu si a unor venituri mai mari.

Vocatie – dorinta puternica de satisfactie, implinire a ceea ce fac, simt, transmit,  cu beneficii financiare echilibrate.

Ma simt putin vizata la acest raspuns. Dupa 11 ani, abia dupa 11 ani, mi-am luat inima in dinti sa incep proiectul acestui blog. Nu este deci, intamplatoare, intalnirea mea cu Nicoleta, si nici faptul ca a fost prima persoana care m-a contactat imediat ce l-am lansat, pentru a ma felicita si a ma atentiona cu cateva mici detalii. Dar, mai presus de orice, cred ca a fost prima persoana care a citit blogul de la cap la coada. 🙂 Asta spune multe…

Monica Berceanu: De ce crezi că rămân femeile în relații cu bărbați abuzivi? Si ce sfat le dai celor care acceptă astfel de „tratamente”?

Femeile raman in relatii toxice deoarece

  • le este frica de singuratate,
  • considera ca toti barbati sunt la fel
  • de dragul copiilor, daca acestia exista
  • rusinea fata de familie, prieteni (in unele cazuri mai mult in mediu rural)
  • varsta prea inaintata
  • obisnuita
  • frica de schimbare
  • dependente financiare
  • statut

In SUA statisticile arata ca este nevoie de sapte astfel de cicluri de separare-impacare pentru ca o persoana sa nu mai revina intr-o relatie toxica.

Din pacate, este un cerc vicios, si de multe ori femeile care sunt victimele acestor abuzuri fizice sau/si psihice, sunt atrase din nou de parteneri care au un astfel de comportament.

Sfat? Cred ca cel mai important lucru este apelarea la un specialist (psihoterapeut) pentru a redescoperi respectul de sine, valoarea , curajul, echilibrul, puterea de a merge mai departe, si redobandirea libertatii si valorii adevarate a vietii umane.

Monica Berceanu: Spune-mi, Nicoleta, pe cine ai vrea sa citesti in paginile acestui blog? 

Nu iti voi da un nume, ci o caracteristica.  As vrea sa citesc acele persoane ale caror interese sunt atinse de subiectele acestui blog, si acele persoane care sunt dispuse sa primeasca in dar informatii pentru bunastare, liniste, libertate si iubire, intr-un mod simplu si echilibrat, fara retete spectaculoase, de urmat.

 

Recitesc interviul de cateva ori, si ma intreb daca vom putea vreodata, noi, femeile, sa fim noi insine, asa cum vrea Dumnezeu. Fara zorzoane, fara culori, si fara liste interminabile,  cu iubiri amagitoare:)?

Voi ce credeti?

Multumesc, Nicoleta, pentru timp si darurire! Dar, mai presus de toate, pentru ca ESTI.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

Distribuiți vă rog
Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Oameni cu aripi

Asociaţia „Touched Romania”, locul unde Dumnezeu  se întoarce acasă

Distribuiți vă rog

Azi vorbim despre feminitate. Însă despre acea feminitate aruncată la gunoi. Sau lăsată la colţuri de stradă, să cerşească o mângâiere.

V-am mai spus cândva că sunt una din miliardele de femei lovite. Înjosite, umilite şi ameninţate. Cu moartea şi cu prostituţia. Cu cuţitul, cu pumnii şi cu picioarele. Tăiată cu lama,  arsă cu ţigara, scuipată, târâtă şi dezbrăcată de viaţă. Şi o spun cu demnitatea femeii care a învăţat că toate câte i-au fost date, nu au lăsat doar urme adânci în suflet, ci au născut multă iubire. Pentru oameni.

Vă mai spun despre mine decât că, în timpul umilinţelor, tot ce ceream de la Dumnezeu era să nu fie suferinţa mea în zadar. Şi să înveţe din ea alte femei . Să nu admită, să nu rămână, să nu tacă. Să nu renunţe la lupta de a scăpa din lanţuri.

Iată că Dumnezeu mi-a ascultat ruga, şi azi, după 11 ani de la Calvar, am şansa să mă alătur celor ce ar fi putut să-mi fie colege de celulă.

Povestea trecutului meu este motivul pentru care am decis să mă implic în asociaţia Touched Romania, în unul din proiectele acesteia,  „Casa Agar”.

Am mai scris despre acest proiect aici.

Am fost  în vizită, pentru prima dată, la femeile tăcute de acolo. Cele care vorbesc prin zâmbete sau prin lacrimi.

Se povesteşte rar, se priveşte rar, dar se iubeşte mereu, la ele. După ani în care nu am mai aflat ce înseamnă închisoarea, şi în care nu m-am mai întrebat „Cum ar fi fost dacă, pe vremea aceea, aş fi ajuns şi eu undeva unde să fiu ajutată să rup gratiile şi să evadez?”, mi-am revăzut întregul trecut.

Am intrat tăcută în casă, mi-am retrăit povestea, ţinându-mi strâns respiraţia, să nu vină avalanşe de lacrimi, şi mi-a fost pictat tabloul femeii-erou de către Natalia Ungureanu, directoarea Casei Agar. Am povestit mult. Foarte mult. Va apărea în curând şi interviul, dar până atunci vreau să vă spun despre dragoste. Acea dragoste. Adevărată, născută din Dumnezeu.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Într-o casă în care râsul copiilor femeilor ce au îndurat umilinţe este cea mai mare binecuvântare. Copii frumoşi, care au scăpat din infernul creat de propriul tată. De omul de la care ar fi trebuit să înveţe să trăiască, să iubească, să fie oameni frumoşi şi să păşească încet spre visele lor.

La Casa Agar se munceşte. Se învaţă, se plânge, se râde, se iartă. Se schimbă destine şi se ţes covoare pe care vor călca, peste ani, copiii speriaţi de azi. Vor ajunge într-o zi cu mult mai puternici decât mamele acestea care şi-au îngenuncheat feminitatea pentru un bărbat ce dă pe ele nu doi bani, ci mii de lovituri. De bice.

Am aflat de la Natalia despre acest proiect. Încă mai puteţi vota până pe 15 septembrie, la orele 17.00, pentru un vis. Un cămin şi un destin.

Am aflat apoi despre Ziua Porţilor deschise, care va avea loc între 20 septembrie şi 2 Octombrie, unde o puteţi întâlni pe Alice Năstase Buciuta, femeia ale cărei cărţi mi-au ţinut loc de pernă, ani din viaţă.

Va veni să strângă inimile mamelor din casa unde Dumnezeu se întoarce să le dea putere. Iubire şi iertare.

Am să fiu acolo, să învăţ de la femeile cu suflet scrijelit de nedreptăţi, să iert.

Să-l iert pe omul care n-a ştiut că iubirea nu se fură de pe tarabe, ci se cumpără de la Dumnezeu.

Dacă vrei să te alături sufletelor care trăiesc între pereţii casei unde Dumnezeu face minuni în fiecare zi, vino, între 28 septembrie şi 3 octombrie, la Casa Agar, să le cunoşti şi să le arăţi că se poate! Vei putea să te implici ca voluntar într-o zi (găseşti informaţii aici) , sau vei putea dona (informaţii aici).  Sau pur şi simplu vei putea asculta poveşti de viaţă şi vei cunoaşte oameni frumoşi.

Dacă vrei să te implici împreună cu mine, pentru a scrie povestea lor pe blogul tău, scrie-mi la contact@aripidedrum.ro, sau trimite un e-mail aici. Dă mai departe din darul pe care l-ai primit, acela de a scrie, şi spune povestea lor întregii lumi!

Personal, mă voi implica direct în Touched Romania, spre a informa liceenii despre pericolele abuzului, de orice fel, despre posibilităţile de evadare şi despre răscumpărarea prin iubire.

Până atunci, ne vedem la Ziua Porţilor deschise, să deschidem inimi, drumuri şi vise!

Mulţumim, Alice Năstase Buciuta, pentru bucăţi de inimă pe care ni le vei împărţi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Mulțumesc pentru că nu m-ai iubit! Nu aş fi devenit…

Relatii

Mulțumesc pentru că nu m-ai iubit! Nu aş fi devenit…

Distribuiți vă rog

Mulțumesc pentru minciuni. Am învățat din ele să fiu sinceră si să trăiesc strangand la piept porunca lui Dumnezeu: să nu minti!
Mulțumesc pentru lacrimi. Fără ele nu as fi stiut niciodată ce înseamnă liniștea de după  furtună. Si nu mi-ar fi crescut dragostea pentru Cuvânt. Prea uscat ar fi fost solul.
Mulțumesc pentru pumni. Dacă nu ar fi fost, n-as fi stiut ce înseamnă să-i strangi când doare mai tare. Din puterea cu care mă loveai, am învățat si eu să lovesc în păcat.
Mulțumesc pentru trădări repetate. Din ele am învățat să fiu  femeia care nu va lupta niciodată să păstreze lupul îmbrăcat în haină de oaie.
Mulțumesc pentru jigniri. N-as fi stiut ce înseamnă valoarea, dacă nu le foloseai pe post de rugăciune.
Mulțumesc pentru cererea în căsătorie. Fără ea, nu as fi putut să aleg neghina de grâu. Te-as fi crezut pe cuvânt când spuneai că sunt urâtă, proastă si neatragatoare. Nu pot să cred că erai atât de prost, încât să-ți alegi pentru toată viața una atât de diferită de tine. Tu, cel mai frumos dintre pământeni.
Mulțumesc pentru inel. Fără el nu as fi stiut niciodată de ce legămîntul este rotund. L-am aruncat abia acum, după 11 ani. Sper că ți-a zdrobit răutatea. Frica de tine însuți si pactul cu diavolul.
Mulțumesc pentru tot. Nu as fi cunosc altfel nimicul.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Mulțumesc pentru nimic. Nu as fi cunoscut fără el, totul.
Mulțumesc pentru că ai trecut prin viața mea. Dacă nu erai tu, nu as fi stiut niciodată să prețuiesc bărbatul trimis de Dumnezeu. Opusul tău, adică.
Mulțumesc. Pentru o iubire bifata gresit. N-as fi stiut niciodată că n-a fost de fapt iubire. Ci doar o boală grea, numită dependență. Fără ea n-as putea azi să ajut alte femei închise între gratiile bărbaților care le cred bunuri personale.
Mulțumesc pentru toate lecțiile de viață.  Bărbatul trimis de Dumnezeu va avea, în locul copilei naive, o femeie puternică. Mult mai puternică decât pumnii tăi. Sau picioarele. Sper să nu fie nevoie vreodată să le folosesti pentru a-l ucide pe bărbatul care îți va abuza fiica.
Fii sigur că roata se întoarce. Si ce ai făcut, si cât a durut, nu vei putea simți decât când îți vei vedea copilul devenit monstru peste noapte. De la „corecțiile” aplicate de altul ca tine.
Mulțumesc pentru că nu m-ai iubit. Nu as fi cunoscut niciodată libertatea. As fi crezut că înseamnă închisoare. Si nu as fi putut face fericit bărbatul sortit de Dumnezeu. Nu aş fi devenit femeia pe care Dumnezeu m-a creat să devin…
Mulțumesc. Ai rămas cum ți-ai dorit: cea mai puternică amintire. Dar una de la care am învățat să nu trăiesc din amintiri.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog