Copii tipici

Tableta, cea mai scump plătită bonă!

Distribuiți vă rog

Am scris odată despre tulburările de limbaj generate de gadget-uri. AICI. Articolul a fost citit de zeci de mii de părinți și specialiști. Am primit și multe critici, ce-i drept, dar asta nu mă împiedică azi să revin asupra subiectului.

Cu riscul unei noi bombe cu ceas, scriu desprea cea mai scump plătită bona a timpurilor noastre: tableta.

Scriu după ce în ultimul an și jumătate am văzut zeci de copii „primind cadou” diagnostice de: tulburare de comportament/de limbaj expresiv/spectru autist.

Prima întrebare pe care o adresez părinților este: „Cât timp petrece cu gadget-uri?”

Și cel mai frecvent răspuns este:

– Câteva ore zilnic. Uneori și toată ziua.

Urmează cealaltă întrebare incomodă, pe care mi-a fost crunt de greu s-o adresez:

– Care e motivul pentru atâta timp?

Nu am timp de el, am multă treabă/bunica îi dă, noi nu, dar nu am cu cine să-l las și nu am control asupra bunicii/țipă și se lovește sau ne lovește pe noi dacă i-o luăm. Sunt top 3 răspunsuri.

– Înțeleg, răspund deja pe pilot automat.

Și de aici încep explicațiile pe care sper din suflet să le citească toți părinții lumii, deși se scrie tot mai des despre acest subiect. Și uneori mi se pare că diagnosticele sunt mai dese cu cât noi strigăm mai tare. Dar nu, nu ne putem lăsa pradă deznădejdii că ceva bun se va întâmpla. E absolut necesar să încetăm a tăcea.

 

Ce ne oferă oferă bona-tabletă în schimbul „salariului”?


1. Tulburări de limbaj 
De când se naște, copilul începe să învețe comunicarea. Că e verbală, prin cuvinte, că e non verbală, prin gesturi/plâns, el ne spune ceva. La început doar ne cere. E o nevoie vitală de a fi îngrijit de un adult.

Însă grija nu se referă numai la a-i oferi hrana materială. Orice copil are nevoie și de cea emoțională și spirituală, în egală măsură.

Are nevoie să îi arătăm că ne pasă de el, învățându-l să meargă și să comunice, să înțeleagă, să exploreze, să se descurce.

Noi, adulții, suntem cei care le modelăm creierele. Dacă nu au un model de comunicare, nu o pot învăța singuri. Cu atât mai puțin de la tabletă!

Dacă nu gângurim cu copilul, nu ne putem aștepta să vorbească la 2 ani. Dacă îl lăsăm pe youtube să se uite la desene în engleză/germană l, etc, „să învețe singur limbi străine”, ne vom trezi cu un copil care posibil să pronunțe mecanic cuvinte, dar să NU comunice nimic. Să nu răspundă cerințelor sau întrebărilor noastre, să nu înțeleagă și să nu fie interesat de altceva decât de ecran, pentru că el e singurul care îl stimulează. De fapt, îl suprastimuleaza. Și în lipsa lui, copilul se plictisește, se enervează, se simte abandonat.

Nu se simte, în fond ESTE abandonat în fața unor ecrane scumpe, din dorința noastră de a-i oferi ce e mai bun. Dar în loc de asta îi luăm dreptul la A DEVENI ceea ce l-a creat Dumnezeu să fie: un om cu nevoi și cu sentimente. 

2. Slabă sau totală lipsă a interacțiunii sociale

Din primele zile de la naștere, copilul are nevoie să vadă fața mamei. Sau, dacă aceasta lipsește, a unei figuri de siguranță.

Are nevoie să fie privit în ochi când este alaptat, când i se dă biberonul, când e schimbat de scutec, când e îmbăiat.

Are nevoie de surâsul uman, de expresiile faciale ale celorlalți, de mișcările noastre.

Tableta este cea mai scumpă bonă, pentru că îi dăm tot ce avem mai scump: viața copiilor noștri. 

Noi, adulții, îi învățăm pe cei mici să interacționeze. Noi suntem cei care le deschidem apetitul pentru interacțiune. Râdem cu ei, ne jucăm, îi luăm în bucătărie când pregătim mâncarea, îi ajutăm să ne ajute la treburile casnice în funcție de vârsta lor, le împărtășim emoțiile noastre și le dăm un sens: „Mami e bucuroasă pentru că te vede/buni e tristă pentru că a căzut și s-a lovit la picior!” Etc. 

Nu ascundem de copii emoțiile. Nici nu-i împovăram cu greutățile noastre de oameni mari, dar nici nu-i ținem în bula de aur a supraprotecției.

Noi suntem cei care-i ducem în parcuri, la grădiniță, la petreceri pentru copii, unde au un mediu propice să interacționeze cu ceilalți.

Dă-i fetiței din banana ta, dacă vrei/ intreab-o pe fetiță cum o cheamă/ce face bebe acolo? Mănâncă./poți lua băiețelul de mână/cere-i dacă vrei jucăria, etc. 

Fără noi, copiii nu pot învăța empatia. Animalele de pe ecran nu pot împărtăși cu adevărat emoțiile. N-au cum, și despre asta putem scrie cărți întregi!

3. Tulburări de comportament 

În clipa în care copilul se plictisește, îi dăm tableta. Din dragoste o facem, nimic de obiectat. Credem greșit că dacă nu are ce să facă, piticul o să sufere. Sărim imediat în ajutorul lui, luându-i dreptul de a căuta singur soluții la problemele cu care se confruntă.

Îi tăiem din fașă elanul de a gândi. De a raționa și de a avea curaj să încerce de unul singur. Îl condamnăm la o stimă de sine făcută praf, de mic. Când își dă seama că nu poate singur, orice adult se frustrează. Și renunță ușor la ceea ce presupune atenție, concentrare, recompensă întârziată.

Comportamentul copilului devine de tip „aici-acum!”, pentru că nu a învățat să facă față frustrărilor. Și cu cât facem lucruri în locul lui, de teama de a nu-l face să sufere, cu atât îi ținem subdezvoltat creierul, care are nevoie de activitate pentru a se dezvolta corespunzător.

Cu cât vom fi mereu acolo, fără o secundă întârziere, cu atât comportamentul său va fi mai problematic. Va vrea ACUM. Și nu e vina lui. Și nu pastilele îl vor „face bine”. Ci noi. Noi, adulții, prin întârzierea treptată a recompensei, prin a-l lăsa să se joace și singur, și în prezența altor persoane decât mama sau figura de siguranță, prin a-l ajuta numai până când învață, apoi fiind acolo doar pentru ne împărtăși ce a reușit sau a veni atunci când suntem chemați.

Tableta nu îl va putea obișnui cu realitatea. Cu întârzierile, cu gestionarea furiei, cu crearea empatiei. Ea e acolo numai să îi dea totul la un clik distanță!

A învăța un copil să aștepte este primul pas spre crearea rezistenței emoționale. Lucrurile nu vor pica niciodată din cer (decât dacă ajungem să le furăm. Și chiar și atunci avem nevoie de abilități pentru a le sustrage!), durerea nu va trece prin minune (decât dacă ajungem dependenți de diverse substanțe, și chiar și atunci revine după ce efectul lor a trecut. Ba mai mult, crează și mai mari dureri apoi!), oamenii nu vor veni să ne sprijine fără să interacționăm cu ei, (decât dacă o facem pe Facebook, și chiar și atunci vor pleca, pentru că au prea mulți din care pot alege. Și de ce să aibă răbdare cu tine, când la un clik distanță așteaptă cineva gata să le îndulcească viața?!)

Dragi părinți, avem multe de povestit. Prea multe să aibă loc într-un blog limitat.

Aveți multe de povestit. Despre durerile și traumele voastre, despre fricile personale, despre relațiile de cuplu distruse, despre echilibrul spart în bucăți, despre singurătățile și nedreptățile la care sunteți supuși.

Știm cu toții că nu faceți nimic din nepăsare, ci cu cea mai bună intenție. Știm că drumul spre iad e pavat cu cele bune.

Și tocmai pentru că știm asta, vă rugăm fierbinte să vă dați o șansă la vindecare! Cea care va aduce bucuria adevărată.

Că alegeți să intrați într-un proces de psihoterapie sau că decideți să cereți ajutorul unor oameni dragi, ține de voi!

Dar nu renunțați la a modela creierul copilului vostru astfel încât să trăiască frumos, ca sufletul lui nevinovat!

Vă îmbrățișez și vă invit pe toți la o horă a iubirii adevărate, departe de critica și nedreptatea celor care vă aruncă în față cu gunoi!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

foto credit: Google

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Comentarii (1)

  1. Cu toată stima și respectul pentru acest articol, nu tableta este cea mai scump plătită bonă. Smartphone-ul este pe prima poziție. Între ele doauă există două diferențe majore.

    Spre deosebire de tabletă, smartphone-ul are un monitor semnificativ mai mic și ESTE MEREU DISPONIBIL. Smartphone-ul , folosit în cele mai multe cazuri exclusiv pentru facebook sau youtube, este disponibil de fiecare dată la primul semn de plictiseala. Acasa, in masina, la cumparaturi, la bunici, in statie , la masa. Ia si taci! Si tace. Pe veci. Pentru ca mai tarziu va descoperi socializarea online, aplicatiile etc. La adolescenta ochii sunt deja suferinzi.

    Fiica mea are acces ori de cate ori vrea la tableta acasa. Doar acasa. Responsabilitatea vizavi de socializare ne apartine noua, parintilor. Smartphone-ul este un banal telefon. Fara internet.

    Va recomand staupenet.ro: Eu investesc zilnic în capacitatea fiicei mele de a rezista în fața tehnologiei

Assign a menu in the Right Menu options.