Oameni cu aripi

Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Distribuiți vă rog

Drag specialist în sănătate,

Fie că ești medic, psiholog, psihoterapeut sau kinetoterapeut, etc, aș vrea să știi că ești valoros. Mult mai valoros decât îți permiți uneori să crezi și decât ești de multe ori considerat.

Valoarea ta nu este dată de vârsta pe care o ai, de starea ta civilă, de numărul de copii pe care îl ai, sau nu-i ai, de tonele de diplome pe care le-ai strâns.

Ești valoros prin dedicarea și dragostea pe care le ai pentru oameni. 

Ești valoros pentru puterea pe care o ai, pentru răbdarea și riscurile pe care ți le asumi pentru a vindeca.

Ești valoros pentru că nu ai renunțat la meseria ta, deși de multe ori ai renunțat la tine însuți, să ți-o poți practica. să poți salva.

Aș vrea să-ți amintești mai des că și tu ai tot o singură viață de trăit, ca orice pacient al tău, și ai și tu nevoie să fii, la rândul tău, periodic, pacient. Să ai grijă de sănătatea ta, cum ai de a altora.

Aș vrea să  nu uiți că și pentru tine ziua are tot 24 de ore și că atunci când ai primit har de la Dumnezeu, l-ai primit să îl folosești pentru a face lumea mai bună. Pentru a salva oameni care să salveze, la rândul lor, alți oameni.

Aș vrea apoi să știi și că ai aceleași drepturi și aceleași obligații ca pacienții tăi.

Că ai nevoi de împlinit. Pentru inima ta, zic. Așa, ca mulțumire că încă bate. Și că iubește.

Și mai e ceva ce aș vrea să nu uiți niciodată: că omul din fața ta nu e de judecat. Că e tânăr sau bătrân, cu 3 clase sau cu 30, dependent ori independent.

Aș vrea mult să nu-l iei peste picior și să crezi că în locul lui ai putea fi și tu. Oricând.

Îmi permit să te rog să ai grijă ce scrii pe rețelele tale de socializare. Cum te adresezi și de ce. Aș vrea să îți demonstrezi integritatea și în afara cabinetului tău, și să nu te comporți ca și când toate ți s-ar cuveni, sau ca și când tu ai fi totul, și ceilalți, nimicul.

Te rog mult să nu uiți să mulțumești fiecărui pacient în parte pentru încrederea lui, pentru răbdarea lui și pentru remunerația lui.

Să nu uiți să faci, atât cât poți, și binefacere. Să dai și tu celor ce n-au, puțin…

Aș vrea să îți începi dimineața cu mâinile-rugăciune și să închei ziua cu zbateri de pleoape printre care vezi cerul și Îl auzi pe Dumnezeu cum îți strigă blând:

– Nu te-am creat specialist, te-am creat OM. Nu ești cu nimic mai presus decât cei care vin la tine pentru salvare. Și Adu-ți mereu aminte că fără Mine nu poți face nimic.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește și te poți abona la canalul meu de Youtube, AICI.

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu