taticilor nu va mai trimiteti baietii

Copii tipici

Tăticilor, nu vă mai trimiteţi băieţii la c…ve!

Distribuiți vă rog

Azi e despre tătici. Mai exact, despre replica următoare:

„Eu îmi voi trimite băiatul la c…ve în 2-3 ani, să nu fie prost!”

  • Ce crezi că va face acea femeie, astfel încât să-ţi transforme băiatul din prost, în deştept? L-am întrebat pe acest tătic
  • Cum ce? Ce înseamnă sexul, frate! Ce o să facă atunci când va avea o relaţie, dacă nu ştie ce să-i facă femeii? Să râdă aia de el?

Nu vreau să redau toată discuţia, mă doare încă de-mi picură ulei încins pe suflet. Vă spun numai, din revoltă femeiască şi cunoştinţe de specialitate, că intimitatea nu are nimic de a face cu tehnicile sexuale.

Cum adică? Păi uitaţi cum, dragi tătici care abia aşteptaţi să vă intre odorul pe uşa unui bordel:

Împlinirea sexuală vine din intimitate. Cel puţin la noi, femeile, dacă nu vreţi să mă credeţi că şi la voi e la fel. Şi intimitatea asta ţine de modul în care femeia este respectată: din felul în care o priveşti, din felul în care îi vorbeşti, îi strângi mâna, îi pupi fruntea, îi miroşi sufletul şi îi asculţi povestea.

Vorbim mult, noi, femeile! Vorbim din nevoie. Aceea de a fi înţelese şi validate. Nu vrem soluţii la ceea ce vă povestim, ci doar să fiţi acolo, prezenţi, să tăceţi, în tot tumultul furiilor noastre… ori să ne ţineţi în braţe, aşa pline de nervi cum suntem… să ştim că orice s-ar întâmpla, nu plecaţi de lângă noi, nu daţi bir cu fugiţii, nu ne lăsaţi singure, să ne batem cu balaurii din inimă ori din minte.

 Femeile nu caută tehnici sexuale, ci INTIMITATE

DA, dragi tătici, femeile se împlinesc prin emoţie. Aş putea să scriu pagini întregi pe subiectul ăsta, şi n-aş termina în următorii 30 de ani. Dar nu asta vreau să vă spun acum, ci că vă transformaţi băieţeii în maşini de făcut sex, în fabrică de spermă împrăştiată pe unde apucă, numai din dorinţa voastră de a vă fi băieţii „deştepţi!”

Şi când ajung la divorţ, vă supăraţi pe ei, ori pe soţiile lor, „că n-au ştiut să-şi salveze căsnicia!”

Păi de unde de înveţe, dragii mei? De unde să înveţe despre salvare, când voi, tăticii de la care ar fi trebuit să preia modele de a face faţă certurilor şi problemelor care apar în cuplu, i-aţi trimis la c… ve, crezând că aşa îşi capătă deşteptăciunea?

Tătici, când vă învăţaţi copiii că a apela la „o c…vă” este unica soluţie de a fi inteligenţi, şi de a nu râde femeia de ei, vi-i trimiteţi de fapt la sinucidere. Aia a sufletului.

De ce? Iată de ce:

  •  Pentru că nu vor mai avea răbdare să-şi exprime, în faţa soţiilor lor, nevoile, fricile ori durerile. Vor crede că vulnerabilitatea este o greşală. Dacă i-aţi fi lăsat să înveţe în braţele soţiilor lor ce înseamnă LIPSA de experienţă sexuală, dacă le-aţi fi spus că e în regulă să nu ştii, pentru că intimitatea se învaţă în familie, atunci ei nu s-ar mai ruşina de vulnerabilitate şi de greşală.

 

  • Pentru că nu vor mai fi dispuşi să muncească pentru a-şi construi relaţia cu soţia lor. Vor crede că totul se reduce la sex, şi că dacă ştiu o serie de tehnici sexuale, va fi de ajuns pentru a avea o căsnicie ca la carte. Şi culmea, cartea aia care s-a transformat demult în site-uri porn, în reviste cu profil pornografic, unde respectul n-are loc, unde realitatea se confundă cu iluzia, şi femeia cu o păpuşă gata să spuna DA, oricum şi oricând.

 

  • Pentru că nu vor învăţa ce înseamnă iubirea adevărată. Vor crede că e de ajuns să ai erecţie, pentru a spune TE IUBESC femeii cu care vor să-şi petreacă tot restul vieţii. Şi dacă va fi să nu mai simtă într-o zi împlinire sexuală cu ele (şi asta se va întâmpla foarte repede, pentru că al lor creier va fi obişnuit să reacţioneze sexual numai la nou), va fi de ajuns să apeleze la „o c…vă” care să le satisfacă toate fanteziile, şi apoi s-or întoarce înapoi fericiţi acasă la nevastă, gata de o nouă etapă cu ea. Până la următoarea scădere a libidoului…

Dacă ai avea o fetiţă, ţi-ar plăcea să-şi aducă alţii băieţii la ea, să-i înveţe, pe propriul ei trup, să facă fericite alte femei?

 

S-ar putea să-mi răspunzi că femeile aleg această viaţă, de prostituate. Că nu e vina ta pentru prostia lor. Şi îţi dau dreptate: aici este o chestiune de alegere, dar ce e în spatele acesteia s-ar putea să nu înţelegi acum. Cel puţin până nu ai şi tu o fetiţă…

E o alegere, tăticule, aşa este, însă tot o alegere ai şi tu de făcut când îţi trimiţi băiatul la „c… vă”. Dacă tu nu ţi-ai învăţa puiul de om să folosească femeia pe post de obiect sexual, cu siguranţă lumea ar avea cu un bărbat mai respectuos în plus. Un bărbat în plus care să înţeleagă că fiecare femeie, „c…vă” sau nu, are suflet.

Dragi tătici, un produs apare ca răspuns la o nevoie. Voi ştiţi foarte bine acest aspect, pentru că lucraţi în corporaţii, aveţi poate firme foarte prospere, care vă aduc venituri cu care vă întreţineţi familiile! Şi din  care, apoi, le daţi băieţilor să plătească, rapid, „C…va” .

Dacă nevoia copiilor voştri de a găsi împlinire în afara relaţiei cu partenera lor nu ar mai exista, atunci nici „c…ve”  care să o împlinească nu ar mai fi pe toate drumurile. Nici proxeneţi n-ar mai face din femei cârpe de şters pe jos… nici femei nefericite acasă, în căsnicii care seamănă a orice altceva, numai a binecuvântare nu…

Tăticule, spune NU sexului în afara relaţiei cu partenera ta! Oricât de demodat te-ar crede lumea, nu uita că eşti responsabil de educaţia pe care i-o dai copilului tău! Care, la rândul lui, s-ar putea să aibă o fetiţă.

Şi-atunci te întreb:Ce-ai simţi tu, să ştii că alţi tătici îşi trimit băieţii la nepoţica ta, să înveţe pe trupul şi pe inima ei, să fie bărbaţi buni pentru nevestele lor?”

Eu am trăit lângă un tata pentru care alcoolul era singura modalitate rapidă de rezolvare a problemelor lui emoţionale. Nimeni nu l-a învăţat că într-o căsnicie e nevoie de răbdare şi muncă, să poţi găsi împlinire…

Când, cu ceva ani, am fost într-o relaţie cu un bărbat care găsea în alcool medicamentul minune, l-am sunat pe tata şi l-am întrebat dacă este bine să mă căsătoresc. Dacă voi putea să-l salvez pe el cu dragostea mea.

Mi-a spus cu glasul gâtuit:

„Tată, alcoolul e o boală grea. Nu e nimeni responsabil pentru vindecarea ta, nu te poate ajuta soţia ta, nu te poate scăpa nimeni de acolo. Decât tu însuţi. Dar ca să scapi e ca şi când ai fi dependent de relaţii sexuale. E greu, tată, şi nu te pot învăţa să îţi pierzi tinereţea încercând să salvezi un bărbat care nu a început să bea din cauza ta. E lupta lui, lasă-l să şi-o câştige singur, şi dacă va fi să fiţi împreună, veţi fi după ce el nu mai ia sticla în braţe, în locul tău!”

 Dragii mei, nu vă învăţaţi băieţii să ia în braţe femeile altora, când au acasă una care îi aşteaptă! Ştiu că voi nu asta le predaţi în mod direct, pentru că susţineţi că el trebuie să înveţe  ÎNAINTE de a avea o relaţie, dar când ai învăţat ceva într-un fel, va fi greu să accepţi altfel…

E greu, când eşti obişnuit să ai totul la un un click distanţă, sau la câţiva kilometri de casă, să ai apoi răbdare cu femeia care care, apropos, s-ar putea să nu ştie tehnicile celor plătite! Şi-atunci … îţi arunci copilul în iad, învăţându-l, fără să vrei, să îşi distrugă viaţa!

Când ai totul AICI ŞI ACUM, numai bani să deţii, e greu să accepţi că soţia ta e bolnavă, că e obosită, că e furioasă, că plânge, că are copilul de alăptat!

Tăticule, spune DA respectului şi iubirii adevărate! Nimeni, niciodată, în afară de tine, nu va fi un model pentru fiul tău! Fă-l atât de mândru că-i eşti tată, încât într-o zi să-ţi spună, la vreme de ananghie cu cea pe care a dus-o la altar:

„Mulţumesc, tată, pentru că m-ai învăţat să lupt. Să rabd, să iubesc! Ţie îţi datorez adevărata bucurie!”

Dacă ai avut răbdare să citeşti aceste rânduri, mă înclin în faţa iubirii pe care i-o porţi puiului tău! Şi dacă simţi că aceste rânduri ar putea trezi alţi tătici, te rog, nu le păstra doar pentru tine! Dă mai departe responsabilitatea, printr-un share!

 

 

 

 

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Comentarii (6)

  1. ok si lasand problema indemnatului copilului sa mearga la curve ceea ce nu cred ca vine dintr-un resort atat de simplu ca cel pe care l-ai dat drept exemplu, ce te faci cand ai o fetita si de ani de zile esti „pedepsit” de sotie sa nu mai ai parte cu scopul de a te face sa divorțezi tu iar tu te încăpățânezi sa ții aceasta familie pentru ca știi ca nimic altceva nu ar fi mai bun pentru copil decat aa aiba mama si tatal ei adevărat. te-ai duce la curve sau maseuze? nu pornim o discuție aici nu asta ma interesează, ma interesează sa intelegi sa nu mai judeci si sa generalizezi ca sigur nu ai avut acces la povestea integrala a taticului menționat, concentreaza-te pe barna proprie.

    1. da… este trist, insa cred cu tarie se poate face ceva daca cineva vede o nevoie. si incearca sa faca ceva sa o implineasca: si anume nevoia parintilor de suport emotional, de sfaturi practice si de iubire neconditionata.