Copii tipici

Fetițele au nevoie de Gașca Zurli, nu de ”Hai, rămâi cu măta!”

Distribuiți vă rog

Am povestit cu puțină vreme în urmă cu o minune mică, de 7 anișori. Despre timpul ei liber, despre prietenie și modă. Subiecte pe care le-a abordat simplu, ca o copilărie ce ar trebui să se aștearnă la picioarele fiecărui copilaș.

Dicuția însă m-a pus pe gânduri și m-a trimis la scris despre ASUMARE. A rolului de mamă. A celui mai frumos, dar mai greu rol din lume. Pentru care nimeni nu te pregătește, decât dacă tu însăți, mămico, vrei să devii învățăcel!

Căutând să afli CUM se crește o fetiță sănătoasă emoțional și spiritual, nu numai fizic.

Încep prin a trage un semnal de alarmă frate cu viața: fetițele voastre sunt viitoarele FEMEI de mâine! Deci ceea ce fac azi, le pregătește pentru deciziile pe care vor fi nevoite să le ia mâine, când poate vor deveni ele însele mame. Iar de ceea ce fac ele AZI sunt responsabili adulții de la care preiau modele. Dacă fetița ta, mami, peste 10 ani va lucra înt-un club de noapte, este datorită modelelor la care s-a raportat începând din copilărie!

Nu spun că părinții sunt vinovați pentru orice face copilul greșit la maturitate, dar ei sunt RESPONSABILI de a-i învăța pe aceștia ce fel de modele să caute în viața lor. Și primele modele le au de la propriii părinți!

Dacă ești mamă singură, dragă mămică, e și mai greu pentru tine și te înțeleg. Trebuie să ții și loc de tată. Și ai și tu nevoile tale, grijile tale, durerile tale de care să te ocupi. Însă aș vrea să fii conștientă că fetița ta crește și preia modele chiar dacă tu nu ești într-o stare tocmai bună. Ea nu e vinovată pentru că tati te-a lovit, te-a trădat sau pentru că tu ai ales să fii cu altcineva.

Prin urmare, fetița ta are nevoie de o îndrumare sănătoasă, de timpul tău, de dragoste ta, dar mai ales de consecvența ta. Are nevoie să îi fie trasate limite clare, ferme, prin care să înțeleagă că în viață nu facem mereu doar ceea ce ne place, ci mai ales ceea ce ne ajută să trăim sănătos.

Te incurajez, așadar, mamico, să îți tratezi fetița ca ceea ce este: FETIȚĂ, nu femeie ușoară, pentru a-i forma o imagine de sine sănătoasă. Iată 2 modalități de a crea această imagine:

CUM FORMĂM O IMAGINE DE SINE SĂNĂTOASĂ?

  1. Îmbrăcăminte adecvată: fetițele ar trebui îmbrăcate colorat, în hăinuțe care exprimă bucuria, copilăria, dragostea, inocența.

Replica: „Tati, nu trage de bluză, că așa e ea, scurtă, să se vadă buricul!” nu cred că este una ce ar fi sănătos să o dea o minune de 7 anișori. Nici măcar una de 20, dar despre asta vorbim altădată…

Hainele unei fetițe spun ceva despre adulții care i le cumpără. Și anume că de multe ori aceștia confundă vârstele sau vor să iasă în evidență în fața lumii îmbrăcându-și copilele ”la modă”, dar nu realizeaza că fac asta expunându-le unei lumi care abia așteaptă să le folosească să facă bani…

E dur ce spun, mami, dar modul în care îți îmbraci fetița azi determină modul în care ea se va îmbrăca la adolescență, apoi la maturitate. Și în funcție de CUM se îmbracă atrage și partenerul cu care își va împărți viața…

Hainele sumare, să nu le spun altfel, nu sunt pentru fetițe. Nu vrem să le învățăm pe copile să atragă doar prin aspectul fizic. Pentru că doar prin el nu poți păstra lângă tine bărbați sănătoși emoțional și spiritual, bărbați responsabili și asumați, ci pseudo-bărbați care te vor folosi pentru câteva nopți. Și cel mai important, dragi părinți, este că acei pseudo-bărbați, cum sunt numiți la nervi de ceilalți, au fost odată copii abuzați. Fie prin acțiunile părinților, fie prin inacțiunilor acestora. Adică fie i-au învățat să se comporte greșit, fie i-au neglijat, iar ei au fost nevoiți să se descurce singuri, preluând modele de la cine a fost dispus să li le ofere. Și din păcate știm cu toții că lumea aceasta are multe mizerii în ea… și ceea ce primești pe gratis de cele mai multe ori sunt lucruri ieftine.

Numai că dacă nu e mare lucru să porți haine ieftine, când îi formezi un CARACTER ieftin fetiței tale, e de o importanță vitală. Adică i-ai distrus viața și apoi numești alegerile ei greșite, DESTIN. Eu cred cu tărie că fiecare părinte are o mare influență asupra trasării unui DESTIN frumos propriului copil!

Dragi mămici, cum vă creșteti fetițele, modelele pe care li le oferiți, așa le veți avea ca femei mature, care vor crește, la rândul lor, femei.

Hainele spun multe despre un om. Iar modul în care adulții îi îmbracă pe copii ne spun despre VALORILE după care aceștia se ghidează în viață. Porți haine să atragi atenția asupra corpului tău și asupra etichetei, haine cărora le asortezi un caracter îndoielnic, ești privit ca un om ieftin, dar îmbrăcat pompos. Acesta e adevărul și aș vrea să nu ne sfiim să îl strigăm!

Iar eu știu sigur ca orice mamă își iubește copilul. Prin urmare, îi oferă tot ce are mai bun.
Dar vă rog fierbinte, nu le oferiți copilelor oportunități de a-și distruge viața ajungând să prețuiască dezbrăcatul mai mult decât mângâiatul unei cărți frumoase, care le modelează caracterul!

Nu vă îmbrăcați fetițele sexy, ci copilărește, în culorile curcubeului! Pictați-le fața cu eroi, cu floricele, cu vise și iubire, nu cu rujuri și farduri!

Învățați-vă fetițele, dragi mămici, că sânii lor, buricul și fesele sunt comorile lor, pe care să le ofere numai SOȚULUI lor, nu oricui! 

Învățați-le să își acopere comorile de privirile oamenilor, așa cum și voi vi le acoperiți și le arătați numai tăticilor lor! Și în paralel, învățați-le să nu lase pe nimeni să atingă aceste comori PÂNĂ LA CĂSĂTORIE!

Vă rog, cumpărați-le mai degrabă cărți din care să învețe bunele maniere, spre a ști să se prezinte lumii ca FRUMOASE LA SUFLET ȘI LA MINTE, BOGATE ÎN BUNĂTATE ȘI CREDINCIOȘIE, mai degrabă decât sexy și provocatoare!

2. Expunerea la imagini, emisiuni și cuvinte adecvate vârstei: 

Dragi mămici, videoclipurile în care femeile dansează lasciv și sunt îmbrăcate mai degrabă ca într-un bordel vă modelează atracția fetițelor voastre pentru frumos. Și ceea ce văd vor dori și ele să poarte. Și refuz să cred că voi vă doriți fetițe abuzate sexual, folosite la colțuri de stradă sau de cluburi pentru ca bărbații certați cu legea să își împlinească fanteziile sexuale, de multe ori bolnave…

Versurile pe care le învață fetițele voastre pe de rost, din acele melodii demne de aruncat în aer, le modelează vocabularul și modul în care se vor prezenta într-o zi în fața bărbaților. Fetițele care cresc cu aceste versuri nu vor avea atracție către poezii din care să învețe morala, dragostea, blândețea, empatia, ci adulterul, ambițiile prostești, mizeriile unei lumi bolnave de rating!

Ceea ce văd fetițele voastre  în acele videoclipuri vor vrea să facă și ele. Și vor începe de acum. Am întâlnit cazuri în care fetițele își sărutau prietenele, pentru că așa au văzut la nu știu care așa zisă divă. Sau băieței care mimau acte sexuale văzute la televizor și crezând cu tărie că așa ceva este permis la vârsta lor.

Imaginile pe care fetițele voastre le văd, sunetele pe care le aud, tonurile vocilor femeilor care mimează fără rușine orgasme în fața camerelor de filmat, în videoclipuri pe care le aruncă în lume pentru a câștiga bani și faimă vor modela fetițelor voastre un caracter îndoielnic și le vor arunca în promiscuitate, ținte perfecte pentru pedofili, pentu violatori și oameni care profită de pe urma naivității minunilor voastre!

Eu refuz să cred că vreo mamă vrea să își viziteze fata la bordel ori într-o celulă de închisoare, unde a ajuns pentru că a acceptat să-și deschidă afaceri ilicite, să facă bani pentru a-și cumpăra hainele sexy pe care le-a văzut la Delia. La Delia, care le invită de fetițele voastre să folosească apelative josnice la adresa mamelor băiețeilor azi deveniți adulți: ”Hai, rămâi cu MĂTA!”

Dragi mămici, căutați-o pe Mirela Retegan, vorbiți cu ea despre copilărie, cumpărați bilete la GAȘCA ZURLI, mergeți la Zurlandia, creșteți-vă copiii cu melodiile copilăriei, investiți în dvd-uri cu povești și muzică pentru copii, și vă promit, vă promit că veți crește fetițe dedicate, deLicate și frumoase la caracter!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Assign a menu in the Right Menu options.