Copii tipici

Descoperirea şi încurajarea talentelor copiilor sau cum să creştem copii fericiţi, într-o lume robotizată?

Distribuiți vă rog

Descoperirea şi încurajarea talentelor copiilor sau cum să creştem copii fericiţi, într-o lume robotizată?

Am scris AICI că notele nu au capacitatea de a prevedea cine va reuşi în viaţă şi cine nu. Adaug acum că absolvirea unei facultăţi nu spune altceva despre acea persoană, decât că a avut succes într-un loc unde toată munca lui a fost evaluată în note. Asta nu spune nimic despre capacitatea lui de trece prin viaţă, în ciuda obstacolelor.

Am să vă spun acum o poveste, a cărei eroină este o fetiţă de 4 ani, care părea foarte introvertită. Nu ieşea în pauze cu ai ei colegi, nu era în centrul atenţiei şi nu se juca jocuri de grup cu acelaşi entuziasm ca restul copiilor.

Într-o zi însă, educatoarea a iniţiat un joc în care păuşile aveau, în loc de cap, fotografii ale copiilor şi ale educatoarelor. Acest joc este destinat testării percepţiei sociale.

Astfel, când educatoarea i-a cerut fetiţei să aşeze fiecare fetiţă şi fiecare băieţel alături de cei cu care le place fiecăruia să se joace, aceasta a observat că fetiţa a ştiut exact prieteniile formate. Iar atunci când educatoarea i-a sugerat să aşeze fiecare copil în colţul activităţilor, aceasta i-a aşezat exact acolo unde într-adevăr aceştia mergeau de obicei. (colţurile dedicate artei, cuburilor, poveştilor, etc)a făcut acest lucru cu o acurateţe extraordinară. Ceea ce spune despre fetiţa aceasta că are calităţi excepţionale în abordarea oamenilor.

Mai exact, are talent în domeniul social! Acest talent al ei, la fel ca orice talent al copiilor dvs. Este extrem de important, iar educaţia trebuie să se axeze pe consolidarea acestora, nicidecum pe ignorarea lor.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Există o contribuţie unică pe care educaţia trebuie să o aducă în dezvoltarea copiilor, şi anume îndrumarea acestora spre domenii în care talentele lor să fie folosite, pentru a putea astfel fi mulţumit de munca lui şi competent.

Daniel Goleman spunea: „Am supus pe toată lumea unei educaţii conform căreia nu poţi reuşi altceva decât să fii profesor universitar. Ar trebui să petrecem mult mai puţin timp în a-i înregimenta pe copii şi mult mai mult pentru a-i ajuta să-şi identifice talentele date de Dumnezeu şi să şi le cultive.”

Ştim de la Gardner că nu exită un singur tip de inteligenţă care să asigure reuşita în viaţă, ci 7 posibilităţi dintr-un spectru larg:

  • Inteligenţa verbală: abilităţi de exprimare şi comunicare, de nuanţare şi ritm a cuvintelor. Este inteligenţa specifică traducătorilor, scriitorilor, poeţilor şi avocaţilor. Copiii care posedă acest tip de inteligenţă sunt pasionaţi de citit, de imbi străine şi de scris.
  • Logica matematică: abilităţi de deducţii logice şi cifre.
  • Inteligenţa spaţială: memorie vizuală foarte bună, capacităţi de orientare spaşială şi reprezentare viazuală a conceptelor geometrice.
  • Inteligenţa kinestezică: capacitatea de a-ţi controla mişcările corpului. E specifică actorilor, medicilor, piloţilor, atleţilor.
  • Inteligenţa muzicală: abilităţi de ritm şi sunet.
  • Inteligenţa interpersonală: abilităţi de a-i înţelege pe ceilalţi
  • Inteligenţa intrapersonală: capacitatea de a avea acces la propriile sentimente, de a discerne între ele şi a putea să le stăpâneşti, pentru a avea un comportament adecvat.

Mai târziu, Gardner şi cercetătorii săi au împărţit inteligenţa interpersonală în:

  • Spirit de conducere
  • Capacitatea de a cultiva relaţii şi a păsatra prietenii
  • Capacitate de a face analize sociale
  • capacitate de a rezolva conflicte

Cunoaşteţi cu siguranţă oameni în jurul dumneavoastră, cu un  IQ de 160, care lucrează pentru cei cu un IQ de 100.

De ce? Pentru că cei cu un IQ de 100 au o inteligenţă intrapersonală ridicată. De dumneavoastră depinde în ce categorie va fi într-o zi copilul pe care azi îl ţineţi în braţe!

Să le dăm, deci, copiilor, drumul să zboare! Dacă au un IQ de 100, nu înseamnă că nu pot ajunge să conducă mari companii de top, atâta timp cât au fost învăţaţi şi încurajaţi să fie atenţi la nevoile altora, la emoţiile şi sentimentele acestora şi cât i-am învăţat să-şi gestioneze propriile emoţii!

Ştiţi de asemenea persoane cu IQ 160, căsătorite cu oameni agresivi, abuzivi, şi vă întrebaţi DE CE rămân în acele relaţii, la cât de deştepţi sunt!

Răspunsul? Inteligenţa intrapersonală. Ea este cea mai importantă!

Aşadar, rolul principal al adulţilor, pe lângă asigurarea confortului fizic al copiilor, este acela de a observa înclinaţiile acestora şi a-i ajuta să le extindă şi să le folosească la maxim.

Joaca este principala „tehnică” de care avem nevoie pentru a descoperi talentele copiilor noştri, de a-i încuraja spre domeniul în care se simt cel mai bine şi în care şi-ar petrece timpul mereu, fără să simtă munca din acel domeniu ca pe o corvoadă.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

 

# Sursa foro: Google

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu