Credinta

Darurile spirituale. 3 paşi prin care să le descoperi

Distribuiți vă rog

Am ales acest subiect pentru ca eu m-am zbătut ani la rând ca un peşte pe uscat, neştiind care e scopul vieţii mele şi ce ar trebui să fac cu viaţa mea. N-am ştiut de existenţa acestor daruri, iar dacă aveam vreo banuială, mi-o înăbuşea vreun „bine intenţionat” care spunea că nu sunt bună nici la x, nici la y, nici la nici o literă din alfabet.

Ani la rând am trăit cu ruşinea de a nu şti să fac nimic bine. Până când, femeia despre care vă vorbeam în primul articol de pe blog, mi-a spus că sunt unică. Mi-a vorbit despre raportarea mea la Dumnezeu, şi nu la oameni, nu la bărbaţi, nu la nimic extern. Sunt unică pentru că El este perfect, şi dacă nu îmi accept unicitatea, ar însemna să nu cred în perfecţiunea Lui. Mi-a fost greu să accept cuvintele ei. Înţelegeam la nivel intelectual, dar nu simţeam nimic din ce îmi spunea. Asta pentru că auzisem, de-a lungul vieţii mele, numai defectele mele: „Nu scrii bine, te faci de râs! Nu urca pe scenă să citeşti poeziile, că vei tremura şi te faci de râs! Nu ştii să te îmbraci ca…. nu ştii să găteşti! Nu eşti o femeie adevărată atâta timp cât până la .. x ani nu eşti măritată şi nu ai copii! Nu eşti în stare să fii terapeut, nu eşti suficient dezvoltată!”. Şi lista e mai lungă decât zilele vieţii mele.

Apoi, într-o zi, descoperit studiul biblic, „Femeia împlinită”. Am înţeles de acolo că Dumnezeu ne-a dat daruri spirituale (de obicei 2, unul evident, şi altul care tinde să îl întărească pe primul) pentru a sluji Biserica şi a-i conduce pe alţii la o relaţie cu Hristos.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

„Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit! ” (1 Petru 4:10)

În aceste versete, găsim aceste daruri, spuse pe nume: vorbirea, slujirea, milostenia, cârmuirea, prooprocia, învăţarea altora, caritatea, îmbărbătarea, slujba, învăţătura, înfăptuirea minunilor, vorbirea despre înţelepciune şi cunoştinţî, felurite limbi şi tălmăcirea acestora.

Cum afli care sunt darurile tale spirituale?

În studiul  „Femeia împlinită” ni se dau următoarele instrucţiuni:

  • Roagă-te şi cere-I Domnului să te ajute să îţi înţelegi darurile
  • Citeşte următoarele pasaje din Scriptură: 1 Petru 4: 10-11, Romani 12: 4-8, efeseni 4:11-13, 1Corinteni 12:4-11
  • Alege câteva din întrebările de mai jos, pentru a-ţi descoperi darurile spirituale
Cadou, Cadou Wrap, Cutie-Cadou, Împachetat
Sursa foto: Pinterest

 

  • Care este lucrul pe care îl faci şi îţi dă cea mai mare bucurie?
  • Ce lucuri te motivează cel mai mult?
  • În ce situaţie te trezeşti spunând: „Timpul a trecut aşa repede că nici nu mi-am dat seama!” ?
  • Cât de des primeşti complimente pentru anumite lucruri pe care le faci?
  • Ţi se întâmplă vreodată să faci ceva şi să spui după aceea: „este exact lcurul de care aveam nevoie?”
  • În ce situaţie spui fără ezitare „Da, sigur că mă implic!”
  • În ce situaţii te simţi mai versatilă şi dispusă să îţi schimbi programul pentru a te implica?
  • Ce fel de nevoi, pe care le sesizezi în jurul tău, te fac să îţi doreşti să schimbi ceva şi să acţionezi?

 

Draga mea, pune-ţi Aripile de Drum şi porneşte la aflat! Te asigur că viaţa ta îşi va schimba cursul! Vei  şti pe ce să te axezi, să îşi accepţi punctele slabe şi să le foloseşti  spre slava lui Dumnezeu pe cele tari!

Nu uita: Dumnezeu este Singurul pe care trebuie să îl crezi pe cuvânt! 🙂 (şi DIN Cuvânt)

Dacă ai întrebări, nu ezita să îmi scrii!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Comentarii (3)

  1. Buna,de vreo 3 ani m am mutat la țară,… plecând dintr-o biserică mare,unde cantam in cor,eram implicată oarecum in activitatea de acolo…am ajuns intr o biserica mică…din pct de vedere spiritual e moarte curată,..privesc în jur și mă sperii,e atâta moarte în jur…și simt că încet mor și eu…numai am dorință de a merge la biserică,numai simt dorință de rugăciune,de citire din Biblie…realizez că mă nu sunt bine,n am puterea de a mă ridica…. Dumnezeu a investit in mine,am cunoscut puterea Lui, minuni, bucurii, experiențe extraordinare….dar acum nu știu de unde sa incep,cum să mă redefinesc,…nu mi găsesc cuvintele de rugăciune, sufletul mi l simt pustiu…..ce l mai trist este ,că văd în jurul meu atâta nevoie de Dumnezeu ,și eu nu fac nimic….Da,as putea încuraja pe alții,as putea povesti​ cu ușurință lucrările lui Dumnezeu,as putea face o lucrare care s ar părea bună și de folos ,da ce sa fac cu golul meu …de unde sa incep?!cum sa mi regăsesc echilibru ?! Mă tot întreb, ce m a adus aici,cum am ajuns așa,de ce nu mă pot ridica….

    1. Cauta un pastor de incredere sa un consilier crestin, sa vezi unde e „buba” si cum o poti vindeca, incet-incet. Domnul lucreaza prin oameni, si oamenii pe care ni-i trmite ni-i trimite cu un scop. Scrie-mi folosind adresa de contact pentru orice intrebare, te rog!

Assign a menu in the Right Menu options.