Relatii Uncategorized

Cum se poate vindeca o femeie, victimă a abuzului? Interviu despre traumă, cu Psihoterapeutul Lucian Negoiţă

Distribuiți vă rog

Campania #NuEştiSingurPeLume este despre femei care îşi doresc să se vindece de iubiri bifate greşit. Dacă nu ştii de unde a pornit ideea campaniei, te invit să accesezi linkul acesta şi să asculţi povestea unei astfel de iubiri, sfârşite cu adânci răni pe trup şi pe suflet.

Am decis să aduc multă  informaţie despre abuz, în această campanie, de la specialişti care ştiu ce înseamnă un tipar, o durere, un trecut şi o iubire toxică. Am ales specialiştii tocmai pentru că de foarte multe ori, femeile sunt învinovăţite pentru că sunt abuzate, şi de cele mai multe ori, acesta este motivul pentru care continuă să rămână în relaţii cu abuzatorii.

Am stat de vorbă cu Psihoterapeutul Lucian Negoiţă, care a acceptat să explice pentru toate femeile, ce înseamnă trauma şi cum ne vindecăm de ea. Urmează o serie de articole cu ajutorul cărora fiecare femeie îşi poate face o radiografie a propriei relaţii de cuplu şi poate deschide ochii cu privire la ce e admis şi ce nu e admis într-o relaţie sănătoasă.

 

  • Explică-ne, te rog, pe înţelesul tuturor, ce înseamnă trauma şi când apare ea.

Lucian: O traumă poate apărea la orice vârstă și chiar din viața intrauterină. Cercetări recente ne arată că, dacă  mama trăiește într-un mediu abuzator, un mediu cu frici și tristețe, acestea se pot transmite și către nou născut.

Traumele apar când nu ne sunt îndeplinite nevoile de atașament. Când suntem abuzați emoțional și/sau fizic. Când nu ni se oferă atenție, siguranță, afecțiune și apreciere. Când nu ni se dau mâncare, haine, condiții minime de trai. Când primim critici, pedepse și lovituri. Când suntem abuzați, molestați sexual. Când nu suntem mângâiați, luați în brațe. Când trăim într-un mediu în care frica este o prezență permanentă. Când îmi văd părinții că se ceartă, se lovesc, consumă alcool sau droguri…

Cu toții am trăit într-un mediu mai mult sau mai puțin abuzator. Paradoxul este că, și dacă am primit prea multe lucruri bune, am fost obișnuiți cu prea-binele adică am avut niște părinți sau bunici hiperprotectivi care nu ne  lăsau să facem prea multe și asta poate fi o formă de abuz emoțional.

Trauma nevindecată înseamnă să continui să simt teama, să fiu trist, să mă simt vinovat, să îmi fac rău prin tot feluri de abuzuri. Înseamnă depresie și insomnii, coșmaruri și imagini recurente care mă bântuiesc. Înseamnă să intru în relații nesatisfăcătoare, cu abuzatori. Înseamnă să accept și să mă sacrific la infinit. Înseamnă să-mi accept rolul de victimă.

 

  • Poate o persoană abuzată să nu rămână cu traume în urma unui abuz?

Lucian: O rană chiar dacă se vindecă lasă cicatrici. Uneori, dacă o mai apeși poate să doară. Depinde și de cât de mult timp a fost expus un om la traume într-un mediu abuziv. 2 ani sau 20 pot fi repere. O traumă poate însemna și devenire și evoluție. Suntem ființe care creștem și prin durere. Cum spunea Lucian Blaga, nuferii albi au rădăcinile adânc ascunse în nămol…

 

  • Ce presupune procesul de vindecare?

Lucian: Vindecarea are nevoie de timp și de suport emoțional, ajutor din partea altor oameni. Nu am fost rănit de unul singur și nu mă pot vindeca singur!

Vindecarea presupune dezvoltarea unor noi comportamente, a unor gânduri realiste, de acceptare aceea ce a fost și de asumare a prezentului și viitorului meu. Diminuarea intensității, frecvenței și duratei emoțiilor negative sunt alți indicatori că sunt pe calea cea bună, a vindecării. Diminuarea fricilor, a tristeții, a vinovăției și a rușinii mă fac să simt încet-încet că viața revine în mine, o viață care merită trăită, fiindcă și eu merit ceva mai bun!

Asumarea unor noi obiective, a unor schimbări, chiar și în mediul familial sau profesional, presupune curaj, voință și sunt noi direcții de vindecare.

Nu toți oamenii pot face asta, din păcate. Dacă au fost abuzați, deprivați emoțional îndelung în copilărie, dacă nu au avut măcar un bunic, o persoană de atașament sigur, procesul de vindecare devine muuult mai dificil și mai îndelungat. Creierul emoțional are nevoie de timp pentru a crea noi trasee neuronale, noi autostrăzi prin care să circule comportamente adaptative, să pot să capăt încredere în mine și în ceilalți. Să pot să renunț la jocurile psihologice ce implică provocări și pedepse asupra partenerului sau copiilor, retrageri evitante sau critici mânioase, să pot să am forța interioară de a nu mă proteja refugiindu-mă în alcool sau mâncare. Alți oameni preferă să supracompenseze refugiindu-se în muncă, 12,14,16 ore pe zi. Alții fac sport până la epuizare, aleargă maratoane însă ceea ce știu ca om și ca terapeut, este că emoțiile ne urmăresc peste tot, indiferent unde și cât am fugi de ele. Când învăț să mă mai opresc, să mai spun stop, când am o relație funcțională în care mă simt în siguranță și mă încarc, când nu mai țip la copii mei sau la ceilalți, învăț să merg pe alte poteci către vindecare…

 

  • Poate o persoană care nu îşi poate permite financiar să intre într-un proces de psihoterapie, să vindece trauma şi să aibă o viaţă împlinită? Dacă da, cum?

Desigur, dacă descoperă un psihoterapeut, o fundație care oferă aceste servicii la un preț scăzut sau probono. Important este să își asume procesul de vindecare și schimbare a unor comportamente ce o mențin în situații și contexte abuzatoare, să aibă curajul să ceară ajutorul și să își asume procesul ce presupune schimbări. Factorul material în psihoterapie nu este relevant, lucru arătat de mai multe cercetări în domeniu.

Oricum, și femeile cu situații materiale foarte bune sunt abuzate și preferă să rămână în contexte abuzatoare.

 

  • Recomandă-ne câteva cărţi care le-ar putea ajuta pe victime să înţeleagă trauma.

Lucian: Din cărțile pe care le recomand în terapiile mele aș sugera următoarele: Cum să îți reinventezi viața, Iluzia iubirii, Stilurile de atașament, O bază de siguranță, Traumă și atașament, Femei care iubesc prea mult.

 

  • Pentru femeile care rămân în relaţiile cu abuzatorii care promit să nu le mai agreseze : ce ar trebui să facă ele şi, totodată, ce ar trebui să facă abuzatorii pentru a-şi gestiona furia?

Pentru femeile abuzate aș începe cu o parabolă din cultura arabă: Dacă m-ai lovit o dată, te iert, fiindcă orice om greșește și merită iertat. Dacă m-ai lovit a doua oară înseamnă că mă vei lovi și a treia și atunci aleg să rămân sau să plec. Pentru aceste femei, le-aș ruga să observe și să renunțe, dacă pot, la acele iluzii și autoacuzări: partenerul meu regretă, și-a cerut scuze, îi pare rău, a promis că nu o să mă mai lovească, o să își dea seama că m-a rănit. Renunțarea la speranță este dureroasă. Renunțarea la criticismul personalși eu sunt de vină, că l-am provocat sau am refuzat să facem sex, este de asemenea dificilă. Este sfîșietor să apelez și la argumente de genul: rămân pentru copii, să aibă tată, să fim o familie. Acolo pot auzi frica femeilor de singurătate, de abandon și o lipsă a asumării. Însă mintea noastră caută autoamăgiri prin care să ne protejăm chiar dacă, pe termen lung, ne vor costa mult…poate o viață, a noastră și a copiilor care trăiesc în abuzuri emoționale și fizice.

Pentru abuzatorii care, în copilărie, și ei au fost de multe ori abuzați, răniți, striviți sufletește de bătăi și lipsuri, compasiunea este necesară de asemenea. Sunt ființe care au suferit și continuă să sufere și să provoace în prezent, în plus, suferința copiilor și partenerelor. Furia nu este decât emoția de la suprafață a unui iceberg de suferințe. În străfunduri este mută durere, vinovăție și teamă. Teama că nu sunt bun, că nu merit, că „este degeaba”. Pe moment mă simt mai bine că lovesc, mă eliberez, mă descarc, dar apoi pot veni ca plată, furia împotriva mea, vinovăția, frica de a rămâne singur. Din păcate, puțini bărbați abuzatori aleg să apeleze la ajutor profesional. Un abuzator poate să fie prieten cu tulburări de personalitate de tipul paranoid, antisocial, narcisic în timp ce victimele lor pot avea tulburări de tip dependent, evitant. Avantajele de a avea controlul asupra partenerei, descărcarea imediată a furiei prin abuzuri și, de multe ori, alcool sunt mai puternice decât asumarea unui proces de schimbare care poate dura și ani de zile. Răsplata poate fi muult prea departe. „Acum am avantajele”, chiar dacă asta înseamnă o viață de singurătate emoțională.

Avem o singură viață. Cum alegem să ne-o trăim?

Lucian Negoiță – psihoterapeut principal, formator psihoterapie cognitiv-comportamentală.

Director Emotion Center, clinic de psihoterapie și dezvoltare personală

www.luciannegoita.ro

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

 

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu