Credinta

Lumea Reala Prin Ochii Unui Pocait

Distribuiți vă rog

“NOI, POCĂIŢII, TRĂIM ÎNĂUNTRU, ÎNTR-O BULĂ DE CRISTAL, DAR ADEVĂRATA VIAŢĂ ESTE AFARĂ!” – CUVINTELE UNUI STRĂIN CARE M-A ÎNVĂŢAT SĂ MULŢUMESC PENTRU TOT CE-AM TRĂIT…

Sună strâmb, derutant şi absurd, nu-i aşa? Şi mai ales, necreştineşte… Sună a lumesc, mai pe limba noastră, a evanghelicilor…

Scriam interviul cu Alice Năstase Buciuta , când mi-am adus, brusc, aminte de cuvintele unui bărbat al cărui nume nu-l mai ştiu, şi nici chipul nu cred că i l-aş mai recunoaşte, dacă l-aş revedea… Mi-a rămas în minte numai privirea lui pierdută, şi glasul apăsat:

„Noi, pocăiţii, trăim înăuntru, într-o bulă de cristal, dar adevărata viaţă este afară!”

Mă întrebase cum L-am descoperit eu pe Dumnezeu, şi a ascultat a mia parte din povestea mea. Şi din această mie parte, el a tras o concluzie care m-a trezit la realitate: ADEVĂRATA VIAŢĂ E AFARĂ!

Când spunea adevărată, nu se referea nicidecum la cât de bine se trăieşte printre dependenţe, alcool, sex, prostituţie, trădări, minciuni, moarte… Adevărata viaţă se referă la luptele pe care le duc cei din afara bulei despre care vorbea, la chinurile lor, la durerile lor, la luptele lor, la întrebările pe care la un moment dat renunţă să le mai pună, conştienţi fiind că nu are cine să le răspundă…

De când m-am întors la Dumnezeu, viaţa nu mi s-a schimbat radical, cum poate vă aşteptaţi să spun. Parte din această viaţă mi-a rămas acolo, în trecut. Cu cealaltă merg încă de mână, zi de zi, şi mi-o predau zilnic Celui ce m-a salvat. Ce s-a întâmplat însă, a fost că AM ALES să plec din iad.

Da, viaţa e o alegere, dacă încă vă îndoiţi de clişeul ăsta! 🙂

Am luat-o de mână, pe viaţă, zic, şi am ieşit fugind din foc. Am căzut de mii de ori pe drumul spre Casă, ne-am şters una alteia lacrimile, ne-am certat cu Dumnezeu, L-am acuzat, L-am întrebat de mii de ori DE CE, ne-am luat la trântă cu El, cuprinse de spaima unei alegeri greşite…

Când am ajuns Acasă, am crezut că vom găsi numai oameni blânzi, care ne vor înţelege alegerile astea greşite, care ne vor mângâia rănile şi ne vor încuraja să mergem înainte cu fruntea sus, căci am venit de afară, unde-i frig, şi ger, şi sânge, şi rană, şi cuţit, şi război…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

N-a fost aşa… am găsit şi Acasă judecată şi noroi, cu care aruncau în noi fără să se uite unde lovesc… Habar n-aveau că loveau în Cel care Şi-a dat viaţa în egală măsură şi pentru noi (eu şi viaţa-mi), şi pentru ei.

„Hristos n-a murit numai pentru voi, îmi venea să le strig! Şi pentru noi, astea, pline de zgură!”

Între timp, am devenit terapeut de familie şi cuplu. N-a fost uşor, cu răni încă sângerânde, să mă iau de mâinî şi să-i spun vieţii-mi: „Hai că putem! Am trecut prin atâtea, vom putea şi pe alţii să-i ajutăm să poată!”

Am ascultat de-atunci poveşti de viaţă cu mult mai frumoase ca a mea, şi cu mult mai dure… Şi-am înţeles că atunci când trăieşti într-o bulă, eşti binecuvântat. Nu treci prin foc, nu te târăşti, nu eşti arătat cu degetul, nu miroşi a putred şi nu ţi-e ruşine să priveşti lumea în ochi…

Dar, când străinul cu ochii pierduţi mi-a spus fără judecată: „Adevărata viaţă este afară!”, m-am simţit de o mie de ori mai binecuvântată pentru ce-am trăit acolo, decât pentru ce-aş fi trăit în bula asta de cristal, de care vorbea el… Nu oentru că mi-a fost bine acolo, ci pentru că atunci când ştii ce-nseamnă Iadul, mult mai mult apreciezi Raiul. Şi mai mult parcă îi înţelegi pe cei ca tine… Parcă ţi-e mai greu să-i judeci şi să le iei cârja…

Adevărata viaţă înseamnă aceea de care tuturor creştinilor le este teamă să le-o arate propriilor copii, să nu o îndrăgească şi s-o aleagă, în detrimentul căldurii din braţele lui Dumnezeu…

Înseamnă suferinţă, înseamnă frică, frig, gheaţă, alunecuş, minciună, îngenunchere, calvar, strigăt, chin, sânge şi spini. Patimi de care te agăţi crezând că sunt singurele care te mai pot salva. Fiind convins că fără ele vei putrezi. Neavând habar că tocmai ele te ard până ajungi scrum…

Şi azi, privind în urmă cu lacrimile udând dragostea de Dumnezeu, mulţumesc pentru fiecare alegere greşită pe care am făcut-o, strigând cât pot de tare:

„Dacă singura cale de a fi ajuns la Hristos era asta, atunci nu-mi pare rău nici o secundă de tot chinul acela! Şi de mi-ar mai fi dat să merg încă o dată pe acelaşi drum, la capătul căruia mă aşteaptă El, aş merge! Fără să clipesc! Căci adevărata viaţă este afară! Acolo unde Hristos a stat, cu vameşii şi păcătoşii , ca mine, cu tâlharii, cu închinătorii la idoli, cu cei ce-L aveau în faţă şi nu-L credeau!”

Noi, păcătoşii, cei de-afară, am murit o moarte crudă, şi poate ne va mai fi dat să trăim şi viaţa tot în cruzime, a celor care n-au trecut prin ce am trecut noi, şi ne judecă pentru că ne-am luat la trântă cu Dumnezeu. Şi n-am ascultat, şi n-am iubit. Sau am iubit greşit. Idoli.

Noi, păcătoşii, nu suntem victime ale circumstanţelor. Noi suntem cei ce L-am pălmuit pe Hristos. Suntem sutaşii  care-L priveam cu dispreţ, vinovaţii care au refuzat să-I ducă crucea şi să-L scape de la moarte. Nu vrem să fim priviţi cu îndurare. Nu asta cerem, şi nici nu ne aşteptăm să primim milă. Am primit destulă de la El.

Noi, păcătoşii, ne întrebăm zilnic, ce-a vrut să spună străinul acela, prin:

„Noi, pocăiţii, trăim înăuntru, într-o bulă de cristal, dar adevărata viaţă este afară!”

Şi oare… dacă am fi trăit şi noi acolo, am fi fost mai fericiţi astăzi?

Dacă te-ai regăsit în gândurile mele, dă-le şi altora să răspundă întrebării noastre, ale celor ce L-am ucis pe Cel ce ne-a dat viaţă…

Aia de afară…

 

sursă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Comentarii (2)

Assign a menu in the Right Menu options.