copii alpinisti morti

Copii tipici

Limita Intre Pasiune&Abuz:Lectia Data De Copiii Alpinisti Morti In Avalansa

Distribuiți vă rog

E dur titlul şi mi-l asum. Tocmai am citit un e-mail de la un specialist în vânzări, şi o frază din acest e-mail m-a dus imediat cu gândul la moartea copiilor de pe munte. Nu vreau să detaliez, toată lumea ştie povestea…

Domnul acesta zice aşa:

 „Like-urile in sine nu sunt valoroase. Sunt precum un zambet pe care il primesti de la un strain pe strada.
Daca ti-a zambit nu inseamna ca va cumpara de la tine vreodata.”

Exact aşa am simţit eu tragedia asta. Am tăcut zilele acestea pentru că avem nevoie să respectăm durerea părinţilor. Dar a tăcea pentru totdeauna ar însemna să ignor. Şi abuzul nu se ignoră, se arată. Se explică celui care a abuzat, căci poate nici nu ştie ce-a făcut şi se iartă.

Moartea acestor copii a fost cauzată de un abuz.

Din nou îmi asum ce scriu. Abuzul, spun specialiştii, înseamnă orice activitate în care îţi implici copilul minor, care prezintă riscuri. Până la 18 ani nu are conştiinţa propriilor gesturi, nici responsabilitatea totală asupra ceea ce face. Deci această responsabilitate revine părinţilor.

Una este să plece pe munte, ignorând sfaturile tale, şi să se întâmple o tragedie, şi alta este să îl iei cu tine, ştiind clar că se anunţă avalanşă. Dacă nu ai „o pilă la Dumnezeu” (şi nimeni nu are!)  eşti, pe riscul tău, pasibil de moarte! Că vrei tu să ţi-o asumi, e treaba ta! Dar să ţi-o asumi şi pe cea a copilului tău… pe mine mă lasă cu pumnii încleştaţi!

Să ştii că uneori lovesc cu ei în Dumnezeu, căci şi mie, om fiind, îmi vine uneori să-L reneg, întrbându-L într-una: „DE CE, DOAMNE, NU MĂ LAŞI SĂ RISC?” Am riscat la viaţa mea, de fire de păr n-am, să-mi număr cicatricile sufleteşti… Dar am riscat pe viaţa mea. Şi părinţii mei pe-a lor…

Că tot veni vorba de ai mei, mama şi-a dorit să fiu balerină. Când eram suficient de mică încât să nu înţeleg ce e aia, unii i-au spus că mă ducă, să încerce… Şi după ani, când am întrebat-o de ce nu a făcut-o, mi-a răspuns: „Pentru că era periculos, şi nu ştiam dacă chiar asta îţi doreşti! Sunt sigură că ai fi zis da, orice ţi-aş fi spus eu!”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Au trecut anii, şi-am făcut un accident de maşină la 8 ani, mi-am rupt piciorul, operaţii, învăţat din nou să merg, am rămas cu semne, mama cu obsesia că nu mă voi căsători niciodată, că bărbaţii se uită la cum arăţi, şi eu am semne pe picior:)…şi cu regretul că nu sunt „balerina mamei”:) Deci visul ei s-a spulberat pentru totdeauna…

Cu ceva timp în urmă, am întrebat-o, terapeutic: 🙂

„Mama, ce simţi când te gândeşti la dorinţa ta de a mă vedea balerină?”

Mi-a spus cu un regret mai mult decât vizibil în glas:

„Eh, mamă … numai mamă să nu fii! Aş fi vrut eu multe, dar n-a fost să fie! Dar să ştii că ăla era un vis al meu. Şi eu vrusesem să fiu balerină, dar nu aveam curaj eu să le cer asta bunicilor tăi, îmi dădeau numai balerine… Aşa că de ce să te fac ce-aş fi vrut eu să fii? Lasă, mai bine să-ţi alegi tu calea ta, şi dacă e să păţeşti ceva, să fie alegera ta, nu greşeala noastră!”

Recunosc că atunci am acuzat-o tăcut, căci mi s-a părut a fi laşitate. Laşitate că nu mi-a oferit un viitor mai bun, căci, ziceam eu, n-aş fi ajuns cu inima bandajată, aş fi ajuns cineva, undeva

Când am ajuns însă terapeut, şi-am învăţat ce e abuzul asupra copilului, i-am mulţumit, la fel de tăcut mamei, că nu mi-a dat nici măcar să aleg… Probabil, să-i fac ei pe plac, şi să mă simt iubită şi valorizată, aş fi acceptat să încerc a fi cinevaUndeva

Nu spun acum că nu ar trebui să vă daţi copiii la sporturi diverse, spun doar că dacă ai un vis, trăieşte-ţi-l tu însuţi, dragă părinte, şi nu-ţi expune copilul la pericole, pentru că e cool să primeşti like-uri, ori „să-ţi fie copilul c-o treaptă mai domn!” (Adrian Păunescu)

Copilul e copil, şi e la vîrsta când pericolul nu înseamnă prea mult pentru el, şi mai ales dacă îşi vede tatăl că este atât de pasionat de sporturi extreme, ori de cine ştie ce activităţi cu potenţial periculos. Copilul vrea să fie aplaudat, să fie CINEVA. UNDEVA

Însă tu, ca părinte, ai grijă UNDE vrea să fie! Căci cineva poţi fi şi în mormânt, să devii erou post mortem şi să-ţi scrie pe cruce: „A murit pentru visul părinţilor săi!”

Nu scriu despre familia aceasta supoziţii, nu ştiu cine sunt şi nici nu cred că le este important numele. Important este că dintr-o povestea tragică, avem de învăţat cu toţii: despre responsabilitate, despre dragoste şi despre mormânt.

Ăla din din care nici un like, nici un ban, nici o televiziune, nici o iubire, nici un regret şi nici o rugăciune nu-ţi va scoate copilul!

Să stăm pe margine, să nu-i judecăm pe părinţii aceştia, ci să tragem un semnal de alarmă. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i ajutăm să treacă prin durerea asta, dar să nu lăsăm ca moartea asta nedreaptă să fie încă o moarte… ci UNA din care să fi învăţat ceva…

Dragi părinţi, vă rog fierbinte: nu vindeţi viaţa copiilor voştri pentru nimic, voi nu aveţi de unde să ştiţi ce-ar fi vrut ei cu adevărat să facă cu ea! Nu vă spun să nu ieşiţi cu ei pe munte, nu vă spun să nu îi învăţaţi ce înseamnă sănătatea şi asumarea, vă spun doar să învăţaţi care este limita între pasiune şi abuz!

Nu e drept să nu ne îngroape ei pe noi…

Foto: GOOGLE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu