Categorie: Copii cu nevoi speciale

Copilul meu „autist”, mă iartă că nu te pot salva, dar refuz să cred că nu ai şanse la o viaţă normală!

Copii cu nevoi speciale

Copilul meu „autist”, mă iartă că nu te pot salva, dar refuz să cred că nu ai şanse la o viaţă normală!

Distribuiți vă rog

Nu sunt mamă. Nu am trăit nedreptatea de a avea un copil altfel…

Sunt însă un om care lucrează de 11 ani cu CEI cu diagnostic. Autism e cel mai des pe care îl văd în fişele pe care părinţii mi le arată, la prima întâlnire:

„Asta a spus doamna doctor că are. Am citit pe internet, nu accept că ar putea fi real. Dvs. ce spuneţi?”

Când ţi se pune o astfel de întrebare, rămâi ca o stană de piatră. În primul rând nu ai voie să-ţi spui părerea, pentru că nu deţii dreptul de a pune diagnostice, şi în al doilea rând, ştii foarte bine că dacă părintele acceptă un diagnostic doar ca RESEMNARE, şi nu ca luptă pe care trebuie să o poarte pentru salvarea copilului său, e posibil să treacă în cealaltă extremă, de a nu face nici un pas, pentru că îi strigă o voce nemiloasă: „Oricum nu se va vindeca niciodată, deci nu ai ce să faci!”

Despre asta sper să-mi adun puterile şi să vă scriu într-o zi, dar azi  m-am aşezat la laptop pentru a striga fiecărui copil cu acest diagnostic, cu lacrimi în ochi:

Copilul meu nenăscut, mă iartă că nu te pot salva, dar pot să merg alături de tine prin groază şi cruzime!

Dragi părinţi, nu ştiu cum este să primeşti o foaie pe care să scrie, cu litere uneori indescifrabile, „AUTISM INFANTIL. TSA. NOTE AUTISTE.”

Nu ştiu şi îmi asum neputinţa de a înţelege durerea, ori revolta, ori ura împotriva lui Dumnezeu. Nu am cum să ştiu, pentru că n-am trecut pe acolo ca MAMĂ, ci doar ca tutore de copil cu autism. Şi diferenţele sunt mari. Şi durerile sunt de nevindecat cu mâini umane. Aici e vorba doar de miracole şi har …

Nu ştiu ce înseamnă să nu auzi niciodată „MAMA” , de la propriul copil, dar ştiu ce înseamnă confuzia şi furia împotriva unui sistem medical pe care l-ai arunca în aer, acuzându-l că vrea să-ţi îndoape bărbatul iubit cu medicaţie. Să-l facă legumă… Ştiu, pentru că am trecut pe-acolo, cândva. Nici azi nu ştiu de ce … cum nici voi nu ştiţi de ce tocmai pe voi v-a ales Dumnezeu să duceţi crucea asta…

Ştiu cum răsună cuvintele unui medic psihiatru, neputincios şi el în faţa diagnosticului pe care tocmai l-a scris pe foaia aia pe care-ţi vine s-o rupi bucăţi şi s-o arunci în faţa lui, trântindu-i uşa în nas… :

„Nu ştiu ce este… schizofrenie nu este cu siguranţă, dar este un episod psihotic care poate fi cauzat de mai multe alte tulburări psihice. Până ne dăm seama, trebuie să-şi ia medicaţia, altfel poate recurge la suicid, sau la acte necugetate. Nu-l pot interna cu forţa, dar are nevoie de medicaţie! Şi dumneavoastră sunteţi singura care-l poate convinge! Numai pe dvs. vă ascultă!”

Ştiţi ce înseamnă asta? Că tocmai v-a fost pusă în spate o desagă plină cu tone de responsabilitate pentru viaţa sa. Sună a: „Dacă nu îl convingeţi, din vina dvs. îşi va lua viaţa!”

Cam aşa trebuie să vă simţiţi şi voi, părinţi de copii cu autism. Vi se spune să munciţi cu ei. Să faceţi tot ce vă stă în putinţă. Să luptaţi, să mergeţi mai departe cu fruntea sus. Pentru copil… Întrebarea oricăruia are sens şi legitimitate acum:

„CUM SĂ FAC ASTA? CUM, CÂND MI-A FUGIT TOTUL DE SUB PICIOARE?

Urmează căutările specialiştilor: logoped, terapeut ABA, coordonator, kinetoterapeut. Angajarea echipei, formarea ei, urletele de nestăpânit ale puiului de om care refuză cu tot dinadinsul să iasă din lumea pe care şi-a creat-o. E ca atunci când te lupţi cu un om în episod psihotic, care-ţi strigă:

„Nu sunt nebun! Lasă-mă aşa cum sunt! TU nu ştii cum e să ies în lume, cum mă privesc toţi şi cum vor să-mi facă rău, cum vorbesc despre mine la fiecare pas, cum îşi trimit mesaje codate unul altuia să mă omoare!”

Şi puiul tău, drag părinte, îţi strigă la fel, prin fiecare TANTRUM pe care-l face când tu tragi de el să vină în lumea ta! Nu înţelegi de ce loveşte, de ce muşcă, de ce ţipă, de ce plânge şi se aruncă pe podea. Nu înţelegi de ce terapeuţii ăştia nu îl stăpânesc şi de ce medicaţia pe care o ia nu îi modifică starea…

Nu înţelegi şi vrei să fugi în lume, să-ţi iei copilul de mână şi să te urci pe o stâncă, de unde să te vadă toţi şi să te audă cum strigi: „Copilul meu nu e nebun! Voi sunteţi!”

Şi e legitim să simţi toate câte se zbat în tine! E legitim să vrei să înţelegi şi să ţi se pară că nimănui nu-i pasă! E legitim să vrei să vină cineva să-ţi spună că ai dreptate tu, nu medicul psihiatru…

E legitim să-ţi doreşti să auzi într-o zi un om care să-i spună copilului tău, cu siguranţa în glas:

„Copilul meu autist, mă iartă că nu te pot salva, dar pot să merg alături de tine prin lumea asta nedreaptă!”

Părinte drag, aş vrea să pot vindeca durerea din sufletul tău, scriindu-i puiului de om din braţele tale, replica scrisorii pe care el mi-ar trimite-o cu siguranţă, dacă ar şti să se exprime „ca-n lumea noastră”. Poţi s-o citeşti AICI.

„Copilul meu autist, mă iartă că nu te pot salva, dar pot să merg alături de tine prin groază şi cruzime! Pot, nu pentru că sunt mai tare decât părinţii tăi, nici pentru că sunt mai specială ori că mi-a pus Dumnezeu mir în frunte!

Ci pentru că am învăţat, de-a lungul anilor, să te privesc ca fiind NORMAL. Normal, în lumea ta. În a noastră punem diagnostice, acuzăm şi privăm de speranţă. Nu că n-ar fi absolut necesar să-ţi asumi diagnosticul într-o zi, ori că părinţii tăi nu au nevoie să ştie că, oricât de dureros ar fi, într-o zi vor trebui să accepte că eşti ALTFEL, dar în sensul cel mai frumos cu putinţă…

Dar pur şi simplu eu, mamă de copil nenăscut, REFUZ să cred că nu ai şanse, că nu voi găsi soluţii pentru a merge lângă tine până înveţi s-o faci singur, că eşti NEBUN sau fără logică…

Refuz să cred că părinţii tăi vor cheltui bani degeaba pe terapii, pentru că asta e crucea pe care trebui s-o porţi şi nimeni nu ţi-o poate lua! Refuz să cred, pur şi simplu refuz, că în „nebunia” ta nu simţi, nu poţi, nu ai vrea… 

Dragul meu, eu nu te pot numi CLIENT, nici PACIENT şi nici NEBUN. Pentru că dacă aş face-o, ar trebui să-L numesc pe Dumnezeu tiran. Şi El nu te-a creat să fii o povară, ci o binecuvântare. Eu te numesc PUI, cu toate penele tale galbene, mai frumoase ca ale tuturor păsărilor mature. Cele care-şi asumă rolul de atotştiutoare.

Copil frumos, NOI, ăştia de pe margine, adulţii ăştia nemiloşi, ne permitem prea mult să te sfătuim, să te schimbăm, să te facem că fii normal. Într-o lume de „AUTIŞTI”, însă, noi, ăştia deştepţii şi normalii, am fi NEBUNII PĂMÂNTULUI. Exact aşa cum eşti tu numit de multe ori în parcuri, pe străzi, în grădiniţe, în magazine ori în metrouri şi tramvaie…

Mi-ai dat într-o zi cu scaunul în cap şi mi-ai învineţit ochiul. Când am ajuns la facultate, profesorul mi-a spus că ar trebui să-mi denunţ iubitul agresiv. I-am spus că tu mi-ai lăsat vânătaia şi mi-a răspuns zâmbind:

„Îţi place să fii bătută, nu glumă, eşti mai masochistă decât ăia cu diagnostic!”

Eu am tăcut, am lăcrimat, şi i-am strigat în gând: „Într-o zi nu mă va mai lovi!” Pentru că am ştiut că aşa va fi. Pur şi simplu am ştiut, dragul meu! Nu mă întreba de unde, pentru că, dacă m-aş fi luat atunci, în urmă cu 11 ani, după statistici, ar fi trebuit să spun: „Nu are nici o şansă, e mai bine să îmi schimb meseria!”

Şi-aşa a fost, copil frumos, într-o zi nu ai mai lovit. Pentru că ai fost acceptat şi iubit, aşa nebun cum păreai altora. Aşa cu crize, cu aberaţii spuse, fără noimă, cu episoade psihotice ce-ar fi părut clipele alea în care strigai cât te ţinea gura: „Uite ursul! Vine ursul!” şi mă loveai, apărându-te! Eu mă uitam în spate şi nu vedeam nimic şi te întrebam unde e, iar tu loveai şi mai tare…

Târziu mi-am dat seama, instinctiv, ce se întâmpla de fapt cu tine. Căci pe atunci nu avea cine să ne explice detaliat ce se întâmpla, nu ne vorbea nimeni despre autostimulări, funcţii de comportament ori fixaţii. Pe vremea aia lucram fiecare după cum era ghidat de Dumnezeu, cu puţinele informaţii pe care le aveam de la specialiştii din Israel şi Anglia…

Şi hai să le spunem şi celor care te judecă, ce se întâmpla de fapt: tu repetai conversaţii întregi din desene animate, şi refăceai scenariile de acolo, fără să-ţi dai seama că îmi făceai rău, că mă durea lovitura ta, că nu era normal să reacţionezi aşa. Nu era normal pentru noi, ăştia deştepţii, care te judecăm azi că eşti nebun. În lumea ta frumoasă, colorată şi caldă, era atât de normal pe cât este pentru noi să ne îmbrăcăm zilnic să mergem la serviciu…

Ştii? Altădată m-ai muşcat de mâna stângă atât de puternic, că a fost necesar să-ţi descleşteze ceilalţi gura cu lingura. Nu am scos nici un sunet la durerea aceea, mi-am îngiţit lacrimile şi te-am dus la baie să te speli pe faţă, căci erai ud tot, de atâtea chinuri prin care trecuseşi, în încercarea de a mă alunga de lângă tine…

Mi-am asumat acea muşcătură, te-am îmbrăţişat după câteva clipe, şi am răspuns cu alte lacrimi în ochi, oamenilor care-mi spuneau că sunt mai nebună ca tine, că stau bătută şi schingiuită, pentru că am probleme, nu pentru că asta mi-e menirea…

„Într-o zi nu va mai muşca!”

Da, am riscat continuând terapia cu tine, am riscat ieşind pe stradă cu tine, învăţându-te să traversezi strada, să nu-ţi mai pui mânuţele la urechi când auzeai: „Urmează staţia Piaţa Unirii”… Am riscat să fiu acuzată că sunt un mostru de mamă pentru că-mi chinui copilul, blocându-l când vrea să se arunce în faţa metroului, să vadă ce e acolo. Am riscat ieşind cu tine, când nimeni nu avea curajul măcar să te ia de mână. Am riscat, strigând cât mă ţinea sufletul:

„Copilul ăsta o să poată!”

Am riscat şi când mi-ai smuls pachete întregi de păr din cap, într-un acces de furie. A venit mama ta acasă, a văzut coşul de gunoi plin cu păr şi m-a întrebat, sperând la un răspuns negativ: „El a făcut asta? Sau ai tu probleme cu părul?”

Nu, nu aveam nici o problemă, era furia ta, care te îndemnase să mă alungi. Şi nu puteai altfel. N-ai reuşit niciodată, oricât de tare ai muşcat ori cât de puternic ai lovit cu picioarele în stomacul meu, în spatele meu, în inima mea…

N-ai reuşit pentru că am ştiut, nu înţeleg cum, că vei fi într-o zi un copil normal. Care va spune scurt: „Şi eu am fost aşa, şi am putut. Luptă azi, părinte drag, pentru copilul tău, căci şi el are şansa mea!”

N-ai reuşit, pentru că am refuzat să cred că vei ajunge într-un spital de psihiatrie, sedat şi în cămaşă de forţă. Pur şi simplu am refuzat să cred că eşti sortit la eşec şi la o viaţă închisă într-un ospiciu. Am refuzat, şi pentru asta am riscat.

Probabil riscul acesta m-a făcut, peste ani, să „înnebunesc de tot” şi să accept în viaţa mea „nebunia” bărbatului lângă care mă vedeam pentru totdeauna. Să lupt cu toată lumea care repeta într-una că va fi o legumă toată viaţa, iar eu le spuneam calm, habar n-am de unde atâta linişte:

„Nu va fi o legumă! Îşi va găsi un sens, aşa atipic cum este, va face o carieră din pasiunea lui, şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi!”

Nu, n-am trăit, dar nu pentru că era nebun, ci pentru că altul a fost planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi! Şi azi e omul frumos, încrezător şi plin de pasiune pentru meseria lui, care va spune DA curând femeii pe care o iubeşte mai presus de orice.

Da, el, nebunul pe care toţi îl vedeau internat pentru totdeauna într-un ospiciu… Ciudatul căruia orice i se părea periculos, de speriat, de moarte. Cel pentru care nu mai avea nici un sens viaţa.

Copil frumos, Dumnezeu te cheamă la vindecarea altora, prin povestea vieţii tale! Nu asculta cântecele celor care n-au de spus decât „N-ai nici o şansă!” Pentru că ai, şi una binecuvântată de Dumnezeu! Ai, pentru că tu eşti şansa lumii ăsteia absurde, pline de nedreptate, de superioritate şi atoateştiutoare! Şansa ei la vindecarea de etichetare, de lipsă de empatie, de frică, de durere…

Dragi părinţi de copii ALTFEL, veţi avea de luptat cu voi înşivă să acceptaţi diagnosticul ăla nemilos, dar nu el vă va vindeca vreodată copilul, ci ÎNCREDEREA ŞI SIGURANŢA că va avea o viaţă frumoasă, atâta timp cât voi veţi lupta pentru el, cu lumea. Cu noi, ăştia care ne credem normali şi suficient de deştepţi încât să-i trimitem în ospicii, convinşi fiind că nu au nici o şansă!

Ba au! Şi au pentru că voi, părinţi dragi, vă puneţi scuturi şi primiţi săgeţile şi gloanţele lor, cu încrederea că Dumnezeu poate mai mult decât putem noi, ăştia deştepţii, la un loc, şi încă de mii de ori mai mult!

Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.  Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.„ – 1 CORINTENI 3: 18-19

Nu, noi, „specialiştii” ăştia într-ale lumii, suntem nebunii care susţin sus şi tare că al vostru copil nu are nici o şansă, şi de are, tot un ciudat va fi. Şi cine spune, întreb eu, că în ciudăţenia lui, nu are dreptul la viaţă? Aşa atipică, precum o credem noi, e viaţa lui. Pe care voi, părinţi luptători, i-o faceţi mai frumoasă cu fiecare clipă de acceptare pe care i-o oferiţi…

Şi dacă noi nu credem în NEBUNIA celor altfel, cred alţii, ca ei. Iată:

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Copilul cu dizabilitate: să ne bucurăm de fiecare reuşită, sau să ne frustreze comparaţia cu alţii?

Copii cu nevoi speciale

Copilul cu dizabilitate: să ne bucurăm de fiecare reuşită, sau să ne frustreze comparaţia cu alţii?

Distribuiți vă rog

„Confuzia dintre succes şi recompensele succesului este unul din principalele motive pentru care oamenii îşi abandonează visele.” (Andy Stanley)

Citatul acesta m-a dus cu gândul la copiii cu care lucrez şi la părinţii acestora. Când ai în mâini destinul unui pui de om, iniţial  te sperii. Apoi te simţi binecuvântat, şi în final îţi dai seama că totul ţi-a fost dat cu un scop: să vezi că nici o dizabilitate nu este capătul drumului sau blestemul unei familii, ci dovada că există un Dumnezeu care ştie şi poate.

Adeseam văd părinţi care capitulează. Auzind remarcile oamenilor, uneori foarte bine intenţionaţi:

„Oare nu ar fi bine să renunţi la terapie? Oricum şansele sunt minime. Mai bine strânge banii pentru când tu nu vei mai fi, să îi laşi ceva.”

„Ştiu că doare, dar poate ar trebui să nu te mai chinui să îl înveţi să mănânce, pentru că e evident că nu va putea. E de la boală.”

Şi lista neagră a motivaţiilor pentru renunţare o puteţi completa şi voi…

CONTINUAREA ARTICOLULUI O GĂSIŢI AICI.

 

Distribuiți vă rog
Scrisoarea Unui Copil Autist Către Părinţi Și Terapeuţi

Copii cu nevoi speciale

Scrisoarea Unui Copil Autist Către Părinţi Și Terapeuţi

Distribuiți vă rog

“Privesc tăcută în zarea îndepărtată a lumii voastre; voi vreţi să vă privesc în ochi. Zăresc chipuri cioplite prin spargeri de gânduri cărora nu le cunosc sensul, cărora nu le pot striga bucuria mea de copil, cărora nu le pot da răspunsuri înţelese. Voi vreţi să le numesc “ cuvinte ”.

Văd ciudăţenii care se mişcă încoace şi încolo, care se grăbesc să prindă autobuzul şi care îşi încruntă frunţile când uşile le-au fost închise în nas. Voi vreţi să îi numesc “ oameni ”.
Aud zgomote care îmi tulbură liniştea tâmplelor şi nu înţeleg nimic. Voi vreţi să le numesc “ chemări ”.

… din nou “Ghiong Ghiong”!

Mă trezesc rătăcită dimineaţa, cu ochii buimăciţi de visele copilăriei mele şi cineva îmi apare în prag, se schimonoseşte la mine şi repetă aceleaşi cuvinte pe care le aud în fiecare zi “spune Bună”!
Eu tac. Mă uit nedumerită la el. Voi spuneţi că este un om! Bun, atunci aşa îi voi spune şi eu: este un om!

Dar asta nu înseamnă că trebuie să repet dupa el! Nu înţeleg de ce nu poate să îşi vadă de treburile sale în continuare, aşa cum o făcea şi înainte ca eu să apar în prag şi să mă lase să îmi clătesc ochii la chestia aia de pe masă, unde se tot schimbă imaginile între ele . Voi spuneţi că se numeşte televizor. Bun, atunci aşa îi spun şi eu: televizor!

“Ghiong Ghiong!”

Merg la baie, trebuie să mă spăl. Aşa am auzit la voi! Dar tot nu înţeleg de ce nu am voie să îmi pun în cap tot lichidul acela care miroase atât de bine?!, ci mă forţaţi să îmi spăl mâinile şi faţă cu apă şi săpun, apoi mă trimiteţi la masă?
Nu înţeleg de ce tot repetaţi la nesfârşit acel “Fă ca mine!” care mă scoate din sărite şi mă face să îmi muşc palmele şi să ţip?! Apoi îmi luaţi mâinile şi îmi arătaţi cum se face! Oare voi cum v-aţi simţi să stea cineva mereu în picioarele voastre?

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

În fine … “Ghiong Ghiong”.
Ajung la masă. Îndeplinesc acelaşi ritual pe care mi l-aţi repetat până când îl văd chiar şi în vise: trag scaunul, aştept cuminte farfuria cu mâncare şi .. începe chinul: trebuie să mănânc singură! Şi culmea! Şi cu obiectele acelea ciudate care trebuie mereu duse în farfurie pentru a fi duse din nou la gură până când se goleşte farfuria!
Ah, cât de ciudaţi mai sunteţi!

“Ghiong Ghiong!”

Apoi, când sunt fericită că am terminat, se aude soneria! Începe iară calvarul. Văd din nou aceeaşi faţă surâzătoare care spune acelaşi “Bună, Alexandra!” . lipsit de orice sens. Şi pentru că mi-aţi tot repetat să spun “Bună!” şi nu mai suport să vă aud cum îl spuneţi din nou, vă răspund, crezând că aşa mă veţi lăsa în lumea mea cu zâne şi prinţi.

Dar viaţa voastră este crudă! Trebuie să vă urmez în cameră, să execut comenzile voastre lipsite de sens şi să repet după voi cuvinte fără rost. Şi … Doamne, ce ciudaţi mai sunteţi, în fiecare zi trebuie altele noi ! Chiar nu mai înţeleg când se va sfârşi această treabă nesuferită!

“Ghiong Ghiong”…

Uf, şi tot aşa … trec orele voastre fără să le ştiu numărul, sunt lăsată din nou singură, în sfârşit mă pot uita liniştită la cutie ( ah, pardon, mă scuzaţi, se numeşte televizor! Da, bun, televizor! ) şi să râd când văd chipurile acelea care se rotesc, se ciocnesc, râd, îşi şterg apa de pe faţa (cică în lumea voastra se numeşte “lacrimă. Eh, asta-i bună! Ciudaţi mai sunteţi!

Vine seara, iară trebuie să îmi schimb hainele singură, şi când cred că în sfârşit s-a încheiat calvarul iară mi se cere “spune Pa!”
Spun, ce să fac? Uit mereu, dar pentru că am văzut că asta înseamnă că voi putea fi lăsată în pace, caut să îmi notez pe foaia gândului cuvântul, să îl folosesc de fiecare dată când vreau singurătate ! Bine, eu aş dori mereu dar am văzut că mi-o acordaţi doar când se face întuneric afară şi vă puneţi şi voi în pat!
Mă bucur că sunt iară în lumea mea, dar sunt şi nefericită pentru că ştiu că mâine o voi lua de la capăt.

“Ghiong Ghiong…”

A, am uitat să vă fac cunoştinţă: Ghiong Ghiong este îngeraşul meu, cu care vorbesc în fiecare noapte şi căruia îi povestesc despre păţaniile mele din timpul zilei, care îmi şterge apa aia de pe faţă şi care nu mă pune să o numesc “lacrimă”.

El mă lasă să tac. Eu îi vorbesc doar prin priviri, ţipete şi muşcături. El nu mă pedepseşte ca voi când fac asta, eu aşa ştiu să mă exprim.

Eh…ce aţi citit este un jurnal al meu… scris demult pe paginile sufletului! Azi nu mai scriu în el, pentru că m-am făcut mare!
Ah, mă scuzaţi, am uitat să mă prezint: sunt Ale, am 8 ani şi pe mama o cheamă Ely !
Aşa vă voi răspunde acum, după ce s-a scurs ceva din timpul vostru, când mă veţi întreba! Am început să înţeleg puţin lumea voastră!

Şi acum mă bucur, şi acum vreau să fiţi lângă mine, să dansăm împreună, să ne învârtim, să facem gimnastică, să ne uităm pe cartonaşe şi să spun numele lor, să spun cuvinte prin care să mă fac înţeleasă! Nu ştiu multe, dar acum nu vă mai urăsc atunci când veniţi pe la mine! vă cer să veniţi în camera mea, să vă arăt că ştiu să arăt care este “ cana ” , să vă arăt că ştiu să vă cer “hai cu mine” cand am nevoie sa mergem împreuna undeva!
Tot nu înţeleg de ce trebuie să fac încă ce faceţi şi voi, de ce trebuie să vă răspund atunci când mă întrebaţi ceva, dar o fac totuşi, căci ştiu că doar aşa mă veţi lăsa mai târziu cu “Ghiong Ghiong”, să stăm de vorbă!

A, am uitat să vă mai spun ceva (şi cu asta voi încheia)! Eu nu sunt o simplă fetiţă! Nu mă cheamă Ale şi atât!
Mama mea mă strigă “pisica Japoneza, (zice că vorbesc asemeni lor, dar nu o credeţi, eu sunt fetiţă , simplu!) Şoricel ( îmi place brânza topită, aşa este, dar eu nu fug de pisici! Decât dacă voi sunteţi prin preajmă!), Migdăluţa (hm … pentru că ochii mei sunt ca migdalele! Da, da ! Să credeţi voi că am eu ochii aşa! Când mă întrebaţi la terapie “ce sunt” mă puneţi să spun “ochi” , nu “ migdale” şi apoi mă încurcaţi cu vorbe d-astea! Cine să vă mai înţeleagă ???!) Şi cam atât!

Poate voi reveni cu alte detalii despre viaţa mea! Până atunci vă spun “PA” şi vă rog din sufleţelul meu de „Gogoaşă“: nu mă deranjaţi până nu revin eu cu informaţii, Ghiong Ghiong are şi el nevoie de mine!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Descoperă Importanța Modelării Video În Recuperarea Copiilor Cu Autism

Copii cu nevoi speciale

Descoperă Importanța Modelării Video În Recuperarea Copiilor Cu Autism

Distribuiți vă rog

AUTISM. Fiecare părinte, la auzul acestui diagnostic, se simte oarecum pierdut. Nu ştie ce, cum şi de unde să înceapă. Astăzi vorbim despre MODELAREA VIDEO, un concept foarte important în programele copiilor cu acest diagnostic, despre care se vorbeşte foarte rar, şi pe care am dorit să îl scot din buzunarele experienţei altor psihoterapeuţi care lucrează cu persoane cu tulburare de spectru autist, şi nu numai.

Am rugat-o pe CARMEN HOTAR, preşedinta asociaţiei ARICA , şi psiholog clinician, să ne împărtăşească tainele recuperarii copiilor cu autism folosind modelarea video.

Carmen, spune-ne, te rog, ce înseamnă modelarea video şi de unde a pornit conceptul?

Modelarea video (VM) presupune prezentarea unui filmuleţ în care i se arată persoanei comportamentul ce se doreşte a fi imitat. Aceasta este o metodă eficace şi simplă prin care copilul cu autism achizitionează noi comportamente şi aptitudini.

Modelarea video a fost combinată cu alte metode şi strategii (de ex.: reîntărirea) pentru a învaţa copiii cu autism diferite aptitudini de comunicare şi autoservire, iar rezultatele studiilor au sugerat că, spre deosebire de modelarea in vivo, modelarea video duce la un proces mai rapid al învaţării şi al generalizării.

Achiziţiile privind comportamentele sociale şi de limbaj care pot fi predate utilizeând modelarea video sunt: limbajul receptiv, limbajul expresiv, achiziţii academice şi funcţionale, comportamente de interactiune socială, cereri spontane, achiziţii pentru joc, perceperea emoţiilor celorlalţi.

În numeroase studii s-a arătat că modelarea video este una dintre cele mai eficiente metode pentru predarea aptitudinilor sociale şi a comportamentelor ţintă a copiilor cu autism. De asemenea, studiile au arătat că abilităţile dobândite prin modelarea video sunt menţinute în timp şi transferate către persoane sau situaţii. În plus, modelarea video are abilitatea dovedita ştiinţific, de a scădea comportamentele problemă, şi anume: agresivitatea.

Pornind de la cercetările lui Albert Bandura, care a pus bazele teoriei învaţării observaţionale, modelarea video are la bază numeroase studii care îşi au originea în ideea că oamenii, şi în special copiii, învaţă prin observare-imitare.

Ce abilităţi putem preda copilului cu autism prin modelarea video?

Prin modelarea video, copilul poate învăţa orice abilitate specifică oricărei arii de dezvoltare: limbaj, autoservire, cognitiv, motricitate, socializare, comportament.

Care sunt beneficiile aplicării metodei prin modelare video in tratamentul autismului?

Beneficiile sunt multiple: îmbunătaţirea atenţiei în timpul sarcinilor, îmbunătaţirea abilitatilor de interacţiune socială, îmbunătaţirea limbajului şi a cantitaţii limbajului funcţional, înţelegerea expresiilor faciale şi determinarea copilului de a acţiona adecvat în situaţii de ordin social, scăderea comportamentelor neadecvate şi uşurinţă în spargerea rutinelor, a abilitaţilor de imitare cu şi fără obiecte, sporirea gradului de idependenţă a unor activităţi, sporirea capacităţii de a se proteja (etapa care este greu inţeleasă de un copil cu autism dacă este predată 1:1 în cadrul terapiei), îmbunatăţirea abilităţilor de joc funcţional, scăderea nivelului de anxietate fată de anumite activităţi.

Când poate un copil să înveţe prin modelare video? 

Conform Centrului National de Dezvoltare Profesionala pentru Tulburarile din Spectrul Autist din America de Nord, modelarea video este o metodă validată ştiinţiific şi este utilă la orice varstă.

Ce abilităţi trebuie să aibă copilul pentru a putea înţelege conceptul?

Conceptul nu este de ajutor  pentru persoanele care au instalat retardul mental.

Cum predăm concret unui copil, prin această metodă, de exemplu, abilitatea de a face cumpărături? 

Exista 10 paşi care sunt parcurşi în modelarea video:

  1. Direcţionarea unui comportament de predare

Profesorii identifică un comportament țintă care este important de învatat pentru elev.

Aceştia definesc şi descriu comportamentul ţintă, astfel încât acesta să fie observabil şi măsurabil. Comportamentele țintă pot include inclusiv abilităţi de comunicare. În cazul de faţă dorim să predăm abilitatea de a face cumpărături.

 

  1. Achiziţionarea echipamentului

Profesorii trebuie să aibă acces la două tipuri de bază de echipament pentru punerea în aplicare a tehnicilor de modelare video cu elevii şi anume,  aparatura pentru a face video şi  aparatura pentru a afișa videoclipurile.

 

  1. Planificarea pentru înregistrarea video

Profesorii creaza script-uri care pot fi folosite în timpul procesului de înregistrare.

Aceştia scriu o analiză şi detaliază exact ceea ce trebuie spus şi / sau făcut pe video pentru a-i expune copilului cat mai adecvat, care sunt etapele mersului la cumparaturi.

Crearea unei analize de  sarcină care trebuie predată este foarte importanta pentru modelarea video. Un script spune elevilor ce au nevoie pentru a spune sau face in timpul procesului de înregistrare. O analiză de sarcină este de ajutor pentru spargerea unei abilităţi complexe într-o secvenţă de mai multe comportamente. Acesta ar trebui să includă o listă cu toate etapele necesare pentru a finaliza comportamentul țintă.

 

  1. Colectarea de date

Înainte de instruire, este important să se identifice abilităţile pe care elevii le au deja.

Profesorii colecteaza date de bază pentru a identifica etapele analizei de sarcină pe care elevul le poate finaliza fara a fi ajutat.

Video-urile utilizate în timpul intervenției ar trebui să fie definite de date de referință. De exemplu, în cazul în care cursantul știe deja primii trei pași, atunci numai pașii rămași ar putea fi inclus.

 

  1. Efectuarea video

Profesorii vor face video-uri care vor fi utilizate pentru a preda o abilitate specifică în timpul intervenţiei de modelare video.

Profesorii identifică tipul de modelare video care este adecvat pentru elev (de exemplu, modelare video de bază, video auto-modelare, modelare punct de vedere), precum şi comportamentul țintă.

Pentru modelarea videoclip de bază, profesorii  identifică și pregătesc modelul. Pentru auto-modelare, profesorii vor pregăti elevul cu TSA. În funcție de nivelul de dezvoltare precum si de abilitatile cognitive, există diferite tehnici de predare care pot fi utilizate pentru a pregati persoana cu autism. Acestea pot include furnizarea de informaţii, role-playing, spargerea sarcinii  în pași ( analiza sarcinilor), sau modelarea comportamentelor dorite. Uneori, video-urile pot fi înregistrate în timp real.

Profesorii înregistreaza un videoclip, care este satisfăcător ca şi calitate și care reflecta cu acurateţe etapele analizei sarcinii apoi editeaza video şi elimină orice erori.

Profesorii pot edita vocea lor pe fundal, dacă este necesar.

Vocile pot fi utilizate pentru a creşte capacitatea de înţelegere a elevului.

 

  1. Amenajarea mediului pentru vizionarea videoclipurilor

În această etapă, profesorii aranjeaza mediul, astfel încât elevii cu T SA sa poată viziona video-ul şi să învețe cum să folosească abilitatea tintă, în cazul acesta mersul la cumparaturi.

Profesorii identifica mediul în care videoclipul va fi urmărit, ţinând cont de cum va fi apoi generalizat in mediu.

Profesorii trebuie să se asigure că materialele pentru efectuarea comportamentului țintă se potrivesc cu cele de pe video.

Predarea ar trebui să fie în cel mai natural loc. Apoi se stabileşte momentul în care comportamentul țintă poate fi folosit într-un mod funcțional (de exemplu, elevul  poate avea nevoie sa faca cumpărături în momentul în care observă că frigiderul este gol, astfel, videoclipul va trebui  prezentat chiar înainte de ultima masa, atunci când frigiderul va rămâne gol). Este important să se folosească aceleași materiale în timpul intervenției ca şi cele care sunt utilizate în video.

 

  1. Vizionarea videoclipului

Pofesorii arată videoclipul care demonstrează utilizarea comportamentului țintă  (mersul la cumparaturi)  elevilor cu TSA.

Profesorul permite cursantului să vizioneze videoclipul și captează atenţia elevului.

Mulţi elevi cu TSA vor sta pe scaun şi vor urmari videoclipul fara să li se ceară ceva.

Profesorii vor permite cursantului să vadă de un număr corespunzător de ori filmuleţul.

Profesorul îi poate arăta filmuleţul de mai multe ori înainte de a-i cere elevului cu TSA să folosească comportamentul ţintă.

Profesorii vor opri videoclipul după fiecare pas al analizei de sarcină, astfel încât elevul să poată asimila informaţia şi să imite acţiunea.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

  1. Monitorizarea progresului elevului este foarte importantă pentru a determina eficacitatea intervenţiei.

Profesorii vor colecta date cu privire la performanţa  comportamentului țintă, menționând etapele comportamentelor care s-au manifestat independent.

Profesorii vor înregistra date referitoare la cât de des este folosit comportamentul ţintă.

În cazul în care, după colectarea de date pe trei până la cinci ori, cursanţii nu fac progrese, profesorii ar trebui să înceapă programul de rezolvare a problemei (pasul 9).

În cazul în care elevii fac progrese, instruirea este continuata până cand se ajunge la competenţa maximă.

9. Programul de rezolvare a problemelor în cazul în care cursantul nu face progrese

Pofesorii folosesc tehnici de schimbare pentru a ajuta elevii cu TSA sa  dobândescă comportamentul țintă în cazul în care acestia nu fac progrese.

Profesorii analizează progresul studentului şi monitorizeaza elevul pentru a identifica modificările necesare în procedura de modelare video.

În primul rând, datele monitorizarii progresului sunt analizate pentru a determina dacă sunt necesare modificări ale strategiei de modelare video pentru a îmbunătăți progresul cursantului.

Profesorii trebuie sa adapteze tehnici de intervenție pentru a-i ajuta pe elevi să înregistreze progrese prin luarea în considerare a următoarelor întrebări:

a.Sunt suficiente vizionările elevului pe săptămână?

b. Participă elevul la părțile cele mai relevante?

c. Elevul primeşte suficientă recompensă de la adulţi pentru a utiliza comportamentul țintă?

d.Este un film prea complex?

e.Este o analiză clară care să arate că videoclipul include etapele corecte?

f.Elevul are abilități (de exemplu, imită, are spirit de observare) necesare pentru a beneficia de modelare video?

Pasul 10. Estomparea video şi indicarea

Profesorii vor încuraja utilizarea independenta şi întreţinerea comportamentelor ţintă.

Ca și în predarea clasică, solicitările sunt șterse de îndată ce elevul arată progresul  si este capabil de a utiliza comportamentul țintă în mod constant. Dispariția solicitărilor dă elevului posibilitatea de a utiliza în mod independent comportamentul țintă în situații noi şi cu diferite persoane (generalizare).

Cine poate crea aceste filmuleţe?

Aceste filmulete pot fi create de catre părinţi sau alţi însoţitori (membri ai familiei extinse, bone, asistenţi din centrul de zi), educatoare, profesori, specialişti în intervenţie timpurie, psihopedagogi, logopezi, kinetoterapeuţi, specialişti în sănătate mintala.

De ce funcţionează modelarea video in recuperarea copiilor cu autism sau tsa?

Sunt câteva caracteristici ale copiilor cu autism care favorizeaza utilizarea acestei metode. Un studiu realizat de Corbett&Abdullah (2005): atentia supra-selectivă (îi face foarte uşor de distras), câmpuri reduse de interes, preferinţa pentru stimuli vizuali , evitarea interacţiunii faţă în faţă, abilitatea de a procesa informaţia vizuală mai repede decat informaţia verbală.

Care sunt costurile pentru a implementa aceasta metoda?

Costurile utilizării acestei metode sunt minime, având nevoie doar de o camera defilmat/smartphone. Filmuleţele pot fi revizualizate de nenumarate ori, atat cat e nevoie, fară alte costuri. Întrucât copiii cu autism răspund mai bine la indicaţii vizuale, videoclipurile şi televizorul au un efect mai puternic asupra lor. Videoclipurile sunt elemente mai motivatoare decat modelarea in vivo şi asigură o reîntărire pozitivă pentru copiii cu autism.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

 

Distribuiți vă rog
Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Copii cu nevoi speciale

Medicamentele Psihotrope În Autism: Ce Rol Au Și Cum Se Administrează

Distribuiți vă rog

Pentru că este aprilie, şi site-ul Învaţă.Crede.Iubeşte şi-a propus să o dedice AUTISMULUI, astăzi vin către voi, părinţi şi specialişti, cu un subiect controversat: medicamentele psihotrope, în diagnosticul de autism.

Ne oferă informaţiile doamna Alice Piperea, farmcist spcecialist în laborator farmaceutic  doctor în științe farmaceutice și Lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Titu Maiorescu, unde predă două discipline de importanță majoră pentru profesia de farmacist: chimia analitică și toxicologia.

 

Spuneţi-ne, în primul rând, de ce blogging.

Am ales să creez un website axat pe probleme de interes actual în domeniul sănătate și frumusețe, deoarece publicului, la ora actuală, îi lipsesc informațiile documentate din punct de vedere științific. Informațiile prezentate pe website-ul meu, www.alicepiperea.ro, sunt documentate din punct de vedere științific, dar explicate pe înțelesul tuturor.

Avem nevoie de această informație documentată științific, explicată de specialiști; pentru că aceştia sunt capabili să interpreteze critic rezultatele studiilor și să prezinte concluziile nedeformate și necosmetizate. Chiar dacă sunt, probabil, mai puțin atrăgătoare, ele trebuie prezentate exact așa cum sunt și publicul trebuie informat corect.

În căutarea senzaționalului, există, în media, o tendință de exagerare a datelor articolelor de specialitate, care trebuie temperată de specialiștii în domeniu. În momentul în care ai lucrat cu mâna ta din punct de vedere științific, îți dai seama cât este de dificil să tragi concluziile în urma studiului efectuat. În știință lucrurile nu merg șnur, trebuie să ții cont de foarte multe variabile

 În știință se discută în termeni statistici, nu în certitudini.

 Părinţii copiilor cu tulburări din spectrul autist se plâng de efectele adverse ale medicamentelor prescrise de specialişti, aşa că avem nevoie să ne spuneţi  în primul rând ce înseamnă medicaţie psihotropă.

Medicația psihotropă este acea medicație care acționează asupra creierului, care modifică concentrația unor substanțe-cheie la nivelul acestuia. Aceste medicamente influențează procesele psihice și dispoziția şi acţionează asupra căilor nervoase din zone specifice ale creierului şi ajută la corectarea anumitor dezechilibre chimice din creier care produc simptomele bolilor psihice.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

In laborator

Substanțele psihotrope pot acționa asupra creierului în două sensuri, și anume:

-prin stimularea acestor procese, și se numesc psihoanaleptice;

-prin deprimarea acestor procese, și se numesc psiholeptice;

În categoria substanțelor psihotrope se încadrează și psihodislepticele, adică substanțele care creează halucinații, precum LSD-ul, dar care nu se utilizează însă ca medicamente.

 Ce conţin următoarele medicamente, şi de la ce vârstă sunt indicate: Rispolept, Clopixol, Cerebrorizin, Tonotil, Strattera, PureDHA?  

Medicamentul Rispolept conține risperidonă. Risperidona este un neuroleptic (adică antipsihotic, tranchilizant major), indicat în schizofrenie, acționând predominant pe simptomele negative ale acesteia (precum izolarea, apatia, dificultatea în vorbire, care se întâlnesc în cazul autismului).

Risperidona este indicată și în tratamentul simptomatic de durată scurtă (cel mult 6 săptămâni) al agresivităţii persistente din tulburarea de comportament la copii, începând de la vârsta de 5 ani, şi adolescenţi cu dezvoltare intelectuală sub medie sau cu retard mintal.

Medicamentul Clopixol conține substanța activă zuclopentixol, un antipsihotic, ca si risperidona, indicat in principal în tratamentul schizofreniei şi altor psihoze înrudite cu schizofrenia, in manie si starea de agitaţie şi a agresivitate la pacienţii cu handicap mintal.

Clopixol nu este recomandat a fi administrat copiilor si adolescentilor.

Medicamentul Cerebrolysin contine fragmente mici de proteine care ajută la funcţionarea celulelor creierului, ajutand la protecţia şi refacerea acestuia. Studiile la animale tinere, adulte si batrâne cu probleme cognitive, au aratat ca acesta poate imbunatati capacitatea de a invata.

Cerebrolysin poate fi administrat la copii, conform indicatiilor medicului de specialitate. Cerebrolysin se administreaza injectabil.

Medicamentul Tonotil N contine aminoacizi. Aminoacizii sunt substante din care sunt alcatuite proteinele. Acesta poate fi administrat la copii. Este indicat in dementa senila, boli care afecteaza metabolismul neuronal, ca tonic in stari de slabiciune, anorexie si in convalescenta. Tonotil N are efect de stimulare a activitatii cerebrale, de producere de energie si de crestere a utilizarii oxigenului la nivel celular.

Medicamentul Strattera contine substanta activa atomoxetina. Este indicat în tulburări cu deficit de atenţie/hiperactivitate (ADHD). Acesta se administreaza la copii mai mari de 6 ani si adolescenti. Spre deosebire de alte medicamente administrate in ADHD, acesta nu este un medicament stimulant, nu este o amfetamina.

Suplimentul alimentar Pure DHA conține acizi omega-3 (acidul docosahexaenoic) din ulei de pește. Suplimentele cu omega 3 din ulei de peste sunt recomandate de Societatea Romana de Pediatrie si Societatea de Neurologie si Psihiatrie a Copilului si Adolescentului din Romania (SNPCAR) pentru a mentine functia normala a creierului.

Aceste suplimente se pot administra începând cu varsta de 6 luni. DHA este un acid gras foarte important în vederea dezvoltării si functionării normale a creierului copilului mic si pe durata intregii vieti.

 În ce condiţii se administrează substanţele psihotrope? De exemplu, dacă un copil este agitat, în sensul de „nu stă locului”, fără a prezenta alte tulburări, este indicat să se folosească medicaţia, sau ar trebui încercate toate soluţiile, psihoterapeutic, apoi, ca ultimă soluţie să administrăm medicaţia psihotropă?

Se recomandă ca acel copil să fie consultat de un specialist în neurologie infantilă şi în psihiatria infantilă şi a adolescentului, sau de medici care sunt bine familiarizaţi cu tratamentul tulburării de comportament la copii şi adolescenţi.

Tratamentul farmacologic nu este indicat in cazul tuturor copiilor cu acest sindrom şi decizia administrării acestor medicamente trebuie să se bazeze pe o evaluare foarte atentă de catre medic a severităţii simptomelor copilului, în raport cu vârsta sa şi persistenţa acestora. Deci decizia aparține medicului.

În orice caz, tratamentul medicamentos trebuie să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător, care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi are ca scop stabilizarea copiilor cu sindrom comportamental, caracterizat prin simptome care pot include antecedente de reducere cronică a capacităţii de menţinere a atenţiei, distractibilitate, labilitate emoţională, impulsivitate sau hiperactivitate moderată până la severă.

Ce modificări, la nivelul creierului, produc aceste substanţe?

Mecanismul de actiune al acestor substante este diferit, in functie de fiecare substanta in parte.

Psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Autismul se produce, de regulă, pe fondul acțiunii în exces a serotoninei din creier.

Rispoleptul actionează, de exemplu, prin blocarea receptorilor pe care acționează serotonina, scăzând acest exces de acțiune.

Clopixolul actionează prin blocarea receptorilor pe care acționează dopamina, scăzând hiperfuncția sa și, posibil să blocheze și receptorii pe care acționează serotonina.

 Ce se întâmplă atunci când medicaţia este întreruptă brusc?

Întreruperea bruscă a tratamentului de lungă durată cu unele substanțe psihotrope poate duce la apariția unui set de simptome care poartă numele de sindrom de abstinență, de retragere, de sevraj sau de întrerupere.

La întreruperea bruscă a administrării Rispolept pot apărea, de exemplu, greață, vomă, transpirații, dificultate în a adormi.

La întreruperea bruscă a Clopixolului pot apărea, de exemplu, rigiditate musculară, senzație de rău, dificultate în a adormi.

În cazul Strattera nu s-au semnalat simptome ale sindromului se abstinență.

În cazul Cerebrolysin, Tonotil N și Pure DHA întreruperea bruscă a tratamentului nu presupune apariția sindromului de abstinență.

 Care sunt avantajele folosirii medicaţiei psihotrope? Ce conexiuni fac ele în creier? Se poate recupera copilul cu autism NUMAI cu medicaţie?

Așa cum am spus puțin mai devreme, psihotropele administrate în autism acționează asupra setotoninei si dopaminei din creier, care în acest caz sunt în exces, modificând transmisiile de la nivel neuronal în așa fel încât să le aducă la normal.

Este imperios necesar ca tratamentul medicamentos să fie parte integrantă a unui program de tratament mai cuprinzător care include intervenţii psihosociale şi educaţionale, psihoterapie, măsuri educaţionale şi sociale şi având ca scop stabilizarea copiilor cu acest sindrom comportamental.

Când vorbim despre malpraxis, în cazul administrării medicaţiei psihotrope?

Este greu de spus, pentru că fiecare caz este unic. Malpraxisul poate fi stabilit doar de comisii medicale de specialitate, nu se poate încadra într-un șablon.

Cu fiecare situație în parte, medicul specialist este pus în fața unui caz unic, pentru care va stabili administrarea medicamentelor psihotrope pe baza raportului beneficiu/risc, care trebuie să fie cât mai mare (adică beneficiile aduse de administrarea medicației psihotrope trebuie să depășească cât mai mult riscurile pe care le presupune o astfel de medicație în contextul dat).

Malpraxisul medical este definit ca“eroare profesională realizată de prestatorul de servicii de sănătate prin acţiune, inacţiune, din neglijență, imprudență, ignoranță sau prin nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțămîntul și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate, soldată cu producerea prejudiciilor asupra pacientului și care implică angajarea răspunderii civile.” Este, pe scurt, o eroare profesională medicală care aduce prejudicii pacientului.

Cuvântul-cheie pentru malpraxis este eroarea. Ce trebuie să înțeleagă publicul este că, în contextul malpraxisului, eroarea are două componente: eroarea de fapt (dependentă de natura actului medical) și eroarea de normă (dependentă de lacunele de atitudine profesională).

Eroarea de fapt nu poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este consecința unei imperfecțiuni a științei medicale la momentul actual sau a unei reacții specifice, individuale a pacientului, care determină o înțelegere greșită a situației respective de către medicul implicat și de către orice alt medic.

Eroarea de normă este greșeala medicală care poate fi atribuită prestatorului de servicii medicale, deoarece este rezultatul nerespectării anumitor norme acceptate în mod unanim în practica medicală. Acestea pot fi comise fie prin întreprinderea unor acțiuni care nu sunt necesare, fie prin neîntreprinderea unor acțiuni care sunt necesare în cazul de față.

În final doresc să precizez că informatiile din acest interviu sunt furnizate cu scop strict informativ si ca nu inlocuiesc sfaturile sau prescriptiile medicului. Inainte de achizitionarea sau/si administrarea oricarui supliment alimentar, produs naturist sau medicament pacientul este sfătuit să consulte medicul (mai ales daca exista vreo afectiune medicala) care va stabili un tratament individualizat strict pe simptomatologia acestuia.

Despre Alice poți afla mai multe AICI.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
  Cum tratăm autismul? Din interior, cu metode exterioare

Copii cu nevoi speciale

  Cum tratăm autismul? Din interior, cu metode exterioare

Distribuiți vă rog

Autismul este o tulburare pervazivă (globală) de dezvoltare, afectând capacitatea de interacţiune socială sau de comunicare verbală şi non-verbală.

Tratarea autismului incepe din interior

Din nefericire, atunci când tratăm autismul, tendinţa este de a-l aborda dintr-o perspectivă care ţine de exterior, iar nu de interior, de unde se naşte, de fapt. Acest lucru înseamnă că persoana cu autism prezintă dificultăţi în aria socială şi de exprimare, probleme care ţin de modalitatea de a-şi exprima sentimente şi trăiri, dorinţe şi dezaprobări.

Prin urmare, tendinţa noastră poate fi aceea de a încerca să tratăm problema, fără să ţinem cont de motivul pentru care a apărut, adică exact de incapacitatea de a exprima neputinţele.

De aceea, demersul recuperării trebuie făcut  în sens invers.. Intrăm în lumea copilului, nu ne arătăm superioritatea aducându-l pe el în lumea noastră, obligându-l să iasă din sfera sa lăuntrică.

Gândiţi-vă că întâlniţi pentru prima dată o persoană, aşteptând să plătiţi factura telefonică. Cum v-aţi simţi dacă această persoană ar sări la gâtul dvs, v-ar îmbrăţişa, v-ar pune să o ajutaţi să îşi strângă de jos dosarele care i-au căzut, v-ar povesti apoi ce a făcut la serviciu şi v-ar obliga să îi povestiţi cum a fost viaţa dvs?

Cam aşa se simte un copil cu autism când noi acţionăm din exterior pentru a-l recupera.

Spun CAM AŞA, pentru ca nu este chiar aşa, ci mult mai greu şi mai frustrant. Pentru că noi avem capacitatea de a ne exprima dorinţele, emoţiile. Şi nu doar capacitatea, ci şi puterea.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

metoda corecta de a face terapie

Prin urmare, abordarea corectă este prin  a-l lăsa pe copil să se acomodeze cu mediul- persoanele noi, să aleagă el momentul în care să interacţioneze. Pentru aceasta, aveţi nevoie să îl atrageţi spre dvs. Acest lucru se realizează printr-un joc (începeţi  să vă jucaţi ceva, să cântaţi, etc) sau prin a-i oferi obiecte/dulciuri care îi plac. În clipa în care va fi interesat de ceea ce aveţi, va dori să vi se alăture.

Dacă aţi reuşit să îl atrageţi, continuaţi să va jucaţi fără a-i adresa cereri. Va fi nevoie de timp pentru a prinde încredere, iar dvs aveţi nevoie de un copil care să fie independent şi fericit, nu doar de un copil responsiv, care ascultă comezile şi le execută.

În ceea ce priveşte comportamentul, dacă vrem să ajutăm un copil să nu mai muşte, soluţia  este a analiza  de ce a ajuns la acest comportament. Dacă interiorul este descoperit, exteriorul va veni în ajutor printr-o abordare care să-i prevină acest comportament.

În acest caz, abordarea este următoarea: aplicaţi o consecinţă compatibilă cu comportamentul manifestat: dacă a muşcat pentru că sarcina pe care i-aţi dat-o a fost prea grea, diminuaţi cerinţa. Dacă a muşcat pentru  s-a terminat pauza, pregăţi-l înainte: „te mai joci puţin, apoi vom face x!” şi lucraţi pe prevenire, dând mereu recompense pentru fiecare pas.

De asemenea, când copilul renunţă să muşte într-o situaţie în care ştiţi că o făcea de obicei, recompensaţi-l foarte puternic. Ar fi foarte util să păstraţi anumite recompense foarte motivante pentru el, pe care să le folosiţi doar pentru comportament.

rolul tratamentului medicamentos

Încă un aspect foarte important: soluţia nu este de a-i da doar  medicamente, crezând că aşa va dispărea problema. Tratăm şi cauza, nu doar efectul. Acest lucru se realizează prin terapie comportamentală (educaţie specială). Terapia care a dat cele mai bune rezultate în cazul copiilor cu autism este ABA. (analiză comportamentală aplicată).

De ce nu ajută numai medicaţia?

Pentru că medicaţia „rezolvă” BOALA. Iar autismul nu este boală. Nici măcar una psihică.

Este o tulburare.

Boala psihică o are ca formă de tratament principal  pe cea  psihiatrică. Tulburarea pervazivă are ca formă de tratament principal educaţia specială. Terapia.

Care se bazează pe principiul :”Azi semăn, o să culeg roadele!” (observaţi că această afirmaţie nu implică referire la timp şi/sau cantitate)

cand se vad rezultatele terapiei aba

„Când?” vor întreba mulţi. În special părinţii. Din păcate, acest răspuns nu vi-l poate oferi nimeni. Nici garanta.

Un răspuns de: „La anul!” (într-un an, în 2, etc) este egal cu a răspunde unui om care seamănă 1 hectar de pământ şi care întreabă „Când voi culege roadele?” răspunsul: „LA ANUL!” este o supoziţie, căci cine vă poate garanta succesul? Dacă va fi secetă? Dacă nu veţi putea să mai suportaţi financiar plata celor care muncesc pământul, sau dacă nu veţi mai vrea să faceţi asta? Motive pot fi nenumărate.

La fel şi în cazul copilului dvs. Cum poţi garanta ceva, bazându-te pe supoziţii? Sau pe încrederea că acest copil va lucra 8 ore pe zi la cel mai înalt nivel posibil, cu cei mai buni terapeuţi, cu o implicare 100% a familiei, etc?

Recuperarea copilului cu autism depinde de calitatea şi cantitatea orelor investite în educaţia sa şi  implicarea totală a părinţilor. Terapia nu înseamnă 8 ore pe zi de stat în casă, la măsuţa de lucru, ci intervenţie pe toate palierele vieţii copilului: social, cognitiv, comunicare, motor, şi în toate mediile. (parc, grădiniţă, şcoală, la bunici, vacanţă, etc)

Prin urmare, copilul trebuie (şi merită tratat) ca un copil, cu întreaga lui lume interioară. Pe care, cel mult, putem să îl ajutăm să o exteriorizeze.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Produce Televizorul Autism La Copii? Interviu Cu Directoarea Centrului AITA

Copii cu nevoi speciale

Produce Televizorul Autism La Copii? Interviu Cu Directoarea Centrului AITA

Distribuiți vă rog

E 2 APRILIE. E despre copii si parinti speciali. Despre ALTFEL de viata si ALTFEL de suflet…

DESPRE COPIII CU AUTISM Stam azi de vorba cu psiholog Daniela Gavankar, directoarea centrului AITA, SI AFLAM….

  • Vreau sa incepem prin a ne raspunde la una din cele mai frecvente intrebari care personal, imi sunt adresate de catre parinti: influenteaza televizorul si tabletele/telefoanele, etc, creierul copilului, pana acolo incat sa poata produce tulburari de limbaj si dezvoltare, inclusiv elemente din spectrul autist? Daca da, spune-ne cum.

Daniela Gvankar: Acesta este un subiect pe cat de sensibil, pe atat de periculos. Din pacate, sunt familii unde TV se porneste la trezire si se inchide noaptea tarziu, copiii nu mai mananca decat cu televizorul pornit, asteapta ceva doar cu telefonul in fata, familia merge la restaurant cu tableta in geanta, copiii merg cu masina doar cu ochii in telefon etc.

Exista o dependenta toatal gresit inteleseasa si explicata – copilul este considerat a fi ori foarte destept, ori foarte cuminte, si din aceasta dependenta copilul nu mai poate iesi fara ajutor. Parintii ajung la noi declarand ca nu se mai pot intelege cu copilul in absenta tabletei, deci ca nu pot sa nu le-o ofere, dar pe de alta parte enumera cate cuvinte a invatat copilul cu tableta (uneori in engleza), deci cat de utila si stimulatoare este aceasta.

Ca sa-ti raspund la intrebare – autismul nu poate fi provocat de suprastimularea cu TV ori alte gadgeturi. Tulburarea este prezenta de la nastere, dar desigur este agravata de absenta stimularii si a interactiunii umane, si este agravata sever de suprastimularea primita de copil de la TV.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Copilul nestimulat si care nu are parte de experiente directe de invatare, dezvolta tulburari de limbaj, pana la absenta totala a acestuia, sau prezenta unor cuvinte accidentale, fara scop de comunicare (cifre, culori etc), fara ca nici macar la 3 ani sa nu fie capabil sa vorbeasca in propozitii, sa exprime preferinta, placerea, neplacerea.

Acesti copii nici macar nu raspund cu DA/NU la intrebari care necesita acest tip de raspuns, desi pot insira unele cuvinte in engleza, dar fara scop de comunicare.

Intarzierea in dezvoltarea limbajului duce la intarzieri cognitive, si intarzieri in dezvoltarea abilitatilor sociale, care nu se dezvolta decat in relatii umane directe, afectuoase si pline de provocari pentru copil. Copilul care nu invata cum sa comunice si cum sa exprime ce doreste, va deveni frustrat, furios si temator excesiv in situatii tipice de viata, pe care insa el nu stie sa le gestioneze.

Nu va avea incredere in cei din jur si nu va stii sa se joace ori sa initieze sau sa raspunda interactiunilor cu cei din jur. Absenta experientelor directe duce si la intarzierea autonomiei si a independentei – mananca doar pasat, bea numai cu biberonul, nu stie sa se imbrace/dezbrace etc.

In plus, trebuie sa stim cu totii ca inteligenta este o functie care se dezvolta, si poate fi cu atat mai performanta cu cat este mai antrenata si mai stimulata social si in experiente directe cu o alta persoana!

Pe langa dotarea nativa, copilul mic este si foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacitatile si care l-ar ajuta sa dezvolte ceea ce a asimilat. Copilul trebuie sa fie invatat sa invete, sa creeze, sa exploreze, sa-si foloseasca agerimea spiritului.

O atitudine pasiva si asteptarea copilului de a se dezvolta singur, sau de “a-si da drumul” nu vor ajuta la dezvoltarea inteligentei sau personalitatii copilului. Inteligenta nu este o valoare simpla si uniforma pe care unii au mostenit-o si altii nu. Este o aptitudine complexa care se dezvolta daca este stimulata. Ori atunci cand copilul este abandonat in fata TV, toate functiile sale psihice, nu doar ca nu sunt folosite si nu se dezvolta, ci intra in regres.

Nu s-au descoperit cauzele autismului inca. Sunt zeci de speculatii, insa ce stim sigur este ca autismul este diferit de o intarziere de limbaj, de exemplu. Poate fi prevenita intarzierea in dezvoltare, in vreun fel? Daca da, spune-ne cum. 

Daniela Gvankar: In discutia despre cauzele autismului nu vreau sa intram, este mult prea ampla si ambigua, si nu am aduce clarificari importante. Autismul nu poate fi prevenit, nici tulburarile de dezvoltare la copil, insa acestia, indiferent daca sunt tipici sau atipici in dezvoltare, evolueaza diferit in functie de stimularea de care au parte in primii 3 ani de viata.

Copilul mic se dezvolta si invata jucandu-se si amuzandu-se cu cei dragi, invata prin manevrearea obiectelor, descoperiri si rezolvari de probleme. El are nevoie si doreste sa fie mereu activ, sa fie in preajma adultilor si de asemnea, isi doreste ca adultul sa fie interesat de el si sa-i acorde timpul si afectiunea sa.

Jocul este modalitatea prin care copilul invata si face dovada sanatatii mentale si fizice, fiind pentru el la fel de important ca hrana si siguranta. Adultii trebuie doar sa vina activ in viata copilului, si in fara de a-l hrani, sa se si  joace cu el si sa-l invete veselia, increderea, afectiunea. Doar in acest fel parintii vor avea un copil sanatos, fericit si inteligent.

  • Stiu ca la centrul coordonat de tine se pune mult accent pe socializare. Te rog sa explici parintilor ce presupune socializarea intr-un centru. Am aceasta rugaminte pentru ca majoritatea parintilor doresc terapie la domiciliu, din lipsa de incredere in profesionalismul din centrele specializate in lucrul cu copiii cu tulburari de spectru autist.

Inainte de a vorbi despre socializare, as vorbi putin despre increderea parintilor, si cand se stirbeste. Exista cateva situatii si as vrea sa le enumar:
fie parintele cauta terapeuti care sa lucreze cu copilul si nu verifica in niciun fel cine sunt si ce pregatire au. Tulburarea de spectru autist este una foarte severa si recuperarea duce la rezultate bune daca specialistul este specialist, daca stie ce face.

Iar parintii pot gasi persoane care sa lucreze cu copilul, ieftin, dar fara nici un habar, si atunci desigur increderea scade pe masura ce rezultatele nu apar.
fie incep terapia cu asteptari ca totul sa se rezolve intr-un timp de x luni/sedinte, ceea ce este foarte inselator si dezamagitor.

In toata experienta mea, nu am lucrat decat programe intensive (in fiecare zi), si niciodata mai putin de un an pentru rezultate remarcabile. Invatarea este un proces, nu poti recupera o intarziere de 3 ani, de exemplu in 3,4 luni, mai ales ca in timpul asta si copilul creste, nu sta pe loc.

Ne-am pus cu totii de acord ca autismul este o tulburare cu care te nasti si care se pastreaza pe durata intregii vieti, si atunci gandul la rezolvarea in cateva luni este aducator de mari frustrari, cand parintele isi da seama ca nu se poate indeplini.

fie progresul copiilor nu este la fel ca al lui x sau y.

Si aici este foarte greu de gestionat situatia si foarte dificil pentru parinte sa inteleaga de ce un alt copil care a venit in acelas timp cu al sau, are aceeasi varsta, acelasi numar de ore, aceeasi echipa, este la fel sustinut de parinti si totusi are rezultate atat de diferite.

Severitatea diagnosticului seteaza limitele in terapie alaturi de ceilalti factori indicati mai sus, iar terapeutul nu poate, oricat de mult ar vrea si oricat de mult ar sti, sa treaca peste limitarile impuse de gravitatea manifestarilor copilului.
fie parintii lucreaza cu terapeuti care nu-i implica in terapie si nu ii invata cum sa continue terapia in lipsa lor, ceea ce este o mare eroare.

Terapia fara implicarea parintilor isi pierde sensul, copilul nu va demonstra ce stie decat terapeutului, iar in viata copilului nu va gasi ancore.

De aceea recomand tuturor parintilor sa se informeze atent cu cine lasa copiii si recuperarea lor.

Despre grupurile de socializare de la ASOCIATIA AITA!

In tulburarea de spectru autist intalnim 3 mari categorii de dificultati care trebuie tratate cu aceeasi rigurozitate.
– de comunicare si limbaj;
– de socializare
– comportamente neadecvate sub forma autostimularilor si stereotipiilor.

Copilul cu autism nu-si va da drumul daca merge in colectivitate, pentru ca el nu imita si nu are interese social orientate. Intr-o grupa de 10 copii el isi va lua o jucarie si se va juca cu ea ignorand grupul, sau poate va merge catre copii si chiar va zambi, dar nu va stii ce sa faca.

Si atunci la grupurile de socializare este invatat sa imite copiii, sa stea cu ei in acelasi timp la masuta, sa isi astepte randul, sa se tina de manuta, sa raspunda in conditii de galagie si cand atentia nu este orientata catre el 100%, sa raspunda la instructiuni colective de genul “toti copiii sa…”, “toata lumea…” sa raspunda unei persoane care nu se afla chiar langa el – lucruri care nu se pot face intr-o sesiune de lucru individuala.

Grupurile reprezinta pasul intermediar intre terapia individuala si grupa de gradinita, iar la centrul AITA initial grupurile sunt de maxim 3,4 copii, dar avem si grupe de pregatire pentru scoala de 7-10 copii, care fac activitati tipice de gradinita, iar copiii care vin cel putin 3 ore pe zi la noi, au o ora de grup in fiecare zi si 2 individuale pe zi.

  • Cum ar trebui sa arate o zi din viata unui copil cu autism? 

Copilul, cu autism sau nu, are nevoie sa fie introdus in viata de familie, iar parintii au nevoie sa fie invatati in primul rand cum sa aiba control asupra copiilor, cum sa ii ajute sa fie cooperanti, apoi trebuie sa  stie ce face copilul la terapie pentru a generaliza acasa.

Daca a invatat legumele – acasa mama poate face o generalizare cand gateste, cerandu-i sa ii dea pentru mancare ceapa, cartoful, ardeiul dintr-o cutie. Daca a invatat potrivirea, dupa ce mama spala vasele ii poate cere copilului sa sorteze tacamurile in sertar.

Daca a invatat partile corpului, seara la baita, mama/tata i-ar putea cere lui sa spele burtica, manutele, obrajii si astfel ar face generalizarea si ar da functionalitatea unor cunostinte care altfel ar ramane fara conexiune cu viata reala, si s-ar pierde.

Daca a invatat culorile, pot identifica prin casa obiecte de diferite culori. Acasa, mama/tata nu trebuie sa stea neaparat la masuta cu copilul, dar este esential ca ceea ce invata copilul la terapie sa isi poata gasi aplicabilitate in viata de familie. Altfel, toate cunostintele s-ar uita daca nu ar fi utilizate functional in viata lor de zi cu zi.

Indiferent cate ore lucreaza un copil cu terapeutii, terapia nu se limiteaza la camera de terapie, ci este viata lui, pe care o invata de la terapeut si o exerseaza apoi in toate mediile pe unde merge. Un copil mic nu poate lucra decat 2,3 ore consecutive cu terapeutii pe zi, iar in restul timpului este important sa foloseasca ce a invatat.

Noi, la AITA, avem caiete de corespondenta in care le scriem in fiecare zi parintilor ce a facut copilul la Centru, si le dam teme si multe detalii despre cum sa le faca, iar in weekend pot lua dosarele copiilor acasa pentru a fi la curent cu tot ce lucreaza copiii, si mai ales pentru a ne stabili si lucra la obiective comune.

In familiile unde nu se lucreaza cu copiii, parintii nici nu pot avea o idée clara despre ce stie copilul, pentru ca daca nu e o rutina de interactiune, cand acestia vor incerca sa lucreze cu el, copilul va protesta sau doar ii va ignora.

Copiii vor deveni cooperanti cu parintii, doar daca acestia lucreaza cu ei in fiecare zi, daca ii implica in activitati si sunt fermi si conseventi, cu rabdare si afectiune.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Despre Retardul De Limbaj Cu Ana Hodea: Ce Este Și Cum Îl Corectăm?

Copii cu nevoi speciale

Despre Retardul De Limbaj Cu Ana Hodea: Ce Este Și Cum Îl Corectăm?

Distribuiți vă rog

Aprilie. Luna care te scoate din cotidian şi te plimbă printre altfel de oameni. Nu, nu nebuni, nu ciudaţi, nu proşti, nu „ăia”, nu „de-ăia”, ci ALTFEL. Diferiţi. Frumoşi. Binecuvântaţi. Toată această lună vom sta de vorbă cu specialişti din diverse domenii ale psihoterapiei.

Începem cu…

Ana Hodea – logoped. Despre RETARDUL DE limbaj, comunicare, autism,  diagnostic

Ana, spune-ne, te rog, ce înseamnă că un copil are o întârziere în dezvoltarea limbajului?

Intarzierea in dezvoltarea limbaJului presupune folosirea unui numar redus de cuvinte de cele mai multe ori pronuntate gresit si neintegrate in propozitii simple. Copilul cu intarziere in dezvoltarea limbajului are auzul bun si organele aparatului fono-articulator normal dezvoltate. In literatura de specialitate este definit ca retard verbal, facand parte din categoria tulburarilor de dezvoltare.

Tulburari de dezvoltare se impart in :

Retardul simplu: copii cu retard simplu de limbaj comunica verbal cu anturajul, dar exprimarea si intelegerea este inferioara fata de copiii de aceeasi varsta a caror dezvoltare lingvistica este normala

Retardul complex: tulburare functionala a limbajului fara substrat lezional organic, ce se manifesta printr-o elaborare tardiva si imperfecta a limbajului.

Retardul pe fondul autismului: se manifesta printr-un deficit privind dezvoltarea atipica a limbajului

Mutismul psihogenblocare a vorbirii in conditii de stres afectiv

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Deci vorbim despre dificultati  in organizarea limbajului, nu doar de o pronuntie defectuasa.

De la ce vârstă poate un copil sa înceapă terapia logopedica?

Daca vorbim despre un copil cu dezvoltare normala, evaluarea logopedica se impune daca apar dificultati de vorbire dupa varsta de 4 ani. Insa cum noi vorbim despre copiii cu cerinte educationale speciale, evaluarea logopedica se poate face mult mai devreme; imediat dupa ce i-a fost pus diagnosticul.

Insa inceperea terapiei logopedice necesita cateva prerechizite si anume: intelegerea unor instructii simple, capacitatea de a sorta si de a potrivi imagini si obiecte similare, imitatie nonverbala grosiera si fina, cateva abilitati de joaca.

Pana la inceperea terapiei logopedice recomand sa fie urmarite urmatoarele obiective :

  • Stimularea dorinței de comunicare a copilului
  • Transformarea comunicarii într-o activitate distractiva
  • In stimularea folosirii spontane a limbajului este important ca elevul sa descopere beneficiile folosirii limbajului expresiv si sa aiba initiativa intr-o conversatie

 Care este diferența intre comunicare si limbaj verbal?

De cele mai multe ori, copiii cu cerinte educationale speciale incep sa vorbeasca, insă fara a comunica ceva. Putem vorbi aici de ecolalie si autostimulari verbale. Pentru a vorbi de comunicare este foarte important sa intelegem ca un cuvant  nu este dat de forma sa,  (substantiv, adjectiv, verb etc. ) ci de categoria sa functionala si anume cerere, etichetare, imitare, raspuns la o afirmatie, text, identificare.

Din puntul meu de vedere este foarte important ca un copil sa comunice, nu doar sa repete la cerere anumite structuri sau doar sa raspunda atunci cand este intrebat. Este  mult mai important ca el sa poata spune: nu vreau, lasa-ma, vreau x, nu mai vreau, haide, sunt vesel, sunt trist, ma doare x, etc., decat sa poata sa enumere 10 animale, 5 culori, 10 meserii, 20 de verbe, 7 forme etc., fara a putea insa sa exprime ce-si doreste si ce simte.

 Cum putem ajuta un copil non verbal sa comunice?

Exista o serie de modalitati alternative de comuicare. Acestea pot fi: limbajul semnelor, comunicarea cu ajutorul pictogramelor, folosirea unor aplicatii specifice. Aceste modalitati de comunicare sunt alese in functie de  nevoile fiecarui copil in parte. Ele trebuie particularizate in functie de capacitatile fiecarui copil.

Poate un copil sa recupereze întârzierea în dezvoltarea limbajului doar prin terapia cu logopedul, sau este necesară implicarea tuturor membrilor familiei? De ce, si ce presupune această implicare?

Din punctul meu de vedere lucrul in echipa este  cel mai eficent. Din experienta am observat: cu cat parintii sunt mai implicati in terapia copilului, cu atat rezultatele sunt mai rapide si mai durabile. Sunt de parere ca parintele este un beneficiar indirect al terapiei si cum copilul este invatat  sa comunice la fel si parintele trebuie indrumat punctual cum sa continue activitatile din cabinet.

 Cum ar trebui sa stimuleze părinții limbajul copilul, încă de la naștere?

Este bine cunoscut faptul ca un copil incepe sa comunice inca din primele luni de viata, si cu cat parintele este mai entuziast si mai receptiv la gangurelile copilului, cu atat acestea vor creste ca frecventa si se vor diversifica.

Va propun cateva jocuri pentru stimularea limbajului

0-1 an : priviti copilul in ochi si surazand, scoateti un sunet foarte simplu si bine articulat. Incepeti din nou operatiuna cu acelasi suras si entuziasm, pana cand copilul va imita la randul lui.

Oferitii diferite jucarii cu lumini, sunete, culori vii.

Jocul de tip CUCU-BAU

2-3 ani: Fuga dupa culori: – copilul trebuie sa caute un obiect de o anumita culoare intr-un interval de timp apoi va spune el culoarea

Comanda: – joc de memorie si de vocabular, apoi i se dau copilului diverse instructiuni pe care trebuie sa le execute; se pleaca de la sarcini simple si se cresc progresiv, apoi faceti schimb de roluri

3-4 ani: Gaseste desenul- copilul trebuie sa identifice un personaj dintr-o revista dupa descrierea dvs si invers dvs trebuie sa gasiti un personaj dupa descrierea copilului

Adevarat sau fals

Am fost la piata…copilul trebuie sa continue lista de cumparaturi

5-6 ani: Cum functioneaza asta?-incercati sa oferiti explicatii cat mai diverse  si mai amuzante

Pamant, aer, apa- copilul trebuie sa spuna numele unui animal potrivit descrierii dvs.

Nici da, nici nu, nici alb, nici negru – copilul trebuie sa raspunda la intrebari, evitand aceste cuvinte

Numaratoarea pe degete- numarul mai mare castiga

Ce sa pun in…- copilul trebuie sa continue afirmatia “Ce pot sa pun in masina\ cutie\sa\ etc.”

Sunt televizorul si tableta o piedică in dezvoltarea limbajului? Pentru cât timp consideri că este oportun pentru a nu se ajunge la tulburări, si ce ar trebui sa facă fiecare părinte în timpul în care copilul are acces la aceste mijloace?

Din punctul meu de vedere televizorul, tableta, telefonul sunt cele mai proaste bone, insa pot devenii cele mai interesante jocuri. Am spus jocuri si nu jucarii pentru ca celor din urma nu li se impun reguli, insa jocul, prin definitia sa, presupune un set de reguli.

Cu alte cuvinte, daca respectam cateva reguli de baza, tableta, telefonul si televizorul nu sunt o piedica in dezvotarea limbajului. Regulile jocului ar fi urmatoarele: pana la 2 ani restrictionat accesul, dupa varsta de 2 ani jocurile se realizeaza impreuna cu copilul si nu in paralel, este important ca jocurile de pe tableta sa fie alternate cu jocuri fizice de miscare, recomand sa va uitati impreuna cu copilul dvs la tv si sa vorbiti despre ceea ce vedeti. Nu considerati ca daca o imagine apare repetitiv pe televizor, copilul o va invata de la sine.

Există pericolul ca un copil sa nu mai poată recupera niciodata întârzierea DE LIMBAJ si în ce condiții?

Intarzierea in dezvoltarea limbajului este ca orice alta intarziere in plan academic, motric, social, autoservire. Daca nu se intervine, decalajul intre varsta cronologica si cea a limbajului va creste. Daca se realizeaza o interventie specializata, recuperarea se produce intr-o maniera mai mare sau mai mica in functie de limitele fiecarui copil.

Mulţumim, Ana, pentru daruirea si implicarea ta! Iar voi, dragi parinti, daca v-a fost util articolul, impartasiti-l cu alti parinti! Dar din dar se face Rai!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

 

Distribuiți vă rog
Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum sa iti creezi propria afacere online, cand esti mama unui copil cu autism?

Distribuiți vă rog

 Azi vorbim despre cariera. Nu insa una obisnuita, ci a memelor de copii speciali. Am ales-o „ca model” pe Cristina Stoica, o mamica draga sufletului meu, despre care nu aveam habar atunci cand am cunoscut-o, ca are o fetita care tocmai primise diagnosticul de autism.

Pentru ca tot ceea ce cititi pe blogul acesta ma caracterizeaza, aflati astazi despre ce inseamna o afacere online, cum poti, ca mama de copil cu nevoi speciale sa mergi mai departe, dupa un diagnostic ce ti-a rupt lumea in bucati, si ce poti face, concret, ca si femeie, pentru visul tau.

Bună, Cristina! Cine este Cristinne, de ce acest nume şi nu Cristina Stoica, (ai tu o strategie ascunsă pe undeva, cu siguranţă) 🙂 şi cu ce se ocupă ea? 🙂

Buna Monica. In primul rand, multumesc pentru invitatia la interviu. Motivul pentru care am demarat blogul Cristinne la jumatea anului 2013, este acela de a impartasi si altora din experienta mea ca antreprenor. Stiu ca orice antreprenor, pentru a avea succes in activitatea sa, trebuie sa fie atent la o varietate de aspecte (sa fii antreprenor e frumos… dar asta nu inseamna ca e si usor 😀 ). Iată cu ce mă ocup:

  • dezvoltare personala – pentru ca odata cu evolutia noastra, ne putem aduce si afacerea proprie la un nivel superior
  • strategii de marketing si vanzari – se spune ca „reclama e sufletul comertului”; poti sa ai cel mai bun produs sau serviciu, insa daca nu stii cum sa il promovezi, afacerea ta e sortita esecului. Iata de ce… a vinde este o abilitate esentiala oricarui antreprenor de succes
  • managementul timpului si al banilor – pentru ca da, cu multitudinea de tentatii pe care le avem in jurul nostru in ziua de azi, e din ce in ce mai dificil sa stii sa te axezi pe acele activitati care iti aduc cu adevarat bani. Si odata obtinuti acesti bani, trebuie sa stii sa-i gestionezi si sa-i investesti in mod corect, in activitati menite sa-i inmulteasca.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Toate aceste elemente compun un tot: viata antreprenorului de zi cu zi. Si eu incerc, prin prisma experientelor prin care trec zilnic, sa trag invatamintele necesare, pentru a nu mai face aceleasi greseli si alta data; si totodata… aleg sa nu le tin doar pentru mine, ci sa le impartasesc si celor care ma urmaresc pe blogul meu.

De cateva luni de zile am inceput sa tin si Workshopuri de Blogging, pentru ca am constatat in aproape 4 ani de zile de cand scriu pe blog, ca exista foarte putine bloguri care ofera informatii de calitate, iar persoanele care scriu, nu scriu neaparat nisat, ci scriu despre „orice” si „oricand”, neavand o strategie clara in minte. Si daca nu actionezi strategic, rezultatele sunt cu mult sub astepatari… si acesta este principalul motiv pentru care majoritatea bloggerilor noi renunta.

De ce Cristinne? Pentru ca voiam sa nu voiam sa atrag atentia doar asupra mea, ca persoana. Am vrut sa pot crea sub acest nume o afacere de familie si zic eu… am reusit. 🙂 Pe langa asta, numele Cristina Stoica e unul mult prea comun. Ca dovada: asa cum povesteam in acest articol pe blogul meu, colega mea de banca, toti cei 4 ani de liceu, a fost o fata cu acelasi nume ca si mine, iar la unul din primele Cursuri de Blogging pe care le-am organizat a venit o cursanta care avea acelasi nume ca mine… sau eu aveam acelasi nume ca ea 😀 Deci Bucurestiul e plin de Cristine Stoica, asa ca, alegerea brandului Cristinne a fost o alegere inteligenta zic eu 🙂 .    

Când ne-ai împărtăşit la cursul de blogging faptul că eşti mama a 2 copii, ochii mei au ieşit din orbite, iar mintea mi-a născut un „WHAT???? Mamă a 2 copii? Şi timp de blogging când mai are? Şi timp de cursuri? Şi … şi …”  Spune-mi, te rog, cum te te împarţi între carieră şi familie? Te ajută cineva?

Raspunsul scurt ar fi: cu greu 🙂

Iar raspunsul lung… Eu cred ca atunci cand faci totul cu nespusa pasiune, nu simti pentru nici o clipa ca lucrezi. Imi place enorm ce fac. Nu ma vad facand altceva. 🙂

Copiii au venit pentru ca trebuiau sa vina. Eu cred ca, in viata exista anumite momente cheie in care trebuie sa faci anumite lucruri… altfel spus: „Fiecare lucru la timpul lui.”

Stiam ca o sa fie greu ( insa nu stiam ca o sa fie chiar atat de greu ). In acelasi timp insa este si frumos. Asta pentru ca ai mei copii ma ajuta sa cresc, sa evoluez ca persoana si datorita lor am trecut prin experiente deosebit de frumoase si am simtit sentimente pe care doar un parinte le poate simti.

E foarte greu sa te ocupi de 2 copii si sa muncesti. Insa asta nu inseamna ca e imposibil. Insa totul se face printre picaturi. Atunci cand lucrez de acasa si nu vin la birou, ma trezesc la 5-6 dimineata si lucrez un pic pana se trezesc fetele, apoi la pranz, cand ele dorm, iarasi e un moment propice pentru a baga o portie buna de lucru. Eu cred ca… daca vrei cu adevarat sa faci ceva, vei gasi intotdeauna resursele potrivite pentru a reusi. Nu exista nu pot. Exista doar: nu vreau suficient de mult incat sa trec la fapte.

Pana acum 2 luni, fetita mea cea mare ( de 4 ani ) mergea la gradinita 8 ore pe zi, timp in care eu lucram la birou, iar cu ingrijirea surioarei ei mai mici ( 2 ani ) ma ajuta mama. Dar lucrurile sunt pe cale sa se schimbe…

     De curând, fetiţa ta a fost diagnosticată cu autism. Nu vreau să ne spui cum a fost şi cum ai trecut peste durerea veştii, vreau să ne împărtăşeşti ce faci concret în această direcţie acum, fiind o mamă cu o carieră în plină ascensiune.

La inceputul acestui an planurile noastre s-au modificat radical. Si chiar daca din punct de vedere profesional imi mergea foarte foarte bine, momentan va trebui sa imi indrept pasii inspre alta directie: avem 2 ani la dispozitie pentru ca Gabriela ( fetita mea cea mare ) sa ajunga la nivelul celorlalti copii de varsta ei si sa o putem integra cu brio in invatamantul de masa. Pentru asta, pentru ca ea sa nu piarda acest „start” in viata, am decis sa aman o parte din obiectivele profesionale pe care mi le setasem.

Concret: la cateva zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial, am si trecut la fapte. Avem deja o luna si jumatate in acest moment, de cand Gabriela merge la sedinte de neurofeedback, practica terapia prin joaca (concret: metoda son rise ) si tine regim alimentar fara gluten si cazeina.

Nu stiu care dintre cele 3 lucruri a avut cel mai mare impact, cert este ca: rezultatele se vad. Fetita mea, intr-o luna de cand lucrez ( mai bine spus… ma joc ) cu ea, a facut progrese majore, si nu pot decat sa ma simt foarte foarte mandra de ea. 🙂

In paralel, i-am creat o camera de joaca. La finalul lunii martie urmeaza sa o retragem de la gradinita si in acest moment, camera de joaca va deveni locul principal unde ea se va juca si va invata zilnic lucruri noi, alaturi de partenerii ei de joaca, unu la unu.

Si cand spun parteneri de joaca ma refer la voluntarii pe care urmeaza sa-i recrutam si sa-i instruim in aplicarea tehnicilor si principiilor Son Rise, pentru ca ei sa poata sa interactioneze cu copilul dupa anumite reguli.

E greu. E foarte greu. In Romania nu exista terapeuti Son Rise asa ca, eu si sotul meu vom calatori in America pentru a ne specializa si apoi a-i invata pe oamenii cu suflet frumos, care vor sa ne intinda o mana de ajutor si sa devina o particica din viata Gabrielei, tot ceea ce ei trebuie sa stie.

Asta pentru ca, nu suntem de acord cu metoda ABA ( adica singura metoda de terapie pentru copiii cu autism care se practica masiv in Romania ); cel putin nu ceea ce am vazut eu: un dresaj aplicat pe oameni (copii ).

Son Rise reprezinta o alternativa care rezoneaza cu modul nostru de a fi, cu modul cum noi concepem sa ne crestem copiii.

Pe langa crearea camerei speciale de joaca, am creat si un birou pentru mine, acolo unde voi munci printre picaturi, in urmatorii ani de zile, pentru a-mi tine afacerea profitabila.

Pe langa asta, as vrea sa fac si un blog in care sa descriu pas cu pas, rezultatele pe care le inregistrez lucrand cu Gabriela, pentru ca alti parinti, care se confrunta cu probleme asemanatoare, cu copiii lor, sa vada ca exista o solutie si sa nu cada prada disperarii.

Deci chiar daca situatia prin care trec nu e deloc usoara, am planuri mari. Si nu concep sa nu ies altfel, din aceasta lupta decat invingatoare. 🙂 Varianta 2 nu exista.

Majoritatea mamelor renunţă la serviciu, pentru a se dedica exclusiv copilului. Vezi în asta o soluţie care aduce beneficii, sau, din contră, o adânceşte pe mamă în gânduri negre, nemaiavând viaţă socială, ajungând „la mâna soţului”, care uneori este nevoit să lucreze dublu, pentru a se descurca financiar?

Eu promovez independenta femeii. Stiu ca poate, unii din barbatii care vor citi acest articol vor aruncacu pietre in mine… dar cred cu tarie in egalitatea drepturilor intre barbati si femei. In familia noastra: ceea ce fac eu, face si sotul meu in ceea ce priveste curatenia, ingrijitul copiilor, gatitul etc. Incercam sa ne completam cat mai bine unul pe celalalt si sa avem in egala masura grija de copii. Este important ca ai nostri copii sa simta ca au langa ei ambii parinti; prezenta mai mult a unuia dintre ei, nu poate inlocui lipsa celuilalt.

Nu concep sa renunt la viata mea profesionala. Asta pentru ca, aceasta activitate reprezinta totodata hobby-ul meu. E metoda prin care uit pentru cateva clipe de situatia prin care trec si practic ma „destresez” din punct de vedere moral si totodata, imi ajut familia financiar.

Unul din Workshopurile de Blogging pe care le-am tinut, a avut loc la 2 zile dupa ce am aflat diagnosticul oficial de autism al fetitei mele. Daca am reusit ca, la 48 de ore de la o asemenea veste sa tin un curs de 9 ore, in fata altor persoane, cred ca sunt capabila sa fac fata si altor situatii care vor urma de acum incolo.

Cert este ca, a face si altceva, imi face bine, asa ca incurajez pe toti cei care au o problema, pentru a-i face fata mai usor, sa se implice si in alte activitati, sa isi ocupe timpul, nu sa se inchida in sine, sa se retraga in casa, si sa-si umple timpul liber cu tot felul de ganduri pesimiste.

Tu ai reuşit să câştigi bani din online.  Spune-ne, pe scurt, povestea ta. Cum ai început şi de ce,  unde ai ajuns şi unde vrei să ajungi  în 2018?

E o poveste lunga si cred ca as putea scrie cu usurinta o carte, cu toate intamplarile prin care am trecut si toate prostiile pe care le-am facut, inainte sa ajung aici unde sunt astazi.

Foarte pe scurt: mi-am dedicat timpul exclusiv afacerilor online incepand cu 2009 cand mi-am dat demisia de la jobul pe care-l aveam. Mai intai am practicat afilierea si asa am ajuns ca, in 3-4 luni, de la 0 lei sa ajung la 1500-1600 lei/luna datorita experientei mele anterioare in MLM. Apoi mi-am creat eu propriul MLM ( un magazin online cu cosmetice ). Dupa 5 ani de zile, am hotarat ca vreau o afacere care sa functioneze de la sine, care sa-mi aduca venituri pasive si atunci a fost prima oara cand m-am gandit serios sa-mi creez un blog. Cand m-am apucat sa scriu pe blog, fetita mea Gabriela avea doar cateva luni. Am continuat, in paralel cu cresterea ei, sa scriu articole interesante, inspirate din experienta mea si dupa primul an de blogging am lansat si primul curs video, din care am castigat primii bani. Apoi pas cu pas, pe masura ce blogul meu a devenit cunoscut, am inceput sa ofer o gama mai larga de cursuri online, carti si servicii, iar acum de curand, am inceput sa tin si cursuri live de blogging.

Cel mai mare obiectiv pe care-l am si care are ca deadline septembrie 2018 este cel referitor la starea de sanatate a copilului meu. Partea profesionala o voi lasa pe locul doi si voi incerca, cat de mult pot, sa-mi pastrez cat mai multi din clientii actuali. De asemenea, iau in considerare tinerea de cursuri live mai des pentru ca am observat ca exista multi oameni interesati de cursurile pe care eu le organizez si toata lumea pleaca foarte multumita. Si trecand peste aspectul financiar, aceasta activitate imi ofera si mie o stare de satisfactie, de multumire, stiind ca informatiile pe care le detin ii pot ajuta pe cei din jurul meu.

Poate orice altă mamă să aibă rezultatele tale, sau consideri că „trebuie să fie făcute pentru asta”?

Asa cum spuneam mai devreme: este greu, dar nu e imposibil. Cine nu poate, cel mai probabil nu a incercat suficient. De multe ori, e mai simplu sa stai in pat, sa dormi la pranz cu copilul, sau sa privesti diverse emisiuni de doi bani la tv, in loc sa stai aplecata asupra tastaturii si sa te gandesti ce sa mai scrii pe blog sau sa dai telefoane clientilor. Eu cred asa: daca exista oamenii care fac asta, daca exista mamici bloggerite care au reusit sa se imparta intre afacere si familie, atunci poti si tu. Si tu ai tot 24 ore intr-o zi, si tu ai tot un cap pe umeri, 2 maini si 2 picioare. Daca alte mamici pot, tu de ce sa te lasi mai prejos?!

Spune-le, te rog, mamelor, ce pot face concret pentru a avea propria afacere online, care să le permită flexibilitate şi totodată implicare în viaţa copiilor lor.

Sa-si cumpere un site. Sa ia in considerare ca, ele de fapt demareaza o afacere, motiv pentru care, n-ar trebui sa se teama sa faca o investitie initiala. Aceasta investitie oricum va fi mult mai mica decat investitia pe care ar presupune-o demararea unei afaceri clasice. Concret, pentru a demara un blog ca la carte iti trebuie: un nume de domeniu, gazduire web ( gazduirea + numele de domeniu n-ar trebui sa te coste mai mult de 150 lei/an, iar daca iti iei serviciile de gazduire de la noi, iti instalam Gratuit WordPress-ul si cateva pluginuri utile, pentru ca tu sa te poti apuca imediat sa scrii articole 🙂 ), un design pentru site, un curs de blogging ( pentru a face totul cu strategic, nu dupa cum isi dau cu parerea unii sau altii pe net ), timp pentru scrierea articolelor si rabdare. Asa cum spuneam: vorbim de o afacere. In aceasta afacere, investitia este reprezentata in mare parte de timpul pe care il dedici scrierii articolelor tale, pentru crearea unei audiente fidele. Dupa ce blogul tau devine popular, exista o gramada de metode prin care poti scoate bani de pe urma lui: de la instalarea de reclame adsense, practicarea afilierii, la vanzarea propriilor produse si servicii.

Îţi mulţumesc pentru sinceritate, pentru motivaţia pe care mi-ai dat-o, şi, în numele cititoarelor mele, pentru informaţiile extrem de utile pe care le-ai oferit, şi care, sper eu, să le schimbe viaţa.

 Multumesc si eu pentru interviu Monica si iti doresc mult mult succes cu cresterea blogului tau.

*Daca doresti sa faci ceva special pentru copilul tau, comanda AICI scrisoarea personalizata catre el.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
De ce se tem parintii copiilor cu autism?

Copii cu nevoi speciale

De ce se tem parintii copiilor cu autism?

Distribuiți vă rog

A fi parinte este cel mai greu job din lume. A fi insa parinte de copil cu autism este o lume plina de joburi. Esti mama/tata, terapeut, logoped, kinetoterapeut, partener de joaca, profesor, psiholog.

Terapia copilului tau nu incepe la ora 9 dimineata cu terapeutul x si se sfarseste la ora 17 cu terapeutul y. Terapia micutului tau incepe la trezire si se incheie la culcare.

Temerile generale ale parintilor:

-“are autism, ce fac? Mi s-a dat doar un diagnostic!” Luati legatura cu o persoana specializata in lucrul cu copii cu autism. Daca nu cunoasteti (si e normal sa se intample asta!) cautati site-uri, intrebati pe forumuri, nu apelati la oricine din disperararea de a incepe cat mai curand terapia.

-etichetari (copilul meu va fi strigat toata viata “autistule, ciudatule!”): absolut toate problemele  in viata au o solutie. Care fie va rezolva problema 90%, fie o va ameliora. Luptati sa aveti un copil cat mai aproape de normal, implicandu-va in recuperarea sa. Colaborati cu echipa de terapeuti pentru a transfera ceea ce invata cu ei la dvs. Rugati terapeutii sa va exemplifice cum trebuie sa reactionati in situatii de criza.

A fi parinte este cel mai greu job din lume.

-“viata copilului meu nu va avea sens, nu va fi niciodata ca ceilalti copii!” Nu va comparati copilul cu altii, nu va asteptati sa faca ceea ce fac copiii prietenilor, etc. Fiecare copil este unic. Iubiti-l pentru ceea ce este si incercati sa descoperiti ceea ce il face fericit (pictura, desen, muzica, dans, etc) Motivandu-l, ii dati un sens vietii sale!

“nu-mi voi permite sa platesc terapia, deci nu are sanse de recuperare!”: daca posibilitatile finaciare sunt limitate, potentialul copilului nu este direct proportional cu venitul dvs! Puteti fi terapeutii copilului dvs. Luati legatura cu o persoana specializata in lucrul cu copii cu autism si ea va va ghida munca. Terapia este invatare speciala, nu o operatie cu bisturiu! Fiti optimisti si tratati-va copilul ca pe unul tipic!

-“mi-e teama sa schimb terapeutii, chiar daca vad multe greseli pe care le fac!” Nu perseverati in decizii, doar pentru ca va este teama de schimbare!  Daca aveti dubii in ceea ce priveste modul in care se desfasoara terapia (terapeutii il forteza, il invata lucruri prea grele pentru varsta lui, va confruntati cu proteste extrem de puternice din partea copilului, observati balbaieli ale terapeutului la intrebarile pe care le puneti despre anumite subiecte referitoare la terapie, nu ezitati sa apelati la alt specialist. Nu va ganditi ca “poate asa trebuie sa faca! Asa o fi terapia ABA!”)

-“suntem parinti, de ce trebuie sa ne purtam cu copilul nostru ca si terapeutii? Rolul nostru este sa-l iubim!si atat” Rolul parintelui este sa isi invete copilul (sa-l educe) prin iubire. Nu sunteti rai daca sunteti consecventi si aplicati reguli de disciplina atunci cand copilul refuza sa cooperze cu dvs. Un terapeut bun va va ghida pentru a invata sa depasiti momentele dificile pe care le intampinati cu copilul.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Mergi cu fruntea sus cu copilul tau in parc, chiar daca stii ca va protesta la plecare, chiar daca stii ca nu se va juca precum ceilalti copii. Copilul tau nu este bolnav, si nici delincvent. Este un copil cu o tulburare care are nevoie de multa munca pentru a se recupera

-“cand se va sfarsi cosmarul acesta? Cand se incheie terapia?” Nimeni nu va poate da un raspuns sigur la aceste intrebari. Daca un specialist face afirmatii de genul: “in 6 luni va fi perfect normal/ nu va faceti probleme, va vorbi dupa 1 an de terapie, etc”, nu ezitati sa consultati un al doilea specialist. Luati ca exemplu situatia in care iubitul/iubita dvs va intreaba “cand ma vei iubi mai mult?” Poate el/ea sa va raspunda “dupa 2 sapt/3 luni/5 ani?” Nu asteptati miracole doar pentru ca sunt spuse de un specialist. Veti ajunge sa numarati zilele pana se fac cele 6 luni si realitatea va poate izbi direct in fata! Copilul dvs este un copil ca toti ceilalti, se dezvolta pe etape. Daca a invatat sa vorbeasca, nu inseamna ca va opriti acolo si renuntati sa il mai duceti la scoala! Totul are o continuitate.

-“Am aflat despre terapia prin  masaj cu ulei de migdale/delfini/cai/medicatie Indiana/acatiste la Biserica/vizita la vrajiroare care descanta, etc, care imi garanteaza recuperarea copilului fara ABA, in foarte scurt timp”. Din pacate, o tulburare nu se recupereaza printr-o vizita la un medic chirurg, care face operatie pe creier si am scapat! Nu putem ajunge doctoranzi dupa ce am terminat gradinita. Nu bem 2 cani de apa sfintita la 7 ani  si la 8 ani terminam facultatea de Medicina. Desi dau sperante, aceste zvonuri raman doar zvonuri. Cautati sa aflati aplicabilitatea practica a oricarui zvon si experimentele stiintificare care stau la baza rezultatelor promise!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Copii cu nevoi speciale

Cum îmbunătăţim contactul vizual al copilului, în special al celui cu autism?

Distribuiți vă rog

Dragi părinţi, azi vorbim despre contactul vizual, una dintre cele mai importante abilităţii ale oricărei persoane. La fel ca orice alt copil, şi al vostru are nevoie de dragoste necondiţionată, şi o caută neîncetat. Chiar dacă ai senzaţia că este lipsit de orice fel de trăire, că stă într-o lume total necunoscută ţie, şi aşa va rămâne mereu, dă-mi voie să îţi spun că nu este aşa!

Ştiu, s-ar putea să fi auzit până acum de sute de ori celebra replică: „E autist, aşa va rămâne totdeauna!” Dar asta nu înseamnă că trebuie să te opreşti din luptă. Am scris AICI despre vindecarea autismului, şi cum poţi fi „păcălit” de oameni bine intenţionaţi.

Copilul reuşeşte să-şi concentreze privirea pe ceva începând de la 2-4 săptămâni. Primul lucru care îi atrage atenţia este faţa umană, în special ochii. Iar o dată cu prima reuşită, urmează dorinţa de a capta alţi ochi. Se va „îndrăgosti” de ai mamei imediat. Ştim că atunci când este alăptat, bebeluşul priveşte fix în ochii mamei sale.

Problema apare atunci când adulţii înlocuiesc ochii reali cu gadgeturi sau televizor. Practic, copilul nu are o relaţie reală cu oamenii, ci dezvoltă una cu tot ce ţine de virtual. Neavând în ochii cui să se uite, copilul îşi fixează privirea pe obiecte, mai ales dacă acestea se află în mişcare, pe ecranele mai sus menţionate.

Despre efectele televizorului şi ale tabletelor asupra dezvoltării psihice a copilor s-a tot scris şi se va mai scrie. Deci nu voi insista aici asupra acestui aspect. Ceea ce vreau să dezvolt acum este CUM îi facem pe copii să se uite la noi. Nu uitaţi, totul ţine de persoanele adulte pe care acesta le are în preajmă! Dacă laşi un bebeluş în junglă, până la 15 ani, fii sigur că va învăţa „limba maimuţelor”.

Aşadar, deşi copilul încă nu a ajuns să deţină controlul asupra privirii, el se hrăneşte afectiv prin intermediului contactului vizual cu ochii mamei sale. Încă din primele luni de viaţă, acesta îşi umple rezervorul emoţional, prin intermediul ochilor. Dacă însă este privat de aceştia (părinţii absenţi fizic sau emoţional de lângă copil) nu  se poate dezvolta normal.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Dacă însă nu aţi ştiut aceste detalii, şi aţi privat copilul de aceşti stimuli esenţiali, vreau să ştiţi că nu este prea târziu. Iată câteva metode pe care le-am descoperit în lucrul direct cu copiii, în peste 11 ani de terapie.

  • Folosiţi-vă de un obiect care copilului îi place extrem de mult, şi ţineţi-l la nivelul ochilor. Fie că îl strigaţi pe copil pe nume, fie că nu, atunci când acesta se va uita spre obiect daţi-i-l. La început e posibil să nu vă capteze privirea, pentru că nu va fi interesat (nu a primit stimuli recompensatori până acum de acolo, şi nu are motive să privească înspre ochii voştri). După o perioadă veţi vedea că va începe să vă privească în ochi, pentru că va dori obiectul respctiv, şi va face orice să îl capete.
  • Folosiţi obiecte sau alimente care îi plac, şi mutaţi-le în raza vizuală a copilului astfel: dreapta-stânga, sus-jos, circular, astfel încât copilul să poată urmări obiectul sau alimentul în mişcare şi să îşi dorească să i-l daţi. Treptat, se va uita şi în ochii voştri, pentru că vă va asocia cu o recompensă puternică
  • Jucaţi-vă foarte multe jocuri fizice împreună. Încercaţi orice, chiar dacă la început vă refuză! În timpul jocurilor, căutaţi privirea copilului şi recompensaţi prin laude faptul că se uită la voi. Oricărui copil îi place să fie gâdilat, îmbrăţişat, „smotocit”. Chiar dacă acum pare că evită orice contact fizic, îşi doreşte de fapt stimulare, însă nu ştie cum să v-o ceară. Iar dacă a stat şi foarte mult timp la televizor, fără a interacţiona cu oamenii prea mult, atunci nu ştie foarte bine senzaţia de bine, în timpul interacţiunilor fizice.
  • Recompensaţi foarte puternic orice întâlnire a ochilor voştri, în mod întâmplător. Chiar dacă nu îşi susţine privirea mult timp, atunci când va vedea că primeşte recompense pentru faptul că v-a privit, va dori să menţină contactul vizual. La început va fi pentru recompensa alimentară sau materială, apoi, pe măsură ce voi vă veţi juca, el va ajunge să vă caute privirea pentru a primi reacţiile voastre de bucurie şi atenţie

Dacă aveţi întrebări sau poveşti de împărtăşit, le aştept AICI sau într-un comentariu.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

Distribuiți vă rog
Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari!

Copii cu nevoi speciale

Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari!

Distribuiți vă rog

Nu, autismul nu se vindeca! Si cu atat mai putin prin odihna sau exorcizari! Nici cu miracole din  acelea care vin de la terapii cu delfini, cu ingeri ori cu masaje cu ulei de migdale!

Mi-a fost dat, in 13 ani, de cand lucrez cu copiii cu acest diagnostic, sa aud si sa vad sute de alternative la terapia ABA. Unii parinti si-au dus copii la terapia cu oxigen, asteptand miracolul, altii au cheltuit milioane pe terapii cu caini, cai si alte idei ingenioase de vindecare.

Nu spun ca acestea nu ajuta copilul sa interacționeze cu altceva, nu spun ca fac rau copilului, ci spun ca NU VINDECA! Dragi parinti, NU VINDECA! Stiu ca e de datoria fiecaruia din voi sa faceti totul pentru propriul copil, insa investigati inainte ce spune stiinta despre aceste alternative!

Stiu si ca exista miracole in lume! Si eu am trait cateva in viata mea, si da, exista Dumnezeu, si eu sustin existenta Lui cu tarie de otel, insa de la autism la Dumnezeu nu este o strada de trecut, ci un drum. Unul care implica munca, rabdare, dragoste, suferinta, crize, agresivitate, frustrare, lupta.

Nu ii subestimez puterea lui Dumnezeu, stiu ca El poate orice, deci implicit sa vindece orice, insa a sta si a astepta minuni, sau a merge la sfintele moaste si a da bani preotilor, pentru vindecare, este o risipa de timp si de bani. Cu riscul de a fi judecata, o spun cat pot de clar: dragi parinti, AUTISMUL NU SE VINDECA!

De ce? Pentru ca autismul NU este o boala! Autismul este o tulburare de dezvoltare. Aceasta nu dispare, ci implica ALTFEL de viata. Atat pentru dvs., ca parinti, cat si pentru ei, ca si copii. Nu, autismul nu este o tumora, sa fie vindecata cu credinta bolnavului in Dumnezeu, ori prin 1 an de citostatice! Dacă nu se vindecă, nu înseamnă însă că al vostru copil nu poate fi ”scos din diagnostic” după ani de terapie, ci spun că dacă ar fi o boală, s-ar putea vindeca. DAR fiidcă nu este, nu avem ce vindeca. Putem numai să ajutăm copilul prin educație speciale să recupereze deficitele și să ”iasă din diagnostic”.

Nu, dragi părinți, nu aveți un copil BOLNAV DE AUTISM, ci un copil altfel, care are nevoie de voi pentru a scăpa de etichetele puse de societate!

Nu sustin ca nu ar trebui sa faceti ORICE pentru copilul vostru, dar acest orice, cred ca ar trebui, si va indemn, sa fie bine documentat! Am cunoscut copii carora le-a fost oprita terapia, pe motiv ca uleiul de migdale, asociat cu 3 prune uscate, 3 curmale, si odihna, va recupera autismul! Si nu, nu va spun bancuri acum! Va spun realitati din cei 13 ani in care am luptat alaturi de familii intregi, pentru a da un sens vietii puilor de om!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Ce s-a intamplat, dupa acele pauze? Copilul a pierdut TOATE achizitiile, si familia s-a trezit cu banii si timpul pierduti. Bani si timp investiti in abilitati pe care copilul le-a dobandit in ani de terapie si le-a pierdut in cateva luni. Si asta numai pentru ca anumiti „specialisti” au recomandat odihna, si stoparea „dresajului” copiilor.

Da, terapia ABA  fost si este inteleasa ca dresaj, dar NU este asa!

AUTISMUL VORBESTE DESPRE O VIATA TRAITA ALTFEL, nu despre minuni facute in vazul lumii, de preoti care deschid carti sau exorcizeaza copilul care „are drac/ e posedat”, atunci cand arunca, loveste, se da cu capul de pereti, s.a.m.d.

Nu, dragi parinti, copiii cu autism nu sunt posedati! Sunt neintelesi!

Nu, dragi parinti, nu credeti in promisiuni desarte, in certitudini ale oamenilor care nu au lucrat niciodata cu un diagnostic asa!

Foto: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog

Copii cu nevoi speciale

Cum e să fii Mamă de copil nenăscut?

Distribuiți vă rog

Cum e să fii Mamă de copil nenăscut?

Sunt mamă de 13 ani.

Fără să fi născut.

Fără să fi alăptat şi fără să fi trăit vreodată bucuria împreună cu tatăl copiilor mei.

Sunt o mamă cu peste 50 de copii…
Sunt o mamă frumoasă.

Aşa mi se spune de fiecare dată când sunt văzută pe stradă cu ai mei copii, mult mai frumoși ca mine.
Sunt frumoasă nu pentru perfecțiunea mea fizică, cea câștigată la ruletă. Sunt sigură de asta pentru că îmi ştiu minusurile. Uneori le mai pun şi de la mine, când uit să  trasez linia verticală :).

Am  deja o colecție impresionantă de linii orizontale :).
Sunt frumoasă pentru modul în care râd copiii mei atunci când ne jucăm pe banca din metrou, pentru modul cum alergăm unul după altul în parcuri, după modul cum împart cu ei covrigul cu gem de vişine. După modul cum le explic fiecare detaliu, de o mie de ori câte o mie… după modul în care îi disciplinez fără să cedez… „Îmi pare rău că suferi, dar nu pot să-ţi mai dau voie la leagăn pentru că ai lovit… ai muşcat.. etc. Te iubesc şi te îmbrăţişez, dar trebuie să respectăm ce am stabilit!”
Aşa mi-a spus într -o zi o doamnă cu zăpada pe umeri: „Mămico, eşti atât de frumoasă când îi explici cu atâta emoţie!”.

I-am mulțumit frumos, cu pumnul de durere în suflet. Durerea de nemamă.

Sursa Foto: Google

Când n-ai copilul tău, şi trebuie să-l duci acasă după terapie, oricât de grea ți-a fost ziua din cauza crizelor lui de plâns, de frici sau frustrare, te doare despărțirea.
S-ar putea să spuneți că meseria de terapeut de copii, e ca orice meserie. Că pleci acasă seara, şi îți continui viața frumos, fără griji, iar părinții sunt singurii care ştiu ce înseamnă durerea şi disperarea.

Să ştiţi însă, că nu e deloc aşa. Mama care nu naşte, ci învaţă copilul altei mame să crească frumos, are şi ea durerile ei. Strigătele ei către Dumnezeu. Disperarea şi „De ce?”- urile ei.

Şi eu am nopţi de nesomn, vise frumoase sau pline de frici, pentru că al „meu” copil nu face progrese, deşi am încercat orice… şi eu, mamă de împrumut, sunt tentată să ridic tonul, şi o fac uneori.

Cu toate studiile noastre, suntem oameni.

Şi trebuie să recunoaştem că nu suntem perfecte.

Aşa terapeute, cum suntem.

Şi noi greşim, şi de nu recunoaştem, nu o facem pentru că ne e frică de judecata lumii.

De: „Ce fel de terapeut eşti tu, dacă…?

Voi povesti altădată despre aceste „Ce fel de..?” -uri … a

Acum, însă, vă arăt faţa nevăzută a mamelor de îngeri frumoşi..
Când eşti mamă de copil cu autism, te doare cel mai tare tăcerea. Tăcerea copilului tău, care nici măcar „M” nu spune uneori, ce să mai ai pretenţia de a pronunţa  „mama”, sau de a te recunoaşte?
Mereu am spus că mamele de copii speciali sunt, la rândul lor, îngeri.
Dar, vine o zi, când  ți se spune cu lacrimi, că tu, terapeutul, eşti îngerul copilului unei mame demult plecate din lumea bucuriei.

Mai binecuvântată ca atunci nu te poţi crede, orice mari realizări ai avea tu…

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Sunt mamă de copii speciali, mai speciali ca toate make-up-urile mele, mai speciali decât toate saloanele de înfrumuseţare ale mamelor din lumea întreagă. Şi o spun cu mândria mamei care ştie că nu rezultatele copilului său sunt cele ce o fac fericită, ci încercările lui repetate de A FI.

Sunt mamă pusă pe trăit la foc automat, formată de propriii copii să gândească în fiecare secundă orice gest, orice tăcere, orice zâmbet, orice lacrimă.

Sursă video: Youtube

Sunt mamă desconsiderată de mamele din lumea perfectă a copiilor lor, când, în public, copilul mă loveşte, mă muşcă, mă scuipă, mă înjură ori mă ignoră.

Atât de desconsiderată, că des aud: „Ia-ţi, cucoană, copilul de aici! Că nu ştii să-l educi! Pleacă de aici cu animalul ăsta, dacă nu ştii să ţi-l ţii în lesă! Doamnă, nu vezi că e apucat? Fă-i ceva să-i treacă, ce stai şi te uiţi la el ca la maşini străine?”

În 11 ani, am primit la insulte, că, de-aş face din ele perle, aş deveni miliardară în euro.

Dar toate m-au făcut mai bogată decât orice latifundiar. Pentru că mi-am îmbăgăţit sufletul cu răbdare. Putere şi credinţa că se poate.

Când toţi din jur îţi spun, chiar şi medicii psihiatri uneori, chiar şi părinţii lor, că aceşti copii nu au nici o şansă, şi tu continui să spui răspicat:”Ba au! Şi am să vă arăt eu că au!”, minunea se întâmplă! Trebuie doar să crezi în ea. Şi să faci orice îţi stă în putinţă să reuşeşti.

Am căzut de multe ori în aceşti 11 ani.

Plângând de frustrarea nereuşitei.

Crezând că e vina mea, şi uneori chiar era.

Când lucrezi cu copii speciali, doare de 3 ori mai tare. Pentru că ei nu ştiu să-ţi spună ce-i doare şi de ce… tu trebuie să îţi foloseşti cunoştinţele, flerul şi credinţa, spre a înţelege motivul pentru care au crizele lor, fricile lor, necuvintele lor.

Când eşti mamă de copil special, îţi faci din citit scut cu care te lupţi împotriva lumii întregi. Porneşti la război cu rugăciunea în braţe. „Dă-mi, Doamne, soluţii!”

Când eşti mamă de copil special, nu ai timp de „N-am timp să citesc! N-am timp să caut!”

N-ai timp să argumentezi oamenilor nebunia ta.

Când eşti mamă cu copii nenăscuţi de tine, Dumnezeu ţi-a dat Har! Mulţumeşte-i pentru el şi porneşte la drum!

Te îmbrăţişez, mamică frumoasă, de copil nenăscut sau adevărată!

Poate vei vrea să îmi împărtăşeşti povestea! O aştept cu mâinile făcute rugă…

Semnează:

O „mamă” de îngeri!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA?

Copii cu nevoi speciale

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA?

Distribuiți vă rog

La ce trebuie să fii atent atunci când angajezi un terapeut ABA? Citeşte ceea ce am pregătit pentru tine, din dorinţa de a te ajuta să „nu-ţi mai iei ţeapă”, cum aud mereu de la părinţi!

Lucrez în continuare cu copii, în mod individual, chiar dacă acum şi coordonez programele lor. Consider că a înceta să mai lucrezi direct, „rupe” din empatia ta, şi te face mai drastic atât cu copilul, cât şi cu echipa ta de terapeuţi. Spun acestea din proprie experienţă, s-ar putea ca nu toată lumea să fie de acord cu mine!Te rog, aşadar, să iei din acest articol doar ceea ce consideri că este util pentru nevoile tale, ca părinte. Nimic din ceea ce vei citi aici nu este rezultatul unor cercetări amănunţite, ceea ce îţi spun este pur subiectiv! Citeşte aici despre ce înseamnă un grup de suport pentru părinţi, care te va ajuta să recomanzi, să întrebi, să discuţi cu alţi părinţi despre nevoile tale şi să împărtăşeşti din experinţa ta.

Iată la ce sunt atentă atunci când ajut un părinte să angajeze un terapeut aba:

(pentru a lua o decizie cât mai corectă, sugerez să oferiţi o perioadă de probă de 2 săptămâni, pentru că nu poţi vedea caracterul unui om din 30 minute de discutat cu el, şi nici măcar după 2 ore de lucru cu copilul tău!):

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

1) Seriozitatea

Aici includ punctualitatea şi respectarea regulilor stabilite la şedinţa de coordonare. Orice om întârzie uneori şi e natural să înţelegem asta. A veni cu maxim 15 minute după ora stabilită este acceptabil, atâta timp cât se întâmplă rar şi anunţat. Când însă se întâmplă să întârzie regulat şi să NU recupereze cu copilul, atunci este o problemă.

În situaţia aceasta, am preluat regulile coordonatorilor UKYUP sub care am lucrat de-a lungul timpului: este plătit doar atâta timp cât a stat. Sugerez să se discute acest aspecte din etapa interviului, pentru ca terapeutul să ştie foarte clat limitele dumneavoastră, ca părinţi!

Respectarea regulilor presupune ca acel terapeut să lucreze toate programele stabilite la şedinţă, de atâtea ori de câte ori a fost decis, (exemplu: toate programele curente se vor lucra de 2 ori pe oră, cele în Menţinere de 3 ori pe săptămână, generalizarea o dată pe săptămână) să noteze în dosare exact aşa cum aţi stabilit şi să aplice aceleaşi reguli pentru comportament. Ex: Atunci când vrea să fugă de la masă este blocat şi pus să continue exerciţiul. (Despre comportament am scris aici şi aici.)

2) Tehnica de lucru

Este un subiect delicat. Mă simt inconfortabil să discut despre asta, pentru că ştiu cât de greu mi-a fost mie să învăţ tehnica. De aceea şi am avut foarte mari dificultăţi în a oferi un feed-back terapeuţilor. Dar, slavă Domnului, am trecut de etapa în care mi-era teamă să nu jignesc sau să descurajez terapeutul care chiar VREA să înveţe.

Am trecut pe acolo şi ştiu cât de frustrant este să stea mereu cineva în spatele tău (sau cu camera pornită) şi să te urmărească. Ceea ce am de spus despre tehnică sunt următoarele: azi există zeci de cursuri de specializare.

Pe vremea când am început eu, lucram după programele lui Radu Nedescu, primul copil cu autism, recuperat în România. Nu ştiam nici engleză, deci informaţiile mele erau 0. Eu am învăţat întâi practic, şi abia la ani după, am avut prilejul să citesc teoria pentru ceea ce lucram.

Deci fiţi atenţi CE ştie terapeutul respectiv despre ABA. (din păcate, nu toate cursurile ABA pun accent pe practică, deci faptul că un terapeut a făcut un curs foarte scump, nu trebuie să vă spună că are şi experienţă pe măsura sumei plătite pe curs!) Voi reveni cu un articol cu întrebări pe care să le puneţi terapeuţilor, pentru a fi siguri că ştiu tehnica.

Echipa urmăreşte aceleaşi obiective!

3) De cine au fost coordonaţi

Un alt subiect delicat, dar foarte important pentru un părinte „începător în ale terapiei ABA”, şi nu numai. Pe principiul „spune-mi cu cine eşti prieten, ca să-ţi spun cine eşti!”, ar trebui să mergeţi şi în ceea ce priveşte terapeutul copilului dvs. Un mentor este cel care formează un „învăţăcel”.

Verificaţi cine este coordonatorul respectiv, nu vă ghidaţi doar după un site bine promovat sau un tarif foarte mare! Dacă un coordonator şi-a format terapeuţii într-un mod rigid, şi cu copilul dvs., acel terapeut va avea tendinţa să lucreze la fel! Azi avem mii de exemple şi de cărţi (ce-i drept, în engleză!) care ne învaţă să fim UMANI cu copiii.

Azi nu mai lucrăm cu forţă, cu frici şi cu accentul pe partea cognitivă, ignorând complet emoţiile copilului şi socializarea!

Dacă aveţi deci un terapeut care a lucrat în acest mod până acum, verificaţi dacă este de acord cu acesta şi dacă este dispus să se schimbe. Nu plecaţi neapărat de la premisa că nu se va schimba niciodată, căci vă spun din experinţă că terapeuţi extraordinari au făcut miracole cu copiii, deşi până a veni în echipa mea, lucrau foarte rigid şi speriaţi de tot ce înseamnă JOC ŞI SOCIALIZARE. Urmăriţi acest site, am să scriu în curând despre aceste subiecte extrem de importante.

Eu am învăţat tehnică de la Cătălina Nicolescu, unul din cei mai buni practicieni ai terapiei ABA, consider eu, din România. O recomand cu toată responsabilitatea şi îmi asum această recomandare. Şi nu doar eu, ci şi speciliştii din UKYUP, cu care am colaborat.

4) Caracterul

Un alt subiect care arde. Probabil voi scrie într-o zi despre el, mai pe larg, dar acum vă spun doar esenţialul: nu angajaţi un terapeut care bârfeşte! A da feed-back înseamnă altceva decât a bârfi.

Sunt pusă deseori în situaţia de a asculta plângerile părinţilor despre terapeuţi, dar ceea ce aud are ca răspuns o soluţie, nu o bârfă: „Haideţi să vedem la şedinţă DE CE nu lucrează programele x!”, pun întrebări care să mă lămurească, spun ce ar trebui să facă terapeutul, NU ceea ce NU face!

Când un terapeut bârfeşte viaţa particulară a colegului său de echipă sau coordonatorul, sau modul său de lucru, fără să îi spună în faţă nelămuririle şi părerea lui, vă aflaţi în faţa unui om al cărui caracter lasă de dorit. Un astfel de terapeut va crea disensiuni în echipă şi nu se va ocupa de terapia copilului la nivelul la care este necesar pentru recuperarea acestuia.

Acestea sunt principalele caracteristici la care îi sfătuiesc pe părinţi să fie atenţi atunci când fie angajează un terapeut aba, fie îl păstrează în echipă.

Pentru orice detalii, mă puteţi contacta folsoind formularul de contact de aici.

Dacă alegeţi un terapeut fără experinţă, fiţi atenţi la ceea ce ţine de caracterul său, şi nu presupuneţi că nu va putea să vă ajute copilul, doar pentru că nu a lucrat niciodată! Determinarea şi moralitatea unui om îl fac să ajute şi să fie bun în domeniul pe care l-a ales!

Orice terapeut începător, care îşi doreşte cu adevărat să facă o carieră în domeniul ABA, va investi în sine însuşi!

Atenţie: NU INVESTIŢI ÎN FORMAREA TERAPEUŢILOR VOŞTRI! Un specialist devine specialist ÎNAINTE să vă ceară bani pentru meseria sa, apoi practică sub supervizare terapia, deci EL PLĂTEŞTE pentru cursurile sale! Nu vă lăsaţi păcăliţi, plătind pentru ceea ce terapeutul va folosi la alţi copii! Este de ajuns că plătitţi coordonatorul! Am întâlnit terapeuţi care cereau fără nici o ruşine părinţilor: „Dacî Monica vrea să lucrăm după regulile ei, de ce nu ne învaţă la şedinţă, şi vrea să facem un curs pentru asta?” Vă răspund acum dumneavoastră, dragi părinţi: PENTRU CĂ ŞEDINŢA DE COODONARE ESTE PENTRU PROGRAMELE COPILULUI, NU PENTRU FORMAREA TERAPEUŢILOR! TEHNICA, ÎN TEORIE, TREBUIE DEJA ŞTIUTĂ ÎN CLIPA ÎN CARE ÎNCEPI SĂ LUCREZI CU COPILUL!

# Scrie şi tu pe Invata.Crede.Iubeste, folsoind formularul de aici şi împărtăşeşte-ne din experinţa ta!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.