Categorie: Parenting

Ce înseamnă să fii psihopedagog? Întrebare cu răspuns variabil, între paranteze pătrate:)

Copii cu nevoi speciale

Ce înseamnă să fii psihopedagog? Întrebare cu răspuns variabil, între paranteze pătrate:)

Distribuiți vă rog

Dragoste, mai presus de orice!

Prima zi la munte, la învățat:). Stau până luni, să nu ne jucăm cu jumătăți de măsură. 🙂
Nu la distracție si odihnă, dacă asta credeaţi! Am venit să învăț încă şi mai mult decât până acum, să iubesc necondiționat.

Lucrez cu copii. De 13 ani. Nu poate fi meserie mai frumoasă decât a mea. Pentru mine…
Învăț în fiecare zi răbdarea.

Când un copil are probleme de comportament, (loveşte, muşcă, zgârie, etc) te dor până şi clipele. Ai momente în care simți că ți-ai ratat cariera. La propriu… pur şi simplu, din eşec după eşec, ajungi de multe ori să crezi că e vina ta. Că tu nu eşti suficient de bun în ceea ce faci.

E greu. Dar mai frumos nu poate fi nimic, atunci când reuşeşti.
E greu atunci când nu ştii motivul pentru care copilul ţipă. Sau loveşte… Sau…
Tu trebuie să presupui. Să analizezi. Să încerci. Iar şi iar.
Am plecat la 9.30 spre Breaza. Ne-am oprit la Mc Donalds să cumpărăm Angry Birds :).

După 2 minute aflăm că nu mai au.

„Vreau Angry Birds!”

„Doamna spune că nu mai au, puiule!”

„Vreaaaaau. Te rog…”

„Ştiu ca vrei. Si îmi pare tare rău că nu mai au. Ştiu că suferi. Pot să-ţi dau o mega îmbrățișare şi să cumpărăm altceva.”

„Nu vreau altceva. Vreau Angry Birds.”

„Puiule, ştiu că e foarte greu. Nu pot decât să îți cumpăr altceva.”

„Scoate banii. Ia din geam.” (Din vitrină )

„Am bani. Dar nu au de vânzare. Îmi pare tare rău …”

„Sună pe mami. Să ne dea bani.”

Scot banii din portofel. Să înţeleagă că nu banii sunt problema.

„Uite, am bani. Nu sunt Angry Birds. Hai să -ți alegi altceva sau ieşim fără să cumpărăm.”

„Nuuuuu . Eu vreau Angry Birds.”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

„Ştiu că vrei. Îţi spun ultima dată. Apoi alegi dacă vrei să iei altceva sau ieşim. Te iubesc tare mult, şi să ştii că şi eu aş suferi mult dacă nu aş mai găsi ceva ce mi-aş dori, insă…Nu mai au Angry Birds.”

„Nu mai au…” se opreşte din plâns şi se uită în gol…

Vine doamna vînzătoare: „Doamnă, am fost atentă la dvs. Câtă răbdare aveți! Vă dau din spate.”

„Multumesc. Uite, puiule, doamna ne aduce de la ea. Te-a vazut că suferi şi îţi aduce.”

„Aduce? Cumpărăm Angry Birds?”

„Da. Acum vine. ”

Cumpărăm. Plecăm.

Mulțumesc, Doamne, pentru ajutor! 🙂

 

sursă Foto: Pensiunea RAZĂ DE SOARE
Plecăm. Ne jucăm de la 13 la 19.00 într-una, apoi vine seara: „Vreau la mami. Să vină mami.”

Sursă Foto: Pensiunea Rază de soare

De data asta nimeni nu poate interveni :). Oare cum se va rezolva? Ce credeţi? 🙂
Ştiu sigur că nu va mai veni nimeni să aducă pe mami. 🙂
„Mami nu poate veni. Mergem noi înapoi luni.”
„Nu luni. Hai la mami.”
„Nu se poate. O SUNĂM pe mami. Dar nu putem merge la ea.”
Plâns.  Iar plâns. Iar plâns.
Îmi vine în minte ideea de a-i explica: „Dormi 3 nopți cu mine. Apoi mergem acasă. Uite, hai să îţi explic. numărărm pe degeţele: unu, doi, trei! Vineri, sâmbătă şi duminică! când vine luni, mergem înapoi la mami! Hai să îţi arăr şi pe telefon, să vezi exact: uite, încercuim vineri şi luni. când ajungem la ultimul cerc, plecăm acasă.”
Punct ochit!:)
Repetă de cel puțin o mie de ori: „Dorm 3 nopţi cu tine, apoi mergem la mami!”, apoi mergem să ne uităm la Tom si Jerry:).
Gata ! 🙂
A trecut.

sursă foto: Pensiunea Rază de Soare

Cea mai frumoasă viață: să te joci şi să înveți. Iubirea necondiționată. Răbdarea supremă :).
Multumesc, Doamne, pentru … tot!!!
Sunt cu adevărat binecuvântată.
Am spus „Noapte bună!” Câinilor, căţeilor, căluţului şi copiilor, apoi a adormit la Tom şi Gerry.
Poate cineva spune că e obositor să fii psihopedagog? 🙂
Eu zic că nu … 🙂
Noapte bună! 🙂

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

 

Distribuiți vă rog
Ce aş face cu 2 milioane de Euro? O copilărie adevărată. Cum? Iată!

Copii cu nevoi speciale

Ce aş face cu 2 milioane de Euro? O copilărie adevărată. Cum? Iată!

Distribuiți vă rog

Copii cu autismAm visat cândva să fie bucurie în lume, şi, cum niciodată nu s-a văzut una mai mare decât cea născută din zâmbetul unui copil, am decis să lucrez cu copii cu autism.

De mai bine de 11 ani, niciodată nu mi-a fost ucisă, de nimeni, speranţa că într-o zi, aceşti copii vor avea o casuţă a lor, alta decât cea din propria familie.

Am visat la o Românie în care fiecare pitic să fie mândru de copilăria lui, de identitatea lui şi de viaţa lui. De părinţii şi de visele sale.

Încă visez. Şi încă nu s-a împlinit acest vis. Însă am credinţă. Şi ştiu că orice voi cere lui Dumnezeu, cu credinţă, va împlini. Cât va dura, nu ştiu, dar ce ştiu sigur este că cineva, cândva, cumva, va auzi strigătul tuturor părinţilor şi al specialiştilor care lucrează cu aceşti copii, şi ne va îmbrăţişa credinţa.

În România, în acest moment, copiii care au început terapia de acum 11 ani, au devenit adolescenţi. Unii au progrese mari, alţii mai mici… alţii… deloc. Unii şi-au permis terapia, alţii şi-au permis doar plecarea pe genunchi şi mersul la biserică. Sperând într-o minune!

M-am înfuriat într-o zi pe Preafericitul Daniel. Aici.

Că vrea Catedrala Neamului, şi ai noştri copii se leagănă obsesiv şi muşcă pe cine prind. Şi câte mai fac, numai părinte să nu fii, să afli, nu ai vrea!

Ce văd eu de 11 ani încoace, nu poate să mă convingă că România e ţara unde să rămâi, mai ales dacă ai copil. Dacă e şi special… „fugi cât te ţin picioarele, că aici, să-l primească la şcoală dai şpagă sau suporţi jignirile şi indiferenţa multora…” aud părinţii îndemnându-i pe alţii.

Ce aş face cu 2 milioane de euro?

  • Aş face centru pentru Autism, cu şcoală şi grădiniţă, cu tot. Să aibă profesori specializaţi în autism, să aibă programe speciale pentru aceşti copii, să aibă părinţii cu cine să discute, gratuit, despre durerile lor.

 

  • Aş integra copiii ăştia în şcolile de masă, dar în clase speciale, dacă nivelul lor nu e foarte ridicat. Dar să trăiască printre cei tipici, oameni buni, să înveţe şi cei care nu ştiu ce înseamnă să tremuri de frica unui sunet mai strident sau să râzi fără motiv.

Să înveţe şi copiii care nu poartă povara indiferenţei altora, pe umeri, ce înseamnă empatia. Să poată şi copiii „mai norocoşi” să-i înţeleagă pe cei „speciali” şi să înveţe iubirea necondiţionată, de la ceilalţi. Cei „mai puţin norocoşi”.

  • Aş implementa programe speciale pentru familiile acestor copii. Oameni buni, a fi părinte de copil cu autism nu e blestem. Nu e nici zbor lin, dar cu siguranţă e o luptă. Am scris aici  despre temerile lor, vă invit să le citiţi sufletul!

„Oare copiii ăştia, să re recupereze, nu au nevoie de părinţi liniştiţi, încrezători, puternici?”

Pe părinţii acestor copii nimeni nu-i întreabă dacă mai pot. Dacă mai au cu ce, de unde şi ce. Să dea. Lor, copiilor. Pe părinţii lor nimeni nu-i pofteşte la „spovedanie”, când, de sărbători, se chinuie să strângă un ban să cumpere un cadou, pentru sufletul sufletului lor. Oameni buni, pe părinţii acestor copii îi învinovăţim de multe ori. Îi tratăm de parcă ar avea ciumă. Fugim de ei, îi ocolim sau ţipăm la ei. Îi jignim: că nu ştiu, că nu sunt educaţi, că nu vor, că n-au harbar. Le dăm lecţii de viaţă pe neştiute şi pe nevăzute, fără să ne întrebăm dacă motivul urletelor copiilor lor se datorează vreunei dureri. Am scris aici despre un grup de suport pentru ei.

Copii cu nevoi speciale

Pe părinţi acestor copii nu-i îmbrăţişează nimeni, să le dea din liniştea lor. Le dăm numai câte o privire rece sau scrutătoare, când, la semafor, copilul lor vrea s-o zbughească, ori în magazin urlă ca din gură de şarpe. De ei nimeni nu are grijă, de parcă ar fi suflete-plastic, ori parcă şi-ar fi injectat nişte botox-nepăsare în inimă. Nimeni nu-şi pune întrebarea: „Oare copiii ăştia, să re recupereze, nu au nevoie de părinţi liniştiţi, încrezători, puternici?”

Nu-i întrebăm, cerem de la ei „super-scheme”.  Sau, cum îmi cerea într-o zi un copil  „al meu”: „Moni, fă tu o magie, să nu mai lovesc copilul, să-mi dai eugenie!” Tu îţi poţi stăpâni lacrimile, la auzul unor asemenea cerinţe?

Credeţi voi că acestor părinţi nu le-ar fi de folos o magie d-asta, să se dea şi cineva peste cap de 3 ori pentru ei, să le ia durerile, să le mai dea ani, să mai trăiască o viaţă în plus, să-şi ajute copiii?

Aş face un centru pentru autism. Da. Pentru că în România asta avem de toate: 3 farmacii pe metrul pătrat, 10 biserici pe stradă, 1000 de pariuri sportive, 2000 de saloane de videochat, un milion de saloane de cosmetică şi 0 centre de autism. Vorbesc de centre cu toate de trebuinţă. Vorbesc de un sistem de educaţie pus la punct, nu pus la cerşit. 

Facem saloane de înfrumuseţare trupul, că sufletul nu se vede, la ce bun să-l dăm cu un pic de vopsea, la ce bun să-i facem un lifting? Să să-l dăm puţin la slăbit judecăţile?

De ce aş face un centrul pentru autism, cu 2 milioane de euro?

  • Pentru că aceşti copii POT să trăiască frumos. POT. Noi nu le oferim condiţiile pentru o viaţă frumoasă. Unii pentru că nu vrem, alţii că nu putem!
  • Pentru că acesţi copii ar aduce la bugetul statului român miliarde de euro! Da, aţi citit bine! Dacă ei ar fi învăţaţi şi acceptaţi, copiii ăştia ar descoperi multe. Poate chiar cauza propriilor boli. Dar noi le îngropăm talentele şi harul într-un diagnostic căruia nu-i dăm nici o şansă, şi apoi ne plângem că n-avem bani pentru sănătate.
  • Pentru că aceşti copii ne-ar învăţa bucuria. Credinţa. Minunea. Dumnezeu şi adevărul. Dar ce ne trebuie astăzi nouă acestea? Noi nu avem timp de prostii. Ne trebuie bani. Şi „autiştii ăştia” nu ni-i dau, ci ni-i iau. Din bugetul statului, zic! Atât de fals, atât de nedrept!
  • Pentru că ŞTIU CĂ EI POT! Femeia care mie mi-a salvat sufletul din ghilotină, terapeuta care mi-a schimbat viaţa adică, mi-a spus într-o zi: „Monica, EI, cei speciali,  sunt TU într-o altă ipostază! Şi noi am putea oricând ajunge într-un spital de psihiatrie, sedaţi până la refuz!”
  •  Pentru că ştiu ce înseamnă să fii respins. Să nu se joace copiii cu tine, că eşti „handicapată”. Când eram mică, având un accident de maşină, şi rămânând cu piciorul în ghips pentru 3 luni, apoi mult timp în recuperare, am stat mult timp prin spitale. Mă uitam pe geamul-temniţă, la copiii care jucau mingea, în timp ce eu plângeam că toţi mă evită. N-am să uit niciodată vorbele unei mame rele, implacabil de rele, care i-a strigat fetiţei ei: „Nu mai sta, mamă cu asta, nu vezi că e handicapată?”

Eram handicapată pentru că nu puteam merge.

Eu ştiu cum e să fii privit cu milă şi nimeni să nu se joace cu tine, pentru că eşti altfel. Cum e să îţi arunce cineva jucării de milă, dar un pumn de iubire, niciodată… Pentru că nu (mai) poţi să fii ca ceilalţi.  ÎNCĂ.

De ce aş face un centru pentru copii cu autism?

Pentru că Dumnezeu nu se găseşte în saloane de masaj erotic, nu în pariuri sportive, nu în spa-uri, nu în botox şi nici în silicoane. Dumnezeu se găseşte în sufletul unui copil. Că are un diagnostic sau nu, copilul acela îl adăposteşte pe Dumnezeu. În sufletul lui. Îi dă să bea cu mânuţele lui şi îl mângâie cu braţele lui.

În timp ce noi, cei de pe margine, ne facem planuri, liniştiţi, de vacanţe cu gust de răutate. Indiferenţă şi egoism.

De ce?

Pentru că ne credem dumnezei.

Şi nu, nu suntem!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

 

 

Distribuiți vă rog
Părinți de băieți, analizați 3 diferențe între ei și fete. Să nu ziceți că nu v-am spus!:)

Copii tipici

Părinți de băieți, analizați 3 diferențe între ei și fete. Să nu ziceți că nu v-am spus!:)

Distribuiți vă rog

În urmă cu ceva (multicel) timp în urmă, citeam cartea ”E BĂIAT!” a autorilor Michael Thomson (psiholog) și Teresa H. Barker (jurnalist). Mi-a plăcut atât de mult, că vă dezvălui în câteva articole secrete din culise:). Încep seria articolelor cu un subiect des întâlnit în practica mea: băieți vs fete.

Atât de mult își doresc părinții ca ai lor băieți să fie premianți, și așa mult punem accent pe ceea ce NU poate un băiat, încât pierdem din vedere esențialul: ”cel mai important lucru despre copilul tău nu este că este băiat, ci că ești sintonizat la personalitatea și nevoile sale! ”  (M. Thompson)

Așadar, mami și tati, cutreierăm lumea în lung și-n lat și descoperim adevăruri despre copiii, care merită trâmbițate de pe înălțimi:

 

3 diferențe fundamentale între băieți și fete

 

  1. Băieții văd lumea altfel

Într-un experiment de percepție socială, realizat de Jeniffer Connellan și Anna Batki, la care au participat bebeluși de o zi de la maternitatea Rosie din Cambridge, Anglia, li s-a oferit acestora posibilitatea să aleagă a privi direct fața unei femei sau o mașină mecanică. Nespunându-li-se specialiștilor sexul bebelușilor, rezultatele experimentului au dezvăluit faptul că fetele petreceau mai mult timp analizând fața, iar băiețeii uitându-se la mașină.

Personal, cred că aceste descoperiri ajută enorm progresul în educarea și creșterea copiilor, atât a fetelor, cât și a băieților, pentru că  atâta timp cât avem informații validate științific, suntem mai liniștiți în ceea ce privește metodele de parenting.

Întâlnesc multe familii în care mami și tati au concepții diferite despre modul în care trebuie ”aplicată” educația, și deseori subiectul care dă cele mai multe bătăi de cap este acela al diferențelor dintre băieți și fete: ”E băiat, va învăța mai târziu să vorbească!”/ ”Nu vezi că plânge ca o fetiță? vs. ”Adică vrei să spui că fetițele sunt inferioare, sau cum?”/ ”M-am săturat să îl compari pe băiatul ăsta cu soră-sa!”

Din dragoste pentru copii, orice părinte este dispus să caute cele mai bune metode de a-i crește sănătoși emoțional. Iată de ce rolul specialiștilor este acela de a informa cât mai corect cu putință, pentru ca ai voștri copii să crească frumos.

De ce mai spune psihologul Michael Thompson că băieții văd lumea altfel? Pentru că tot pe baza unei lucrări a Svetlanei Lutchmaya și a lui Simon Baron-Cohen, s-a observat că fetițele de un an se uitau mai mult timp la mamele lor în timp ce se jucau, decât băiețeii de aceeași vârstă. Aceștia preferau filme despre mașini, decât unele în care erau prezentate fețe. Leonard Sax a conchis: ”Fetele se nasc predispuse să fie interesate de fețe, iar băieții să fie interesați de obiecte care se mișcă, pentru că sistemul vizual este organizat diferit la fete și la băieți.”

”Iată de ce femeile adulte citesc fețele mai bine decât bărbații. Diferențele în ceea ce privește grosimea retinei și distribuția conurilor și a bastonașelor în ochi influențează și tipul de culori preferate de băieți.” (M. Thompson)

Înțelegem acum și motivul pentru care ne tot mușcăm degetele când băieții folosesc numai câteva culori la orele de artă, ca negru, gri, maro și albastru, față de fete. ”Băieții trăiesc într-o altă lume, din punct de vedere vizual.” (M. Thompson)

2. Băieții nu aud la fel de bine ca fetele

Un alt studiu, efectuat pe 350 de bebeluși, de profesoara de muzică Jane Cassidy, de la Universitatea de Stat din Louisiana, a descoperit că auzul băieților nu este la fel de sensibil ca cel al fetelor, fapt ce nu le permite atât de ușor să distingă cu precizie vorbirea.

”Băieții se bazează mai mult pe indicii decât pe voce. Acest studiu sugerează și motivul pentru care băieții nu prind la fel de repede limbajul.” (M. Thompson)

Nu vreau să se generalizeze însă, că aceste rezultate explică întârzierile de limbaj ale băieților. Atitudini de genul: ”E băiat, lasă-l în pace dacă nu vorbește până la 5 ani, așa sunt toți!” dăunează, pentru că în cazul unei reale întârzieri în limbaj, șansele de recuperare sunt mult mai mari cu cât copilul începe un proces de terapie mai devreme. Aveți AICI un articol în care se explică tulburările de limbaj, iar AICI eu am oferit un interviu în ceea ce privește tulburarea de spectru autist.

3. Băieții nu învață să vorbească la fel de repede ca fetele și nici nu folosesc vorbirea la fel de eficient

Acum avem, noi, femeile, un motiv în minus să mai stresăm bărbații cu veșnicul reproș: ”Nu vorbești deloc nu mine!/Nu-ți pasă câtuși de puțin de mine, altfel mi-ai spune mai des TE IUBESC!” 🙂 Iar ei un motiv în plus să ne strige: ”Ți-am spus eu că orice aș face…” 🙂

Lăsând însă gluma la o parte, cartea ”E băiat!” oferă explicații atât de clare și este scrisă într-un stil atât de simplu de înțeles, încât pur și simplu nu ai cum să nu o parcurgi din scoarță în scoarță. Vei găsi informații care te vor ajuta atât ca mamă de fată, cât ca parinte de băiat, să aplici strategii de creștere sănătoasă pentru copii și să ai mai multă încredere în metoda ta de parenting.

Printre atâtea informații și stiluri de educație, cărora simți că nu le mai faci față pentru că devii confuz, ”E băiat!” te ajută să te autoanalizezi și să decizi ce este mai bine pentru copilul tău. Cartea nu vorbește numai despre băieți, ci oferă o paralelă extrem de benefică pentru modul de dezvoltare al celor două sexe.

Iată câteva informații absolut necesare despre limbajul băieților:

  • fetele încep să vorbească mai devreme decât băieții
  • fetele citesc mai bine și stăpânesc mai bine ortografia
  • femeile folosesc fraze mai lungi decât bărbații
  • bărbații și femeile folosesc părți diferite ale creierului pentru a vorbi
  • la bărbați există mai puțină comunicare între emisfera dreaptă și cea stângă

Ceea ce personal mi-a atras atenția cel mai mult,  într-un mod pozitiv, este stilul deloc critic în care autorul oferă informații, neemițând deloc judecăți de valoare cu privire la modul în care părinții își cresc copiii. Iată  câteva din exemple:

”Când oamenii iau în brațe o fetiță ei sunt înclinați să spună NU-I AȘA CĂ E DRĂGĂLAȘĂ?”, iar când iau în brațe un băiețel nou născut spun: CE BĂIAT MARE ȘI PUTERNIC!” 

”Tendința noastră de a reacționa față de copii mai degrabă pe baza percepției stereotipe despre gen decât pe baza nevoilor copiilor este îngrijorătoare, pentru că deschide posibilitatea de a trece cu vederea vulnerabilitățile băieților și de a subestima puterea fetelor.”

”NU TREBUIE SĂ AȘTEPTĂM CA ȘTIINȚA SĂ-I EXPLICE PE BĂIEȚI CA NOI SĂ FIM PĂRINȚI BUNI PENTRU EI!” (M. Thompson)

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
Mitul mamei perfecte, modul de a crea dezastru în inimile copiilor

Copii tipici

Mitul mamei perfecte, modul de a crea dezastru în inimile copiilor

Distribuiți vă rog

Mami, acest articol nu este numai pentru tine! Este și pentru tati, și pentru bunica, și pentru prietenii familiei tale, și pentru educatoarele și învățătoarele copilului tău!

Acest articol este despre asumare și maturitate. A noastră, a celor de pe margine, care credem că le știm pe toate, până ajungem să avem propriii copii. Sau până când ne dăm seama că a fi mama nu este egal cu a fi un robot care răspunde 24 de ore din 24 nevoilor celorlalți!

 

În cabinetul unui psihoterapeut nu vin oameni cu boli sau cu probleme, ci oameni cu povești de viață, în care se regăsesc, de multe ori, și ei. Cei „școliți” să îi ajute.

Oameni frumoși, suntem și noi plămaditi din lut, ca orice mama care vrea ce e mai bine pentru copilul ei. Și noi greșim, și noi avem nevoi. Și noi iubim și suferim. Mai grav e atunci când uităm că a fi uman nu e egal cu a fi perfect.

Ce am să vă spun azi este despre asumarea răspunderii pentru faptul că judecăm mamele pentru orice comportament inadecvat al copiilor lor.
Nu spun că nu au responsabilitate pentru acei copii. Spun numai că și ele sunt oameni. Și greșesc. Și se sperie. Și le e teama. Și se blochează. Și închid ochii. Și plâng. Și întreabă. Și n-au răspunsuri.

Există mama perfectă?

Nu, nu există! Pentru că nimeni nu este perfect.
Nimeni nu trăiește fericit până la adânci bătrâneți și nimeni nu știe totul.

Mama are responsabilități. Crește și educă, de multe ori trebăluiește de dimineața până seara, râde când apucă, mănâncă și doarme când reușește.

Mama are și altă carieră. De multe ori. Timpul ei nu ajunge pentru tot ce are de făcut. Nu ajunge nici pentru trăit, nici pentru învățat. Ajunge numai până la prima stație de autobuz, să-l prindă, când i se îmbolnăvește copilul și i se oprește ei respirația. De frică.

Mamele au nevoi. Pe care și le lasă pe ultima masă. În ultima farfurie, care, de multe ori, rămâne goală. Pentru că nu mai e și pentru ea vreun rest.

Dar observă asta cineva?

Mamele iubesc. Și de multe ori nu li se răspunde cu aceeași iubire. Pentru că noi le judecăm. Le reproșam și le denigrăm. Căci noi știm mai bine cum se crește un copil, cum se educă și cum se distruge. Până devenim și noi mame sau până ajungem să depindem și noi de ele.

Mamele plâng. Și noi nu le oferim umărul să le adăpostească lacrimile. Suntem grăbiți să le reproșam că sunt slabe și să le învățăm că trebuie să fie puternice. Nu le dăm o rețetă, le impunem numai. Și dacă le-o dăm, avem grijă să fie cea mai complicată, să fim siguri că nu o vor putea respecta întocmai. Așa credem noi.

De fapt, mamele respectă totul, numai că nu au mereu ingredientele necesare pentru a face cea mai bună prăjitură din lume. 

Și chiar de le-ar avea (iar ingredientele unei educații perfecte, cum vrem noi, nu se găsesc în magazine. Sunt date de Dumnezeu. Când ai un copil cu o dizabilitate sau cu un temperament vulcanic, poți fi cea mai odihnită și citită și școlita mama din lume, ce poți face pentru perfecțiune?), nu ar ajunge la standardele noastre. Pentru că noi, cei ce judecăm, suntem duri. Și perfectioniști. Cu ele. Nu cu noi înșine. Să ne uităm în ograda noastră e mai greu, mult mai ușor e să vedem grădina neîngrijită a vecinului…

Mamele tac. Nu cer multe, pentru că n-au curajul să rămână mai singure decât sunt. Dacă plecăm și noi de lângă ele, pentru că le judecăm nevoile? Nu vorbesc despre durerile lor decât pernele în care își plâng frustrările. Pentru că noi lovim în inimile lor. N-avem timp să le ascultăm tăcerile. Mai degrabă le trimitem la psihiatru, că au înnebunit. Sau ne-au înnebunit. 

Mamele trăiesc. Și știm și noi că viața nu e dreaptă. Nu e nici măcar liniară. Dar pe noi ne înțelegem. Pe ele nu. Că prea se plâng de ea, când tot ce fac e să stea acasă. Cu copilul.

Mamele se întreabă. Pe ele însele, pentru că răspunsurile noastre le știu pe dinafară și nu le ajută: „Trebuie să…!”

Nimic nu trebuie, și totuși noi, cei de pe margine, ne permitem să le facem liste cu ce trebuie. Liste pe care nici noi nu le respectăm. Cum spunea Hristos odată: „Nici voi nu intrați in împărăția lui Dumnezeu, si nici pe alții nu-i lăsați să intre!”

Le punem reguli și legi pe care n-au cum să le ducă la împlinire, pentru simplul fapt că sunt și ele oameni. Dar noi credem că TREBUIE să fie cel puțin supraoameni.

Mamele iubesc. Și noi susținem contrariul. Pentru că al lor copil nu este cel mai bun, cel mai frumos ori cel mai cuminte. Nu ne trece prin minte că nu depinde totul numai de mama. Că orice copil are și-un tată. Și e și a lui responsabilitatea să educe. Să iubească. Să ierte. Să își ceară iertare. Să aștepte. Să ofere.

Mamele se trezesc și ajung să-și dorească să nu o mai facă. Pentru că e prea greu aici, lângă noi, călăii lor. Dar ele știu că nu-și permit nici să nu mai fie. Știu că un pui de om nu poate fără ele. Sau poate, dar nu sănătos.

Mamele sunt FEMEI. Și ele. Ca mine și că tine! Ca mama ta și ca mama mea. Și chiar dacă greșesc și ne tratează uneori ca pe nimicuri, e pentru că nimeni nu le-a învățat iubirea. Și mamele lor au fost condamnate. La abuz, la tăcere, la frici, la întrebări fără răspuns.

Dragii mei, mamele dau viață! Și nimeni, niciodată, în afară de ele, nu o va face!

Pentru acest singur lucru suntem datori cu toții să le iubim. Să le prețuim și să le înțelegem.

Dă și tu azi unei mame o îmbrățișare, sau măcar un zâmbet sincer. Din inimă. Iar celor ca noi, care judecăm, trimite-le acest mesaj, printr-un SHARE, să le fie de gândit. Și de simțit. Și dacă îți place Învață.Crede.Iubește, apasă un LIKE și înscrie-te la newsletter.

sursă foto: Google

Distribuiți vă rog
Ce să faci când copilul te acuză  că nu îl iubești?

Copii tipici

Ce să faci când copilul te acuză  că nu îl iubești?

Distribuiți vă rog

Să fii psihoterapeut la Touched Romania este cea mai mare binecuvântare. Asociația susține mamele care au fost supuse abuzului, din partea partenerilor lor, și ajută la (re)cladirea stimei de sine si a siguranței acestora și a copiilor.

Din sesiunea de azi, cu E, 12 ani:

Mi se pare cel mai josnic lucru să mă lovească (colegii lui) atunci când au în spate 10 băieți, și eu sunt singur. M-am schimbat mult. Dacă te luai de mine înainte să încep terapia, te injuram și protestam urât. Acum îi întreb frumos: „Vrei bătaie?” și dacă spun Da, le răspund: „La revedere!” Și plec. Am învățat că trebuie să nu renunț la valorile mele.

Dar da, o critic pe mama pt ca nu îi pasă e mine. Nu îi bate pe cei care îmi fac rău.

Ce înseamnă pt tine când mama nu îi bate?
Asta înseamnă că nu mă apără. Cum să vorbești frumos cu băieții care l-au bătut pe fi-tu, apoi să susții că îți iubești băiatul?

Dragi mamici care ați plecat din relații abuzive, copiii voștri înțeleg normalitatea în funcție de ce au trăit în familie: dacă acasă vedeau bătaie când cineva nu era de acord cu celălat, vor crede că așa se rezolvă lucrurile: protestînd. Răzbunandu-te. Fiind agresiv fizic si/sau verbal.

Căutați să aflati și să înțelegeți care sunt sentimentele (de obicei, sub agresivitate se ascund teama de abandon, nesiguranța, rușinea) din spatele comportamentului său.

Revolta lui nu înseamnă că nu vă iubește, ci că îi este teamă să nu mai treacă prin ce a trecut. Sau să nu vă recăsătoriți cu alt bărbat abuziv. Sau că are nevoie să îl ajutați să facă față trăirilor lui fluctuante.

Ce să nu faci?

1. Nu îl acuza că din cauza lui ai îndurat umilințele tatălui său
2. Nu îl compara cu tata când își iese din fire
3. Nu îl lovi.
4. Nu îi da de ales: ori faci ca mine, ori du-te la tata!
5. Nu pune pe umerii lui povara greutăților tale prezente: după ce că am îndurat atâtea de la el, acum tu așa mă răsplăteșt?
6. Nu îi întoarce comportamentul: când te jigneste, nu-l jigni înapoi.

Apelează la un specialist când ajungi în impas. Amândoi sunteți răniți și speriați. Aveți nevoie de siguranță!

Ce să faci când copilul te acuză  că nu îl iubești?

1. Taci si ascultă. Nu te grăbi să îl contrazici, validează-i sentimentele: „Mami, îmi dau seama că e posibil ca uneori să îți dau senzația asta. Îmi pate rau pentru că suceri. Ai tot dreptul să fii furios când nu te simți iubit de mine. Sunt aici și nu plec de lângă tine.”

2. Întreabă-l ce anume din comportamentul tău îl determină să creadă că nu îl iubești: când simți că nu te iubesc?/ la ce reacții ale mele te simți neiubit?

Copilul tău are nevoie să vadă prin fapte că într-adevăr ești implicată în viața lui, prin faptul că te interesezi de motivele pentru care el înțelege că nu simți iubire pentru el.

3. Validează din nou sentimentele lui, dupa ce ti-a spus ce îi declanșează lui ideea că nu îl iubești: „O, înțeleg. Cand eu fac x, tu înțelegi că nu te iubesc și te infurii. Are sens. Îmi pare rău pentru suferinta ta, și te rog să mă ierți dacă nu reușesc mereu să înțeleg nevoile tale și să le împlinesc.” Observă, mami, că nu îți spun sa adaugi niciun „…dar…” (dar mă enervezi, sunt și eu om, etc). Asta ar însemna să anulezi totce i-ai spus msi devreme.  Copilul are nevoie să știe că îi auzi și validezi fricile, nu explicațiile tale. Până nu se simte în siguranță, și nu va fi sigur că ranai lângă el, orice ar face el, va fi mereu defensiv.

4. Negociați și rezolvați situația tensionată: „Îți mulțumesc pentru că mi-ai împărtășit sentimentele tale. Cum ar fi util pentru tine să mă comport cu tine, astfel încât să te simți iubit și în siguranță?” Asta nu înseamnă să fii de acord cu orice spune el. De ex. Dacă îți cere să îi lovești pe cei care îi fac lui rău, nu este o idee Bună să îi împlinești dorința, pentru a-i dovedi că îl iubești. Adu-ți aminte că este un copil, și are nevoie să fii un modelpentru el. Un model de demnitate, integritate și dragoste. În acest caz, îi poți spune așa: „Da, știu că e nedrept cum s-au comportat cu tine și că simți nevoia să sufere și ei ca tine. E normal să fii furios și să simți nevoia să faci rau. Și eu sunt furioasă pe ei și m-aș duce să îi confrunt cu răutate, pentru că la durere, toți avem gânduri de răzbunare. Dar pentru familia noastră este important să păstrăm valorile de integritate, prin urmare nu răspundem la rău cu rău, ci înfruntăm fără agresivitate acel coleg. Hai să ne gândim împreună cum i-am putea răspunde, astfel încât să nu ne pierdem demnitatea.” Dacă el nu știe să îți răspundă, sai continuă cu răzbunarea, poți să vii tu cu o soluție, dar fără să sune ca și o comandă. (Nu uita că a fost supus abuzurilor de către tata, și nu mai suportă ca cineva să îi spună ce să facă.)
De ex. Îi poți spune: „Cum ți se pare ideea de a-i spune că nu te mai joci cu el/ mai poți fi prietenul lui, pentru că tu nu accepți agresivitatea?”

Mami, ține minte că al tău copil are o furie permanentă din cauza mediului ostil în care a trăit, furie pe care nu știe cum să și-o controleze sau redirectioneze! 

Te incurajez ca de asemenea, să te joci cu el jocuri de competiție sai corp la corp: bătaie cu perne, de-a polițiștii, etc, care să îi dea posibilitatea să își descarce furia. Nu îți fie teamă că așa o să lovească. Dacă se joacă într-un mediu sigur, e mult mai puțin probabil să lovească în alte medii.

Fii acolo pentru el, și vei primi răsplata pentru răbdarea ta: un copil care va învăța că valorile sunt mai presus de emoții.

Dacă ți-a fost util acest articol, ajută printr-un Share ca și alți părinți să îl citească, și urmărește și adaugă un LIKE pe pagina Învață. Crede.Iubeste! De asemenea, poți urmări canalul meu de youtube AICI.

Distribuiți vă rog
De ce crezi că rămâne mama unui copil cu dizabilitate alături de un soț abuziv? Interviu cu Liliana Baltă

Copii cu nevoi speciale

De ce crezi că rămâne mama unui copil cu dizabilitate alături de un soț abuziv? Interviu cu Liliana Baltă

Distribuiți vă rog

Dizabilitatea nu este despre vinovăţia cuiva. Este despre biencuvântarea de a fi părintele unui copil care a venit în viaţa fiecărei familii pentru a-i ajuta să înveţe taina iubirilor fără sfârşit.

Dizabilitatea este despre a rămâne, nu despre a pleca. Şi-aş mai spune multe, dar vă las cu gândurile Lilianei Gabriela Baltă, o mămică de copil pentru care viaţa nu e despre ură, invidie ori nepăsare. Ci despre războaie câştigate după ce pierzi luptele cu tine însuţi şi îţi dai seama că numai Dumnezeu este răspunsul tuturor întrebărilor noastre.

Am stat de vorbă cu Liliana pentru că #NuEştiSingurPeLume susţine mămicile cărora li se reproşează că poartă vina diagnosticului copilului lor. Nu, nu este adevărat, şi campania vulnerabilităţii şi-a luat angajamentul să o dovedească.

Mulţumim, mămică frumoasă, pentru dragostea şi dedicarea ta, şi pentru susţinerea cu care ne onorezi!

 

Mama nu este vinovată pentru diagnosticul copilului ei

 

Ce se întâmplă cu o mamă pe care soțul o învinuieşte pentru că a născut un copil cu diagnostic, sau că din vina ei copilul „a ajuns autist”?

L: Într-o primă fază apare furia, discuţii, certuri interminabile, ca mai apoi să se instaleze ( fără a-şi da seama cum şi când) o stare de frustrare şi să apară îndoieli care în final destabilizează mămica emoţional, cu repercursiuni chiar pe fizic.

Femeia se depărtează încet, încet de bărbatul în care a sperat să găsească sprijin, care speră să-i fie bulă de oxygen, capabilă s-o ţină încă în lumină. Iubirea dispare, lăsând locul indiferenţei.

 

Ce crezi că simte tatăl în momentul aflării diagnosticului copilului?

L: De multe ori tatăl este incapabil să înţeleagă complexitatea situaţiei, preferă să fugă, să se refugieze în diverse ( hobby-uri să zicem). Are nevoie de timp pentru a accepta, ceva mai mult decât mama. În anumite situaţii cred că este vorba despre o modalitate de autoprotecţie, tatăl fiind depăşit de întorsătura pe care viaţa cuplului o va lua inevitabil.

Cred că şi tatăl traieşte (undeva în el) propria traumă. Cu cât avalanşa de reproşuri şi învinuiri la adresa soţiei este mai mare, cu atât frustrarea lui personală este mai mare. Tatăl poate fi incapabil să accepte o viaţă nouă alaturi de un copil cu autism, diferită de cea trăită până atunci, cu multe schimbări, cu multe suişuri şi coborâşuri…alta. Intoleranţa la schimbare este foarte mare în cazul lor, al taţilor.

 

  De ce crezi că rămâne mama unui copil cu dizabilitate alături de un soț abuziv?

L: De ce ar rămâne mama lângă un soţ abuziv? Din multe motive. Unele doar scuze. Altele reale. În primul rând este vorba despre dependenţa materială. Mama unui copil cu autism este nevoită să renunţe la job, deseori, pentru a se dedica copilaşului şi atunci tatăl devine unicul susţinător al familiei. Lucru care-l face şi mai tiran.

Dupa aceea, mama consideră că puiul are nevoie alături de ambii părinţii, neînţelegând că conflictele afectează psihicul şi comportamentul copilaşului. Alteori mama este influenţată de considerente sociale (ce vor spune rudele, vecinii, prietenii??), ori religioare (biserica se pronunţă împotriva divorţului, crede ea!).

Dar deseori, şi asta mi se pare cel mai grav, mama este la rândul ei dependentă emoţional de tatăl abuziv. Şi aici nu mai este vorba despre protejarea copilului (care devine scuză) este vorba despre propriile angoase. Mama este oricum speriată, îngrijorată, copleşită, iar o ruptură ar fi peste puterile ei în acel moment.

 

Ştim cu toții că nu plecăm din relații imediat ce apar problemele. Ce sugerezi mamelor copiilor cu nevoi speciale să facă, în situația în care nu sunt susținute de soții lor, deși ele au încercat tot ce le-a stat în putință, pentru a reface relația ?

L: Vine un moment în care mamele acceptă, unele cu seninătate (cazul meu),  altele cu disperare (dar acceptă) şi când se aşează puţin lucrurile în sufletul lor aş recomanda să analizeze bine situaţia, să privească din toate unghiurile, să pună în balanţă avantajele şi dezavantajele rămânerii într-o relaţie disfuncţională. Să-şi asume decizia, să  ştie ca nu sunt singure. Să accepte că ar putea avea nevoie de sprijin, (inclusiv din parte specialiştilor) să ceară acest ajutor făr ruşine, să discute deschis despre situaţia lor, deloc singulară, şi să meargă înainte. Tatăl este un sprijin numai atâta vreme cât se implică, când el devine doar o mobilă scaârţâietoare, devine povară.

În cazul unei separări între părinţi şansele ca mama unui copil cu autism să intre într-o altă căsnicie cred că sunt minime pentru că  este destul de greu pentru un bărbat să-şi asume traiul lângă o femeie cu un copil cu dizabilităţi. Cunosc câteva cazuri fericite, dar foarte puţine!!! Dizabilitatea sperie rău!

Recuperarea unui copil cu autism nu este exclusiv responsabilitatea mamei. Ea trebuie împărţită cu tatăl. În realitate însă, implicarea mamelor este totală, a tatălui parţială sau inexistentă. De aici şi greutatea care poate deveni povară pe umerii mamei predispusă depresiei, însingurării, izolării.

 

Există şanse ca familiile să rămână împreună?

 

Ce crezi că poate ajuta familia să rămână întreaga, în ciuda aflării unui diagnostic al copilului?

L: Este evident ca un copil cu autism schimbă viaţa unei familii, priorităţile familiei devin altele, iar dacă partenerii reuşesc să comunice eficient şi să stabilească împreună drumul ce-l mai au, familia poate rămâne întregă. Cred că este nevoie să încercăm să ne ascultăm mai mult partenerii căci am constatat că ne place mai mult să vorbim, să ne plângem, să ne lamentăm fără  sa ne dăm seama că şi cel de lângă noi are aceleaşi nevoi.

 

Cât de important este echilibrul dintre părinţi, în familia copilului cu autism?

L: Echilibrul părinţilor într-o familie cu un copil cu autism este esenţială. Oferă în primul rând un model, oferă siguranţa de care acesţi micuţi au mare nevoie, oferă linişte. Plus că sunt multe situaţii neprevăzute şi numai cu calm putem lua hotărâri în mod obiectiv.

Daca ne uităm la un copil (nu musai cu autism) putem să ne dăm seama de intensitatea focului care mocneşte între părinţi. Dacă părinţii acţionează la unison, constant, ferm, dar cu maximă iubire, comportamentul copilului se va modifica în bine. Iubirea este cheia! Generatoare de toate celelalte! Şi credinţa nestrămutată!

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

 

 

 

Distribuiți vă rog
Abuzul în familia copilului cu nevoie speciale

Copii cu nevoi speciale

Abuzul în familia copilului cu nevoie speciale

Distribuiți vă rog

Lucrez cu copii cu nevoie speciale de peste 12 ani. După ce am făcut publică povestea abuzului la care eu însămi am fost supusă, mame de copii cu autism au avut curajul pentru prima dată să îmi scrie sau să îmi spună personal că trăiesc alături de bărbaţi care le abuzează.

Ştiu despre această problemă de peste 7 ani, însă am considerat tot acest timp că nu ar ajuta cu nimic să vorbesc despre această durere. Iată că azi deschidem un subiect care arde şi pe care în primul rând noi, cei care am trăit în familiile acestor copii, avem datoria să îl punem pe masă şi să ajutăm la vindecarea mamelor care nu au nici o vină pentru că au un diagnostic însemnat pe inimă.

Am stat de vorbă cu doamna psihoterapeut Ema Jaga, care ne-a explicat o parte din dificultăţile familiei în care există un copil cu diagnostic.

Ce se întâmplă cu cuplul în care apare un copil cu nevoi speciale?

De regulă, atunci când apare un diagnostic, ideea de cuplu trece pe locul doi sau chiar este exclusă din viaţa părinților. Există foarte multe divorțuri, 1 din 4 cupluri divorţează, părinții nu reușesc de cele mai multe ori să facă front comun, se neglijează unul pe celălalt, au foarte puține activităţi împreună şi apar probleme financiare, având în vedere că terapia implică foarte multe costuri.

 Ce simte tatăl la aflarea diagnosticului?

Tatăl, spre deosebire de mamă,  îşi trăieşte mai mult şi mai intens perioada de negare şi furie, caută vinovaţi şi mai puțin soluții. Există, evident, şi excepţii în cele mai fericite dintre cazuri, însă nu sunt multe.

Ce simte mama?

Mama este din păcate cea care se simte vinovată, dar este şi acuzată. Au existat inclusiv teorii care susțineau că autismul este cauzat de lipsa afectivităţii materne, teorii demontate de altele. Ultima teorie validă este legată de degradarea ADN-ului părinților, deci fără nici o legătură cu afectivitatea mamei. Mama se mai simte şi foarte singură şi lipsită de suport. Îi este dificil să ceară ajutorul şi nu simte neapărat că îl merită.

Ce soluții ar fi pentru cuplul aflat în impas, din cauza diagnosticului?

Soluţiile cele mai eficiente implică atât consiliere, terapie de cuplu, cât şi terapie individuală. Am sesizat clar diferenţe între familiile care beneficiază de terapie şi cele care nu. Evoluţia copiilor depinde în primul rând de situația psihică a familiei.

La ce fel de abuz poate fi supusă mama copilului cu autism?

Abuzul asupra mamei poate fi de toate felurile. În primul rând psihic. Am auzit poveşti de viață cutremurătoare.

”Copilul nu are nici o problemă, tu eşti nebună, să mergi la psihiatru!”

”Dacă are probleme sigur nu este copilul meu, deci m-ai înșelat!”

”Mama ta este incultă, copilul seamănă cu ea şi de aceea este mai incet!”

Poate fi acuzată nu doar de soț, ci şi de familia extinsă, de societate, de specialiști şi chiar de propria mamă. Abuzul există şi fizic, am avut câteva cazuri în care mamele au fost lovite inclusiv când erau însărcinate.

Ce sugerezi tăticilor copiilor cu nevoi speciale, pentru că familia să nu se destrame?

Le sugerez tăticilor să înţeleagă că dacă într-o familie mama este fericită, toți ceilalți membri ai familiei sunt fericiți şi liniştiţi.

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

Distribuiți vă rog
3 Jocuri de iarnă pentru copiii cu nevoie speciale

Copii cu nevoi speciale

3 Jocuri de iarnă pentru copiii cu nevoie speciale

Distribuiți vă rog

Fie că eşti părinte special, fie că eşti terapeut, ai nevoie să te joci cu piticul tău. Copiii învaţă prin joc şi se dezvoltă emoţional prin el. Nu există învăţare prin forţă. Folosită, constrângerea prin forţă nu face decât ca acel copil să urmeze nişte instrucţiuni ale adultului, dar fără să înţeleagă nevoia de a sedimenta acele informaţii şi fără să îndrăgească învăţarea.

De aceea am ales azi subiectul JOC. E iarnă, deşi blândă şi ciudată, cum îmi spunea un copilaş zilele trecute:). Dar aşa ciudată cum e, e bună de crescut şi de jucat. Încep cu jocuri cu zăpadă, deşi nu în toată România e acum prezentă:). O veni şi-n Bucureşti, dar scriu 3 jocuri pentru cei care fie locuiesc acolo unde neaua îşi cere dreptul la replică, fie dau o fugă la munte, să bea o cafea cu ea.

3 Jocuri de iarnă pentru copiii cu nevoie speciale

  1. Om de zăpadă. Acest joc e ştiut de toată lumea, dar ce te sfătuiesc în plus este să îl laşi pe copil să îţi spună paşii pe care să-i urmezi. Lasă-l pe el să fie profesorul tău. Dacă însă nu poate încă, ajută-l să te imite pe tine: tu faci un bulgăre, face şi el ca tine. Tu pui un nasture, pune şi el unul. Nu este necesar să ai un copil verbal pentru a te distra, deci ieşiţi cu încredere în zăpadă şi bucuraţi-vă de ea! Verbalizaţi cât mai mult despre ceea ce faceţi şi cum vă simţiţi: „Ce bulgăre mare am reuşit! punem ochii, acum punem un nas din morcov, acum o sa dansăm în jurul omului de zăpadă, ect!”

Puneţi-i pe cap propriul dvs. fes, sau aduceţi altul de acasă, şi învăţaţi copilul unde se pun căciula, fularul, mănuşile, etc. Prin joacă poate învăţa mult mai uşor obiectele şi funcţiile lor.

De asemenea, cere-i copilului să îţi dea orice ai nevoie pentru a face împreună cel mai fabulos omuleţ vorbitor. Poţi sta în spatele omului de zăpadă şi să-i dai glas, să îi ceri copilului să te ajute: „Vai, nu am năsuc. Dă-mi-l tu, te rog, uite, e acolo, pe zăpadă. e Portocaliu!”

2. Cazemată: E un joc în care ar fi excelent să implici mai multe persoane. Fie că aveţi prieteni, fie că vă chemaţi în ajutor bunicii şi frăţiorii, este minunat să construiţi împreună cea mai tare cazemată posibilă. Ajutaţi copilul mână peste mână să construiască, dacă nu ştie încă, şi vorbiţi cât mai mult cu el în timpul în care construiţi. „Hai să punem aici, cred că ar fi super idee să o facem mai înaltă! Trebuie să avem loc toţi în ea!” etc

Implicaţi-l în joc 100%, chiar dacă nu are multe abilităţi încă. Distracţia trebuire presărată cu multe chiuituri, sau orice activitate care îl detensionează pe pitic!

3. Bătaie cu bulgări: Nu vă fie teamă că acest joc îl va face pe copil să fie agresiv! Atâta timp cât petreceţi cât mai mult timp în joc, cât mai des posibil, copilul va înţelege distracţia şi va şti să deosebească jocul de realitate. Vă sugerez să îi explicaţi mereu: acum ne jucăm! Ajutaţi-l să vă ceară fie verbal, fie prin cartonaşe, că îşi doreşte jocul, pentru ca el să nu ajungă să lovească, crezând că aşa este corect să ceară. De ex.: Ajutaţi-l să spună: Vreau/hai să ne jucăm cu bulgări/ Hai la joacă! etc.

În timpul acestor jocuri, copilul poate învăţa:

  • răbdarea: omul de zăpadă nu poate fi gata în 2 minute
  • respectarea regulilor: acum tu îi pui nasul, apoi eu îi pun fesul
  • empatia: vai, omului nostru de zăpadă îi e frig! Hai să-i punem repede fesul. Vai, plânge pentru că i-a îngheţat gâtul, adu repede fularul!
  • reciprocitatea: eu pun nasturii, eu pun gura! Mie îmi place să aibă căciulă, mie să aibă pălărie, etc
  • generalizarea abilităţilor: orice învaţă în casă, e necesar să fie transfer în mediul natural, şi exersarea cu alte persoane şi în medii cât mai diferite este un punct esenţial în recuperarea copilului
  • limbajul spontan: fie că îl foloseşte prin viu grai, fie prin sistem de comunicare prin poze, copilul învaţă să ceară şi să facă anumite comentarii despre ce simte şi ce vede, motivat fiind de distracţie şi voie bună!

Pentru voi, părinţi şi colegi terapeuţi, nu am azi decât încurajarea de a face totul cât mai distractiv cu putinţă şi de a avea curajul să ieşiţi cu piticii voştri în toate locurile unde există şanse de învăţate incidentală!

FES CU MOŢ, prieten de încredere în zilele pline de bucurie!

 

Aveţi grijă la frig! Înarmaţi-vă cu pufoşenii:). Şi pentru că primesc tot mai multe întrebări de la părinţi de „De unde cumpăr jucăria x, unde găsesc îmbrăcăminte pentru y…?”, azi vă dau un prim ajutor: Eu mi-am luat de AICI fes şi turban. Ţin de cald ca un calorifer, şi voi arătaţi a oameni de zăpadă:) şi mirosiţi a copilărie!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Mamelor, nu uitati sa fiti femei!

Parenting

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!

Distribuiți vă rog

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!
Întâlnesc tot mai multe mame speriate ca nu sunt perfecte. Ca nu fac ce trebuie pentru copiii lor, desi încearcă toate solutiile citite si auzite. Si, pe langa asta, soții lor nu se implica deloc.
In cei 10 ani de cand ma joc cu copiii familiilor frumoase, am intalnit multe astfel de mame, ingrozite de respingerea si ura propriilor copii, din cauza instrucțiunilor lor.
De cele mai multe ori le-am spus ca orice lucru despre a fi mama se invata. Ca sunt extraordinare tocmai pentru ca vor sa fie cea mai buna varianta a lor pentru acesti copii. Dar au fost clipe cand am fost eu însămi epuizata de obsesia lor de a fi perfecte.
Am intalnit mame care m-au contrazis, prin vorbe sau prin atitudine, in privința capacitatii mentale a copiilor lor: „Cum spuneti dvs ca e normal acest comportament, cand eu nu mai suport? Fuge dintr-o camera in alta, nu se joacă mai mult de 5 minute cu jucăriile si daca se joacă mai mult, le tranteste de parchet, face zgomot, se urca si sare in canapea, vrea sa se joace la apa non stop. „
– La 2-3 ani, e foarte normal comportament lui, le spuneam, uneori nervoasa eu insami de aceste asteptari ireale de la copiii aceia frumosi.
Unele au inteles si au recunoscut propria nevoie de control, tocmai pentru ca ele au avut copilării nefericite. Părinți dominatori. Sau asa zisi părinți eroi. Altele au refuzat colaborarea, găsind vina in tulburările psihice ale copiilor lor. In ideea ca alți copii nu sunt asa stresanti.
Ce vreau sa va spun azi, este ca dorinta de a fi super mame se bate crunt cu nevoia de a fi voi insiva! Uitati de voi, de propriile nevoi, pentru a implini nevoile imaginative ale copiilor vostri.
Mass media a pus stăpânire pe gândurile voastre, promovand in stânga si in dreapta perfectiunea. Vedete care arata ca scoase din cutie la 2 luni dupa nastere, copii care spun primele cuvinte la 5 luni, scoli si grădinițe de cel mai înalt nivel, vacante petrecute in  locuri care mai de care mai exotice.
Mame frumoase, mass media nu este sistemul de referință la care sa va raportati ! Vecina, prietena, mama, sora voastra,  nu reprezintă un model pe care trebuie sa-l urmati perfect!

Dumneavoastra va pricepeti cel mai bine sa fiti dumneavoastra! Nu mai imitati alte persoane!

(Robert Ackerman)

Frica voastră de a nu fi mama perfecta vine din niste nevoi nesatisfăcute  in propria voastra copilărie, dar pentru împlinire lor trebuie sa luptati voi insiva, nu copiii vostri !
Unele dintre voi doriti a va implini propriile vise din copilarie prin copiii vostri, uitând sa le dati acestora voie sa-si foloseasca propriile aripi. Altele dintre voi, vreti copii ascultatori, cum ati fost voi. Dar daca va uitati in trecutul vostru,s -ar putea sa descoperiti ca ascultarea voastra era de fapt consecinta unei familii disfunctionale: parinti alcoolici, dominatori, perfectionisti. etc.  Si pentru a fi acceptați de ei, voi trebuia sa fiti cuminți si sa raspundeti nevoilor lor.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Nu asta e scopul unui copil.

Nu spun sa va lasati copiii sa faca ce vor, ci spun sa ii tratati ca pe niste copii ce sunt. Creierul se dezvolta pana la 21 de ani si voi doriti ca in unele situatii, copiii vostri sa fie adulti cu trupuri micute si firave!
Mame frumoase, a de ajuns sa fiti mame bune! Nu perfecte . O mama buna este cea care validează emotiile propriului copil, ii spune ca intelege furia lui, supararea, tristetea si dezamagirea lui, nu ii interzice sa fie furios, dezamagit si asa mai departe.
Unele dintre voi nu aveti un model sanatos de crestere a copiilor, pentru ca ati crescut intr-o familie disfunctionala. Dar asta  nu inseamna ca nu veti putea deveni mamele de care au nevoie copiii vostri. Cereti sfaturile specialistilor, a nu sti nu este o rusine.

Nici specialistii nu ar fi stiut daca nu ar fi invatat!!
Căutați sprijin pentru propria sanatate emotionala! Nu la copiii vostri, ci la adultii sanatosi din viata dvs. Daca nu aveti unul, apelati la un terapeut cu care sa lucrati la propria vindecare.
Nu va folositi copiii pe post de terapeuti si nu-i transformati in partasii nefericirii voastre! Vor creste purtand pe umeri cruci care nu le apartin, cu aceeasi obsesie de perfectiune. Si stiu sigur ca ceea ce va doriti este ca ai vostri copii sa fie fericiti! Nu impovarati si neincrezatori!
Mame frumoase, am fost partasa la multe dezastre din casniciile voastre si v-am auzit pe atatea spunand ca de cand s-a nascut copilul, nu ati mai avut timp de voi insiva, si nici de relatia voastra. Ca toata atentia este acum indreptata asupra copilului.
Numai ca eu va spun asa:

Un copil nu poate fi fericit daca parintii lui sunt nefericiti!

Căutați ajutor intr-o terapie de cuplu, veti vedea ca toate problemele au o rezolvare!Iar pentru asta voi nu trebuie sa fiti super eroine, prezentate la Kanal D.

Nu, mamici dragi, pentru a fi mame bune, trebuie sa invatati sa va iubiti si sa va respectati. Si sa va gasiti alinarea in relatia cu partenerul vostru. Impartiti sarcinile legate de cresterea si educarea micutului, cu tatal lui! Daca va implicati numai voi, pe motiv ca el nu vrea sau nu stie la fel de bine ca voi, veti ajunge repede la epuizare si la o relatie pe marginea prapastiei!

Nu va puteti astepta ca altii sa va poata ajuta daca insistati sa faceti totul singura! (Robert Ackerman)

Partenerul vostru se va simti incompetent si va prefera sa se indeparteze, decat sa fie mereu pus la zis sau eliminatmame cu copii!
Mame frumoase, aveti dreptul la o viata la fel de frumoasa ca sufletele voastre! Si singura persoana care poate sa v-o daruiasca sunteti voi insiva!

Daca nu iti va fi frica de vocile dinauntrul tau, nu iti va fi frica de criticile din afara ta! (Natalia Ginzburg)

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce să nu renunți niciodată când ai un copil cu Autism?

Copii cu nevoi speciale

De ce să nu renunți niciodată când ai un copil cu Autism?

Distribuiți vă rog

Dragi părinți,

Nu sunt mămică. Am fost, însă, de-a lungul celor 11 ani de când lucrez cu copii, prietena a zeci dintre ei.

Am crescut frumos împreună. Cu greu, uneori, cu lacrimi, alteori, cu nervi, cu lovituri, cu dinți înfipți în suflet, după  ce-i scoteau din carnea mea.
Am văzut multe minuni. Am fost martora transformării tăcerilor în poveşti. A povesştilor în realitate şi a realității în vise şi mai mari.
N-am fost perfectă. Nu voi fi niciodată. N-am cerut perfecțiune. Pentru că ştiu că numai Dumnezeu o are. Am cerut înțelepciune şi putere să rezist. Până la final. Încă n-am ajuns la final. Dumnezeu ştie când va veni. El, finalul.
N-am ştiut uneori cum să vă explic cum să reacţionaţi la reacțiile copiilor voştri. Pentru că nici eu nu ştiam. Alteori ştiam, dar vă explicam altfel decât aş fi vrut. Uneori cu durere, alteori cu frustrare.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Au fost momente când eram singura care ŞTIA că se poate. Nu ştiam cum să fac, dar siguranța că se poate, m-a ajutat să continuu, în ciuda fricilor şi a căderilor voastre.
Şi eu am căzut. Sunt om. Ştiau că am căzut numai pernele în care plângeam, dezamăgită de mine. Mă auzeau pereții cum strigam în tăcere şi-n sunetul lacrimilor, către Dumnezeu. Să găsească El o cale de a ajuta. Copiii voştri.
Nu spune nimeni că e usor, dar nimeni nu vă poate dovedi că NU SE POATE!

Se poate!

Copiii aceştia nu ştiu CUM să facă lucruri, dar POT să le facă.
Trebuie doar să găsească oamenii potriviți care să-i învețe.
Da, ştiu că e greu! Ştiu că după o zi de muncă, vreți şi voi linişte. O îmbrățișare de la copilul vostru, şi o pauză. Ştiu. Dar ei vor doar ajutorul vostru! Doar asa vor reuşi!  Nu au pe nimeni altcineva.
Am să scriu următorul articol cu câteva soluții pentru atunci când simțiți că numai puteți. Până atunci însă, vreau să aveți încrederea că SE POATE.
Dacă nu în voi, aveți încredere în SE POATE-le spus de cei care au văzut zeci de minuni.
Nu în mine, ci în realitățile pe care le-am văzut născându-se!
Nu renunțați, pentru că minunea e sub ochii voştri !

Nu spun că ai voştri copii vor fi ca ceilalți pe care îi vedeți. Fiecare copil e unic, însă! Nu vorbesc la fel, nu iubesc la fel, nu se joacă la fel!
Nu renunțați, pentru că minunile există! Şi vi le pot arăta părinții care au crezut şi nu au cedat niciodată!
Nu renunțați, pentru că ce e azi copil, va fi mâine adult, şi veţi vrea să spună într-o zi:

MULŢUMESC PENTRU CĂ NU AŢI RENUNȚAT!”
Nu renunțați, pentru că ştiu că niciunul nu vă doriți să vină ziua în care să întrebați:

„Cum ar fi fost dacă nu am fi renunțat?”
Nu renunțați, pentru că răsplata vine după muncă, după sudoare, după lacrimi, după practică.

Practică. Practică. Şi iar practică.
Nu renunțați, pentru că al vostru copil abia aşteaptă să spună lumii întregi:

„Sunt opera părinţilor mei! Sunt azi ceea ce sunt, pentru că părinții mei nu au renunțat!
Dacă azi nu stau într-un colț, muşcând din ziduri, şi nu mă legăn fără rost, e pentru că PĂRINȚII MEU AU REFUZAT SĂ CEDEZE, CÂND ALȚII SPUNEAU CĂ NU SE POATE!”

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
România recunoaşte că orice copil cu autism merită o şansă! Primul curs acreditat internaţional de Analist comportamental – BCBA şi BCaBA-

Copii cu nevoi speciale

România recunoaşte că orice copil cu autism merită o şansă! Primul curs acreditat internaţional de Analist comportamental – BCBA şi BCaBA-

Distribuiți vă rog

De 12 ani trăiesc şi cresc printre copii cu diferite diagnostice. De 12 ani privesc neputincioasă cum România pare să nu dea nici o şansă dizabilităţii. Timp de 12 ani am privit în tăcere ochii părinţilor care se întreabă DE CE? Apoi am ridicat neputincioasă din umeri la întrebările lor, mereu puse cu lacrimi oprite în colţ de suflet: „CUM? CUM să îi recuperăm? Unde să găsim specialişti şi de unde ştim dacă sunt chiar bine pregătiţi sau nu?”

Am scris cu indignare despre lipsa informării în rândul părinţilor copiilor tipici, AICI. Am dat motive părinţilor de a merge până la final cu speranţa şi cu credinţa că există recuperare. AICI. Şi prin multe alte articole – pe care le găsiţi la secţiunea COPII CU NEVOI SPECIALE de pe acest blog, am adus informaţiiutile părinţilor.

Încerc, prin acest blog, în limita timpului meu, să aduc un plus de speranţă, de încredere şi de dovadă că SE POATE. Azi vin să vă povestesc despre PUTEREA pe care câţiva specialişti au cumpărat-o probabil de la Dumnezeu, de a aduce copiilor României o şansă. O şansă la recuperare. Este vorba despre cursul acreditat internaţional, BCBA, şi BCaBA, un curs care oferă atestare internaţională pentru specialiştii care doresc să înveţe la cele mai înalte standarde, să îşi ofere ajutorul copiilor cu diagnostic de AUTISM (şi nu numai).

Acum 12 ani, când eu am început voluntariatul în terapia ABA, nu exista nimeni atestat. Părinţii plăteau specialişti din afara României, pentru a ne învăţa pe noi să lucrăm cu ai lor copii. Am avut şansa de a învăţa de la cei mai buni, şi ştiu că nimic în lume nu m-ar fi pregătit mai bine decât au făcut-o acei oameni. Stricţi, consecvenţi şi empatici, specialiştii BCBA m-au învăţat să văd dincolo de aparenţe. Să gândesc din perspectiva comportamentului. Şi nu doar ca terapeut ABA, ci ca OM.

Din 2018, şi România formează specialişti. Nu mai este demult nevoie ca părinţii să plătească terapeuţi din afara ţării, pentru că BCaBA este deja prezent în România de câţiva ani, şi câţiva specialişti români au deja acreditarea BCBA pentru că au urmat cursurile universităţilor din afara României. Acum însă, românii au şansa să înveţe la ei acasă.

De ce recomand acest curs?

Pentru că ştiu că ştiu ce înseamnă să vrei să înveţi şi să nu ai de unde. Deşi acum informaţii sunt extrem de multe, comparativ cu ce era acum 12 ani, diferenţa între a citi informaţia şi a o discuta cu formatorii este IMENSĂ.

Pentru că atunci când lucrezi cu diagnostice, ai în mâini viaţa copiilor. Şi atunci trebuie să ştii foarte bine ce să faci cu ea. Nu există terapeut care să înveţe mai bine din cărţi, decât din formări.

Pentru că este vorba despre tine. Despre specialistul care are datoria cel puţin morală de a oferi cele mai bune tehnici deintervenţie clienţilor săi.

Pentru că vei învăţa cu adevărat ce înseamnă ABA. Din păcate, în România este foarte adânc implementată ideea că ABA înseamnă măsuţă şi scăunel, şi dresaj. Mai fals de atât nu se poate crede! De aceea e nevoie de specialişti care să creadă în meseria lor, care să poată dovedi oricând că ABA este un mod de viaţă, nicidecum un dresaj.

informaţii despre curs

Solutia pentru cei care vor sa devina insaconsultantiacreditati in analiza aplicata a comportamentului vine de la Universitatea Clemson din USA.

 

CLEMSON UNIVERSITY – ROMANIA – BCBA/ BCaBACourseSequenceAppliedBehaviorAnalysis

 

A fost aprobat un curs de formare cu o durata de 23 de luni pentru cei care vor sa devina BCBA si 17 luni pentru cei care vor sa devina BCaBA.

 

Tinand cont ca este un curs acreditat international, costurile sunt la nivelul celor din afara, dar exista insamodalitati de plata flexibile – taxa poate fi achitata intr-o singura transa, trimestrial sau lunar.

 

Cursul va fi tinut un weekend pe luna, la Bucuresti iar urmatorul va incepe in martie 2018

 

Cursul este aprobat deBACB (BehaviorAnalysisCertification Board) si va fi ținut de Christos Nicopulous, PhD, BCBA-D, Anca Dumitrescu, BCBA și Alina Bobarnac, BCBA.

 

Criterii de eligibilitate:

  1. Diploma de licența in orice domeniu de studiu (BCaBA) sau Diploma de master in domeniul psihologiei sau educației (BCBA)
  2. Cel puțin un an de experiența profesionala in activitati cu copii (BCaBA) sau doi ani de experiența profesionala in activitati cu copii (BCBA)
  3. Fluenta in limba engleza – vorbire, si abilitatea de a citi texte academice in limba engleza.

 

Va rugam sa trimiteți aplicațiile la adresa anca.dumitrescu@atca.ro sau alina.bobarnac@gmail.com, si sa includeți următoarele documente:

  1. CV
  2. Scrisoare de intenție
  3. Recomandare (de la o organizație sau un BCBA/ BCaBA)
  4. Diploma de licența si Diploma de master (pentru cei care vor sa devina BCBA)
  5. Foaia matricola a anilor de studiu

 

Perioada de înregistrare 15 septembrie – 15 noiembrie 2017

 

Persoane de contact:

Anca Dumitrescu, 0743 145 559

anca.dumitrescu@atca.ro

Alina Bobarnac, 0737 519 111

alina.bobarnac@googlemail.com

 

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Ce înseamnă EXTINCŢIA şi cum se aplică în terapie ABA?

Copii cu nevoi speciale

Ce înseamnă EXTINCŢIA şi cum se aplică în terapie ABA?

Distribuiți vă rog

EXTINCŢIA se referă la înlăturarea recompensei care meţine comportamentul.

exemplu1: Un copil se loveşte cu capul de masă pentru a simţi durere. Aplicând extincţia, i se poate pune pe cap o cască. Astfel, deşi copilul poate continua să se lovească, DUREREA (recompensa comportamentului) este înlăturată, sau, dacă se loveşte într-un singur loc, asiguraţi-vă că acela este destul de moale (puneţi o saltea) astfel încât copilul să nu mai simtă durerea, şi astfel comportamentul va descreşte.

sursa: Google
sursa: Google

exemplu2: 2 soţi se ceartă. Soţul ţipă pentru că ştie că astfel soţia va plânge şi în final va ceda. Soţia rămâne în cameră, ascultă în continuare cum el ţipă, însă nu plânge. astfel, eliminând recompensa pe care soţul o primea de obicei (lacrimile femeii), soţia a folosit extincţia.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

De remarcat: cu cât recomepensa a fost mai puternică, cu atât rezistenţa la extincţie va fi mai puternică. Astfel, cu cât timpul în care soţul a fost recompensat prin lacrimi, a fost mai mare, cu atât ţipetele sale vor fi mai puternice pentru că speră că într-un final va obţine ce vrea. (tu te vei întoarce la el, chiar dacă te-a abuzat de 100 de ori)

Tot aşa, cu cât timpul în care copilul a fost lăsat să se lovească a fost mai mare, cu atât rezistenţa sa la extincţie va fi mai puternică. Se va aştepta să primească durerea într-un final.

 

sursa: YOUTUBE

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

** Sursa foto titlu: Google

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA, şi CUM o aplicăm?

Copii cu nevoi speciale

De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA, şi CUM o aplicăm?

Distribuiți vă rog

De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA?

Menţinerea presupune repetarea itemilor pe care copilul îi învaţă, pentru ca aceştia să nu fie uitaţi. Aud foarte des expresia: „Copilul cu autism uită!” Nu doar copilul cu autism uită, dragi părinţi, ci ORICE om uită! Tot ce nu este repetat consecvent, se uită! Gândiţi-vă la o limbă străină pe care dacă nu o vorbiţi 3 luni, deja „vă iese din ritm” fluenţa. Iar atunci când este în proces de învăţare, orice limbă străină are nevoie de repetiţii sistematice. (nu doar limbile străine, ci orice altceva, acesta este doar un exemplu!)

Eu recomand ca programul de Menţinere să fie efectuat de 3 ori pe săptămână, pentru început, apoi scăzut la 1 dată pe săptămână, urmând apoi a trece în generalizare.

exemplu: Dacă aveţi 30 de itemi învăţaţi în programul de SORTARE, menţineţi-i de 3 ori pe săptămână, până când vă asiguraţi că deja copilul îi are foarte bine fixaţi, apoi, după ce scădeţi la 1 dată pe săptămână, generalizaţi. (persoane, locaţii, distanţă, etc). Eu lucrez prin a generaliza de la început: SD-urile (EX: Sortează creiaonele şi caii-Pune caii la cai şi creioanele la creioane- pune în categoria potrivită- pune acolo unde vezi aceleaşi animele, etc), ITEMII (cât mai mulţi cai, cât mai multe creioane, de diferite feluri), TONUL VOCII (ex: mai tare, mai încet, cântat, etc). Procedez aşa, generalizând de la început, (dacă acel copil deja ştie 10-15 itemi din programele RECEPTIV- IMITAŢIE) pentru a nu lua apoi de la 0 programul, învăţându-l că toţi caii sunt cai. Este mult mai natural, iar noi dorim ca orice copil să ajungă să se integreze cât mai repede şi să devină cât mai independent.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Recomand să aveţi un dosar foarte bine pus la punct pentru menţinerea fiecărui program, şi să lucraţi pe zile. Exemplu: itemii pe care i-aţi lucrat luni, nu îi mai lucraţi miercuri, dacă nu este timp pentru a verifica într-o singură zi TOŢI acei itemi. Este nevoie de organizare pentru că puteţi ajunge să lucraţi NUMAI ANUMIŢI itemi, şi pe restul să îi rătăciţi.

Meţinerea este o parte foarte importantă a terapiei, deci nu o ignoraţi, şi nici nu vă îngrijoraţi, crezând că numai copilul dvs. uită! Întotdeauna, când lucraţi cu un copil, gândiţi-vă dacă dvs. sau alţi copii au dificultăţi ca şi al dvs. Mi-aduc aminte că ni s-a spus acum mulţi ani, de către un consultant ABA din Anglia: „Nu cereţi copilului să facă ceea ce voi înşivă nu sunteţi în stare să faceţi, sau copiii de vârsta lui nu fac. Există şi oameni care sunt EXCEPŢIA de la regulă, deci care ştiu mai mult, dar nu fiţi absurzi!” Nu am uitat niciodată acel sfat, şi mi-a prins bine de-a lungul anilor.

Succes!

¤ Dacă vrei să scrii pe acest blog, foloseşte formularul de contact! Suntem recunoscători să aflăm orice informaţie care ne-ar putea fi de folos în lucrul cu copiii!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog