Categorie: Parenting

De ce crezi că rămâne mama unui copil cu dizabilitate alături de un soț abuziv? Interviu cu Liliana Baltă

Copii cu nevoi speciale

De ce crezi că rămâne mama unui copil cu dizabilitate alături de un soț abuziv? Interviu cu Liliana Baltă

Distribuiți vă rog

Dizabilitatea nu este despre vinovăţia cuiva. Este despre biencuvântarea de a fi părintele unui copil care a venit în viaţa fiecărei familii pentru a-i ajuta să înveţe taina iubirilor fără sfârşit.

Dizabilitatea este despre a rămâne, nu despre a pleca. Şi-aş mai spune multe, dar vă las cu gândurile Lilianei Gabriela Baltă, o mămică de copil pentru care viaţa nu e despre ură, invidie ori nepăsare. Ci despre războaie câştigate după ce pierzi luptele cu tine însuţi şi îţi dai seama că numai Dumnezeu este răspunsul tuturor întrebărilor noastre.

Am stat de vorbă cu Liliana pentru că #NuEştiSingurPeLume susţine mămicile cărora li se reproşează că poartă vina diagnosticului copilului lor. Nu, nu este adevărat, şi campania vulnerabilităţii şi-a luat angajamentul să o dovedească.

Mulţumim, mămică frumoasă, pentru dragostea şi dedicarea ta, şi pentru susţinerea cu care ne onorezi!

 

Mama nu este vinovată pentru diagnosticul copilului ei

 

Ce se întâmplă cu o mamă pe care soțul o învinuieşte pentru că a născut un copil cu diagnostic, sau că din vina ei copilul „a ajuns autist”?

L: Într-o primă fază apare furia, discuţii, certuri interminabile, ca mai apoi să se instaleze ( fără a-şi da seama cum şi când) o stare de frustrare şi să apară îndoieli care în final destabilizează mămica emoţional, cu repercursiuni chiar pe fizic.

Femeia se depărtează încet, încet de bărbatul în care a sperat să găsească sprijin, care speră să-i fie bulă de oxygen, capabilă s-o ţină încă în lumină. Iubirea dispare, lăsând locul indiferenţei.

 

Ce crezi că simte tatăl în momentul aflării diagnosticului copilului?

L: De multe ori tatăl este incapabil să înţeleagă complexitatea situaţiei, preferă să fugă, să se refugieze în diverse ( hobby-uri să zicem). Are nevoie de timp pentru a accepta, ceva mai mult decât mama. În anumite situaţii cred că este vorba despre o modalitate de autoprotecţie, tatăl fiind depăşit de întorsătura pe care viaţa cuplului o va lua inevitabil.

Cred că şi tatăl traieşte (undeva în el) propria traumă. Cu cât avalanşa de reproşuri şi învinuiri la adresa soţiei este mai mare, cu atât frustrarea lui personală este mai mare. Tatăl poate fi incapabil să accepte o viaţă nouă alaturi de un copil cu autism, diferită de cea trăită până atunci, cu multe schimbări, cu multe suişuri şi coborâşuri…alta. Intoleranţa la schimbare este foarte mare în cazul lor, al taţilor.

 

  De ce crezi că rămâne mama unui copil cu dizabilitate alături de un soț abuziv?

L: De ce ar rămâne mama lângă un soţ abuziv? Din multe motive. Unele doar scuze. Altele reale. În primul rând este vorba despre dependenţa materială. Mama unui copil cu autism este nevoită să renunţe la job, deseori, pentru a se dedica copilaşului şi atunci tatăl devine unicul susţinător al familiei. Lucru care-l face şi mai tiran.

Dupa aceea, mama consideră că puiul are nevoie alături de ambii părinţii, neînţelegând că conflictele afectează psihicul şi comportamentul copilaşului. Alteori mama este influenţată de considerente sociale (ce vor spune rudele, vecinii, prietenii??), ori religioare (biserica se pronunţă împotriva divorţului, crede ea!).

Dar deseori, şi asta mi se pare cel mai grav, mama este la rândul ei dependentă emoţional de tatăl abuziv. Şi aici nu mai este vorba despre protejarea copilului (care devine scuză) este vorba despre propriile angoase. Mama este oricum speriată, îngrijorată, copleşită, iar o ruptură ar fi peste puterile ei în acel moment.

 

Ştim cu toții că nu plecăm din relații imediat ce apar problemele. Ce sugerezi mamelor copiilor cu nevoi speciale să facă, în situația în care nu sunt susținute de soții lor, deși ele au încercat tot ce le-a stat în putință, pentru a reface relația ?

L: Vine un moment în care mamele acceptă, unele cu seninătate (cazul meu),  altele cu disperare (dar acceptă) şi când se aşează puţin lucrurile în sufletul lor aş recomanda să analizeze bine situaţia, să privească din toate unghiurile, să pună în balanţă avantajele şi dezavantajele rămânerii într-o relaţie disfuncţională. Să-şi asume decizia, să  ştie ca nu sunt singure. Să accepte că ar putea avea nevoie de sprijin, (inclusiv din parte specialiştilor) să ceară acest ajutor făr ruşine, să discute deschis despre situaţia lor, deloc singulară, şi să meargă înainte. Tatăl este un sprijin numai atâta vreme cât se implică, când el devine doar o mobilă scaârţâietoare, devine povară.

În cazul unei separări între părinţi şansele ca mama unui copil cu autism să intre într-o altă căsnicie cred că sunt minime pentru că  este destul de greu pentru un bărbat să-şi asume traiul lângă o femeie cu un copil cu dizabilităţi. Cunosc câteva cazuri fericite, dar foarte puţine!!! Dizabilitatea sperie rău!

Recuperarea unui copil cu autism nu este exclusiv responsabilitatea mamei. Ea trebuie împărţită cu tatăl. În realitate însă, implicarea mamelor este totală, a tatălui parţială sau inexistentă. De aici şi greutatea care poate deveni povară pe umerii mamei predispusă depresiei, însingurării, izolării.

 

Există şanse ca familiile să rămână împreună?

 

Ce crezi că poate ajuta familia să rămână întreaga, în ciuda aflării unui diagnostic al copilului?

L: Este evident ca un copil cu autism schimbă viaţa unei familii, priorităţile familiei devin altele, iar dacă partenerii reuşesc să comunice eficient şi să stabilească împreună drumul ce-l mai au, familia poate rămâne întregă. Cred că este nevoie să încercăm să ne ascultăm mai mult partenerii căci am constatat că ne place mai mult să vorbim, să ne plângem, să ne lamentăm fără  sa ne dăm seama că şi cel de lângă noi are aceleaşi nevoi.

 

Cât de important este echilibrul dintre părinţi, în familia copilului cu autism?

L: Echilibrul părinţilor într-o familie cu un copil cu autism este esenţială. Oferă în primul rând un model, oferă siguranţa de care acesţi micuţi au mare nevoie, oferă linişte. Plus că sunt multe situaţii neprevăzute şi numai cu calm putem lua hotărâri în mod obiectiv.

Daca ne uităm la un copil (nu musai cu autism) putem să ne dăm seama de intensitatea focului care mocneşte între părinţi. Dacă părinţii acţionează la unison, constant, ferm, dar cu maximă iubire, comportamentul copilului se va modifica în bine. Iubirea este cheia! Generatoare de toate celelalte! Şi credinţa nestrămutată!

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

 

 

 

Distribuiți vă rog
Abuzul în familia copilului cu nevoie speciale

Copii cu nevoi speciale

Abuzul în familia copilului cu nevoie speciale

Distribuiți vă rog

Lucrez cu copii cu nevoie speciale de peste 12 ani. După ce am făcut publică povestea abuzului la care eu însămi am fost supusă, mame de copii cu autism au avut curajul pentru prima dată să îmi scrie sau să îmi spună personal că trăiesc alături de bărbaţi care le abuzează.

Ştiu despre această problemă de peste 7 ani, însă am considerat tot acest timp că nu ar ajuta cu nimic să vorbesc despre această durere. Iată că azi deschidem un subiect care arde şi pe care în primul rând noi, cei care am trăit în familiile acestor copii, avem datoria să îl punem pe masă şi să ajutăm la vindecarea mamelor care nu au nici o vină pentru că au un diagnostic însemnat pe inimă.

Am stat de vorbă cu doamna psihoterapeut Ema Jaga, care ne-a explicat o parte din dificultăţile familiei în care există un copil cu diagnostic.

Ce se întâmplă cu cuplul în care apare un copil cu nevoi speciale?

De regulă, atunci când apare un diagnostic, ideea de cuplu trece pe locul doi sau chiar este exclusă din viaţa părinților. Există foarte multe divorțuri, 1 din 4 cupluri divorţează, părinții nu reușesc de cele mai multe ori să facă front comun, se neglijează unul pe celălalt, au foarte puține activităţi împreună şi apar probleme financiare, având în vedere că terapia implică foarte multe costuri.

 Ce simte tatăl la aflarea diagnosticului?

Tatăl, spre deosebire de mamă,  îşi trăieşte mai mult şi mai intens perioada de negare şi furie, caută vinovaţi şi mai puțin soluții. Există, evident, şi excepţii în cele mai fericite dintre cazuri, însă nu sunt multe.

Ce simte mama?

Mama este din păcate cea care se simte vinovată, dar este şi acuzată. Au existat inclusiv teorii care susțineau că autismul este cauzat de lipsa afectivităţii materne, teorii demontate de altele. Ultima teorie validă este legată de degradarea ADN-ului părinților, deci fără nici o legătură cu afectivitatea mamei. Mama se mai simte şi foarte singură şi lipsită de suport. Îi este dificil să ceară ajutorul şi nu simte neapărat că îl merită.

Ce soluții ar fi pentru cuplul aflat în impas, din cauza diagnosticului?

Soluţiile cele mai eficiente implică atât consiliere, terapie de cuplu, cât şi terapie individuală. Am sesizat clar diferenţe între familiile care beneficiază de terapie şi cele care nu. Evoluţia copiilor depinde în primul rând de situația psihică a familiei.

La ce fel de abuz poate fi supusă mama copilului cu autism?

Abuzul asupra mamei poate fi de toate felurile. În primul rând psihic. Am auzit poveşti de viață cutremurătoare.

”Copilul nu are nici o problemă, tu eşti nebună, să mergi la psihiatru!”

”Dacă are probleme sigur nu este copilul meu, deci m-ai înșelat!”

”Mama ta este incultă, copilul seamănă cu ea şi de aceea este mai incet!”

Poate fi acuzată nu doar de soț, ci şi de familia extinsă, de societate, de specialiști şi chiar de propria mamă. Abuzul există şi fizic, am avut câteva cazuri în care mamele au fost lovite inclusiv când erau însărcinate.

Ce sugerezi tăticilor copiilor cu nevoi speciale, pentru că familia să nu se destrame?

Le sugerez tăticilor să înţeleagă că dacă într-o familie mama este fericită, toți ceilalți membri ai familiei sunt fericiți şi liniştiţi.

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

Distribuiți vă rog
3 Jocuri de iarnă pentru copiii cu nevoie speciale

Copii cu nevoi speciale

3 Jocuri de iarnă pentru copiii cu nevoie speciale

Distribuiți vă rog

Fie că eşti părinte special, fie că eşti terapeut, ai nevoie să te joci cu piticul tău. Copiii învaţă prin joc şi se dezvoltă emoţional prin el. Nu există învăţare prin forţă. Folosită, constrângerea prin forţă nu face decât ca acel copil să urmeze nişte instrucţiuni ale adultului, dar fără să înţeleagă nevoia de a sedimenta acele informaţii şi fără să îndrăgească învăţarea.

De aceea am ales azi subiectul JOC. E iarnă, deşi blândă şi ciudată, cum îmi spunea un copilaş zilele trecute:). Dar aşa ciudată cum e, e bună de crescut şi de jucat. Încep cu jocuri cu zăpadă, deşi nu în toată România e acum prezentă:). O veni şi-n Bucureşti, dar scriu 3 jocuri pentru cei care fie locuiesc acolo unde neaua îşi cere dreptul la replică, fie dau o fugă la munte, să bea o cafea cu ea.

3 Jocuri de iarnă pentru copiii cu nevoie speciale

  1. Om de zăpadă. Acest joc e ştiut de toată lumea, dar ce te sfătuiesc în plus este să îl laşi pe copil să îţi spună paşii pe care să-i urmezi. Lasă-l pe el să fie profesorul tău. Dacă însă nu poate încă, ajută-l să te imite pe tine: tu faci un bulgăre, face şi el ca tine. Tu pui un nasture, pune şi el unul. Nu este necesar să ai un copil verbal pentru a te distra, deci ieşiţi cu încredere în zăpadă şi bucuraţi-vă de ea! Verbalizaţi cât mai mult despre ceea ce faceţi şi cum vă simţiţi: „Ce bulgăre mare am reuşit! punem ochii, acum punem un nas din morcov, acum o sa dansăm în jurul omului de zăpadă, ect!”

Puneţi-i pe cap propriul dvs. fes, sau aduceţi altul de acasă, şi învăţaţi copilul unde se pun căciula, fularul, mănuşile, etc. Prin joacă poate învăţa mult mai uşor obiectele şi funcţiile lor.

De asemenea, cere-i copilului să îţi dea orice ai nevoie pentru a face împreună cel mai fabulos omuleţ vorbitor. Poţi sta în spatele omului de zăpadă şi să-i dai glas, să îi ceri copilului să te ajute: „Vai, nu am năsuc. Dă-mi-l tu, te rog, uite, e acolo, pe zăpadă. e Portocaliu!”

2. Cazemată: E un joc în care ar fi excelent să implici mai multe persoane. Fie că aveţi prieteni, fie că vă chemaţi în ajutor bunicii şi frăţiorii, este minunat să construiţi împreună cea mai tare cazemată posibilă. Ajutaţi copilul mână peste mână să construiască, dacă nu ştie încă, şi vorbiţi cât mai mult cu el în timpul în care construiţi. „Hai să punem aici, cred că ar fi super idee să o facem mai înaltă! Trebuie să avem loc toţi în ea!” etc

Implicaţi-l în joc 100%, chiar dacă nu are multe abilităţi încă. Distracţia trebuire presărată cu multe chiuituri, sau orice activitate care îl detensionează pe pitic!

3. Bătaie cu bulgări: Nu vă fie teamă că acest joc îl va face pe copil să fie agresiv! Atâta timp cât petreceţi cât mai mult timp în joc, cât mai des posibil, copilul va înţelege distracţia şi va şti să deosebească jocul de realitate. Vă sugerez să îi explicaţi mereu: acum ne jucăm! Ajutaţi-l să vă ceară fie verbal, fie prin cartonaşe, că îşi doreşte jocul, pentru ca el să nu ajungă să lovească, crezând că aşa este corect să ceară. De ex.: Ajutaţi-l să spună: Vreau/hai să ne jucăm cu bulgări/ Hai la joacă! etc.

În timpul acestor jocuri, copilul poate învăţa:

  • răbdarea: omul de zăpadă nu poate fi gata în 2 minute
  • respectarea regulilor: acum tu îi pui nasul, apoi eu îi pun fesul
  • empatia: vai, omului nostru de zăpadă îi e frig! Hai să-i punem repede fesul. Vai, plânge pentru că i-a îngheţat gâtul, adu repede fularul!
  • reciprocitatea: eu pun nasturii, eu pun gura! Mie îmi place să aibă căciulă, mie să aibă pălărie, etc
  • generalizarea abilităţilor: orice învaţă în casă, e necesar să fie transfer în mediul natural, şi exersarea cu alte persoane şi în medii cât mai diferite este un punct esenţial în recuperarea copilului
  • limbajul spontan: fie că îl foloseşte prin viu grai, fie prin sistem de comunicare prin poze, copilul învaţă să ceară şi să facă anumite comentarii despre ce simte şi ce vede, motivat fiind de distracţie şi voie bună!

Pentru voi, părinţi şi colegi terapeuţi, nu am azi decât încurajarea de a face totul cât mai distractiv cu putinţă şi de a avea curajul să ieşiţi cu piticii voştri în toate locurile unde există şanse de învăţate incidentală!

FES CU MOŢ, prieten de încredere în zilele pline de bucurie!

 

Aveţi grijă la frig! Înarmaţi-vă cu pufoşenii:). Şi pentru că primesc tot mai multe întrebări de la părinţi de „De unde cumpăr jucăria x, unde găsesc îmbrăcăminte pentru y…?”, azi vă dau un prim ajutor: Eu mi-am luat de AICI fes şi turban. Ţin de cald ca un calorifer, şi voi arătaţi a oameni de zăpadă:) şi mirosiţi a copilărie!

 

Distribuiți vă rog
Mamelor, nu uitati sa fiti femei!

Parenting

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!

Distribuiți vă rog

Mamelor, nu uitati sa fiti femei!
Întâlnesc tot mai multe mame speriate ca nu sunt perfecte. Ca nu fac ce trebuie pentru copiii lor, desi încearcă toate solutiile citite si auzite. Si, pe langa asta, soții lor nu se implica deloc.
In cei 10 ani de cand ma joc cu copiii familiilor frumoase, am intalnit multe astfel de mame, ingrozite de respingerea si ura propriilor copii, din cauza instrucțiunilor lor.
De cele mai multe ori le-am spus ca orice lucru despre a fi mama se invata. Ca sunt extraordinare tocmai pentru ca vor sa fie cea mai buna varianta a lor pentru acesti copii. Dar au fost clipe cand am fost eu însămi epuizata de obsesia lor de a fi perfecte.
Am intalnit mame care m-au contrazis, prin vorbe sau prin atitudine, in privința capacitatii mentale a copiilor lor: „Cum spuneti dvs ca e normal acest comportament, cand eu nu mai suport? Fuge dintr-o camera in alta, nu se joacă mai mult de 5 minute cu jucăriile si daca se joacă mai mult, le tranteste de parchet, face zgomot, se urca si sare in canapea, vrea sa se joace la apa non stop. „
– La 2-3 ani, e foarte normal comportament lui, le spuneam, uneori nervoasa eu insami de aceste asteptari ireale de la copiii aceia frumosi.
Unele au inteles si au recunoscut propria nevoie de control, tocmai pentru ca ele au avut copilării nefericite. Părinți dominatori. Sau asa zisi părinți eroi. Altele au refuzat colaborarea, găsind vina in tulburările psihice ale copiilor lor. In ideea ca alți copii nu sunt asa stresanti.
Ce vreau sa va spun azi, este ca dorinta de a fi super mame se bate crunt cu nevoia de a fi voi insiva! Uitati de voi, de propriile nevoi, pentru a implini nevoile imaginative ale copiilor vostri.
Mass media a pus stăpânire pe gândurile voastre, promovand in stânga si in dreapta perfectiunea. Vedete care arata ca scoase din cutie la 2 luni dupa nastere, copii care spun primele cuvinte la 5 luni, scoli si grădinițe de cel mai înalt nivel, vacante petrecute in  locuri care mai de care mai exotice.
Mame frumoase, mass media nu este sistemul de referință la care sa va raportati ! Vecina, prietena, mama, sora voastra,  nu reprezintă un model pe care trebuie sa-l urmati perfect!

Dumneavoastra va pricepeti cel mai bine sa fiti dumneavoastra! Nu mai imitati alte persoane!

(Robert Ackerman)

Frica voastră de a nu fi mama perfecta vine din niste nevoi nesatisfăcute  in propria voastra copilărie, dar pentru împlinire lor trebuie sa luptati voi insiva, nu copiii vostri !
Unele dintre voi doriti a va implini propriile vise din copilarie prin copiii vostri, uitând sa le dati acestora voie sa-si foloseasca propriile aripi. Altele dintre voi, vreti copii ascultatori, cum ati fost voi. Dar daca va uitati in trecutul vostru,s -ar putea sa descoperiti ca ascultarea voastra era de fapt consecinta unei familii disfunctionale: parinti alcoolici, dominatori, perfectionisti. etc.  Si pentru a fi acceptați de ei, voi trebuia sa fiti cuminți si sa raspundeti nevoilor lor.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Nu asta e scopul unui copil.

Nu spun sa va lasati copiii sa faca ce vor, ci spun sa ii tratati ca pe niste copii ce sunt. Creierul se dezvolta pana la 21 de ani si voi doriti ca in unele situatii, copiii vostri sa fie adulti cu trupuri micute si firave!
Mame frumoase, a de ajuns sa fiti mame bune! Nu perfecte . O mama buna este cea care validează emotiile propriului copil, ii spune ca intelege furia lui, supararea, tristetea si dezamagirea lui, nu ii interzice sa fie furios, dezamagit si asa mai departe.
Unele dintre voi nu aveti un model sanatos de crestere a copiilor, pentru ca ati crescut intr-o familie disfunctionala. Dar asta  nu inseamna ca nu veti putea deveni mamele de care au nevoie copiii vostri. Cereti sfaturile specialistilor, a nu sti nu este o rusine.

Nici specialistii nu ar fi stiut daca nu ar fi invatat!!
Căutați sprijin pentru propria sanatate emotionala! Nu la copiii vostri, ci la adultii sanatosi din viata dvs. Daca nu aveti unul, apelati la un terapeut cu care sa lucrati la propria vindecare.
Nu va folositi copiii pe post de terapeuti si nu-i transformati in partasii nefericirii voastre! Vor creste purtand pe umeri cruci care nu le apartin, cu aceeasi obsesie de perfectiune. Si stiu sigur ca ceea ce va doriti este ca ai vostri copii sa fie fericiti! Nu impovarati si neincrezatori!
Mame frumoase, am fost partasa la multe dezastre din casniciile voastre si v-am auzit pe atatea spunand ca de cand s-a nascut copilul, nu ati mai avut timp de voi insiva, si nici de relatia voastra. Ca toata atentia este acum indreptata asupra copilului.
Numai ca eu va spun asa:

Un copil nu poate fi fericit daca parintii lui sunt nefericiti!

Căutați ajutor intr-o terapie de cuplu, veti vedea ca toate problemele au o rezolvare!Iar pentru asta voi nu trebuie sa fiti super eroine, prezentate la Kanal D.

Nu, mamici dragi, pentru a fi mame bune, trebuie sa invatati sa va iubiti si sa va respectati. Si sa va gasiti alinarea in relatia cu partenerul vostru. Impartiti sarcinile legate de cresterea si educarea micutului, cu tatal lui! Daca va implicati numai voi, pe motiv ca el nu vrea sau nu stie la fel de bine ca voi, veti ajunge repede la epuizare si la o relatie pe marginea prapastiei!

Nu va puteti astepta ca altii sa va poata ajuta daca insistati sa faceti totul singura! (Robert Ackerman)

Partenerul vostru se va simti incompetent si va prefera sa se indeparteze, decat sa fie mereu pus la zis sau eliminatmame cu copii!
Mame frumoase, aveti dreptul la o viata la fel de frumoasa ca sufletele voastre! Si singura persoana care poate sa v-o daruiasca sunteti voi insiva!

Daca nu iti va fi frica de vocile dinauntrul tau, nu iti va fi frica de criticile din afara ta! (Natalia Ginzburg)

 

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce să nu renunți niciodată când ai un copil cu Autism?

Copii cu nevoi speciale

De ce să nu renunți niciodată când ai un copil cu Autism?

Distribuiți vă rog

Dragi părinți,

Nu sunt mămică. Am fost, însă, de-a lungul celor 11 ani de când lucrez cu copii, prietena a zeci dintre ei.

Am crescut frumos împreună. Cu greu, uneori, cu lacrimi, alteori, cu nervi, cu lovituri, cu dinți înfipți în suflet, după  ce-i scoteau din carnea mea.
Am văzut multe minuni. Am fost martora transformării tăcerilor în poveşti. A povesştilor în realitate şi a realității în vise şi mai mari.
N-am fost perfectă. Nu voi fi niciodată. N-am cerut perfecțiune. Pentru că ştiu că numai Dumnezeu o are. Am cerut înțelepciune şi putere să rezist. Până la final. Încă n-am ajuns la final. Dumnezeu ştie când va veni. El, finalul.
N-am ştiut uneori cum să vă explic cum să reacţionaţi la reacțiile copiilor voştri. Pentru că nici eu nu ştiam. Alteori ştiam, dar vă explicam altfel decât aş fi vrut. Uneori cu durere, alteori cu frustrare.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Au fost momente când eram singura care ŞTIA că se poate. Nu ştiam cum să fac, dar siguranța că se poate, m-a ajutat să continuu, în ciuda fricilor şi a căderilor voastre.
Şi eu am căzut. Sunt om. Ştiau că am căzut numai pernele în care plângeam, dezamăgită de mine. Mă auzeau pereții cum strigam în tăcere şi-n sunetul lacrimilor, către Dumnezeu. Să găsească El o cale de a ajuta. Copiii voştri.
Nu spune nimeni că e usor, dar nimeni nu vă poate dovedi că NU SE POATE!

Se poate!

Copiii aceştia nu ştiu CUM să facă lucruri, dar POT să le facă.
Trebuie doar să găsească oamenii potriviți care să-i învețe.
Da, ştiu că e greu! Ştiu că după o zi de muncă, vreți şi voi linişte. O îmbrățișare de la copilul vostru, şi o pauză. Ştiu. Dar ei vor doar ajutorul vostru! Doar asa vor reuşi!  Nu au pe nimeni altcineva.
Am să scriu următorul articol cu câteva soluții pentru atunci când simțiți că numai puteți. Până atunci însă, vreau să aveți încrederea că SE POATE.
Dacă nu în voi, aveți încredere în SE POATE-le spus de cei care au văzut zeci de minuni.
Nu în mine, ci în realitățile pe care le-am văzut născându-se!
Nu renunțați, pentru că minunea e sub ochii voştri !

Nu spun că ai voştri copii vor fi ca ceilalți pe care îi vedeți. Fiecare copil e unic, însă! Nu vorbesc la fel, nu iubesc la fel, nu se joacă la fel!
Nu renunțați, pentru că minunile există! Şi vi le pot arăta părinții care au crezut şi nu au cedat niciodată!
Nu renunțați, pentru că ce e azi copil, va fi mâine adult, şi veţi vrea să spună într-o zi:

MULŢUMESC PENTRU CĂ NU AŢI RENUNȚAT!”
Nu renunțați, pentru că ştiu că niciunul nu vă doriți să vină ziua în care să întrebați:

„Cum ar fi fost dacă nu am fi renunțat?”
Nu renunțați, pentru că răsplata vine după muncă, după sudoare, după lacrimi, după practică.

Practică. Practică. Şi iar practică.
Nu renunțați, pentru că al vostru copil abia aşteaptă să spună lumii întregi:

„Sunt opera părinţilor mei! Sunt azi ceea ce sunt, pentru că părinții mei nu au renunțat!
Dacă azi nu stau într-un colț, muşcând din ziduri, şi nu mă legăn fără rost, e pentru că PĂRINȚII MEU AU REFUZAT SĂ CEDEZE, CÂND ALȚII SPUNEAU CĂ NU SE POATE!”

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
România recunoaşte că orice copil cu autism merită o şansă! Primul curs acreditat internaţional de Analist comportamental – BCBA şi BCaBA-

Copii cu nevoi speciale

România recunoaşte că orice copil cu autism merită o şansă! Primul curs acreditat internaţional de Analist comportamental – BCBA şi BCaBA-

Distribuiți vă rog

De 12 ani trăiesc şi cresc printre copii cu diferite diagnostice. De 12 ani privesc neputincioasă cum România pare să nu dea nici o şansă dizabilităţii. Timp de 12 ani am privit în tăcere ochii părinţilor care se întreabă DE CE? Apoi am ridicat neputincioasă din umeri la întrebările lor, mereu puse cu lacrimi oprite în colţ de suflet: „CUM? CUM să îi recuperăm? Unde să găsim specialişti şi de unde ştim dacă sunt chiar bine pregătiţi sau nu?”

Am scris cu indignare despre lipsa informării în rândul părinţilor copiilor tipici, AICI. Am dat motive părinţilor de a merge până la final cu speranţa şi cu credinţa că există recuperare. AICI. Şi prin multe alte articole – pe care le găsiţi la secţiunea COPII CU NEVOI SPECIALE de pe acest blog, am adus informaţiiutile părinţilor.

Încerc, prin acest blog, în limita timpului meu, să aduc un plus de speranţă, de încredere şi de dovadă că SE POATE. Azi vin să vă povestesc despre PUTEREA pe care câţiva specialişti au cumpărat-o probabil de la Dumnezeu, de a aduce copiilor României o şansă. O şansă la recuperare. Este vorba despre cursul acreditat internaţional, BCBA, şi BCaBA, un curs care oferă atestare internaţională pentru specialiştii care doresc să înveţe la cele mai înalte standarde, să îşi ofere ajutorul copiilor cu diagnostic de AUTISM (şi nu numai).

Acum 12 ani, când eu am început voluntariatul în terapia ABA, nu exista nimeni atestat. Părinţii plăteau specialişti din afara României, pentru a ne învăţa pe noi să lucrăm cu ai lor copii. Am avut şansa de a învăţa de la cei mai buni, şi ştiu că nimic în lume nu m-ar fi pregătit mai bine decât au făcut-o acei oameni. Stricţi, consecvenţi şi empatici, specialiştii BCBA m-au învăţat să văd dincolo de aparenţe. Să gândesc din perspectiva comportamentului. Şi nu doar ca terapeut ABA, ci ca OM.

Din 2018, şi România formează specialişti. Nu mai este demult nevoie ca părinţii să plătească terapeuţi din afara ţării, pentru că BCaBA este deja prezent în România de câţiva ani, şi câţiva specialişti români au deja acreditarea BCBA pentru că au urmat cursurile universităţilor din afara României. Acum însă, românii au şansa să înveţe la ei acasă.

De ce recomand acest curs?

Pentru că ştiu că ştiu ce înseamnă să vrei să înveţi şi să nu ai de unde. Deşi acum informaţii sunt extrem de multe, comparativ cu ce era acum 12 ani, diferenţa între a citi informaţia şi a o discuta cu formatorii este IMENSĂ.

Pentru că atunci când lucrezi cu diagnostice, ai în mâini viaţa copiilor. Şi atunci trebuie să ştii foarte bine ce să faci cu ea. Nu există terapeut care să înveţe mai bine din cărţi, decât din formări.

Pentru că este vorba despre tine. Despre specialistul care are datoria cel puţin morală de a oferi cele mai bune tehnici deintervenţie clienţilor săi.

Pentru că vei învăţa cu adevărat ce înseamnă ABA. Din păcate, în România este foarte adânc implementată ideea că ABA înseamnă măsuţă şi scăunel, şi dresaj. Mai fals de atât nu se poate crede! De aceea e nevoie de specialişti care să creadă în meseria lor, care să poată dovedi oricând că ABA este un mod de viaţă, nicidecum un dresaj.

informaţii despre curs

Solutia pentru cei care vor sa devina insaconsultantiacreditati in analiza aplicata a comportamentului vine de la Universitatea Clemson din USA.

 

CLEMSON UNIVERSITY – ROMANIA – BCBA/ BCaBACourseSequenceAppliedBehaviorAnalysis

 

A fost aprobat un curs de formare cu o durata de 23 de luni pentru cei care vor sa devina BCBA si 17 luni pentru cei care vor sa devina BCaBA.

 

Tinand cont ca este un curs acreditat international, costurile sunt la nivelul celor din afara, dar exista insamodalitati de plata flexibile – taxa poate fi achitata intr-o singura transa, trimestrial sau lunar.

 

Cursul va fi tinut un weekend pe luna, la Bucuresti iar urmatorul va incepe in martie 2018

 

Cursul este aprobat deBACB (BehaviorAnalysisCertification Board) si va fi ținut de Christos Nicopulous, PhD, BCBA-D, Anca Dumitrescu, BCBA și Alina Bobarnac, BCBA.

 

Criterii de eligibilitate:

  1. Diploma de licența in orice domeniu de studiu (BCaBA) sau Diploma de master in domeniul psihologiei sau educației (BCBA)
  2. Cel puțin un an de experiența profesionala in activitati cu copii (BCaBA) sau doi ani de experiența profesionala in activitati cu copii (BCBA)
  3. Fluenta in limba engleza – vorbire, si abilitatea de a citi texte academice in limba engleza.

 

Va rugam sa trimiteți aplicațiile la adresa anca.dumitrescu@atca.ro sau alina.bobarnac@gmail.com, si sa includeți următoarele documente:

  1. CV
  2. Scrisoare de intenție
  3. Recomandare (de la o organizație sau un BCBA/ BCaBA)
  4. Diploma de licența si Diploma de master (pentru cei care vor sa devina BCBA)
  5. Foaia matricola a anilor de studiu

 

Perioada de înregistrare 15 septembrie – 15 noiembrie 2017

 

Persoane de contact:

Anca Dumitrescu, 0743 145 559

anca.dumitrescu@atca.ro

Alina Bobarnac, 0737 519 111

alina.bobarnac@googlemail.com

Distribuiți vă rog
Ce înseamnă EXTINCŢIA şi cum se aplică în terapie ABA?

Copii cu nevoi speciale

Ce înseamnă EXTINCŢIA şi cum se aplică în terapie ABA?

Distribuiți vă rog

EXTINCŢIA se referă la înlăturarea recompensei care meţine comportamentul.

exemplu1: Un copil se loveşte cu capul de masă pentru a simţi durere. Aplicând extincţia, i se poate pune pe cap o cască. Astfel, deşi copilul poate continua să se lovească, DUREREA (recompensa comportamentului) este înlăturată, sau, dacă se loveşte într-un singur loc, asiguraţi-vă că acela este destul de moale (puneţi o saltea) astfel încât copilul să nu mai simtă durerea, şi astfel comportamentul va descreşte.

sursa: Google
sursa: Google

exemplu2: 2 soţi se ceartă. Soţul ţipă pentru că ştie că astfel soţia va plânge şi în final va ceda. Soţia rămâne în cameră, ascultă în continuare cum el ţipă, însă nu plânge. astfel, eliminând recompensa pe care soţul o primea de obicei (lacrimile femeii), soţia a folosit extincţia.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

De remarcat: cu cât recomepensa a fost mai puternică, cu atât rezistenţa la extincţie va fi mai puternică. Astfel, cu cât timpul în care soţul a fost recompensat prin lacrimi, a fost mai mare, cu atât ţipetele sale vor fi mai puternice pentru că speră că într-un final va obţine ce vrea. (tu te vei întoarce la el, chiar dacă te-a abuzat de 100 de ori)

Tot aşa, cu cât timpul în care copilul a fost lăsat să se lovească a fost mai mare, cu atât rezistenţa sa la extincţie va fi mai puternică. Se va aştepta să primească durerea într-un final.

 

sursa: YOUTUBE

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Copii cu nevoi speciale

Când considerăm învăţat un item nou, în terapie ABA? Trucuri pentru scăderea frustrării

Distribuiți vă rog

Când considerăm învăţat un item nou? Trucuri pentru scăderea frustrării

Ştiu cât de dificil este uneori,  pentru un copil cu tulburare de spectru autist, să înveţe un item nou. Vă ofer câteva trucuri pentru scăderea frustrării. Pe unele le-am învăţat de la alţii, pe altele le-am adaptat, în funcţie de copil.

  1. Verifică nivelul de frustrare al copilului: dacă are tendinţa să se enerveze sau să plângă atunci când nu ştie ceva, asigură-te că ai dat suficiente prompturi (ajutoruri) şi recompensă suficient de puternică. Ţine un dosar de Comportament şi notează fiecare comportament indezirabil, astfel încât întreaga echipă, inclousiv părinţii, să vadă de unde a pornit frustrarea copilului şi cum a reacţionat fiecare din echipă la frustrarea sa. Dacă se frustrează  foarte repede pentru că recompensa este prea mică, atunci fie o schimbi, fie îi dai o cantitate mai mare. Dacă frustrarea sa vine de la faptul că nu îl ajuţi suficient, stabileşte cu întreaga echipă tipul de prompt pe care îl folosiţi în momentul actual, pentru a fi toţi pe aceeaşi lungime de undă.

Ex: Dacă un terapeut îi dă un prompt total- mână peste mână şi apoi recompensa, chiar dacă itemul este încă în învăţare, iar alt teraăeut nu îi dă nici un Prompt, ci aşteaptă câteva secunde să vadă dacă reuşeşte singur (verifică), atunci problema este la ineficienta coordonare între terapeuţi!

 

2. Verifică Modul de recompensare: dacă un terapeut îi oferă recompensă pentru fiecare răspuns, indiferent că este promptat sau nu, atunci frustrarea apare pentru că acel copil nu mai înţelege de ce nu i se oferă mereu ceea ce doreşte, indiferent de răspunsul său. Ca să înţelegeţi cum se simte el, gândiţi-vă că sunteţi salariat şi sunteţi plătit cu aceeaşi sumă de bani indiferent că munciţi 8 ore pe zi sau munciţi 2. Dacă într-o zi, după ce aţi fost obişnuit să munciţi numai 2 ore pentru 5000 ron, şi dintr-o dată cineva vine şi spune: trebuie să munceşti 8 ore pentru aceeaşi sumă, automat veţi fi frustrat. Sunteţi confuz, şi confuzia duce la frustrare în toate cazurile:).

3. Verifică itemul în lucru, cu o serie de itemi distractori, în funcţie de dificultatea lor:

ex: Vreţi să îl învăţaţi pe copil EXPRESIV „TAIE”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

SD: Ce face copilul?

R: taie.

Oferiţi la început prompturi cât mai multe, (recomand ca, pentru un copil cu mari probleme de comportament să aveţi primul sitting numai Promptat!) apoi folosişi reguladescreşterii promptului cât mai curând posibil, şi înainte de a trece itemul în RR, folosiţi ca distractori itemi foarte uşori, al căror răspuns copilul îl ştie foarte bine, şi evitaţi ultimul item învăţat.

ex: Ce face copilul?

R: taie.

T: Fă aşa! (terapeutul bate din palme)- item pe care copilul îl stăpâneşte excelent

R:Ce face copilul? Promptaţi imediat: Spune TAIE. (e mai simplu pentru copil să fie ajutat imediat după distractor, pentru a nu se frustra atunci când trebuie să facă tranziţia de la distractor la itemul în lucru) – nu oferiţi recompensă

T: Ce face copilul?

R: taie.

T: excelent, ai dreptate, copilul taie!  OFERIŢI SUPER RECOMPENSĂ pentru că a spus singur, deşi este un răspuns dat după un răspuns promptat anterior. Cum te cheamă? (item- distractor foarte bine cunoscut)

R: Cristina.

T: Ce face băiatul? (aşteptaţi maxim 2 secunde, dacă nu răspunde, Promptaţi imediat, dar încercaţi un Prompt mai slab, ex: Ta…)

R: TAIE.

T: Bravo, taie. (accentuaţi TAIE) CE FACE COPILUL? – nu mai oferiţi P, aşteptaţi 2 secunde să vedeţi dacă reuşeşte, având în vedere că a avut deja un răspuns promptat.

R: Taie.

T: Excelent, taie – oferiţi recompensă

Abia după ce copilul răspunde în 80% din timp corect, cu distractpri foarte bine ştiuţi, treceţi la a adăuga RR propriu-zis (ultimul item învăţat, cu cel actual. Ex: taie cu urcă- dacă URCĂ e ultimul item învăţat)

Atenţie: nu toţi copiii învaţă la fel, prin urmare tot ceea ce scriu reprezintă experienţă proprie şi nu se poate aplica oricărui copil. Încercaţi cât de mult puteţi să folosiţi regulile ABA-VB, însă dacă orice aţi încerca din tehnici nu merge, axaţi-vă pe fler şi „simţiţi”  copilul. Nu recomand rigiditatea, doar pentru că „aşa scrie la carte”! De-a lungul anilor, am învăţat mai multe de la copii, decât din cărţi. Şi după mult timp, am descoperit că ceea ce aplicam, fără să ştiu dacă există ca şi tehnică, era descoperit de cercetători. Nu cred în ADEVĂR ABSOLUT decât dacă este vorba de Dumnezeu. Altfel, consider că ORICE poate fi adaptat în funcţie de copil.

Mult Succes!

# Dacă aveţi întrebări, folosiţi pagina de contact şi scrieţi-mi un e-mail!

¤ Dacă doreşti să scrii pe acest site, foloseşte pagina de contact!

 

** Sursa foto titlu: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA, şi CUM o aplicăm?

Copii cu nevoi speciale

De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA, şi CUM o aplicăm?

Distribuiți vă rog

De ce este importantă Menţinerea programelor, în terapia ABA?

Menţinerea presupune repetarea itemilor pe care copilul îi învaţă, pentru ca aceştia să nu fie uitaţi. Aud foarte des expresia: „Copilul cu autism uită!” Nu doar copilul cu autism uită, dragi părinţi, ci ORICE om uită! Tot ce nu este repetat consecvent, se uită! Gândiţi-vă la o limbă străină pe care dacă nu o vorbiţi 3 luni, deja „vă iese din ritm” fluenţa. Iar atunci când este în proces de învăţare, orice limbă străină are nevoie de repetiţii sistematice. (nu doar limbile străine, ci orice altceva, acesta este doar un exemplu!)

Eu recomand ca programul de Menţinere să fie efectuat de 3 ori pe săptămână, pentru început, apoi scăzut la 1 dată pe săptămână, urmând apoi a trece în generalizare.

exemplu: Dacă aveţi 30 de itemi învăţaţi în programul de SORTARE, menţineţi-i de 3 ori pe săptămână, până când vă asiguraţi că deja copilul îi are foarte bine fixaţi, apoi, după ce scădeţi la 1 dată pe săptămână, generalizaţi. (persoane, locaţii, distanţă). Eu lucrez prin a generaliza de la început: SD-urile (EX: Sortează creiaonele şi caii-Pune caii la cai şi creioanele la creioane- pune în categoria potrivită- pune acolo unde vezi aceleaşi animele, etc), ITEMII (cât mai mulţi cai, cât mai multe creioane, de diferite feluri), TONUL VOCII (ex: mai tare, mai încet, cântat, etc). Procedez aşa, generalizând de la început, (dacă acel copil deja ştie 10-15 itemi din programele RECEPTIV- IMITAŢIE) pentru a nu lua apoi de la 0 programul, învăţându-l că toţi caii sunt cai. Este mult mai natural, iar noi dorim ca orice copil să ajungă să se integreze cât mai repede şi să devină cât mai independent.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Recomand să aveţi un dosar foarte bine pus la punct pentru menţinerea fiecărui program, şi să lucraţi pe zile. Exemplu: itemii pe care i-aţi lucrat luni, nu îi mai lucraţi miercuri, dacă nu este timp pentru a verifica într-o singură zi TOŢI acei itemi. Este nevoie de organizare pentru că puteţi ajunge să lucraţi NUMAI ANUMIŢI itemi, şi pe restul să îi rătăciţi.

Meţinerea este o parte foarte importantă a terapiei, deci nu o ignoraţi, şi nici nu vă îngrijoraţi, crezând că numai copilul dvs. uită! Întotdeauna, când lucraţi cu un copil, gândiţi-vă dacă dvs. sau alţi copii au dificultăţi ca şi al dvs. Mi-aduc aminte că ni s-a spus acum mulţi ani, de către un consultant ABA din Anglia: „Nu cereţi copilului să facă ceea ce voi înşivă nu sunteţi în stare să faceţi, sau copiii de vârsta lui nu fac. Există şi oameni care sunt EXCEPŢIA de la regulă, deci care ştiu mai mult, dar nu fiţi absurzi!” Nu am uitat niciodată acel sfat, şi mi-a prins bine de-a lungul anilor.

Succes!

¤ Dacă vrei să scrii pe acest blog, foloseşte formularul de contact! Suntem recunoscători să aflăm orice informaţie care ne-ar putea fi de folos în lucrul cu copiii!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Copii cu nevoi speciale

Cum să nu renunți în lupta cu autismul? 7 moduri de a merge mai departe

Distribuiți vă rog

Te întrebi cum să nu renunţi niciodată, când abia mai poţi privi înainte prin viaţă? Iată câteva soluţii pe care ţi le ofer din cei 11 ani de experienţă în lucrul cu copii cu dizabilităţi:

1) Implică-te 100% în programul de terapie al copilului. Tot ce învață cu terapeutic trebuie să experimenteze si cu voi, părinții. Fiind la curent cu fiecare pas făcut de copil, vei avea mai mult curaj ei mai multă determinare să mergi mai departe. Stii că un elefant SA mănâncă bucățică cu bucățică. Deci, continua sa sedimentezi si sa pui cărămizi la construcţia vieții propriului copil! Ai aici un început.

2) Pune întrebari si caută soluții noi!
Întreabă mereu: terapeuţi, coordonatori, psihiatri, părinți!
Orice problemă are o rezolvare! Atâta timp când știi că eşti în viața copilului tău spre a-l ajuta, nu te sfii să întrebi orice, oricât de stupid ar fi. Cea mai utilă lecție pe care am primit-o de la una din mentorele mele, Alice Nicolae, a fost aceasta: „Cât timp esti în procesul acesta de formare si dezvoltare cu mine, dă -ți voie să fii cât de proastă poți fi! Ori de câte ori vei crede despre tine că esti proastă pentru că nu stii ceva, adu-ți aminte că toți marii oameni ai lumii au fost mici la început. Succesul e datorat eșecurilor repetate!” N-am uitat niciodată asta, si încă întreb orice, oricât de stupid ar părea. Prefer să râdă oamenii de mine pentru că sunt proastă, decât să fac rău altora, din neștiință. Determinat a, neștiința  asta, de refuzul de a fi smerită si a recunoaște că nu sunt perfectă si că am de învățat si de zi.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Așadar, întreabă! Lasă -i pe cei ce rad să râdă si tu priveste sus, la SCOPUL tău : recuperarea propriului copil! Nimic si nimeni nu merită mai mult pe lumea asta, decât el! Citeşte aici apelul meu către părinţii copiilor „tipici”, care nu vă înţeleg.
3) Participă la grupuri de suport pentru părinți!
Dacă nu ştii unul, poți să mă contactezi, şi găsim soluții. Dacă nu, poți organiza tu un astfel de grup. A împărtăși propriile temeri şi reuşite cu alții, te ajută să mergi mai departe. Am scris un articol despre cum trebuie organizat un astfel de grup de suport. Aici. Folosește informațiile de aici, puneți aripile, si … la Drum! POȚI!

sursă foto: Google

4) Ia-ți concedii împreună cu partenerul tău, singuri, sau câte un week-end o dată la câteva luni! Ştiu că unii dintre voi vă creşteri singuri copiii şi nu aveţi bunici care să vă ajute, dar cerând ajutor, veți primi! O bonă, o familie foarte apropiată, se va găsi să vă ajute pt 2 zile. Aveți nevoie de intimitatea voastră, ca şi cuplu, oricât de implicați ați fi în viața copilului! Nu uitați că nici un copil nu e fericit dacă părinții lui nu sunt fericiți. Iar problemele şi stresul pot bloca o relaţie. Voi aveți nevoie mult mai mare acum unul de altul!
5) Împărțiți-vă sarcinile!
Amândoi sunteți părinții copilului, deci aveți aceleași responsabilități. Stiu că e greu! Dar impartindu-le, va fi mai usor. Vă puteți face un program săptămânal: săptămână aceasta tu duci gunoiul, speli hainele,  calci si iesi cu copilul în fiecare seara, iar în week-end iesim împreună, iar săptămâna viitoare inversam rolurile. A fost un exemplu, puteți însă fi cât vreți de creativi!
6) Întâlniţi-vă cu prietenii! De obicei, când apare un diagnostic, prietenii se triază: unii pleacă pentru că. .. pentru că  şi pentru că. .. Iar de alții vă îndepărtați voi, pentru că, pentru că şi pentru că…

Pe principiul că dragoste cu forța nu se poate, e clar că nu puteți face nimic în privința celor care decid să vă părăsească, dar aveți posibilitatea să nu vă îndepărtați voi de cei care v-au rămas. Ieşţi în oraş, invitați-i acasă sau mergeți voi la ei în vizită. Uneori cu copiii, alteori singuri. Trăiți printre oamenii fără diagnostic, o parafă nu vă trimite automat între cei care au acelaşi diagnostic. Aveți mereu în minte faptul că al vostru copil trebuie să fie ca şi ceilalți, chiar dacă e special. Dacă voi veți fi primii care il veți marginaliza, ceilalți cu atât mai mult!

7) Faceți terapie de cuplu, dacă ați ajuns într-un impas în relație!
A cere ajutorul unui specialist nu e o rușine, ci o dovadă de curaj şi de maturitate! Voi aveți un scop în viață : recuperarea propriului copil! Dacă ați ajuns în groapă, nu înseamnă că trebuie să rămâneți acolo, pentru că acum e prioritar copilul! Nu uitați, am sa vă repet mereu:

Nici un copil nu este fericit, dacă părinții lui sunt nefericiți!

Dacă banii sunt o problemă, să ştiţi că există şi persoane care fac acest lucru voluntar, fiind în proces de formare. Nu vă opriți pentru că ţi nu au experiență, credeți -mă că există specialişti foarte determinați să învețe, muncesc mult şi au în spatele lor supervizori cu care se consultă,  în caz de impas. Ei îi plătesc pe aceşti supervizori, nu dumneavoastră!
Dragi părinți, soluții există mereu!
Nu ezitați să-mi scrieți, pentru orice întrebare. Cu drag voi răspunde!

# Şi tu poţi scrie pe Învaţă.Crede.Iubeşte. Foloseşte formularul de contact de aici şi împărtăşeşte-ne experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine

Copii cu nevoi speciale

Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine

Distribuiți vă rog

Cum să creezi un grup de suport pentru părinți? 6 pasi care te vor ajuta să construiești o relație frumoasă cu oamenii care împărtăşesc aceleaşi trăiri ca şi tine. Scopul oricărui părinte este ca al său copil să fie fericit. Nu există părinți care nu-şi iubesc copiii, există doar părinți speriați!
M-am  gândit că îți va fi de folos să ştii câteva reguli pentru a crea un grup de suport, menit să te ajute să împărtăşeşti experiența ta cu alții. Iată aici paşii, fără să îmi plătești vreo sesiune:
1) Crează grupul. O destinație începe cu primul pas. Slavă Domnului, acum există Facebook! Folosește-l în beneficiul tău si al copilului tău! Scrie o descriere concisă si hai la drum! Dacă intâmpini dificultăți, scrie-mi un e-mail sau lasă-mi un mesaj aici. Te ajut cu drag, fără a-ți percepe vreo taxă! 🙂

Dacă vrei să te alături grupului pe care l-am creat eu, dă click aici. E gratuit.
2) Invită toți părinții de copii speciali pe care îi cunoști. Chiar dacă nu au copii cu Autism, să ştii că e de un real folos să auzi si experiențele lor. Soluțiile la problemele tale pot veni uneori de unde te aştepti mai puțin! Citeşte ce am scris aici despre cum să continui, oricât de greu ar fi.
3) Ai curajul să pui întrebări pe grup si să inviţi la discuții. Sfatul meu este ca o data la minim 2 săptămâni să vă întâlniți personal, pentru a împărtăși față în fața experiențe şi a exemplifica anumite tehnici pe care le ştiti şi care i-ar ajuta pe alții. Puteți să vă vedeți acasă la cineva, sau vă puteți întâlni într-o cafenea. Dacă aveți nevoie de un spațiu doar al vostru, puteți cere un separeu, pentru a nu-i deranja pe alții, a exemplifica şi lucra în linişte. Aveți 2 opțiuni: fie vă întâlniți doar voi, fie plătiți un terapeut care e dispus să susțină astfel de grupuri. Fiind mai mulți, veți plăti mai puțin şi veți putea beneficia de un suport de specialitate.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

sursă foto: Google

4) Păstrați limita confidențialității! Nimănui nu-i place să i se dezvăluie viața în public! Pentru o mai bună siguranță, puteți apela la un specialist, cum v-am spus mai sus, care vine pregătit cu un contract! După ce l-ați semnat fiecare, porniţi la drum!
5) Nu judecați! Țineți minte că scopul dvs. este acela de a vă ajuta copilul! Sunteți acolo să învățați unul de la altul! Fiecare om greşeşte. În cazul în care cineva judecă, aduceți -i aminte cu CALM şi BLÂNDEȚE  Scopul pentru care v-ați întâlnit! Un exemplu constructiv de a da un feed-back este acesta:
„În situația aceasta eu aş face aşa … oare dacă ai fi făcut asta cum ar fi fost? Ce spui de soluția asta? Crezi că soluția asta ar putea avea un efect negativ-pozitiv asupra copilului?”
Este cu totul diferit de: „Din cauza ta a facut aşa! Tu nu vezi că dacă faci aşa, copilul face x? Nu eşti în stare, lasă-i pe alții să facă, ei ştiu mai bine!
Vă rog să țineți cont de următorul aspect: dumneavoastră sunteți expertul în familia dumneavoastră.! Dumneavoastră faceți regulile, dumneavoastră cereţi ajutor, nimeni nu are dreptul să vă jignească!
Am experimentat, din păcate, aceste judecăți de valoare, şi ştiu cum este să simți că ai escaladat Everestrul şi când ai ajuns în vârf, chiar dacă nu aveai echipamentul corespunzător,  în loc să  fii felicitat şi încurajat, ai fost devalorizat şi judecat pentru lipsa echipamentului!
Dragi părinți, când învățăm, cu toții facem greșeli. Singurul om fără greșeală e cel care NU FACE NIMIC ! Nu permiteți altora să vă spulbere visele, doar pentru că ei se cred mai buni ca voi! Citeşte AICI discriminarea copiilor speciali şi ia atitudine! Copilul tău merită!


6) Stabiliți-vă câte o temă pe care să o abordați pt fiecare întâlnire si o sesiune de întrebări si răspunsuri.
Fiți foarte structuraţi, pentru o sesiune cât mai plină de esență. Altfel, vă veți pierde în detalii inutile. Nu uitați, scopul vostru este acela de a vă ajuta copiii! Aveţi AICI, AICI şi AICI informaţii extrem de utile care te vor ajuta în lucrul cu copilul tău.

Succes!

# Scrie şi tu pe Învaţă.Crede.Iubeşte! Foloseşte formularul de aici şi împărtăşeşte-ne din experienţa ta!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă  să învăţaţi unul de la altul

Copii cu nevoi speciale

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău? Iată o fişă care vă va ajuta pe toţi cei din echipă să învăţaţi unul de la altul

Distribuiți vă rog

Cum evaluezi eficienţa terapeutului cu care lucrează copilul tău?Iată un exemplu de fişă pe care să o folosiţi la şedinţele de coordonare, pentru a da un feed-back terapeuţilor. Această fişă este gândită de mine, deci conţine informaţii strict subiective, puteţi adăuga şi modifica în funcţie de nevoile proprii sau de creativitatea dvs.! Sugerez ca fiecare părinte să folosească această fişă, după ce a fost instruit corect de către coordonatorul copilului, în ceea ce priveşte regulile şi tehnicile ABA. Eu recomand ca fiecare părinte să ceară un training de 8 ore, axat pe PRACTICĂ, atunci când începe terapia cu copilul, pentru a înţelege exact ce anume se discută la şedinţe, etc. Este foarte important şi pentru gestionarea echipei de terapeuţi începători, mai ales dacă staţi acasă cu copilul şi sunteţi implicaţi în terapia copilului. Dacă nu ştiţi dvs. înşivă conceptele şi tehnica (nu la nivel avansat, însă atât cât să pricepeţi ce se lucrează cu copilul), nu veţi şti dacă terapeuţii îşi fac treaba. Din păcate, sunt foarte multe cazuri când terapeuţii repetă la infinit aceleaşi programe, şi copiii stagnează. Găsiţi aici informaţii despre ce ar trebui să evaluaţi la un terapeut, atunci când îl angajaţi!

Vă sugerez să adăugaţi la această listă ceea ce consideraţi, şi să împărtăşiţi cu alţi părinţi ceea ce aţi decis, accesând Grupul de suport pentru părinţi pe care l-am creat pe facebook. Îl găsiţi aici.

Evaluează-ţi terapeuţii pentru a creşte eficienţa terapiei copilului tău!

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Iată, aşadar, fişa:

 

Fisa evaluare terapeut

Realizat de: Monica Berceanu

Dată şi Nume terapeut

 

  • SD
  1. Atentia in timpul sd-ului
  2. Varierea sd-ului

c)Rapiditatea oferirii Sd-ului

  • Recompensa

 

  1. Oferirea rapidă a recompensei
  2. Recompensa motivantă

 

  1. Varierea recompenselor
  2. Recompensa socială motivantă
  3. Recompensa diferentiata

 

  • Prompt
  1. Eficienta prompturilor

 

  1. Cresterea si diminuarea prompturilor

 

 

  1. Urmarirea obiectivului

 

  1. Corectarea greșelilor

 

 

  • Organizare
  1. Stabilirea planului de predare si a obiectivelor clare
  2. Materiale accesibile: pregăteşte materialele astfel încât să-i fie uşor să le folosească

 

  • Ritmul sesiunii
  1. Lungimea intervalelor dintre trialuri
  2. Ritm potrivit pt copiL
  3. Predare intensivă

 

 

  • Nivel de predare
  1. Nivel adecvat de dificultate a sarcinilor
  2. Combinarea programelor dificile cu cele cu un nivel mai scăzut de dificultate
  3. Dovezi de invatare: îşi dă seama când un iem este învăţat de către copil

 

  • Control instructional
  1. Se concentreaza asupra sarcinii
  2. Mentinerea atentiei copilului

 

 

 

  • Generalizare
  1. Varierea materialelor
  2. Mixarea sarcinilor
  3. Lucrul la masă
  4. Predarea în situații naturale
  5. Generalizarea răspunsurilor

 

 

  • Comportament
  1. Rezultatele comportamentelor disruptive
  2. Recompensarea comportamentelor corecte şi corectarea celor disruptive
  3. Utilizarea tehnicilor de preventie a Comportamentelor disruptive

 

 

PUNCTE TARI

……………………………………………………………………………

 

 

 

PUNCTE CE NECESITA IMBUNATATIRI

………………………………………………………………………………….

 

Scrie şi tu pe Invată.Crede.Iubeste, folsoind formularul de contact de aici.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Despre valorile pe care fiecare dascăl trebuie să le implementeze elevilor săi, şi despre implicarea părinţilor în viaţa copiilor lor, aflăm în interviul cu Violeta Dacălu, director al Şcolii „Ferndinand I” din Bucureşti

Copii tipici

Despre valorile pe care fiecare dascăl trebuie să le implementeze elevilor săi, şi despre implicarea părinţilor în viaţa copiilor lor, aflăm în interviul cu Violeta Dacălu, director al Şcolii „Ferndinand I” din Bucureşti

Distribuiți vă rog

Astăzi este despre copii. Elevi şi suflete pe care i-am uitat parcă într-un colţ, undeva, şi ne cerem dreptul la a-i folosi când vrem. O spun cu durere, ca psihoterapeut care priveşte zilnic copii ce au ajuns să petreacă timpul numai online… Copii care nu ştiu ce efecte au asupra lor vieţile trăite între tastaturi şi personaje care mai de care mai interesante…

După ce zilele acestea mi-au scris zeci de părinţi despre articolul acesta, am decis ca stăzi să stau de vorbă cu doamna Violeta Dascălu, Director la Scoala Cu Clasele I-VIII Nr 64 „Ferdinand I”, Bucureşti. Despre copilărie. Emoţie, viaţă, şi timp… de care ne ocupăm tot mai rar astăzi… Ni s-au schimbat priorităţile, dorinţele, trăirile, sentimentele …

Sau aşa pare …

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Vă mulţumesc, doamna director, pentru promptitudinea cu care care aţi răspuns invitaţiei mele de a povesti despre educaţie, copilărie, emoţie şi pasiune. Spuneţi-mi, vă rog, care este misiunea dumneavoastră în cadrul Şcolii nr. 64, Ferdinand I?

Este compex de definit! Dacă ar fi să fac o afirmatie simplă, aceea ar fi de Să văd copiii fericiți!.

În contex mai larg, la fericirea lor, un aport egal îl au părinții și profesorii.

 Şcoala generală este pasul iniţial în creşterea şi dezvoltarea adultului de mâine. Ce valori credeţi că trebuie să implementăm copiilor, în calitatea de învăţători, profesori, consilieri?

Am stabilit într-o întâlnire cu comunitatea valorile pe care toți le-am agreat – RESPECT, ÎNCREDERE, RESPONSABILITATE, IUBIRE, LIBERTATE.

 Îmi aduc aminte cu emoţie şi azi de doamna învăţătoare care mi-a pus creionul în mână prima dată… Ce reprezintă pentru un elev de clasă pregătitoare, învăţătorul său?

Este omul în palmele  căruia își pune inima. După  câteva săpatămâni de școală, sunt alți copii. Au încredere și vin cu plăcere la școală.

 Ce diferenţe vedeţi între învăţământul de odinioară, şi cel prezent?

Diferențele sunt legate de prezența tehnologiei pe de o parte, și prezența mică a părințălor în viața copiilor. Ei au nevoie de aceleași lucruri dintotdeauna – securitate, iubire, acceptare, încredere.

Se spune că astăzi elevii nu mai respectă profesorii. A cui credeţi că este responsabilitatea pentru această schimbare: a părinţilor, a dascălilor sau a elevilor?

Adulții sunt responsabili de educația copiilor. Primii sunt părinții, deoarece sunt primele modele din viața copiilor. Apoi profesorii, care se tem de pierderea controlului. Au primit alte valori și altă educație, de tip Cine-i șeful? Total inadecvată nevoilor emoționale!

 Ce metode de a disciplina un elev credeţi că sunt cele mai utile, în România anului 2017?

Nu este vorba de metodă, ci de autenticitate. Un adult sincer, va educa un viitor adult sincer. Respectul va aduce respect!

 Ce spuneţi despre rolul tehnologiei în şcoli? Elevii vin cu telefoane foarte scumpe, văd tot mai des joacă pe tablete, în pauze, fără relaţionare, fără jocuri de grup. Cum influenţează această libertate dezvoltarea copiilor?

Este greșit  înțeleasă libertatea… Tehnologia nu trebuie adusă în viața copiilor decât de la o anumită vârstă, o spun psihologii, iar noi o constatăm! Părinții ar trebui să monitorizeze durata accesului la tehnologie, conform vârstei. În exces, produce lipsă de concentrare, neputința de a face conexiuni, de a selecta și este afectată memoria. Copiii nu mai rețin nimic pentru că pot oricând găsi un răspuns la o întrebare. Sunt tentați să o utilize fără discernământ.

 Cum apreciaţi libertatea ţinutelor vestimentare în şcoli? Are vreun impact negativ asupra personalităţii copiilor, faptul că astăzi fiecare vine îmbrăcat cum vrea?

Creează discrepanțe grave pentru că ei fac comparații. Nu au maturitatea înțelegerii lipsei de importanță a exteriorului, iar interiorul este încă fragil.

 Ce sfătuiţi părinţii în ceea ce priveşte televizorul, vestimentaţia şi felul în care gestionează timpul liber al copiilor?

Pe părinți îi rog să petreacă timp zilnic cu copiii lor, oricât de puțin. Copiii nu sunt doar elevi, ci au nevoie să fie ascultați, înțeleși, iubiți. Părintele nu poate fi înlocuit de nimeni, fără efecte pe termen lung..

 Ce impact care lipsa tot mai mare a părinţilor din viaţa copiilor, având în vedere timpul tot mai scurt pe care aceştia îl petrec cu ai lor copii?

Copiilor le este dor de părinți și ne caută pe noi, profesorii. Ne îmbrățisează zilnic. Simt că le lipsesc părinții, dar nu o spun, ci o manifestă. Au nevoie de atenție. Uneori sunt triști sau melancolici. Alții au tulburări grave, de multe ori depresii…

Recitind interviul de zeci de ori, am retrăit propria-mi copilărie, când nu aveam tablete, nu aveam jocuri electronice, nu aveam telefon şi nici crize de comportament pentru că nu am acces prea mult la oricare dintre ele…

Mi-am amintit de clipele în care veneam de la şcoală pe jos, kilometri întregi, şi acasă mă aştepta mama, obosită şi plânsă uneori, dar gata să îmi explice de zeci de ori cum se învaţă un comentariu, sau cum se dă o lucrare de control la biologie…

Despre copilăria şi şcoala mea, citiţi mâine, dar astăzi vă invit să împărtăşiţi cu oameni dragi acest articol, dacă v-a fost util!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog
Cum să fii o mamă şi o soţie care să lase în urma paşilor ei simplitate. Dragoste şi credinţă

Copii tipici

Cum să fii o mamă şi o soţie care să lase în urma paşilor ei simplitate. Dragoste şi credinţă

Distribuiți vă rog

Astazi, dragii mei, este despre mamici, Dumnezeu si iubirea vietii tale. Am ales-o pentru acest interviu pe Jessica Armstrong, o mama si o sotie de la care eu invat clipa de clipa despre smerenie, blandete si har. Azi impartasesc cu voi binecuvantarea de a o avea ca model.

Bună Jessica ! Mulțumesc că ai accept invitația de a vorbi despre feminitate și maternitate. Te rog, spune-ne de la început cine ești tu și ce faci în România?

Jessica: Bună Monica! Numele meu este Jessica Armstrong, iar soțul meu și cu mine suntem misionari americani care lucram cu biserica baptista din Bucureşti. Soțul meu predă la Institutul Baptist din București. Locuim aici de 4 ani si jumatate. În Octombrie 2016 , am adus pe lume o fetiță, pe nume Sara.

Cu ce te ocupai în America înainte de a veni aici?

J: Înainte să vin în Romănia, am lucrat ca profesoară de matematică la liceu timp de 5 ani.

Deci ai lasat America pentru un bărbat? Te întreb asta pentru că  pentru multe femei, sacrificarea familiei ei, a jobului și prietenilor,  traversarea oceanului , începerea unei noi vieţi, total dependente de soțul ei, nu este o decizie ușoară.

J:  Ei bine, nu s-a întamplat chiar așa… Predam matematica la liceu în Raleigh, Corolina de Nord și mă gândeam că o să continuu să predau până mă voi pensiona. Într-o zi, un prieten de-al meu de la biserică, m-a invitat în oraș. Am fost șocată și nu știam ce să fac pentru că știam că Cameron voia să devină misior  și eu nu. O prietenă m-a convins să-i dau o șansă. Eram în conflict pentru ca am fost singură mult timp, și o parte din mine  voia să fie într-o relație de curtare, însă nu am vrut să încep o relație care nu avea  viitor.

M-am rugat foarte mult lui Dumnezeu sa-mi dea înțelepciune. Am simtit o pace continua în suflet când am decis să pășesc mai departe cu Cameron. Prietenii mei de asemenea s-au rugat pentru mine și am simtit că e un lucru bun.

Chiar dacă am simțit că Dumnezeu voia să fiu cu Cameron, eram însă nesigură în ce priveşte mutarea peste ocean. Am vrut să merg în misiune acolo ca să văd cum o să fie, însă din cauză că eram profesoară, noi am început relația în Octombrie, şi nu mai aveam vacanță până anul viitor în vară, nu s-a putut.

Un prieten ne-a sugerat să facem o excursie în vacanța de iarnă. Am ajuns în România în anul 2010 de Crăciun și am stat la niște prieteni misionari pe care Cameron îi știa. Chiar am avut un timp minunat. M-am simțit confortabil, chiar dacă limba era diferită. Îmi aduc aminte că stăteam într-o casă în afara orașului Oradea şi, luând masa de prânz după biserică, am văzut un bărbat care tachina un copilaş.

Parcăeram acasă la bunica mea:)  Atunci a fost clipa când am simțit ca pot trăi aici. Ne-am logodit în Ianuarie și căsătorit în Iulie 2011. Organizația cu care voiam să lucrăm cerea ca tinerii căsătoriți să aştepte un an înainte să se  mute peste ocean. Astfel încât stresul să nu fie prea mare în căsnicie şi să cauzeze probleme.

Am locuit astfel, în primul nostru an de căsătorie, în Carolina de Nord, și am început procesul de aplicare pentru a devein misionari.

Prima dată am aplicat pentru 2 ani de zile cu contract temporar, astfel încat puteam incerca fără a sta pe termen lung. Am realizat că eram fericită să trăiesc în România, deși unele lucruri erau grele (învățarea unei limbi noi, locuirea intr-un oraș mare). După terminare contractului am aplicat pentru un altul pe termen lung în România.

Am luat decizia în urma rugăciunilor îndelungate. Deci puteam să aleg  să nu urmez această cale. Fiind profesoară de matematica, un moment de revelație l-am avut când am discutat cu unul din colegi, un profesor de geometrie. El mi-a zis „Este logic. Dacă ești chemată să fii cu Cameron, și Cameron este chemat să mearga in India, atunci eşti chemată de asemenea să mergi în India!” (La acea vreme Cameron căuta să fie misionar în India, insă bineinteles, am ajuns în Romănia.)

Acea simplă logică mi-a vorbit. Ca şi cuplu misionar, suntem amândoi „în misiune” :). Nu doar m-am căsătorit cu un misionar, dar îl şi urmez în altă țară. Amândoi avem responsabilităţi și aşteptări. Amândoi completăm rapoarte lunare și vorbim cu supraveghetorii  despre progresul nostru. Deci, nu este vorba numai despre jobul lui Cameron, este vorba şi despre mine, cea care şi l-a schimbat pe al ei -de la profesoară de matematica la a fi misionar. Nu mă simt ca sunt dependentă de Cameron, ci mai degraba, considercă  suntem o echipă care lucrează împreună.

 

“Şi dacă mariajul nu este despre a ne face pe noi fericiţi, ci despre a ne sfinţi?”

 

Hai să vorbim acum despre feminitate, pentru că am aflat ce înseamnă a trăi după voia lui Dumnezeu, ca femeie care se visa o viaţă profesoară… Ce înseamnă, din punctual tau de vedere, să fii feminină? Este vorba despre felul cum arătăm, despre jobul nostru, sau implică altceva această feminitate?

J: Dumnezeu a creat atat femeia cât şi bărbatul după asemănarea Lui,  asadar cred ca feminitatea e în parte o reflexie a caracterului divin. Femeile sunt frumoase, însă nu doar in sensul fizic. Suntem frumoase deoarece aşa ne-a creat Dumnezeu, suntem sensibile şi vulnerabile şi totuşi extrem de puternice. Suntem tandre. Asta e parte din frumuseţea noastră. Naştem şi creştem copii, indiferent că aceştia ne sunt sânge din sângele nostru sau că ne ingrijim de cei care ne înconjoară. Ne pasa de nevoile celorlalalţi.

Ce ar trebui să stie fetele tinere care nu sunt căsătorite,  despre a fi soţie? Este greu, este un coşmar sau o binecuvântare? La ce ar trebui să se aştepte?

Jessica: În primul rand , ar trebui să ştie că o căsătorie nu o să le împlinească, daca ele se simt goale pe dinăuntru cât timp sunt singure. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu o nevoie dupa El, și chiar dacă noi o să dorim să umplem acel gol cu un bărbat, haine, un job fain, etc, numai Dumnezeu ne poate umple acel gol cu adevărat, și numai El ne poate întregi.

O carte pe care am citit-o impreună înainte să ne căsătorim  se numea “Şi dacă mariajul nu este despre a ne face pe noi fericiţi, ci despre a ne sfinţi?” Căsătoria este cu adevarat o bucurie, însă de asemenea o să  scoată la suprafață egoismul tău pe măsura ce înveţi să iubeşti cealaltă persoană. Nu este vorba  despre a da fiecare 50%,  ci despre a da fiecare 100% celalaltei persoane.

Noi nu impărţim treburile casnice- sunt lucruri pe care o persoana le face, însă de asemenea cealaltă persoana e acolo sa ajute. Suntem o echipa. Sper ca răspunsul meu iniţial să nu vă fi făcut să credeţi că mariajul este un lucru negativ, pentru ca nu este asa.

Cameron este o binecuvântare pentru mine, şi sper ca el să zică acelaşi luvru despre mine. 🙂 În căsnicie este e o iubire profundă, și sunt mulțumitoare ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu Cameron. Pentru femeile/fetele singure, spun să aștepte bărbatul care le respectă şi le prețuiește.

Pentru femeile creştine singure, aş vrea să adaug: să aşteptaţi un barbat care Îl iubeşte mai mult pe Dumnezeu decât pe voi. Chiar și daca nu vă căsătorţi, nu sunteţi mai puţin valoroase decât cele căsătorite. Dumnezeu vă iubeşte foarte mult.

Care este secretul unei căsnici fericite? 🙂 În 3, în 5, în câţi paşi?

Jess: Orice cuplu trebuie să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc întotdeauna. Rugați-vă împreună. Rugaţi-vă unul pentru altu. Într-un mod mai general, fiecare dintre partenerii de cuplu trebuie să-l pună pe celălalt deasupra sa. Persoana cealalată întotdeauna e mai importantă.

Nu căuta ca lucrurile să fie corecte, ci mai degreabă caută să-i slujeşti şi să o/îl iubeşti. Dacă amândoi faceţi asta, o să invaţaţi să fiţi devotaţi unul altuia.

De asemenea, pentru cele care au copii, spun că ar trebui să-şi pună soţul înaintea copilului, pentru că  acesta o să beneficieze mult dacă voi aveţi o căsnicie sănătoasă. sigur că trebuie să aveţi grijă să împliniţi nevoile copilului, dar să nu vă neglijaţi unul pe altul.

 

VORBEŞTE-I COPILULUI CA ŞI CÂND AR FI DEJA MARE 

 

Şi acum, cum rămâne cu  maternitatea? Cum este pentru tine?

Jess: Cu siguranță că este o nouă aventură. Cred că cel mai greu lucru este epuizarea constantă. Însă după ce mă uit la zămbetul Sarei, mă umplu cu o fericire pe care nu pot să o descriu, și mă motivează să merg mai departe. Câteodată nu-mi vine să cred că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu miracolul nostru mic. De multe ori mă simt insuficientă, cred că nu fac lucrurile bine, însa văd cum ea se uita la mine și mă iubește așa cum sunt. E aşa înduioșător…

În Romania, amândoi sunteţi fără familile voastre. Nu o ai pe bunica Sarei să te ajute la creşterea ei. Cum te descurci cu rolul de mamă, având în vedere că nu ai nici dădaca?

Jess: În America, nu este obișnuit ca bunicile  să  ajute la creşterea nepoţilor, pentru mine e neobişnuit să locuiască lângă/cu mine  pentru a avea grijă de nepoată. Cred că este un obicei grozav și admir foarte mult apropierea familiilor românești, dar nu simt că nu mă descurc în lipsa acestui ajutor.

Datorită naturii jobului nostru, Cameron mă poate ajuta adesea când este acasă. De obicei completăm hârtii şi ne intâlnim cu oameni, nu este ca şi cum el are un job de birou, de la 9am-5pm. De asemenea, avem prieteni care ne pot ajuta cu Sara când avem nevoie să ieşim în oraş sau vrem să ieşim la o întâlnire.

Este o idee greşită să te întorci la job înainte ca al tău copil să împlinească 2 ani? Ar înlocui dădacele mamele?

Jess: Când eram profesoară, mă gândeam că o să mă întorc la serviciu după naşterea copilului, pentru că statul acasă toată ziua mă va enerva. În America, concediul de materniate este de 6 săptămâni și după această perioadă te întorci la muncă. Dacă vrei să stai acasă, trebuie să renunţi la jobul tău și nu primeşti niciun salariu.

N-aș judeca pe cineva care ar vrea să se întoarcă la muncă și să angajeze o dădacă, și nu aș judeca pe cineva care vrea să stea acasă şi sa aibă grijă de copilul său. Este o alegere pentru femeia şi familia ei, şi sunt mulţi factori care trebuie luaţi in considerare.

Oare ar înnebuni acasă cu copilul toată ziua? Oare se simte stânjeenită lăsându-şi copilul să fie crescut de altă persoană? S-ar simţi goală fără job? Sunt ei într-o stare financiară buna pentru ca ea să rămână acasă?

Ce ar trebui să facă o mamă cu copilul ei toată ziua? Este important să vorbeşti cu copiii, chiar şi când ei sunt mici? Cred că este foarte important ca cititoarele mele să afle detalii şi de la o mamă, nu numai de la mine, ca specialist, sau de la colegi ai mei, psihoterapeutţi.

Jess: Înainte să o am pe Sara, nu aş fi ştiut să îţi răspund la acestă întrebare. Noi incercăm să avem o rutină, chiar daca este dificil sa avem un program. Când Sara se trezeste, îi schimbam pampersul, o hranim, şi ne jucam cu ea până la urmatorul pui de somn.

Am citit o carte care se numeste „Secretele soaptelor unui bebelus” care pledează pentru metoda „UȘOARĂ”: Mâncare, Activitate, Somn și Timpul cu tine. De asemenea, autoarea încurajează tratarea copilului ca o persoană, vorbind cu ea și spunându-i ce faceți.

Noi o întrebam pe Sara daca a avut un somn linistit. Îi spunem ca e minunat sa ai pampers uscat si curat. Îi spunem despre fellul cum o imbracam. Chiar daca pare ca e foarte mică sa ne inteleaga, noi continuam sa vorbim cu ea ca sa poata invata. Denumim părțile corpului pe măsură ce le spălăm în timpul băii, astfel încât să poată învăța cum sunt numite.”Mami o sa-ti spele gatul. Iti spalam mainile . Este timpul sa-ti spalam burta si buricul. Iti spalam picioarele pana la talpi. etc”

Îi ajuta sa se simtă siguri pe sine când stiu la ce sa se astepte. Folosim aceeasi rutina si incercam sa folosim aceleasi cuvinte ca ea sa le poata invata. Poate suna plictisitor , insa nu se simte asa pentru ca ea e fericita. În timpul perioadei de joc, stă o perioadă de burtă, citim cărți, ne jucăm cu animale de plus și se joacă singura în mica jungla.  Ea are tendința de a lua scurte perioade de somn, de aceea este dificil de a avea un program exact, dar avem un timp de culcare obișnuit.

Înainte de culcare îi facem baie, o înfășurăm intr-o pătură, îi dam o sticla de lapte, îi citim o poveste din Biblie, îi cântam în dormitor și o punem în pătuț împreună cu suzeta. O ajuta pentru ca stie la ce sa se astepte.

Am scris recent un articol despre niste studii care dovedesc că spiritualitatea e in genele noastre. Ce crezi despre asta? Este important sa ne învatam copilul despre Dumnezeu și viața spirituală, și  de ce?

Jess: Trebuie sa recunosc ca nu am citit articolul respectiv, pentru ca e dificil pentru mine să citesc articole lungi în limba romana. În orice caz, cu siguranta cred ca este important sa-ti inveti copilul despre Dumnezeu. Cum am zis mai sus, noi ii citim o poveste din Biblie Sarei înainte de culcare.

Însa asta nu e tot ce facem. O includem și pe ea cand ne rugam. Este dificil uneori pentru ca ea nu intelege înca și îți poate distrage atentia însa noi vrem sa o invam cum sa se roage.  Dorim ca ea să stie ca rugaciunea este importanta.

Sara ne vede citind Biblia, chiar daca ea nu stie inca ce este. Daca nu acum, atunci cand? Când este destul de mare? Dorim sa incepem de pe acum, astfel ca ea sa nu fie socata cand o sa o luam de la timpul de joaca la ceva care va parea plictisitor pentru ea cand nu intelege. Asa cum o învatam despre cum se îmbracă, și despre parţile corpului, dorim sa o invatam despre viata spirituala.  O luam cu noi la biserica pentru a ne inchina lui Dumnezeu ca familie.

Mulţumesc, Jess, pentru timpul tău, pentru dragostea şi dăruirea pe care ne-o oferi tuturor tinerelor din Biserica creştină bapristă AGAPIA

Dragi părinti , sper ca acest interviu sa vă ajute atât în a intelege importanta iubirii partenerului, cât și in a petrece timp de calitate  cu copilul dumneavoastră.

Cat pentru femeile/fetele singure, sper ca Jessica să fi fpst şi pentru voi binecuvântarea care a fost şi pentru mine în ultimele luni. Sper că v-a ajutat să intelegeţi că singura metodă de a-ţi alege partenerul de viata este prin rugăciuni aduse lui Dumnezeu, prin care să ceri  înţelepciune şi răbdare.

Traducere text: Adelina Laurenţia

Distribuiți vă rog