Credinta

Azi este despre El. Despre Dumnezeu întrupat, umilit şi înviat pentru noi. Ia-ţi crucea şi urmează-L!

Distribuiți vă rog

Străinul vieţii mele

 

Cu umeri lăsaţi de griji şi poveri

Mă-ndrept către munca ce-mi picură-averi.

Cu ochii-n pământ, cu gândul pierdut

Cer şanse să cresc, să câştig, să m-avânt.

 

Rog Domnul meu scump putere să-mi dea

Bani mulţi să câştig, căci averi de-aş avea

Aş da şi la alţii, i-aş face avuţi,

M-aş pierde-n mulţimea acelora mulţi

 

Ce dau la săraci, ce-ajută bătrâni,

Ce dau zeciulă cu palme de mâini.

M-aş face creştin, de 3 ori creştin

Dar Tu, Doamne, mi-ai dat un pumn de venin…

 

Eu nu te blestem, eu nu judec crud,

Căci Tată, sunt păcătos, dar suflet am bun.

Eu tot ce te rog e să-mi dai, să-mi redai

Averile toate din anii de rai.

 

Căci uite-mă, Tată, strivit sunt de griji,

În palmele mele n-am bani, ci doar trişti

Gologani de-ntristări, de-amar şi de chin

Şi ştiu că le merit, Părinte, dar… vin

 

La Tine cu capul plecat, smerit şi cu lacrimi,

Pierdut şi-ntristat.

Ca Iov sunt azi, Doamne, ai milă, dă-mi Har

Sunt păcătos, dar… e-atâta amar!

 

Milă să-Ţi fie, Părinte suprem

Nu merit dar… soartă mai blândă dă-mi,

Tată, te chem

Iar şi iar.

Şi parcă-n zadar.

 

 

Tu stai pe tron azi, mă priveşti şi taci.

Amară mi-e soarta, amar drum îmi faci.

Ştiu, Tată, nu merit, dar oare de ce

Mă chinui, m-alungi și milă nu-Ţi e?

 

Cu aste cuvinte în palme sculptate

Trec drumul grăbit s-ajung la cetate.

Aceea ce-mi dă câţiva lei dup-o lună

Dar tolba de-alt`dată… nu mai e plină.

 

Cu grijile mele în jos tot privind

Mă-mpiedic de-Un Nimeni agale venind.

„Străine, nu-i strada a Ta,

Priveşte pe-und` mergi şi-n cale nu-mi sta!”

 

Străinul se-opreşte şi ochii-Și înalţă

Mă prinde-n privirea ce-ndată mă-ngheaţă

Şi fără de zâmbet, pierdut, ca şi mine

Întinde o mână. Să-mi strângă, dar… cine

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

I-o dă? E plină de zgură

Şi sângele-i vorbeşte din colţuri de gură:

„Dă-mi mâna, mă prinde şi hai împreună

Spini să culegem, să facem cunună!”

 

Un sac parcă poartă pe trupu-i slăbit.

E dintr-o bucată. Murdar şi sleit.

Nebun e, săracul, plecat din infern

Îi dau un bănuţ şi să plece îi cer.

 

Străinul priveşte cu ochi de văpăi

Bănuţul ce-l lasă să cadă pe umerii-I goi.

„Nu-mi trebuie, omule, degrabă azi hai

Ai multe, mai multe, de preţ să îmi dai!”

 

Săracul!- îmi spun. Mă crede-mpărat.

Şi faţă de El eu chiar sunt. Cu straie-mbrăcat.

Şi-atunci Îl privesc cu milă mai mare

Şi-i cer: „Mergi, străine, ia banii şi cumpără-Ţi ţoale!”

 

Dar El tot cu ochi ca de stele mă arde

De-mi picură-n suflet o milă de moarte.

„Dă-mi mâna, degrabă să mergem

Nu-i vreme de stat. Haide de grabă, har să culegem.”

 

Sărmanul! – îmi spun. S-o crede Isus

La câte îndură nimic de mirare. E dus…

Iau banul de jos. Mi-l vâr înapoi

(Ce rost să îl pierd, n-am nici eu şuvoi)

 

Şi plec făr` o vorbă, grăbit să ajung

La Domnul, pe genunchi, din nou să mă plâng.

În urmă n-am timp să mă uit. Şi de am, ce să văd?

 

Să muncesc pentru-n ban şi-ncă unul

S-adun pentru oameni ca El, să le dau mulţi, cu pumnul.

Mă uit în pământ şi nu-mi vine- a crede:

În faţa mea multă avere se vede.

 

Bani-teancuri, hârtii blestemate

Mă-ndeamnă: „Te-apleacă, a tale sunt toate!”

Şi m-aplec. Şi de-acolo nimic nu mai ştiu

Decât că pe pat de spital stau.

Îndurerat, dar VIU!

 

Când m-am aplecat o roată–a lovit

În mine. Şi-n El  s-a oprit.

Cum nu-nţelegi, tu, frate creştin

Că sângele Lui stă azi în paharu-mi de vin?

 

Da, Străinul nebun, zdrenţuros

Isus era. Doamne, ce destin nemilos!

Pentr-un ban am pierdut timpu-n verde să trec

Şi-am ajuns pe zebra de chin la moarte să plec.

 

Pentr-un ban am lăsat Domn prea sfânt şi-mpărat

Să zacă în drum, de mine scuipat.

O, Doamne, sunt viu! Azi trăiesc, fiindcă Tu

De mână m-ai prins când mâinii Tale-am spus NU!

 

Cum, Doamne, de moarte mă scapi, fără vină

Când eu pentru bani, cu chin Ţi-am lăsat mâna plină?

Cum, Doamne, sunt viu, nu-n ţărână,

Cum paharul eu azi să-l ţin pot în mână?

 

În mâna aceea ce mâna Ţi-a rupt

De-atâta amar, de-atâta refuz?

Cum, Doamne, de merit atâta iubire

Cum slava Ta vie m-a scăpat de pieire?

 

Te-ntreb printre lacrimi, când fără să vreau

Ochii îmi plec, căci pe genunchi vreau să stau

„Mulţumesc!” să Îţi spun, plin de dor şi regret

Că nu Te-am primit şi viaţă nu merit. E drept.

 

O, Doamne, ce văd? În ce să stau n-am.

Căci picioare-mi lipsesc. Doar jumate mai am.

O, Doamne, tăiate mi-au fost ca să scap

Cu viaţă. S-ajung împărat.

Şi-am bani. Căci roata era

A unui bogat ce-a plătit fapta sa

Cu grei bani, cu sacii, cu lei peste lei

Să nu îl închidă-ntre gratii prietenii mei.

 

Azi am ce-am dorit, nu bani mulţi

Am saci, am cu pumnii, din ei să fac punţi.

Dar Doamne, s-ajung pân` la Tine n-ajung

Nici măcar punţile de le-mpreun.

 

Şi ce rost au toate, Părinte acum?

La ce bun, Isuse, te-am lăsat lângă drum?

Ridic uşor mâna s-o-mpreun cu cealaltă

În rugă iertare să-mi cer. Blestemată

 

Privirea ce-o am acum, Doamne

Căci… degete n-am. Doar cioturi din coate.

Nici bani n-aş avea cum să-Ţi dau de-ai primi

Răsplată să iei înc-o dat` de-ai veni

 

Să-mi dai mâna-Ţi slabă

Să plecăm împreună, degrabă

Şi mână în mână

Spini să culegem, să facem cunună.

 

 

O, Doamne, fă-mi cruce cu mâna Ta azi

Tu poţi, Isus scump, Tu n-ai cum să cazi!

Şi jur că purta-voi pe veci-n locul Tău

Povara grea-a crucii pe umărul meu.

 

„Prea târziu. Măcar bănuţul acel` de-aş avea

Să cumpăr cu el crucea- aceea prea grea.

Dar lua-t-ai `napoi cu avar şi nemilă

Când privit-ai spre Mine cu silă.

 

Şi silă ţi-a fost mâna ta ca să-Mi dai

Şi strada să n-o treci n-ai vrut, căci credeai

Că-s nebun. Şi sărac. Şi-amărât

Şi tu om bogat să ajungi ai fi vrut.

 

Şi iată! Ai bani să-i întorci cu mâini zeci

Dar nici măcar doua nu ai ca să treci

Cu literă mare valoarea-n cuvinte

Nici măcar doua  mâini, să-ţi sape morminte.

 

Cu toate acestea Eu chiar te-aş lua

La mine-n vecie să stai-n dreapta Mea.

Dar… omule, uite, prăpastie-ngustă

Între Mine şi tine cum zace pătrunsă.

 

Mâna ta azi de-ai avea ar ajunge

Mâna Mea slabă s-o prindă. La cruce

Să mergem împreună, de mână,

Spini să culegem, să facem cunună.

 

Dar mâini nu mai ai. Nici degete zece.

Ai numai un trup, nu ca-al Meu slab, ce-agale păşeşte.

Ai trup de-mpărat, nu slab şi murdar

Dar fără picoare. Făr` mâini. Ce amar!

 

Cu ce să Mă prinzi nu mai ai.

Şi bani să-mi trimiţi să-ţi cumpăr cum astăzi să-mi dai?

Omule, uite, eşti la poartă de Rai

Îţi dau cheia, dar cu ce să deschizi

Şi cu ce să ajungi

Dacă mâini şi picioare nu ai?”

 

Nu ştiu, Isuse, ce ştiu e că Tu

Cu mulţi te-ntâlneşti

Pe mulţi i-auzi plini de silă

cum spun acelaşi crud NU!

 

Fraţilor, timp nu mai e să faci bani

Şi chiar de ar fi cu ce mâini să cumperi mulţi ani?

Când fără de mâini n-ai nimic şi nimic

Nici măcar ce să-i dai lui Isus să-ţi pună în plic

 

Ca să ai pentru Raiul ceresc

Răsplată pentru traiul lumesc.

Frate, cu bani cumperi bani

Dar îţi tai mâini, picioare, şi parte din ani.

 

La Isus du-te azi şi-L întreabă:

De câţi bani am nevoie să-Ţi cumpăr degrabă

O palmă de suflet şi-un deget de dor

Să te prindă de mână, şi-n veci să nu mor?

sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu