Autor: monica.berceanu

Ce aş face cu 2 milioane de Euro? O copilărie adevărată. Cum? Iată!

Copii cu nevoi speciale

Ce aş face cu 2 milioane de Euro? O copilărie adevărată. Cum? Iată!

Distribuiți vă rog

Copii cu autismAm visat cândva să fie bucurie în lume, şi, cum niciodată nu s-a văzut una mai mare decât cea născută din zâmbetul unui copil, am decis să lucrez cu copii cu autism.

De mai bine de 11 ani, niciodată nu mi-a fost ucisă, de nimeni, speranţa că într-o zi, aceşti copii vor avea o casuţă a lor, alta decât cea din propria familie.

Am visat la o Românie în care fiecare pitic să fie mândru de copilăria lui, de identitatea lui şi de viaţa lui. De părinţii şi de visele sale.

Încă visez. Şi încă nu s-a împlinit acest vis. Însă am credinţă. Şi ştiu că orice voi cere lui Dumnezeu, cu credinţă, va împlini. Cât va dura, nu ştiu, dar ce ştiu sigur este că cineva, cândva, cumva, va auzi strigătul tuturor părinţilor şi al specialiştilor care lucrează cu aceşti copii, şi ne va îmbrăţişa credinţa.

În România, în acest moment, copiii care au început terapia de acum 11 ani, au devenit adolescenţi. Unii au progrese mari, alţii mai mici… alţii… deloc. Unii şi-au permis terapia, alţii şi-au permis doar plecarea pe genunchi şi mersul la biserică. Sperând într-o minune!

M-am înfuriat într-o zi pe Preafericitul Daniel. Aici.

Că vrea Catedrala Neamului, şi ai noştri copii se leagănă obsesiv şi muşcă pe cine prind. Şi câte mai fac, numai părinte să nu fii, să afli, nu ai vrea!

Ce văd eu de 11 ani încoace, nu poate să mă convingă că România e ţara unde să rămâi, mai ales dacă ai copil. Dacă e şi special… „fugi cât te ţin picioarele, că aici, să-l primească la şcoală dai şpagă sau suporţi jignirile şi indiferenţa multora…” aud părinţii îndemnându-i pe alţii.

Ce aş face cu 2 milioane de euro?

  • Aş face centru pentru Autism, cu şcoală şi grădiniţă, cu tot. Să aibă profesori specializaţi în autism, să aibă programe speciale pentru aceşti copii, să aibă părinţii cu cine să discute, gratuit, despre durerile lor.

 

  • Aş integra copiii ăştia în şcolile de masă, dar în clase speciale, dacă nivelul lor nu e foarte ridicat. Dar să trăiască printre cei tipici, oameni buni, să înveţe şi cei care nu ştiu ce înseamnă să tremuri de frica unui sunet mai strident sau să râzi fără motiv.

Să înveţe şi copiii care nu poartă povara indiferenţei altora, pe umeri, ce înseamnă empatia. Să poată şi copiii „mai norocoşi” să-i înţeleagă pe cei „speciali” şi să înveţe iubirea necondiţionată, de la ceilalţi. Cei „mai puţin norocoşi”.

  • Aş implementa programe speciale pentru familiile acestor copii. Oameni buni, a fi părinte de copil cu autism nu e blestem. Nu e nici zbor lin, dar cu siguranţă e o luptă. Am scris aici  despre temerile lor, vă invit să le citiţi sufletul!

„Oare copiii ăştia, să re recupereze, nu au nevoie de părinţi liniştiţi, încrezători, puternici?”

Pe părinţii acestor copii nimeni nu-i întreabă dacă mai pot. Dacă mai au cu ce, de unde şi ce. Să dea. Lor, copiilor. Pe părinţii lor nimeni nu-i pofteşte la „spovedanie”, când, de sărbători, se chinuie să strângă un ban să cumpere un cadou, pentru sufletul sufletului lor. Oameni buni, pe părinţii acestor copii îi învinovăţim de multe ori. Îi tratăm de parcă ar avea ciumă. Fugim de ei, îi ocolim sau ţipăm la ei. Îi jignim: că nu ştiu, că nu sunt educaţi, că nu vor, că n-au harbar. Le dăm lecţii de viaţă pe neştiute şi pe nevăzute, fără să ne întrebăm dacă motivul urletelor copiilor lor se datorează vreunei dureri. Am scris aici despre un grup de suport pentru ei.

Copii cu nevoi speciale

Pe părinţi acestor copii nu-i îmbrăţişează nimeni, să le dea din liniştea lor. Le dăm numai câte o privire rece sau scrutătoare, când, la semafor, copilul lor vrea s-o zbughească, ori în magazin urlă ca din gură de şarpe. De ei nimeni nu are grijă, de parcă ar fi suflete-plastic, ori parcă şi-ar fi injectat nişte botox-nepăsare în inimă. Nimeni nu-şi pune întrebarea: „Oare copiii ăştia, să re recupereze, nu au nevoie de părinţi liniştiţi, încrezători, puternici?”

Nu-i întrebăm, cerem de la ei „super-scheme”.  Sau, cum îmi cerea într-o zi un copil  „al meu”: „Moni, fă tu o magie, să nu mai lovesc copilul, să-mi dai eugenie!” Tu îţi poţi stăpâni lacrimile, la auzul unor asemenea cerinţe?

Credeţi voi că acestor părinţi nu le-ar fi de folos o magie d-asta, să se dea şi cineva peste cap de 3 ori pentru ei, să le ia durerile, să le mai dea ani, să mai trăiască o viaţă în plus, să-şi ajute copiii?

Aş face un centru pentru autism. Da. Pentru că în România asta avem de toate: 3 farmacii pe metrul pătrat, 10 biserici pe stradă, 1000 de pariuri sportive, 2000 de saloane de videochat, un milion de saloane de cosmetică şi 0 centre de autism. Vorbesc de centre cu toate de trebuinţă. Vorbesc de un sistem de educaţie pus la punct, nu pus la cerşit. 

Facem saloane de înfrumuseţare trupul, că sufletul nu se vede, la ce bun să-l dăm cu un pic de vopsea, la ce bun să-i facem un lifting? Să să-l dăm puţin la slăbit judecăţile?

De ce aş face un centrul pentru autism, cu 2 milioane de euro?

  • Pentru că aceşti copii POT să trăiască frumos. POT. Noi nu le oferim condiţiile pentru o viaţă frumoasă. Unii pentru că nu vrem, alţii că nu putem!
  • Pentru că acesţi copii ar aduce la bugetul statului român miliarde de euro! Da, aţi citit bine! Dacă ei ar fi învăţaţi şi acceptaţi, copiii ăştia ar descoperi multe. Poate chiar cauza propriilor boli. Dar noi le îngropăm talentele şi harul într-un diagnostic căruia nu-i dăm nici o şansă, şi apoi ne plângem că n-avem bani pentru sănătate.
  • Pentru că aceşti copii ne-ar învăţa bucuria. Credinţa. Minunea. Dumnezeu şi adevărul. Dar ce ne trebuie astăzi nouă acestea? Noi nu avem timp de prostii. Ne trebuie bani. Şi „autiştii ăştia” nu ni-i dau, ci ni-i iau. Din bugetul statului, zic! Atât de fals, atât de nedrept!
  • Pentru că ŞTIU CĂ EI POT! Femeia care mie mi-a salvat sufletul din ghilotină, terapeuta care mi-a schimbat viaţa adică, mi-a spus într-o zi: „Monica, EI, cei speciali,  sunt TU într-o altă ipostază! Şi noi am putea oricând ajunge într-un spital de psihiatrie, sedaţi până la refuz!”
  •  Pentru că ştiu ce înseamnă să fii respins. Să nu se joace copiii cu tine, că eşti „handicapată”. Când eram mică, având un accident de maşină, şi rămânând cu piciorul în ghips pentru 3 luni, apoi mult timp în recuperare, am stat mult timp prin spitale. Mă uitam pe geamul-temniţă, la copiii care jucau mingea, în timp ce eu plângeam că toţi mă evită. N-am să uit niciodată vorbele unei mame rele, implacabil de rele, care i-a strigat fetiţei ei: „Nu mai sta, mamă cu asta, nu vezi că e handicapată?”

Eram handicapată pentru că nu puteam merge.

Eu ştiu cum e să fii privit cu milă şi nimeni să nu se joace cu tine, pentru că eşti altfel. Cum e să îţi arunce cineva jucării de milă, dar un pumn de iubire, niciodată… Pentru că nu (mai) poţi să fii ca ceilalţi.  ÎNCĂ.

De ce aş face un centru pentru copii cu autism?

Pentru că Dumnezeu nu se găseşte în saloane de masaj erotic, nu în pariuri sportive, nu în spa-uri, nu în botox şi nici în silicoane. Dumnezeu se găseşte în sufletul unui copil. Că are un diagnostic sau nu, copilul acela îl adăposteşte pe Dumnezeu. În sufletul lui. Îi dă să bea cu mânuţele lui şi îl mângâie cu braţele lui.

În timp ce noi, cei de pe margine, ne facem planuri, liniştiţi, de vacanţe cu gust de răutate. Indiferenţă şi egoism.

De ce?

Pentru că ne credem dumnezei.

Şi nu, nu suntem!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

 

 

 

Distribuiți vă rog
Ce NU face un psihoterapeut? Răspunsuri mici pentru vindecări mari

Sanatate mintala

Ce NU face un psihoterapeut? Răspunsuri mici pentru vindecări mari

Distribuiți vă rog

Scriu acest articol după multe discuții cu persoane care fie nu au curajul să intre într-un proces de psihoterapie, fie nu cred în puterea vindecătoare a lucrului cu tine însuți. Cel mai important, pentru cineva care se confruntă cu dificultăți în viața privată este să știe cu ce îl poate ajuta un psihoterapeut, înainte de a decide CARE din aceștia o poate face.

Vă încurajez să citiți și să puneți întrebări de lămurire la secțiunea ”comentarii”.

Psihoterapeutul …

 

  • Nu te vindecă printr-o operație de 7 ore: atunci când mergi la psihoterapie, nu mergi la chirurg! Să ştii că emoţiile nu sunt tumori care pot fi tăiate în 5 secunde cu un bisturiu. (Chiar şi tumorile revin, uneori!) Fii realist şi conştient că pentru a te vindeca de ceva, tu trebuie să ai o boală, iar emoţiile nu sunt boli! Dacă ai schizofrenie (acesta da, este o boală) şi în paralel faci psihoterapie, nu vei fi vindecat prin puterea miraculoasă a terapeutului tău, ci, în paralel cu medicaţia care este obligatorie, ai nevoie de un suport emoţional care să te ajute să treci mai uşor peste dificultăţi!

 

  • Nu luptă în locul tău, ci alături de tine! Nu îţi va suna partenerul de viaţă să îşi ceară scuze în numele tău:), oricât de mult ţi-ai dori tu asta! Nu îţi instalează pe laptop programe de detectare a pornografiei:), ci îţi face doar o recomandare! Tu eşti cel care va trebui să depui efortul propriu zis, el este acolo să te susţină şi să te înţeleagă atunci când ţi-e greu. Psihoterapeutul este susținătorul tău, omul care merge alături de tine, nicidecum cel care câștigă luptele în locul tău!

 

  • Nu îţi dă tratament! Numai medicii psihiatri au dreptul de a elibera medicaţie, un psihoterapeut lucrează cu emoţiile, gândurile şi sentimentele tale, nu are voie să facă nici măcar o trimitere către un anumit medicament! Dacă terapeutul tău face asta, părăseşte cabinetul imediat! Referitor la medicație, acesta îți poate sugera să mergi la medicul psihiatru, în cazul în care consideră că simptomele pe care le enumeri sunt mai mult decât ceea ce ține de competența lui.

Psihoterapeutul te întreabă despre tratamentul pe care îl iei, pentru a şti de unde pot veni anumite stări ale tale (efecte adverse), sau îţi poate sugera să mergi la medicul de familie pentru a primi o reţetă de vitamine!

  • NU TE JUDECĂ! Dacă face asta, renunţă la colaborare! Când un terapeut te priveşte cu dezgust sau te întreabă: „Cum ai putut face asta?” acela este semnul că el persoanal NU A LUCRAT LA RELAŢIA CU SINE ÎNSUŞI, astfel încât să fie imparţial şi empatic faţă de orice greşală pe care clienţii lor o fac!

Un terapeut bine pregătit îţi arată responsabilitatea pe care o ai faţă de tine însuţi şi faţă de ceilalţi şi ce NU ar trebui să accepţi, de exemplu, de la un bărbat (cazurile de abuz se potrivesc aici foarte bine!), dar nu te va judeca pentru că eşti într-o relaţie abuzivă sau pentru că ţi-ai înşelat partenera!

De asemenea, nu îți va sugera să divorțezi, să rămâi într-o relație, să te răzbuni, să plătești cuiva cu aceeași monedă! Datoria lui este de a te ajuta să conștientizezi eventuale pericole pe care este posibil ca tu să nu le observi, cum ar fi efectele pe care anumite acțiuni ale tale întreprinse la nervi au efecte negative asupra vieții tale sau a celor din jur.

  • Nu este DUMNEZEU! Nu te aştepta la miracole de la un om, oricât de lăudat ar fi! Nici de la terapeuta mea, pe care aş clona-o în 100 000 de exemplare în fiecare ţară a lumii, 🙂 nu mă aștept la minuni! Singurul care poate face minuni, şi da, face uneori, este Dumnezeu! Pune-ţi încrederea în El şi roagă-te să-i dea înţelepciune terapeutului tău în lucrul cu tine, însă nu te aştepa ca el să îţi ofere vindecarea după care tânjeşti!

Şi reţine un lucru, mai ales dacă ești adeptul vindecării prin miracole: Dumnezeu nu face NIMIC fără ca tu să depui efort! El nu se baga cu forţa în viaţa ta şi nu te obligă să respecţi reguli! El îţi arată o cale, de exemplu te-a ajutat să descoperi acest site şi să găseşti informaţii utile :), dar NU va face în locul tău terapie! Şi nici nu îmi va scrie mie, să mă anunţe că tu ai nevoie de ajutor! 🙂

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
Părinți de băieți, analizați 3 diferențe între ei și fete. Să nu ziceți că nu v-am spus!:)

Copii tipici

Părinți de băieți, analizați 3 diferențe între ei și fete. Să nu ziceți că nu v-am spus!:)

Distribuiți vă rog

În urmă cu ceva (multicel) timp în urmă, citeam cartea ”E BĂIAT!” a autorilor Michael Thomson (psiholog) și Teresa H. Barker (jurnalist). Mi-a plăcut atât de mult, că vă dezvălui în câteva articole secrete din culise:). Încep seria articolelor cu un subiect des întâlnit în practica mea: băieți vs fete.

Atât de mult își doresc părinții ca ai lor băieți să fie premianți, și așa mult punem accent pe ceea ce NU poate un băiat, încât pierdem din vedere esențialul: ”cel mai important lucru despre copilul tău nu este că este băiat, ci că ești sintonizat la personalitatea și nevoile sale! ”  (M. Thompson)

Așadar, mami și tati, cutreierăm lumea în lung și-n lat și descoperim adevăruri despre copiii, care merită trâmbițate de pe înălțimi:

 

3 diferențe fundamentale între băieți și fete

 

  1. Băieții văd lumea altfel

Într-un experiment de percepție socială, realizat de Jeniffer Connellan și Anna Batki, la care au participat bebeluși de o zi de la maternitatea Rosie din Cambridge, Anglia, li s-a oferit acestora posibilitatea să aleagă a privi direct fața unei femei sau o mașină mecanică. Nespunându-li-se specialiștilor sexul bebelușilor, rezultatele experimentului au dezvăluit faptul că fetele petreceau mai mult timp analizând fața, iar băiețeii uitându-se la mașină.

Personal, cred că aceste descoperiri ajută enorm progresul în educarea și creșterea copiilor, atât a fetelor, cât și a băieților, pentru că  atâta timp cât avem informații validate științific, suntem mai liniștiți în ceea ce privește metodele de parenting.

Întâlnesc multe familii în care mami și tati au concepții diferite despre modul în care trebuie ”aplicată” educația, și deseori subiectul care dă cele mai multe bătăi de cap este acela al diferențelor dintre băieți și fete: ”E băiat, va învăța mai târziu să vorbească!”/ ”Nu vezi că plânge ca o fetiță? vs. ”Adică vrei să spui că fetițele sunt inferioare, sau cum?”/ ”M-am săturat să îl compari pe băiatul ăsta cu soră-sa!”

Din dragoste pentru copii, orice părinte este dispus să caute cele mai bune metode de a-i crește sănătoși emoțional. Iată de ce rolul specialiștilor este acela de a informa cât mai corect cu putință, pentru ca ai voștri copii să crească frumos.

De ce mai spune psihologul Michael Thompson că băieții văd lumea altfel? Pentru că tot pe baza unei lucrări a Svetlanei Lutchmaya și a lui Simon Baron-Cohen, s-a observat că fetițele de un an se uitau mai mult timp la mamele lor în timp ce se jucau, decât băiețeii de aceeași vârstă. Aceștia preferau filme despre mașini, decât unele în care erau prezentate fețe. Leonard Sax a conchis: ”Fetele se nasc predispuse să fie interesate de fețe, iar băieții să fie interesați de obiecte care se mișcă, pentru că sistemul vizual este organizat diferit la fete și la băieți.”

”Iată de ce femeile adulte citesc fețele mai bine decât bărbații. Diferențele în ceea ce privește grosimea retinei și distribuția conurilor și a bastonașelor în ochi influențează și tipul de culori preferate de băieți.” (M. Thompson)

Înțelegem acum și motivul pentru care ne tot mușcăm degetele când băieții folosesc numai câteva culori la orele de artă, ca negru, gri, maro și albastru, față de fete. ”Băieții trăiesc într-o altă lume, din punct de vedere vizual.” (M. Thompson)

2. Băieții nu aud la fel de bine ca fetele

Un alt studiu, efectuat pe 350 de bebeluși, de profesoara de muzică Jane Cassidy, de la Universitatea de Stat din Louisiana, a descoperit că auzul băieților nu este la fel de sensibil ca cel al fetelor, fapt ce nu le permite atât de ușor să distingă cu precizie vorbirea.

”Băieții se bazează mai mult pe indicii decât pe voce. Acest studiu sugerează și motivul pentru care băieții nu prind la fel de repede limbajul.” (M. Thompson)

Nu vreau să se generalizeze însă, că aceste rezultate explică întârzierile de limbaj ale băieților. Atitudini de genul: ”E băiat, lasă-l în pace dacă nu vorbește până la 5 ani, așa sunt toți!” dăunează, pentru că în cazul unei reale întârzieri în limbaj, șansele de recuperare sunt mult mai mari cu cât copilul începe un proces de terapie mai devreme. Aveți AICI un articol în care se explică tulburările de limbaj, iar AICI eu am oferit un interviu în ceea ce privește tulburarea de spectru autist.

3. Băieții nu învață să vorbească la fel de repede ca fetele și nici nu folosesc vorbirea la fel de eficient

Acum avem, noi, femeile, un motiv în minus să mai stresăm bărbații cu veșnicul reproș: ”Nu vorbești deloc nu mine!/Nu-ți pasă câtuși de puțin de mine, altfel mi-ai spune mai des TE IUBESC!” 🙂 Iar ei un motiv în plus să ne strige: ”Ți-am spus eu că orice aș face…” 🙂

Lăsând însă gluma la o parte, cartea ”E băiat!” oferă explicații atât de clare și este scrisă într-un stil atât de simplu de înțeles, încât pur și simplu nu ai cum să nu o parcurgi din scoarță în scoarță. Vei găsi informații care te vor ajuta atât ca mamă de fată, cât ca parinte de băiat, să aplici strategii de creștere sănătoasă pentru copii și să ai mai multă încredere în metoda ta de parenting.

Printre atâtea informații și stiluri de educație, cărora simți că nu le mai faci față pentru că devii confuz, ”E băiat!” te ajută să te autoanalizezi și să decizi ce este mai bine pentru copilul tău. Cartea nu vorbește numai despre băieți, ci oferă o paralelă extrem de benefică pentru modul de dezvoltare al celor două sexe.

Iată câteva informații absolut necesare despre limbajul băieților:

  • fetele încep să vorbească mai devreme decât băieții
  • fetele citesc mai bine și stăpânesc mai bine ortografia
  • femeile folosesc fraze mai lungi decât bărbații
  • bărbații și femeile folosesc părți diferite ale creierului pentru a vorbi
  • la bărbați există mai puțină comunicare între emisfera dreaptă și cea stângă

Ceea ce personal mi-a atras atenția cel mai mult,  într-un mod pozitiv, este stilul deloc critic în care autorul oferă informații, neemițând deloc judecăți de valoare cu privire la modul în care părinții își cresc copiii. Iată  câteva din exemple:

”Când oamenii iau în brațe o fetiță ei sunt înclinați să spună NU-I AȘA CĂ E DRĂGĂLAȘĂ?”, iar când iau în brațe un băiețel nou născut spun: CE BĂIAT MARE ȘI PUTERNIC!” 

”Tendința noastră de a reacționa față de copii mai degrabă pe baza percepției stereotipe despre gen decât pe baza nevoilor copiilor este îngrijorătoare, pentru că deschide posibilitatea de a trece cu vederea vulnerabilitățile băieților și de a subestima puterea fetelor.”

”NU TREBUIE SĂ AȘTEPTĂM CA ȘTIINȚA SĂ-I EXPLICE PE BĂIEȚI CA NOI SĂ FIM PĂRINȚI BUNI PENTRU EI!” (M. Thompson)

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog
13 semne că sunteţi într-o relaţie abuzivă

Relatii

13 semne că sunteţi într-o relaţie abuzivă

Distribuiți vă rog

02Nimic nu e mai prejudiciabil încrederii și stimei de sine decât faptul de a se afla într-o relație abuzivă din punct de vedere emoțional. Contrar abuzului fizic, care este evident, vizibil, având manifestări dramatice, violente, abuzul emoțional poate fi foarte insidios si dificil de recunoscut.

În unele cazuri nici victima și nici agresorul nu realizează că sunt într-o relație abuzivă. Scenariul cel mai des întâlnit este cel al unei relații de cuplu în care bărbatul este agresorul, iar femeia victima. Dar nu e exclus ca situația să fie inversată sau ca partenerii să abuzeze ambii unul de altul la diferite nivele (abuz reciproc).

Într-o familie de acest tip, copiii suferă și ei enorm de pe urma abuzului, atât direct cât și prin traumele psihice indirecte sau prin copierea unui comportament abuziv (cel mai adesea). Sechelele pentru un copil crescut într-un mediu de acest fel sunt de foarte lungă durată, uneori chiar pe viață.

 

Ce este abuzul psihologic sau emoțional?

 

Este faptul de a utiliza față de o persoană atacuri verbale directe, amenințări, critici constante, insulte, hărțuire, dar și tactici mai subtile de tip intimidare, șantaj, învinovățire și manipulare. Abuzul emoțional este utilizat în scopul de a-l controla și domina pe celălalt. Cel mai adesea agresorul procedează în acest fel deoarece suferă de anumite traume nevindecate din copilărie: abuz fizic sau psihic, sentiment de abandon sau de insecuritate.

El nu a învățat cum să-și dezvolte mecanisme normale de adaptare şi nu știe să creeze relații sănătoase și pozitive. A păstrat în interiorul lui sentimente reprimate de furie, de durere, de teamă, de neputință. În consecință, dezvoltă la rândul lui relații abuzive, cu familia, cu partenerul de cuplu și probabil și cu propriii copii. Agresorii prezintă adesea tulburări de personalitate de tip borderline, narcisist sau antisocial.

Pe de altă parte, victima abuzului nu realizează întotdeauna că are parte de un tratament abuziv. Are adesea tendința să dezvolte mecanisme de adaptare, de negare a situației, de minimalizare a faptelor, pentru a suporta stresul și durerea psihică. Dar efectele abuzului psihologic pe termen lung se traduc inevitabil prin anxietate, tulburări de somn și de apetit, pierderea interesului pentru activitățile cotidiene, pierderea dorințelor și a poftei de viață, complexe de inferioritate, autoculpabilizare excesivă, în final depresii severe sau chiar idei suicidare. De aceea este foarte important ca victima să conștientizeze situația în care se află și să încerce prin orice mijloace să pună capăt abuzului, înainte ca efectele să devină grave sau poate ireversibile.

Semne care vă pot da de bănuit că relația în care vă aflați e una abuzivă

 

  1. Partenerul vă umilește, vă insultă sau vă ironizează (cu atât mai grav dacă aceste lucruri se produc de față cu alte persoane).
  2. Vă spune direct sau vă dă de înțeles că sunteți în poziție de inferioritate față de el,  ignoră sau își bate joc în mod constant de opiniile, ideile, sugestiile sau dorințele d-voastră.
  3. E sarcastic sau ironic, pentru a vă face să va simțiti prost sau să credeți că nu aveți nici o calitate.
  4. Vă acuză ca sunteți prea sensibilă și că din cauza asta suferiți, nicidecum din cauza comportamentului lui, care, după el, e cât se poate de normal și de justificat de circumstanțe.
  5. Vă vorbește uneori ca unui copil, încearcă că vă controleze, vă corectează insistent sau vă pedepsește pentru aşa-zise greșeli (uneori prin tăcere, prin refuzul comunicării sau ignorare- victima suporta greu aceste pedepse tocmai pentru că nu înțelege sau se învinovățește pe ea însăși de ceea ce s-a întâmplat).
  6. Vă denigrează și ironizează ideile, credințele, speranțele, visele… Vă face să aveți impresia că el știe mereu totul, că el are mereu dreptate, iar voi nu.
  7. Încearcă să controleze resursele financiare ale cuplului, vrea să știe cum cheltuiți banii, vă dă de înțeles că trebuie să-i cereți voie pentru orice. Aveți impresia că pentru orice decizie trebuie să-i cereți părerea, să-i dați raportul unde mergeți, ce faceți etc…
  8. Vă privește uneori cu dezaprobare. Atitudinea și tonul vocii lui sunt uneori amenințătoare. Vă subliniază adesea defectele, lacunele, greșelile din trecut sau prezente. Vă acuză de lucruri care nu sunt adevărate. Vă acuză de problemele din cuplu și vă reproșează chiar și eșecurile sau dificultățile lui.
  9. Nu suportă critica. Nu e capabil de autoironie și nu suportă ca alții să glumească pe seama lui. E intolerant față de orice așa zisă lipsă de respect la adresa lui fără să recunoască că și el e uneori nerespectuos față de alții.
  10. Își inventează scuze pentru a-și justifica comportamentul. Nu-și recunoaște greșelile, nu-și cere iertare, în general nu consideră că a greșit cu ceva, nu are mustrări de conștiință.
  11. Este adesea distant sau indisponibil emoțional pentru d-voastră. Nu vă arată empatie și nici compasiune, nici chiar in momentele dificile. Nu dă atenție stărilor sufletești și sentimentelor voastre.
  12. Pozează în victimă și încearcă să vă destabilizeze mai degrabă decît să-și asume responsabilitățile. Amenință că vă părăsește pentru a vă pedepsi, pentru a vă șantaja, sau pentru a vă speria.
  13. Când i se atrage atenția asupra comportamentului lui, nu recunoaște că ar avea un comportament abziv sau violent. Se folosește de amenințări subtile pentru a mențime victima într-o stare de teamă permanentă.

 Este important ca fiecare persoană, victimă a abuzului, să conștientizeze situația în care se află, să spună stop abuzului sau să ceară ajutor pentu a ieși din această situație. Se știe că multe cazuri de abuz emoțional pot să degenereze și să ducă la violențe fizice, ceea ce agravează încă și mai mult lucrurile. Dar și numai consecințele psihice asupra victimei și copiilor sunt suficient de grave pentru a o determina să pună capăt acestui tip de relație.

În iubire nu este loc pentru abuz, pentru violență, pentru suferință. Cei care care spun altceva sau care justifică prin iubire un asemenea comportament nu iubesc cu adevărat și nu se gândesc cu adevărat la binele persoanei de lângă ei și nici al copiilor lor.

Articol realizat de Ariana Simon

 

 Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) distribuie acest articol şi susţine cu un like  AICI, pagina Învaţă.Crede.Iubeşte.

Dacă vrei să te implici şi prin scrierea de articole despre acest subiect, aştept materialele  AICI.

 

Distribuiți vă rog
Cum furăm cărțile de pe net? Mic tratat despre trezirea conștiinței poporului român

Artistii lumii

Cum furăm cărțile de pe net? Mic tratat despre trezirea conștiinței poporului român

Distribuiți vă rog

Acum câteva ore, citeam pe pagina domnului doctor Vasi Rădulescu câteva cuvinte pe care nu le-am crezut: cum că „Dragă inimă”, cartea dumnealui, este căutată in format PDF.

Sunt dezamăgită. Foarte dezamăgită. Plătim 40 ron pe toate nimicurile, ori pe te-miri-ce dependențe, și căutăm GRATIS ceva ce ne-ar scoate din cotidian?!

Da, aceasta e posibil a fi o carte care rupe bucăți din tine, ce te determină să te uiți adânc în interior, să te lovească, spre trezire. Sufletească. Și de asta să fie greu de digerat.

 

O carte gratuită, o lecție neînvățată

 

Dar în nici un caz o carte nu este ceva ce se obține gratuit. Decât dacă autorul o dăruiește. Și când o oferă, o face cu recunoștință. Și da, v-o spun din proprie experiență, că atunci când dăruiești  fără a-ți fi plătită, zace pe rafturile prietenilor tăi. Sau ale cunoscuților. De cele mai multe ori. Dacă întreb acum 10 din oamenii cărora le-am dat gratis, propria carte, odată, 8 vor spune că n-au citit-o, de vor fi sinceri.

Nu am citit „Dragă inima”. Nici nu o voi face până în luna octombrie. E o decizie proprie, luată tocmai pentru că nu sunt pregătită acum să răscolesc aducerile aminte. Când bunica ți s-a dus, nu poți oricum să intri-n amintiri. E nevoie de cercetare lăuntrică și pregătire să poți deschide ușa. E … într-un fel aparte a explica…

Citesc mereu frânturi din această carte. De la alții. Cum am făcut și cu ORBI, cartea Petronelei Rotar-Cotoban. Am citit-o când am fost pregătită să tai. Din mine. Și tocmai pentru că știu că nu e o carte despre nimic, scrisă pentru a te învăța să câștigi averi materiale, ai nevoie de timp. Sau numai eu am nevoi mai multe…

Dar deși nu am citit încă „Dragă inimă”, nu pot să tac în fața ignoranței noastre. E trist. E trist, ca popor, să cerem valoarea gratuit și nonvalorile să le plătim cu bani grei.

Iubesc România. Și cred că suntem un popor frumos. Și putem fi mai mult de atât. Avem însă nevoie de câte o radiografie a sufletului și a conștiinței noastre. Să ne vedem boala inimii. S-o vindecăm apoi.

Nu m-am gândit niciodată că o carte ca aceasta ar putea fi căutată PDF. Personal, nici cărțile de specialitate nu vreau să le iau gratuit, deși știu că unele din ele sunt la liber.

Ce-i drept, am și eu o fixatie, și nu pot citi cărți pe care nu le simt fizic, în mâini. Nu reușesc să rețin. O fi vreo tulburare, ceva,  nu știu. Dar nu pot. Însă și de-as putea, mi se pare că ne mintim pe noi când citim pentru examene din ce nu plătim. (De asta nici terapia gratuită nu ajută prea mult. Căci nu ne asumăm.) Gratis primim, gratis ne pierdem. Nimic obținut gratuit nu ne vindecă. N-are cum.

 

Popor român, e timpul pentru trezire!

 

Scriu cu indignare, sperând la o trezire a poporului român. O trezire care să ne coste.

Nu-l cunosc pe doctorul Rădulescu. Nu obțin nimic de la domnia sa, scriind aceste rânduri. Dar cunosc dureros de tare ignoranța și da, vreau să obțin vindecarea ăstui neam. Pentru că România merită mai mult decât ignoranța și gratuitatea noastră.

Oameni frumoși, nu sărăcim dacă plătim pentru vindecarea noastră, ori pentru hrana inimilor noastre, și nici nu îmbogățim sufletele care se lasă dezbrăcate de sine, prin cuvinte, să ne învețe despre amintire. Trăire și Dumnezeu.

Cumpărați cărțile, citiți-le, subliniati-le, recititi-le și memorati-le rețetele de vindecare a inimii!! Va conta mai mult decât 2 pachete de țigări, nus’ câte sticle de Cola ori câteva minute la păcanele!

Respectați-vă frații de tara, și dați drumul banilor din mâna. Să curgă, spre îmbogățirea inimii și a minții voastre! Nu spre hranirea unor dependențe ori a unor norme greșit aplicate.

Eu una, știu un lucru: cea mai buna investiție e în noi înșine. Și mai știu ceva, dur, dar real: că ne îmbolnăvim din cauza propriilor alegeri. Și apoi ne așteptăm, de multe ori, să fim tratați gratuit de medicii „care oricum sunt bogați”, după ce am refuzat să trăim sănătos, să iertam, ori să ne cerem iertare.

Boala inimii vine din ignoranță, din refuzul de a dărui, de a da drumul, de a arunca ce e putred, de a face operații pe suflet deschis.

Nu mă revolt, îmi strig nevoia de un neam sănătos, emoțional și spiritual. De a duce mai departe ce ne-au învățat cei ce nu mai sunt.

Om bun, întreabă-te ce-ar spune străbunii tăi, ce-au murit pentru libertatea ta, de te-ar vedea cum furi sau cum cauți vindecarea pe gratis și otrava pe bani grei!

Om frumos, de azi îți pare că lovesc în tine, uită-te în inima ta, și întreabă-te apoi cum te-ai simți să-ți vezi copilul scriind file după file, nopți la rând, și după ani, să ți se spună: „Cartea lui se găsește PDF, de ce să dau banii?”

De ce?

Citește „Dragă inimă”, și oi afla răspunsul!

Dă mai departe mesajul, printr-un SHARE, dacă susții cititul, integritatea și iubirea de cuvânt! Poți să urmărești în continuare ceea ce scriu, pe pagina Învață.Crede.Iubește.

Sursă foto: Google

Distribuiți vă rog
Mitul mamei perfecte, modul de a crea dezastru în inimile copiilor

Copii tipici

Mitul mamei perfecte, modul de a crea dezastru în inimile copiilor

Distribuiți vă rog

Mami, acest articol nu este numai pentru tine! Este și pentru tati, și pentru bunica, și pentru prietenii familiei tale, și pentru educatoarele și învățătoarele copilului tău!

Acest articol este despre asumare și maturitate. A noastră, a celor de pe margine, care credem că le știm pe toate, până ajungem să avem propriii copii. Sau până când ne dăm seama că a fi mama nu este egal cu a fi un robot care răspunde 24 de ore din 24 nevoilor celorlalți!

 

În cabinetul unui psihoterapeut nu vin oameni cu boli sau cu probleme, ci oameni cu povești de viață, în care se regăsesc, de multe ori, și ei. Cei „școliți” să îi ajute.

Oameni frumoși, suntem și noi plămaditi din lut, ca orice mama care vrea ce e mai bine pentru copilul ei. Și noi greșim, și noi avem nevoi. Și noi iubim și suferim. Mai grav e atunci când uităm că a fi uman nu e egal cu a fi perfect.

Ce am să vă spun azi este despre asumarea răspunderii pentru faptul că judecăm mamele pentru orice comportament inadecvat al copiilor lor.
Nu spun că nu au responsabilitate pentru acei copii. Spun numai că și ele sunt oameni. Și greșesc. Și se sperie. Și le e teama. Și se blochează. Și închid ochii. Și plâng. Și întreabă. Și n-au răspunsuri.

Există mama perfectă?

Nu, nu există! Pentru că nimeni nu este perfect.
Nimeni nu trăiește fericit până la adânci bătrâneți și nimeni nu știe totul.

Mama are responsabilități. Crește și educă, de multe ori trebăluiește de dimineața până seara, râde când apucă, mănâncă și doarme când reușește.

Mama are și altă carieră. De multe ori. Timpul ei nu ajunge pentru tot ce are de făcut. Nu ajunge nici pentru trăit, nici pentru învățat. Ajunge numai până la prima stație de autobuz, să-l prindă, când i se îmbolnăvește copilul și i se oprește ei respirația. De frică.

Mamele au nevoi. Pe care și le lasă pe ultima masă. În ultima farfurie, care, de multe ori, rămâne goală. Pentru că nu mai e și pentru ea vreun rest.

Dar observă asta cineva?

Mamele iubesc. Și de multe ori nu li se răspunde cu aceeași iubire. Pentru că noi le judecăm. Le reproșam și le denigrăm. Căci noi știm mai bine cum se crește un copil, cum se educă și cum se distruge. Până devenim și noi mame sau până ajungem să depindem și noi de ele.

Mamele plâng. Și noi nu le oferim umărul să le adăpostească lacrimile. Suntem grăbiți să le reproșam că sunt slabe și să le învățăm că trebuie să fie puternice. Nu le dăm o rețetă, le impunem numai. Și dacă le-o dăm, avem grijă să fie cea mai complicată, să fim siguri că nu o vor putea respecta întocmai. Așa credem noi.

De fapt, mamele respectă totul, numai că nu au mereu ingredientele necesare pentru a face cea mai bună prăjitură din lume. 

Și chiar de le-ar avea (iar ingredientele unei educații perfecte, cum vrem noi, nu se găsesc în magazine. Sunt date de Dumnezeu. Când ai un copil cu o dizabilitate sau cu un temperament vulcanic, poți fi cea mai odihnită și citită și școlita mama din lume, ce poți face pentru perfecțiune?), nu ar ajunge la standardele noastre. Pentru că noi, cei ce judecăm, suntem duri. Și perfectioniști. Cu ele. Nu cu noi înșine. Să ne uităm în ograda noastră e mai greu, mult mai ușor e să vedem grădina neîngrijită a vecinului…

Mamele tac. Nu cer multe, pentru că n-au curajul să rămână mai singure decât sunt. Dacă plecăm și noi de lângă ele, pentru că le judecăm nevoile? Nu vorbesc despre durerile lor decât pernele în care își plâng frustrările. Pentru că noi lovim în inimile lor. N-avem timp să le ascultăm tăcerile. Mai degrabă le trimitem la psihiatru, că au înnebunit. Sau ne-au înnebunit. 

Mamele trăiesc. Și știm și noi că viața nu e dreaptă. Nu e nici măcar liniară. Dar pe noi ne înțelegem. Pe ele nu. Că prea se plâng de ea, când tot ce fac e să stea acasă. Cu copilul.

Mamele se întreabă. Pe ele însele, pentru că răspunsurile noastre le știu pe dinafară și nu le ajută: „Trebuie să…!”

Nimic nu trebuie, și totuși noi, cei de pe margine, ne permitem să le facem liste cu ce trebuie. Liste pe care nici noi nu le respectăm. Cum spunea Hristos odată: „Nici voi nu intrați in împărăția lui Dumnezeu, si nici pe alții nu-i lăsați să intre!”

Le punem reguli și legi pe care n-au cum să le ducă la împlinire, pentru simplul fapt că sunt și ele oameni. Dar noi credem că TREBUIE să fie cel puțin supraoameni.

Mamele iubesc. Și noi susținem contrariul. Pentru că al lor copil nu este cel mai bun, cel mai frumos ori cel mai cuminte. Nu ne trece prin minte că nu depinde totul numai de mama. Că orice copil are și-un tată. Și e și a lui responsabilitatea să educe. Să iubească. Să ierte. Să își ceară iertare. Să aștepte. Să ofere.

Mamele se trezesc și ajung să-și dorească să nu o mai facă. Pentru că e prea greu aici, lângă noi, călăii lor. Dar ele știu că nu-și permit nici să nu mai fie. Știu că un pui de om nu poate fără ele. Sau poate, dar nu sănătos.

Mamele sunt FEMEI. Și ele. Ca mine și că tine! Ca mama ta și ca mama mea. Și chiar dacă greșesc și ne tratează uneori ca pe nimicuri, e pentru că nimeni nu le-a învățat iubirea. Și mamele lor au fost condamnate. La abuz, la tăcere, la frici, la întrebări fără răspuns.

Dragii mei, mamele dau viață! Și nimeni, niciodată, în afară de ele, nu o va face!

Pentru acest singur lucru suntem datori cu toții să le iubim. Să le prețuim și să le înțelegem.

Dă și tu azi unei mame o îmbrățișare, sau măcar un zâmbet sincer. Din inimă. Iar celor ca noi, care judecăm, trimite-le acest mesaj, printr-un SHARE, să le fie de gândit. Și de simțit. Și dacă îți place Învață.Crede.Iubește, apasă un LIKE și înscrie-te la newsletter.

sursă foto: Google

Distribuiți vă rog
Şi terapeuţii sunt oameni. Campania #NuEştiSingurPeLume vorbeşte despre un destin care ne transformă în ceea ce am fost creaţi să fim

Oameni cu aripi

Şi terapeuţii sunt oameni. Campania #NuEştiSingurPeLume vorbeşte despre un destin care ne transformă în ceea ce am fost creaţi să fim

Distribuiți vă rog

Am acceptat azi provocarea mamei lui Matei 🙂 de a scrie despre mine lucruri mai puţin cunoscute pentru că cred cu tărie că este mare nevoie ca femeile să ştie că şi terapeuţii sunt oameni. Că suntem şi noi trişti, dezamăgiţi, plânşi, trădaţi, iubiţi şi neiubiţi, abuzaţi sau părăsiţi.

 

De ce am vut să dezvălui partea nevăzută a femeii care sunt dincolo de meseria mea?

 

Pentru că foarte multe femei şi mame ale copiilor cu care lucrez mă întreabă adesea:

  • Monica, tu eşti vreodată supărată?

Mereu am zâmbit ca răspuns. L-am completat cu:

„Da. Chiar durerile au fost cele care m-au transformat în cine sunt azi.”

Şi multora nu le vine să creadă. Am scris AICI un articol despre viaţa unui terapeut, dar azi îl completez cu adevăruri concrete din viaţa căreia îi mulţumesc pentru fiecare rană şi fiecare frică.

Am lansat campania #NuEştiSingurPeLume pentru a dovedi tuturor femeilor care trăiesc în lanţuri azi, că se poate trăi şi după abuz, că ne putem folosi experienţele traumatice spre a-i ajuta pe alţii să trăiască frumos ceea ce le-a fost dat să trăiască şi nu au ajuns s-o facă, pentru că au ales greşit. Nu din prostie, cum auzim des, ci din cauza unor traume nevindecate.

Iar azi vreau să dau mai departe leapşa către psihoterapeut  Raluca Tiţă , tocmai pentru că este important ca orice femeie să înţeleagă că noi nu suntem supereroi, ci oameni ca şi ele, care au supravieţuit abuzurilor de orice fel sau am iubit şi au suferit, dar ne-am ridicat şi am mers mai departe. Nu pentru că suntem mai deştepţi sau mai tari, ci pentru că există har pentru fiecare dintre noi.

 

20 de lucruri pe care nu le ştiaţi despre mine

 

  1. Primii fluturași în stomac i-am avut la 4 ani. 🙂 Îl chema Răzvan și nu-mi aduc aminte cum arăta atunci. Știu doar că avea ochi superbi, care azi îmi dau senzația că au văzut cele mai frumoase rânduri din cele mai frumoase cărți. Și mai știu că îl visam mereu și inima îmi bătea cu putere când îi auzeam numele.

2. Galbenul este culoarea inimii mele. Am visat toată viața la o căsuță mică, albă, cu balcon de lemn și multe flori galbene. O căsuță în care să am 2 fotolii la fel se galbene la propria mea copilărie. Adică tăcută și cu miros de cea mai bună bunică din lume.Nu am încă o casă pe pământ:), cum spun eu mereu, ci un apartament mic de tot, invers proporțional cu visul meu de a salva femeile din dezastrul propriilor lanțuri. Un apartament în care urmează să apară cele 2 fotolii. 🙂 Vă arăt poze imediat ce pun ultima piesă puzzle-ului unuia din visele din marele Vis.

 

3.Când eram micuță îmi doream să fiu învățătoare. Am fost apoi convinsă, până la finalul clasei a douăsprezecea, că voi fi profesor de limba română.

Iubirea pentru limba română s-a născut din cea mai frumoasă relație ce poate exista între un elev și un profesor: cea dintre mine și doamna Liana Poenaru, pe care am înțeles-o fără să-mi fi povestit vreodată ceva despre propria sa viață.

4. Ador eşarfele, pentru că prima mea învățătoare, Afronie Grigoreta, le purta cu mândrie și smerenie. Eşarfa a devenit pentru mine un semn de respect față de propria persoană. Doamna învățătoare a fost de altfel şi primul meu reper în viață.

5. În copilărie am primit de la moașa mea un bebeluș, Tinel, care mi-a devenit copil pentru toată viața. Lacrimez și azi când îmi amintesc de el, dar nu mai știu unde este. Îi făcusem certificat de naștere și îl botezasem Alexandru Emanuel Popa. Alexandru pentru că aveam un coleg foarte inteligent pe care îl admiram mult, şi aşa îmi doream să fie şi copilul meu, Emanuel pentru că am aflat de la profesorul de religie că înseamna DUMNEZEU ESTE CU NOI, şi mi-am dorit să Îl mereu pe Dumnezeu cu mine, şi altfel decât printr-o relaţie personală cu El.

Am fost convinsă până de curând că acesta va fi numele soțului meu. 🙂 Nu e încă târziu să devină realitate, dar până atunci, când mă simt singură, mă strâng în mine însămi și, cu gândul la bebelușul cel mai frumos din lume, visez la ziua în care nu va mai fi durere în lume…

6. În clasa a șasea am fost pedepsită de părinți mei pentru că am mers acasă la colegul meu de clasă, care era „pocăit”, și am cântat cele mai frumoase cântecele din copilăria mea. Ai mei credeau că pocăiţii îți iau organele și sângele și le vând :), deci m-au pedepsit de teama de a nu fi apoi traficată de „pocăiţi” 🙂

7. În şcoala generală învățam pe rupte pentru că iubeam cartea, cum zicea mamaie. Îmi plăcea să cunosc mereu şi mereu alte lucruri noi şi să îmi pun şcoala mea mică pe harta României. Am încă visul ăsta pentru care am promis că voi lupta până îl împlinesc: să ţin câteva workshopuri acolo pentru copiii, părinţii şi profesorii care au nevoie să ştie că sunt singurii care pot face ca viaţa lor să fie scrisă pe harta lui Dumnezeu.

8. Îi port un mare respect profesorului de fizică din generală, domnul Pleşoianu Viorel, care îmi dădea note mici, (pentru că nu înțelegeam și nu cred că aș înțelege-o vreodată) dar mereu corecte.

Îi voi reține toată viața replica-i celebră:

Ieși la tablă, iepuraș!

Și nu voi uita niciodată că mi-a spus, la finalul clasei a opta:

Ai talent la scris, să nu renunți!

9. Am trăit cea mai frumoasă poveste de dragoste platonică din câte pot exista în lume:), cu un băiat pe care nu-l văzusem niciodată, dar cu care îmi scriam scrisori. Era la liceul militar în Alba Iulia, iar eu în clasa a opta.  Odată, a uitat să-mi scrie adresa pe plic, scrisese numai numele oraşuşui, 🙂 și poștașul mi-a adus-o pentru că deja îi cunoștea scrisul.

10. M-am văzut cu iubirea-mi platonică după 7 ani, imediat după ce am ieșit din relaţia abuzivă despre care am vorbit aici. A fost cea mai de nedescris poveste din viața mea, care însă nu a devenit niciodată reală, și el a fost singurul om care a avut o încredere oarbă în talentul meu de a-mi transforma durerea în cuvinte. Și cuvintele în vindecare.

Apoi, omul al cărui nume mi-a apărut în vis când, cu trupul plin de vânătăi, am vrut să renunț la a da bacalaureatul. Povesti-voi despre el în cartea-mi mărturie, odată.

11. Ori de câte ori mă durea sufletul de singurătatea în care mă găseam mai tot timpul adolescenței mele, îmi răsunau în minte cuvintele citite nu știu unde:

„Fiecare din noi e iubirea vieții cuiva.”

Și îmi pansam rănile cu balsamul speranței că într-o zi și eu voi fi iubirea vieții cuiva…

12. În vacanța dintre clasa I și a doua am avut un accident de mașină, în care mi-am rupt piciorul și am stat 3 luni cu el în ghips. Pentru că prima dată mi-a fost pus greșit, așa că a trebuit să mă opereze, pentru a nu rămâne cu „defect în mers, că e fetiță”, am fost atât de afectată de operație, încât am purtat fustă pentru prima dată fără rușine, abia în ultimul an de liceu.

13. M-am îndrăgostit de Anglia la prima vedere. Îmi plac casele lor, vremea și scârţâitul scărilor din casele cele mai cochete din câte mi-a fost dat să văd în viața asta. :). N-am curajul încă să fug acolo, dar probabil că cel puțin pentru o perioadă voi ajunge să stau odată în țara care mi-a furat inima.

Visez la clipa în care mă voi trezi dimineața și voi deschide fereastra, mă voi uita pe geam și, cu mirosul de ploaie în suflet, voi scrie pe geamul aburind a dor, numele ultimei mele iubiri, ce va veni. :). Și voi ieși apoi să hoinăresc străzile cu iz de vis împlinit, pierzându-mă în culoarea cărămizilor care-mi bandajează inima.

14. Am terminat de scris cartea celui mai mare Mic din România: Gheorghe Berceanu, unul din cei mai mari campioni ai lumii, la lupte greco-romane. În curând urmează lansarea ei. E povestea unei vieți trăite simplu și cu demnitate.

15. Mulțumesc tuturor iubirilor mele bifate greșit, pentru că fără ele nu aș fi ajuns femeia care sunt azi. Cu fiecare durere pe care mi-au săpat-o în inimă, a crescut de fapt puterea de a nu cădea niciodată pentru totdeauna. Ci de a mă ridica să lupt pentru iubiri adevărate.

16. L-am cunoscut pe Dumnezeu și de atunci mi-am schimbat viața și prioritățile. Modul de a gândi și de a mă raporta la propriul destin.

17. Am început să lucrez cu copii cu autism dintr-o întâmplare, acum 13 ani, și de atunci nu m-am mai oprit niciodată. Nu știu dacă mă voi opri vreodată, dar cu siguranță nu voi uita niciodată una din cele mai de preț lecții:

Viața nu e despre ce ești, ci despre ce să faci pentru a deveni ce te-a creat Dumnezeu să fii!

18. Am cunoscut cea mai frumoasă meserie din lume, cea de pilot de vânătoare, (de după cea de terapeut) printr-un suflet de la care am învăţat ce înseamnă cu adevărat PASIUNEA: comandorul Dumitru Berbunschi. A fost al doilea om care mi-a încurajat dragostea pentru marea mea pasiune: scriitura. Şi, deşi nu l-am văzut decât o dată în viaţă, mi-a dat o lecţie pe care am învăţat-o pe din afară în câteva clipe:

„Dragostea nu este despre ce face un om pentru tine, ci despre ce faci tu cu talantul pe care ţi l-a  dat Dumnezeu.”

După câţiva ani de la plecarea sa acolo unde-i era locul, în cer, printre cei mai frumoaşi oameni, am fost la mormântu-i să înţeleg ce înseamnă o aripă frântă, din care noi, cei de pe margine, putem învăţa să murim faţă de noi înşine şi să învia pentru a deveni ceea ce am fost creaţi să fim.

19. Am învăţat pentru bacalaureat în ultimele 2 săptămâni, după ce am visat numele iubirii mele platonice, şi i-am auzit în vis glasul, în care-mi spunea: „Tu poţi, Monica!” Renunţasem la visul de a pleca din Băileştiul meu, şi a da la facultate, pentru că nu vedeam de ce aş mai lupta, dacă urma să fiu răpită şi transformată într-o umbră, de bărbatul care cândva îmi spusese că sunt iubirea vieţii lui.

Nu am ştiut atunci de ce am avut acel vis, dar mi-am dat seama apoi că  Dumnezeu ne călăuzeşte prin ceea ce putem noi suporta cel mai uşor, prin ceea ce ştie mai bine ca noi că ne va motiva să ne ridicăm şi să dăm lumii din noi înşine.

20. Scriu la cartea-mi mărturie, în care voi povesti despre fiecare iubire-mi bifată greşit. Pentru ca orice femeie să fie mândră, cu smerenie, de trăirile ei, de legămintele ei, de iubirile şi de alegerile ai, atâta timp Dumnezeu va folosi viaţa sa ca mărturie pentru salvarea altor inimi din lanţuri.

Vino alături de noi în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME, acolo unde poţi pune întrebări, scrie despre orice te interesează, unde povestim şi ne dăm voie să fim liberi! , şi susţine campania #NuEştiSingurPeLume , dă mai departe orice articol în care ne dăm mâna spre a informa femeile despre abuz! 

Dacă îţi place ceea ce scriu, susţine cu un LIKE pagina Învaţă.Crede.Iubeşte!

Distribuiți vă rog
„Cărți deschise pentru minți deschise”- campania editurii HERALD, te invită să crezi în cuvânt

Oameni cu aripi

„Cărți deschise pentru minți deschise”- campania editurii HERALD, te invită să crezi în cuvânt

Distribuiți vă rog

 

a X-a ediție a campaniei naţionale

Te așteptăm în librărie!” – 2018 

 

De-a lungul celor zece ediții derulate până în prezent,  campania Te așteptăm în librărie a pornit de la ideea repoziționării acestui centru cultural (librăria) ca un element activ în viața omului contemporan, încercând să evidențieze rolul librarului ca formator de opinie și mediator cultural între editură și cititor.

În perioada 1 august – 1 noiembrie 2018, Editura Herald împreună cu librăriile partenere, îți oferă șansa să redescoperi importanța lecturii și modul în care cărțile îți pot influența evoluția prin intermediul ideilor, conceptelor și teoriilor transmise de către cele mai importante personalități ale istoriei, tradițiilor și culturii universale.

„Cărți deschise pentru minți deschise” este invitația noastră pentru a considera lectura ca un instrument de învățare, o sursă inepuizabilă de idei, inspirație și ințelepciune. Pentru că suntem împreună în căutarea celor mai relevante răspunsuri la întrebările fundamentale, am adus pe rafturile librăriilor o colecție de 30 de lucrări inovatoare, care pot deschide în mintea ta noi perspective ale gândirii.

Descoperă acum doar în librării, reducerea de 20% aplicată la titluri precum Spovedanie (Autobiografia) de Lev Tolstoi, Religie și știință de Bertrand Russell, Marea Trezire de Bodhidharma, Totem și tabu de Sigmund Freud, Eliberarea de cunoscut de Jiddu Krishnamurti, Pași pe Cale de Inayat Khan, Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Shō) de Miyamoto Musashi, Duh și Contemplație de Alan Watts.

Fie că ești în căutarea celor mai importante răspunsuri în paginile cărților noastre, fie vrei să petreci o oră de liniște departe de cotidian, nu uita că în libărie poți găsi surse sigure şi valoroase de cunoaștere care te pun în acord cu tine însuți și te ajută să înțelegi mai bine lumea din jurul tău.

 

Te așteptăm în librărie! 

 

Contact: Sorin Lucaci, PR & Events Coordinator, 0720.063.626, sorin.lucaci@edituraherald.ro

Parteneri: Herbagen, VivaNatura, Deja Vu Natural, Itsy Bitsy, Realitatea Tv, Gold FM, Radio România Cultural, București FM, TANĂNANA, Radio 7, Radio România Cluj, Radio România Timișoara, Radio România Târgu Mureș, Radio Iași, Radio Brașov, TVR Timișoara, Mix TV Brașov, Radio Brașov, Antena 1 Pitești, Radio 3Net „Florian Pittiș”, România Liberă, AdPlayers.ro, Bio Life & Style Expo, 4arte, Agenția de carte, Bookaholic, Bookuria, Bookblog, Bookhub, Booknation, Drumul spre centru, Filme-Cărți, Literatura pe tocuri, Fundația Calea Victoriei, IQool, LiterNet, Povești de călătorie, PRwave, Rabbit Media, Gratuitor, Raftul cu idei, România Pozitivă, Serial Readers, Sfatul părinților, GOKID!, SuntPitic, Trăiește conștient, Gazeta de știri, ZMEU București, Andreea Ignat, Belva.ro,  Aventuri în Parenthood, Diana Vijulie, Cărti, Cafea și Tutun, Cinemagia, Shape, Edu-News.

Dă mai departe, printr-un SHARE,  aceste informații pentru iubitorii de carte și cuvânt. Și, dacă dorești să afli  noutăți despre Sine, psihoterapie și suflet, te invit să ajuți cu un LIKE aici la creșterea comunității Învață.Crede.Iubește, și, de asemenea, să te abonezi la Newsletter.

 

 

Distribuiți vă rog
De ce ajung fetele părinţilor alcoolici în relaţii cu bărbaţi abuzivi?

Relatii

De ce ajung fetele părinţilor alcoolici în relaţii cu bărbaţi abuzivi?

Distribuiți vă rog

M-am întrebat ani la rând DE CE m-am întors repetat la bărbatul care mă lovea fizic şi mă umilea emoţional. Apoi DE CE intram în relaţii numai cu bărbaţi cu diverse dependenţe. Mi-a fost extrem de greu să înţeleg, apoi să accept că mediul familial în care creşti are un impact extrem de puternic asupra dezvoltării tale ulterioare, ca femeie, şi asupra alegerii partenerilor de viaţă.

Iată ce spun cercetările despre femeile care au crescut în familii în care unul din părinţi, sau ambii, sunt alcoolici:

  • au o stimă de sine scăzută
  • un impuls puternic de a-i contrla şi schimba pe ceilalţi
  • simt nevoia permenentă de a fi utili
  • se învinovăţeşte pentru că eşuează în a-şi salva părintele alcoolic
  • putere mult mai mare de accepta suferinţa decât a celor care nu au trăi în medii familiale dezorganizate
  • oferă dragostea lor, toată energia şi devotamentul părintelui alcoolic, sperând să obţină de la el ceea ce are nevoie şi ceea ce dăruieşte: dragoste, siguranţă, protecţie şi mângâiere
  • înearcă să îşi protejeze părintele care suferă din cauza alcoolismului celuilalt
  • ajunge să inverseze rolurile: ea devine mamă pentru părintele care suferă sau care bea, ajutându-l să supravieţuiască, deşi ea nu are resursele necesare să vindece
  • este într-o continuă stare de vigilenţă, fiind pregătită să se întâmple în orice clipă ceva rău
  • simte nevoia să compenseze durerea părintelui care suferă din cauza părintelui care bea, şi atunci singura modalitate de a compensa este să fie un copil CUMINTE şi ASCULTĂTOR, care nu are niciodată nevoie de ceva pentru el
  • crede că poate evita răul, trebuin să fie doar suficient de atentă şi de grijulie
  • ajunge să intre în relaţii cu un abuzator, pentru că oboseşte să fie mereu în starea de agitaţie, şi, ca ultimăs căpare, alege să plece din mediul respectiv
  • intră îmn relaţii cu bărbaţi care AU NEVOIE DE EA. Nu aşteaptă să afle altceva în plus despre ei, şi încep relaţia rapid, pentru că nevoia de a fi utilă este mai mare decât puterea ei de a aştepta să afle adevărul despre bărbatul acela
  • crede că e normal ca suferinţa să fie preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru a fi iubită
  • are convingerea că dacă va fi mai iubitoare, el se va schimba
  • se invinovăţeşte pentru comportamentul lui
  • se simte atrasă de bărbaţi care au nevoie să-i înţeleagă şi să-i ajute
  • pentru că sentimentul cel mai apropiat de iubire pe care o femeie crescută într-un mediu abuziv era UTILITATEA, ea ajunge să-şi ofere dragostea bărbatului care are doar nevoie de ea, nu o iubeşte
  • ajunge să aibă nevoie să fie într-o relaţie cu un dependent pentru a se simţi „normală”
  • se simte ACASĂ numai în climate abuzive, pentru că ea caută familiaritatea, nu fericirea
  • îşi asumă responsabilitatea pentru viaţa lui şi pentru relaţia lor: plăteşte facturile familiei, este supusă, îi cumpără ce are nevoie, îl dădăceşte ca o mamă
  • crede că iubirea ei va compensa suferinţele la care el a fost supus în propria lui copilărie
  • îi găseşte scuze pentru comportamentul lui actual, motivând că având o copilărie traumatizantă, e normal să se comporte aşa, dar iubirea ei îl va ajuta să se schimbe
  • atâta timp cât încă poate suporta, crede că situaţia nu este atât de rea
  • sacrificuiul de sine devine tiparul ei comportamental
  • nu ştie care este identitatea ei în lipsa unei suferinţe sau a unui bărbat de care să-l ajute
  • îşi sacrifică orice nevoie şi dorinţă proprie
  • se simte atrasă de bărbaţi care au aceleaşi trăsături de caracter ca părintele alcoolic: manipulatori, critici, posesivi, etc, iar cei grijulii, atenţi, afectuoşi, respectuoşi, îi sunt indiferenţi
  • se simte în largul ei numai dacă e în preajma celor care îi reactualizează vechile tipare de relaţionare
  • se simte stingheră în preajma celor amabili şi blânzi
  • devin dependente de stimulare negativă: caută evenimente dramatice, incertitudine, dezamăgire, luptă, pentru a simţi că trăiesc.
  • suferă de depresie, pe care o evită prin dezvoltarea tiparului iubirii excesive
  • partenerul abuziv devine drogul prin care îşi evită sentimentele de inadecvare şi plictiseală
  • singurătatea devine mai rea decât suferinţa cauzată de o relaţie disfuncţională

Am scris acest articol pentru ca orice femeie să înţeleagă motivul pentru care îşi alege mereu parteneri nepotriviţi, apoi rămâne cu ei, deşi totul se scaldă în suferinţă.

Am scris şi pentru ca oamenii care judecă femeile care continuă să trăiască lângă abuzatorii lor, să înţeleagă că alegerile acestor femei nu spun că ele sunt PROASTE, ci nevindecate de suferinţe din propria lor copilărie

Voi scrie în continuare despre CUM ne vindecăm de un trecut plin de durere. Urmăriţi pagina Învaţă.Crede.Iubeşte, şi susţineţi-o cu un LIKE, pentru a afla tot ce este necesar pentru schimbarea tiparelor de gândire care ne duc în robie ani la rând.

Alăturaţi-vă campaniei #NuEştiSingurPeLume, devenind membri în grupul NU ESTI SINGUR PE LUME 

şi daţi mai departe orice informaţie care vi se pare utilă!

Distribuiți vă rog
Sinuciderea nu te scapă de tine însuți! Nu te minți!

Sanatate mintala

Sinuciderea nu te scapă de tine însuți! Nu te minți!

Distribuiți vă rog

Nu cred că a scăpat vreun exemplar de rasă umană până acum, fără să se fi gândit o dată măcar la CUM AR FI DACĂ… N-AR MAI FI?!

Nu cred în omul perfect, care nu are niciodată dureri care strigă, ori răni sângerânde. Nu cred nici în vindecări miraculoase de boli sufletești cărora nu le putem da diagnostice…

Cred cu tărie însă în OM și în Dumnezeu. Și cum mai cred și că el, omul, nu a apărut pe lume printr-un ”bang!” excepțional (pentru că nu cred că haosul poate crea UMANITATEA, sentimentele, emoțiile, și nici maimuța nu cred că s-a transformat în om, căci altfel  era necesar ca toate maimuțele să evolueze în noi, deci ar fi trebuit să dispară!), ci a fost creat de Cineva care întruchipează perfecțiunea, sunt azi convinsă că tot el, OMUL, este responsabil pentru alegerile pe care le face în viața sa.

Ce nu știu însă, și probabil să în viața aceasta nu voi afla, este DE CE suferim? De ce ne mor oamenii dragi, de ce sunt atâtea dezastre?

Și aceste de ce-uri cred că sunt pe buzele tuturor. Și crează adevărate revolte în inimile noastre. Care, la rândul lor, crează disperare. Și din disperarea asta, ajungem să ne dorim să nu mai dorim. Viața. Nu mai găsim motive, nu mai găsim putere, nu mai găsim soluții să ne ridicăm.

Și cred că e specific nouă, oamenilor, să ne doară surd. Să ne fie dor până la sânge, să iubim până la ură, să trăim uneori dincolo de cât credem că ne-a fost dat, și mai ales, să ȘTIM că nu primim mai mult decât putem să ducem.

Când vine gândul de ducă pentru totdeauna în lumea în care nu știm ce e…

Gândurile ne duc de multe ori în lumi in care credem ca ne-om amorți simțurile. Și om fi mai bine ca aici. Lângă cei ce-au plecat, fără voia noastră, dincolo. Dar gândurile astea ale noastre ne mint. Niciunde nu ne va fi mai bine atâta timp cât nu ne vindecăm de noi înșine. Luăm durerile cu noi dincolo de granița dintre Viață și Moarte! Acolo nu ni le va mai putea vindeca nimeni.

Plecăm acolo cu ce-am devenit aici…

Îți scriu ție, om care simți că nu mai poți trăi, și te rog fierbinte, rămâi! Rămâi aici până te vindeci de tine însuți, apoi, dacă, vindecat, încă mai simți că trebuie să pleci, pune-ți piciorul pe marginea prăpastiei și așteaptă acolo până la următoarea ședință de terapie cu tine însuți!

Am citit cartea lui Daniel Popescu, bărbatul căruia soția i-a fost răpusă de cancer, la scurtă vreme de la căsătorie, și am simțit că eu nu mai am dreptul să mă plâng niciodată pentru nimic. Pentru că dacă el nu a ales moartea, eu nu am efectiv dreptul să pronunț nici în glumă un astfel de destin pe care să mi-l urzesc singură.

Da, în lume este nedreptate. Este și nimeni nu o poate nega, și nici îndulci. Și nici ocoli. Dar în aceeași lume, noi suntem ființele cele mai capabile să dăm viață, și să NE-o continuăm.

Dragul meu cititor, moartea nu rezolvă ecuația identității noastre. Dacă aici ne e imposibil, și acolo ne va fi la fel. Pentru că indiferent unde ai fi, nu ai cum să scapi de tine însuți! Când alegi singur să comiți actul final, nu te duci într-o lume mai bună. Și chiar de-ai face-o, tot cu tine ar trebui să trăiești. Și cine îți garantează că vei fi mai liniștit acolo?

Te încurajez să parcurgi următorii pași, atunci când simți că nu mai poți:

Viața înseamnă dragoste, și dragostea nu va muri niciodată!

 

  1. Plângi, strigă la Dumnezeu, revoltă-te! Nu ține nimic în tine, pentru a da bine în fața lumii! Măștile pe care ni le punem de teama de a nu fi judecați ne slăbesc puterile și ne fac să ne simțim nedemni. Nimeni nu trăiește bine mințind la infinit…. Cel puțin mințind…

2. Discută urgent cu cineva! Chiar dacă doar a fost o fulgerare de gând, verbalizeaz-o! Spune unei persoane de încredere despre durerea ta și ideile care îți vin în minte, și roag-o să stea cu tine câteva ore/zile. Dacă, deși ai strigat și ai cerut ajutor, încă mai sunt pregnante gândurile, sau, mai rău, se adâncesc,

3. Mergi la un specialist! Că e psihoterapeut sau psihiatru, nu are importanță! Amândoi te vor putea îndruma spre cea mai bună soluție! Dacă ajungi la unul din ei NU EȘTI NEBUN, ci ai nevoie de o susținere de specialitate! Toți avem nevoie la un moment dat de un specialist! Doar că noi nu vedem că medicul cardiolog e la fel ca psihiatrul. Vedem numai etichetele pe care lumea ni le pune dacă ajungem în cabinetul ”ăluia care tratează nebunii”. Am creat grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME pentru a ne sprijini unii pe alții în momente dificile, poți veni și tu alături de oameni care, la fel ca și tine, întreabă DE CE și suferă. Dar vor să creadă că durerea de acum NU E definitivă și totul are o rezolvare!

Dragul meu, nimeni nu va putea vreodată să îți ia durerea pe care o simți. Toți ne luptăm până la sânge cu suferința și nedreptatea unei lumi în care etichetele sunt mai importante ca produsul ascuns sub ele, dar nimeni și nimic nu valorează mai mult decât tine! Singura soluție de a scăpa de durere nu este moartea, ci VINDECAREA. Și vindecarea aduce liniște, pace și iubire de sine și de lume!

Dacă ți-a fost util acest articol, ajută printr-un Share ca și alții să îl citească,  urmărește pagina Învață. Crede.Iubeste și  canalul meu de youtube AICI.

sursă foto: Google

Distribuiți vă rog
Ce să faci când copilul te acuză  că nu îl iubești?

Copii tipici

Ce să faci când copilul te acuză  că nu îl iubești?

Distribuiți vă rog

Să fii psihoterapeut la Touched Romania este cea mai mare binecuvântare. Asociația susține mamele care au fost supuse abuzului, din partea partenerilor lor, și ajută la (re)cladirea stimei de sine si a siguranței acestora și a copiilor.

Din sesiunea de azi, cu E, 12 ani:

Mi se pare cel mai josnic lucru să mă lovească (colegii lui) atunci când au în spate 10 băieți, și eu sunt singur. M-am schimbat mult. Dacă te luai de mine înainte să încep terapia, te injuram și protestam urât. Acum îi întreb frumos: „Vrei bătaie?” și dacă spun Da, le răspund: „La revedere!” Și plec. Am învățat că trebuie să nu renunț la valorile mele.

Dar da, o critic pe mama pt ca nu îi pasă e mine. Nu îi bate pe cei care îmi fac rău.

Ce înseamnă pt tine când mama nu îi bate?
Asta înseamnă că nu mă apără. Cum să vorbești frumos cu băieții care l-au bătut pe fi-tu, apoi să susții că îți iubești băiatul?

Dragi mamici care ați plecat din relații abuzive, copiii voștri înțeleg normalitatea în funcție de ce au trăit în familie: dacă acasă vedeau bătaie când cineva nu era de acord cu celălat, vor crede că așa se rezolvă lucrurile: protestînd. Răzbunandu-te. Fiind agresiv fizic si/sau verbal.

Căutați să aflati și să înțelegeți care sunt sentimentele (de obicei, sub agresivitate se ascund teama de abandon, nesiguranța, rușinea) din spatele comportamentului său.

Revolta lui nu înseamnă că nu vă iubește, ci că îi este teamă să nu mai treacă prin ce a trecut. Sau să nu vă recăsătoriți cu alt bărbat abuziv. Sau că are nevoie să îl ajutați să facă față trăirilor lui fluctuante.

Ce să nu faci?

1. Nu îl acuza că din cauza lui ai îndurat umilințele tatălui său
2. Nu îl compara cu tata când își iese din fire
3. Nu îl lovi.
4. Nu îi da de ales: ori faci ca mine, ori du-te la tata!
5. Nu pune pe umerii lui povara greutăților tale prezente: după ce că am îndurat atâtea de la el, acum tu așa mă răsplăteșt?
6. Nu îi întoarce comportamentul: când te jigneste, nu-l jigni înapoi.

Apelează la un specialist când ajungi în impas. Amândoi sunteți răniți și speriați. Aveți nevoie de siguranță!

Ce să faci când copilul te acuză  că nu îl iubești?

1. Taci si ascultă. Nu te grăbi să îl contrazici, validează-i sentimentele: „Mami, îmi dau seama că e posibil ca uneori să îți dau senzația asta. Îmi pate rau pentru că suceri. Ai tot dreptul să fii furios când nu te simți iubit de mine. Sunt aici și nu plec de lângă tine.”

2. Întreabă-l ce anume din comportamentul tău îl determină să creadă că nu îl iubești: când simți că nu te iubesc?/ la ce reacții ale mele te simți neiubit?

Copilul tău are nevoie să vadă prin fapte că într-adevăr ești implicată în viața lui, prin faptul că te interesezi de motivele pentru care el înțelege că nu simți iubire pentru el.

3. Validează din nou sentimentele lui, dupa ce ti-a spus ce îi declanșează lui ideea că nu îl iubești: „O, înțeleg. Cand eu fac x, tu înțelegi că nu te iubesc și te infurii. Are sens. Îmi pare rău pentru suferinta ta, și te rog să mă ierți dacă nu reușesc mereu să înțeleg nevoile tale și să le împlinesc.” Observă, mami, că nu îți spun sa adaugi niciun „…dar…” (dar mă enervezi, sunt și eu om, etc). Asta ar însemna să anulezi totce i-ai spus msi devreme.  Copilul are nevoie să știe că îi auzi și validezi fricile, nu explicațiile tale. Până nu se simte în siguranță, și nu va fi sigur că ranai lângă el, orice ar face el, va fi mereu defensiv.

4. Negociați și rezolvați situația tensionată: „Îți mulțumesc pentru că mi-ai împărtășit sentimentele tale. Cum ar fi util pentru tine să mă comport cu tine, astfel încât să te simți iubit și în siguranță?” Asta nu înseamnă să fii de acord cu orice spune el. De ex. Dacă îți cere să îi lovești pe cei care îi fac lui rău, nu este o idee Bună să îi împlinești dorința, pentru a-i dovedi că îl iubești. Adu-ți aminte că este un copil, și are nevoie să fii un modelpentru el. Un model de demnitate, integritate și dragoste. În acest caz, îi poți spune așa: „Da, știu că e nedrept cum s-au comportat cu tine și că simți nevoia să sufere și ei ca tine. E normal să fii furios și să simți nevoia să faci rau. Și eu sunt furioasă pe ei și m-aș duce să îi confrunt cu răutate, pentru că la durere, toți avem gânduri de răzbunare. Dar pentru familia noastră este important să păstrăm valorile de integritate, prin urmare nu răspundem la rău cu rău, ci înfruntăm fără agresivitate acel coleg. Hai să ne gândim împreună cum i-am putea răspunde, astfel încât să nu ne pierdem demnitatea.” Dacă el nu știe să îți răspundă, sai continuă cu răzbunarea, poți să vii tu cu o soluție, dar fără să sune ca și o comandă. (Nu uita că a fost supus abuzurilor de către tata, și nu mai suportă ca cineva să îi spună ce să facă.)
De ex. Îi poți spune: „Cum ți se pare ideea de a-i spune că nu te mai joci cu el/ mai poți fi prietenul lui, pentru că tu nu accepți agresivitatea?”

Mami, ține minte că al tău copil are o furie permanentă din cauza mediului ostil în care a trăit, furie pe care nu știe cum să și-o controleze sau redirectioneze! 

Te incurajez ca de asemenea, să te joci cu el jocuri de competiție sai corp la corp: bătaie cu perne, de-a polițiștii, etc, care să îi dea posibilitatea să își descarce furia. Nu îți fie teamă că așa o să lovească. Dacă se joacă într-un mediu sigur, e mult mai puțin probabil să lovească în alte medii.

Fii acolo pentru el, și vei primi răsplata pentru răbdarea ta: un copil care va învăța că valorile sunt mai presus de emoții.

Dacă ți-a fost util acest articol, ajută printr-un Share ca și alți părinți să îl citească, și urmărește și adaugă un LIKE pe pagina Învață. Crede.Iubeste! De asemenea, poți urmări canalul meu de youtube AICI.

Distribuiți vă rog
7 semne care pot dezvălui o stima de sine scăzută

Sanatate mintala

7 semne care pot dezvălui o stima de sine scăzută

Distribuiți vă rog

Există o serie de aspecte ale caracterului și personalității noastre care fac din noi ceea ce suntem și ne ajută să fim persoane mai bune sau, din contră, mai puțin bune.

Chiar dacă e un lucru la care nu ne gândim în mod obișnuit, a avea o stimă de sine corectă, la justa ei valoare, este foarte important pentru propria stare de bine. Când aveți o stimă de sine redusă, suferiți și inconștient faceți ca și anturajul vostru să sufere. E ca și cum ați fi paralizat emoțional. Vă este in mod constant frică de ceea ce oamenii vor spune despre voi, despre acțiunile voastre. In plus, nu aveți deloc încredere in voi. Sunteți frustrat și mereu în incertitudine.

Ce e și mai rău, este că ignorați complet acest lucru. Adică în realitate aveți o stimă de sine redusă dar de fapt credeți contrariul. Atunci, cum putem ști dacă avem o stimă de sine la justa ei valoare?

Iată 7 semne (metode) care vă permit să aflați acest lucru și să găsiți o soluție. Analizând acest aspect al psihiclui dumneavoastră și lucrând aspra lui vă veți putea cunoaște mai bine și implicit ameliora stima de sine.

  1. Vă cereți scuze tot timpul

 

A-și recunoaște sau a admite propriile greșeli este o calitate foarte apreciabliă, aceasta permițând evitarea problemelor, resentimentelor sau neînțelegerilor. Dar in același timp nu trebuie să luăm totul asupra noastră. Nu totul e din vina noastră. Faptul de a vă cere scuze mereu arată că nu vă  stimați suficient și că luați chiar și greșelile altora asupra voastră.

Asumați-vă responsabilitățile doar pentru ceea ce ați facut, cu fruntea sus, și dacă e nevoie cereți-vă iertare. Dar lăsați-i pe ceilalți să-și asume și ei responsabilitățile pentru faptele lor.

Chiar dacă d-voastră sunteți cel ofensat, aveți tendința să vă scuzați crezând că e din vina voastră că cealaltă persoană a acționat așa. Lăsați-i pe fiecare să-și poarte propria cruce iar voi concentrați-vă doar pe a voastră.

2. Luarea deciziilor nu e punctul vostru forte

 

Nu reușiți să luați singuri decizii. Aveți nevoie mereu de o părere din exterior. E drept că avem uneori nevoie de părerea celor din jur, dar dacă aveți nevoie de aceasta pentru lucruri nesemnificative (ca de exemplu alegerea unui fel de mâncare la restaurant) asta nu e normal. Vă îndoiți constant și vă întrebați ce se întâmplă dacă faceți o alegere sau alta.

Nu e vorba de alegere bună sau rea, e vorba doar de alegere. Deci, faceți alegerea voi înșivă. Nu aveți nevoie de nimeni altcineva pentru asta.

Acest aspect ne conduce la următorul punct: cum primiți criticile care vă sunt adresate?

 

3. Luați mereu criticile la persoana întâi

 

Vi se vor face critici pentru a vă permite să vă ameliorați,  atât la locul de muncă cât și în viața de toate zilele. Va trebui să le acceptați și să încercați să  vă ameliorați. Dar dacă luați toate criticile ca pe atacuri personale, nu veți ajunge departe. Ceilalți oameni nu sunt împotriva voastră, își dau și ei pur și simplu cu părerea.

Dacă puneți totul la inimă și reacționați excesiv la fiecare critică, dacă izbucniți în plâns, dacă strigați sau vă înfuriați,  înseamnă că nu aveți nici o stimă pentru voi înșivă.

 

4. Imediat ce un lucru devine dificil, îl abandonați

 

Nu prea vă place să vă bateți. Aveți impresia că oricum nu faceți nimic grozav, nimic bun, aveți impresia că oricum nu o să reușiți, deci cel mai bun lucru ar fi să nu mai faceți nimic. In consecință nici nu reușiți să știți exact ceea ce vreți. Vă simțiți prea slab ca să reușiți. De fapt nu sunteți slab, aveți doar o foarte proastă stimă de sine.

 

5. Nu reușiți să trăiți in prezent

 

Trecutul a fost, viitorul va fi, doar prezentul este. Voi vă gândiți constant la trecut, regretând erorile pe care le-ați făcut. Apoi, vă gândiți la viitor cu teamă pentru greșelile pe care le-ați putea face, cu frica de a fi rănit sau de a răni pe altcineva.

Dar în toate astea, uitați prezentul.

Nu putem ști niciodată ce va fi. Voi, în mintea d-voastră aveți o idee precisă de ceea ce se va întâmpla, și in general nu e niciodată pozitiv.

Mai bine trăiți prezentul, pentru că e singurul real.

 

6. Aveți mereu tendința să citiți printre rânduri

 

Fiecare frază pe care cineva o pronunță, pentru voi are un alt sens. Aveți impresia că oamenii vi se adresează utilizând un fel de cod. Sunteți plini de incertitudini și vedeți mereu un sens ascuns în spatele fiecărui cuvânt. Interpretați totul și căutați sensul ascuns al unei fraze banale sau al unei simple glume făcute la adresa d-voastră.

Aveți incertitudini asupra propriei persoane și încercați mereu să știți ce cred ceilalți despre voi. Aceste incertitdini devin predomionante în gândirea voastră și astfel aveți tendința să dați interpretări greșite lucrurilor ce vi se intâmplă. Vă transcrieți chiar și propriile idei și gânduri prin vorbele altor persoane. Totul se petrece în mintea voastră, de fapt. Dar ideile voastre negative devin din ce în ce mai puternice.

 

 7. Faceți mereu comparație între voi și ceilalți

 

Practic, nu aveți o personalitate bine definită. Pentru a ști cine sunteți sau ce valoare aveți, vă comparați mereu cu ceilalți. Indiferent că ar fi fratele vostru, colegul sau prietenul vostru, vă comparați mereu cu ei pentru a ajunge inevitabil la concluzia că ei sunt mai buni ca voi. Vă judecați foarte aspru, spunându-vă că in comparație cu X sau cu Y sunteți un nimeni. De cele mai multe ori nu stiți nici măcar cum să acceptați un compliment. De exemplu, când cineva vă spune că aratați bine, aveți tendința să credeți că o spune în glumă sau de complezență.

Stiți să recunoașteți calitățile altora dar nu și pe ale voastre. Din păcate acționând în acest fel, veți constata că oamenii se îndepărtează de voi. Ceea ce vă întărește credința că nu valorați nimic. Nu e adevărat. Adevărul e doar că aveți o stimă de sine foarte redusă.

 

Nu aveți cum să trăiți fericiți dacă aveți o stimă de sine scăzută. Cu timpul, stările de continuă autodepreciere vă vor costa inclusiv relațiile cu prietenii sau cu membrii familiei, care se vor întrista sau se vor sătura să vă audă mereu plângându-vă de voi înșivă. În consecință, vă puteți adânci într-o stare de tristețe cronică, de izolare sau chiar de depresie.

Dacă vă recunoașteți în descrierea de mai sus, ar fi cazul să faceți ceva în acest sens, pentru o viață fericită și împlinită, în care să aveți curajul să fiți voi înșivă, să vă exprimați liber, fără să va fie teamă de efectul pe care îl produceți. În felul acesta nu numai că veți fi incomparabil mai fericiți, dar veți da un exemplu  frumos și sănătos anturajului vostru și mai ales -în cazul celor ce sunt părinți- copiiilor voștri.

Ariana Simon, Traducere și adaptare din franceză, sursa: www.positivia.fr 

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește și te poți abona la canalul meu de Youtube, AICI.

 

 

 

 

 

 

 

Distribuiți vă rog
Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Oameni cu aripi

Scrisoare către Specialiști. Din dragoste, către cei ce vindecă și SE vindecă

Distribuiți vă rog

Drag specialist în sănătate,

Fie că ești medic, psiholog, psihoterapeut sau kinetoterapeut, etc, aș vrea să știi că ești valoros. Mult mai valoros decât îți permiți uneori să crezi și decât ești de multe ori considerat.

Valoarea ta nu este dată de vârsta pe care o ai, de starea ta civilă, de numărul de copii pe care îi ai, sau nu-i ai, de tonele de diplome pe care le-ai strâns.

Ești valoros prin dedicarea și dragostea pe care le ai pentru oameni. 

Ești valoros pentru puterea pe care o ai, pentru răbdarea și riscurile pe care ți le asumi pentru a vindeca.

Ești valoros pentru că nu ai renunțat la meseria ta, deși de multe ori ai renunțat la tine însuți, să ți-o poți practica. să poți salva.

Aș vrea să-ți amintești mai des că și tu ai tot o singură viață de trăit, ca orice pacient al tău, și ai nevoie să fii, la rândul tău, periodic, pacient. Să ai grijă de sănătatea ta, cum ai de a altora.

Aș vrea să  nu uiți că și pentru tine ziua are tot 24 de ore și că atunci când ai primit har de la Dumnezeu, l-ai primit să îl folosești pentru a face lumea mai bună. Pentru a salva oameni care să salveze, la rândul lor, alți oameni.

Aș vrea apoi să știi și că ai aceleași drepturi și aceleași obligații ca pacienții tăi.

Că ai nevoi de împlinit. Pentru inima ta, zic. Așa, ca mulțumire că încă bate. Și că iubește.

Și mai e ceva ce aș vrea să nu uiți niciodată: că omul din fața ta nu e de judecat. Că e tânăr sau bătrân, cu 3 clase sau cu 30, dependent ori independent.

Aș vrea mult să nu-l iei peste picior și să crezi că în locul lui ai putea fi și tu. Oricând.

Îmi permit să te rog să ai grijă ce scrii pe rețelele tale de socializare. Cum te adresezi și de ce. Aș vrea să îți demonstrezi integritatea și în afara cabinetului tău, și să nu te comporți ca și când toate ți s-ar cuveni, sau ca și când tu ai fi totul, și ceilalți, nimicul.

Te rog mult să nu uiți să mulțumești fiecărui pacient în parte pentru încrederea lui, pentru răbdarea lui și pentru remunerația lui.

Să nu uiți să faci, atât cât poți, și binefacere. Să dai și tu puțin celor ce n-au…

Aș vrea să îți începi dimineața cu mâinile-rugăciune și să închei ziua cu zbateri de pleoape printre care vezi cerul și Îl auzi pe Dumnezeu cum îți strigă blând:

– Nu te-am creat specialist, te-am creat OM. Nu ești cu nimic mai presus decât cei care vin la tine pentru salvare. Și adu-ți mereu aminte că fără Mine nu poți face nimic.

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Distribuiți vă rog
Ție cine ți-a schimbat traiectoria vieții pentru totdeauna?

Oameni cu aripi

Ție cine ți-a schimbat traiectoria vieții pentru totdeauna?

Distribuiți vă rog

Mă confrunt adesea cu furia. Ca femeie, ca terapeut, ca și copil adult al părinților mei, ca prietenă, clientă a unui terapeut, cetățean al Romaniei, și alte roluri pe care le dețin.

Mă confrunt cu furia, care e de fapt o emoție naturală și necesară creșterii și dezvoltării emoționale, dar pe care noi o vedem ca pe ceva negativ, ce nu avem voie să simțim. (Ce este greșit nu e furia în sine, ci un comportament disfuncțional pe care îl adoptăm din furie! Dar despre asta, într-un articol viitor!) De multe ori am fost furioasă de fapt pe mine și pe Dumnezeu. Încă mă lupt cu furia asta, chiar dacă viața mea s-a schimbat în bine în ultimii 4 ani.

 

Mulțumind, vei fi vindecat!

 

Decid să încep pe blog o serie de mesaje de mulțumire adresate celor care au pus cărămizi la propria mea vindecare, încurajandu-te și pe tine, suflet care mă citești, să mulțumești celor care ți-au fost alături pe drumul vindecării.

Am, de asemenea, și 3 cărți cadou, PUNE ULTIMA PIESĂ, pe care le ofer celor ce lasă un comentariu aici, pe blog, în care mulțumesc celor au ajutat la devenirea lor. (tăguindu-i, dacă au cont de Facebook)

Încep azi seria mulțumirilor cu persoana care a pus prima piatră la construirea transformării mele în persoana care sunt astăzi: Ben Mogoș, pastorul bisericii AGAPIA, din București.

Am ales să încep cu el pentru că dintr-o mulțumire a lui am luat decizia de a pune punct unei relații toxice în care eram atunci implicată. Punct care a adus după el multe virgule, și o viață în care azi găsesc împlinire, binecuvântări și bucurii.

„Mulțumesc, Doamne, pentru NU!” era subiectul predicii lui dintr-o duminică de vară. Cuvintele pe care le-a spus Ben atunci au lovit în mine ca un pumnal. Și prima mea reacție a fost furia. Îmi venea să-i strig în față: „Cine ești tu, să spui că Dumnezeu știe mai bine decât mine că o anumită cerință a mea nu e de împlinit, pentru că mi-ar aduce mai mult rău?”

M-am înfuriat pentru că mi se părea că vorbește în necunoștință de cauză, că e ușor pentru un om care are acasă o soție și un copil iubitori, să mă învețe pe mine să accept Nu-ul unui Dumnezeu care susține că mă iubește, dar nu-mi dă ce (cred că) am nevoie să supraviețuiesc.

M-am înfuriat apoi pe mine pentru furia față de Beni: „Cum îți permiți să te înfurii pe un om pus de Dumnezeu să învețe oamenii?” Plângeam fără să mă pot opri, lângă bărbatul care crezusem că îmi fusese dat de Dumnezeu să îmi fie alături toată viața. El îmi reproșa nervos în timpul acela că îl fac de râs cu plânsul meu de femeie care vrea să impresioneze biserica.

Plângeam de furie de fapt. De furie pe mine si pe pastorul care îmi cerea de fapt să fiu mulțumitoare pentru că Dumnezeu nu e de acord cu mine. Nu îmi dă înapoi iubirea celui care jurase că nu mă va părăsi niciodată…

Când, în timpul predicii, Ben a citat cuvintele unuia din cei mai de ajutor autori pe care îi citesc, C. Swindoll, am simțit că furia mea se transformă în înțelegere și iertare:

„E ușor pt noi să cântăm cum ce ne dă Tatăl ne arată dragostea Sa. Dar provocarea este să cântăm despre cum lucrurile pe care ni le ia ne arată dragostea Lui. De multe ori ne gândim la dragoste ca la ceva ce implică dăruire, și așa e, dar deseori deagostea implică a lua ceva celui iubit. Parte din exprimarea dragostei lui Dumnezeu pentru noi implică luarea acelor lucruri care nu ar cultiva planul Său de sfințenie pentru noi.”

Era pentru prima dată în viața mea când înțelegeam că NU-ul cuiva nu este egal cu distrugerea mea, ci poate avea ca și consecință schimbarea în bine a traiectoriei vieții mele.

Era prima dată când înțelegeam că propria-mi mamă mi-a vrut binele atunci când mi-a spus ferm: „Nu ieși din casă să pleci la omul care te-a adus in stadiul în care să mănânci cu lingurița, lovindu-te până te-a lăsat aproape inconștienta. Dacă pentru a nu pleca din casă trebuie să te leg de calorifer, asta voi face. Eu știu mai bine decât tine că îți poate distruge viața mai rău decât a făcut-o deja!”

A fost prima dată când am realizat că mama mi-a salvat viața spunând NU cererii mele de a ma lăsa să mă întorc, din frică, la abuzator. Dumnezeu să facă oare la fel? Să mă iubească oare atât de mult, ca ea?

Mă uitam la Ben Mogoș și îl vedeam în ceață. Lacrimile curgeau mereu și mereu, și din furie, am ajuns să simt nevoia să îl rog să mă îmbrățișeze cum își îmbrățișează copilul și să se roage si pentru mine cum se roagă pentru fiul lui. Pentru că eu nu aveam un tată care să se așeze pe genunchi și să ceară protecție peste viața mea.

Mă uitam la pastorul acela și mă întrebam de ce mie Dumnezeu nu mi-a dat un tată așa, care să mă învețe ce își învață acest om familia. Cu ce am greșit eu, să merit indiferența celorlalți? Unde e vina mea și cum puteam să mi-o răscumpăr? Și cui să cer iertare pentru alegerile pe care le făcusem?

Nu e ușor să te ierți. Nu e ușor nici să-ți ceri iertare, dar mai ales nu e ușor să accepți că uneori un NU înseamnă un DA pentru ieșirea ta din iad.

„Mulțumesc, Doamne, pentru NU!”, a devenit laitmotivul vieții mele. M-am întors acasă, de mână cu cel pe care îl ceream înapoi de la Dumnezeu, și pentru prima dată am simțit că nu era ceea ce aveam nevoie. Nu pentru că el era un om rău, ci pentru că amândoi aveam de învățat singuri lecțiile smereniei, ale iertării de sine si iertării altora, și mai ales ale iubirii de Dumnezeu.

Am plecat dintr-o relație toxică mulțumind omului Beni Mogoș pentru că fără să știe, a schimbat traseul vieții mele, în bine, pentru totdeauna.

Nu am avut curajul să îl rog să mă îmbrățișeze ca pe copilul lui, nici să se roage pentru mine, nici să mă ajute să renunț la omul din stânga mea. Sunt sigură că m-ar fi ajutat dacă ar fi știut zbaterea mea. Dar am ales să mă descurc cum pot. Aflasem însă că răspunsul era: NU! PENTRU CĂ EU, DUMNEZEU, ȘTIU MAI BINE DECÂT TINE CE AI NEVOIE, ȘI ALĂTURI DE CINE POȚI SĂ TE VINDECI DE NEIUBIRE.

Și aveam să aflu că „Mulțumesc, Doamne, pentru NU!”, îmi va da curajul să spun lumii întregi că sfârșitul unui drum nu înseamnă moarte, ci moartea celui ce ai fost, pentru a învia cel ce ai fost creat să devii!

Povestea drumului meu o scriu chiar acum într-o carte mărturie, dar înainte de a vă invita la lansarea ei, simt că e necesar să vă spun cum a început drumul ăsta, căruia omul Beni Mogoș i-a pus prima aripă.

Am găsit în acest om modelul unui tată pe care mi l-am dorit toată viața mea, al unui bărbat responsabil, pe care nu l-am ales niciodată, și care nu credeam că există (pentru că atunci când mănânci numai fructe acre, necoapte, și crezi că sunt de fapt coapte, e greu să înțelegi că maturitatea înseamnă dulceață!)și al unui om care arată smerenia, deși ar avea atâtea motive să ne privească de sus.

RĂSPUNSUL CARE DUCE LA VINDECARE VINE UNEORI PE NEPREGĂTITE

Am scris acest articol pentru ca tu, suflet care cauți vindecarea, să vezi că se poate ieși din coșmar! Să vezi că răspunsurile la frământările tale pot veni de la oameni de la care nu le ceri direct și nici nu te aștepți, și în momente în care nu ai fi crezut vreodată.

Am scris pentru ca tu să ai credința că poți găsi modele de viață în alți oameni decât cei din familia ta, din anturajul tău, din sufletul tău. Le poți găsi în oameni care nu te cunosc personal și pe care poate nu îi vei vedea niciodată personal. Dar îți pot deschide ochii pentru a vedea rețeta vindecării.

Nu vreau să înțelegi că omul care mie mi-a schimbat traiectoria vieții este perfect, sau că eu sunt un model de urmat. Și el are neajunsurile lui, ca și mine și ca tine. El este însă un om care a ales să împărtășească altora ceea ce a învățat, și eu sunt o dovadă că se poate trăi după o traumă. Sunt o dovadă, nu un model!

Mulțumesc, Beni Mogoș, pentru că în acea zi ai ales acel mesaj! Știu că nu a fost ales întâmplător, pentru că Dumnezeu știa clar cine avea atunci cea mai mare nevoie să îl audă: EU!

Și mai știu foarte sigur că mulțumirea în încercare și suferință este cea mai bună modalitate de a te vindeca pe tine însuți de neiubire și de neiertare de sine și de viață.

Mulțumesc, Ben, pentru că, deși mă lupt cu lipsa curajului de a-ți cere ajutor atunci când simt că nu mai e nici o cale de scăpare, deschiderea pe care o ai față de oameni mă ajută să cred că voi câștiga războiul cu mine însămi!

Iar ție, suflet care citești, îți mulțumesc pentru că vei strânge în inima ta speranța că un NU azi, poate însemna un DA devenirii, mâine.

Nu uita, lasă aici un comentariu cu mulțumirea către persoana căreia îi ești recunoscător, și participă la concursul prin care poți câștiga o carte PUNE ULTIMA PIESĂ!

Distribuiți vă rog
Assign a menu in the Right Menu options.