Artistii lumii

Am fost Acolo

Distribuiți vă rog

Am fost Acolo

–   în amintirea lui Doru Davidovici –

 

Am fost Acolo să blestem Pământul

Care mi-a strivit călcâiele în verile însângerate

de lacrimi,

Am fost Acolo să aprind lumânarea veşniciei mele

Pe care am pierdut-o când am îndrăznit să sper la Infinit;

 

Am fost Acolo să cutreier altarele veciei

Într-o secundă în care secolele s-au spart între ele,

Am fost Acolo să-mi închin tăria

De a desluşi neînţelesul vieţii mele;

 

Am fost Acolo să ating nemurirea

Şi să vă arăt că împlinirea se câştigă prin luptă, Că eternitatea îşi sapă mormântul în stâncile cerului;

 

Am coborât de Acolo în braţele primei iubiri

Să vă aduc nemărginirea din ochii timpului,

Am rămas Acolo

Să vă arăt că Victoria se scrie întotdeauna cu V mare!

(22 aprilie 2008)

¤ Dacă vrei să scrii pe acest site, aştept un e-mail la adresa: psihoterapeut.monica@gmail.com

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube, AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Assign a menu in the Right Menu options.