Artistii lumii

Despre FOLK, mama, si femeie, cu Tica Lumanare: „Imi este greu sa vb despre mama mea, astazi, cand nu pot inca accepta faptul ca ea nu mai este…Pentru mine mama a fost totul…copilarie, adolescenta… ea a fost acea care asculta in casa vechile discuri cu Cristian Vasile, tangouri celebre si romante cutremuratoare cantate de Mia Braia sau Ioana Radu…Maria Tanase…”

Distribuiți vă rog

Pentru că am spus în repetate rânduri că pe mine ARTA M-A TRĂIT, şi m-am vindecat prin ea mai abitir decât ar fi făcut-o toate medicamentele psihiatrice la un loc, vă aduc dovezi ale vindecării omenirii, prin tot ce înseamnă suflet, lacrimă, speranţă, luptă şi dor.

Stăm la poveşti cu Tică Lumânare, artistul care strânge mii se inimi la un loc, spre binecuvântare şi iertare, spre pace şi neuitare.

Pentru că „Artiștii lumii” scriu si cântă povesti de viața, scrie-ne, te rog, povestea drumului parcurs de copilul Tică Lumânare, de la copilărie la maturitate. Cine ți-a călăuzit pasii spre artă si de ce te-ai oprit la muzică?

Se pare ca am avut sansa sa locuiesc intr-un cartier plin de copii pasionati de muzica si sport. Imi aduc aminte cu mare placere si chiar nostalgie, ca o zi de-a noastra in cartier arata cam asa: in timpul saptamanii – scoala, teme, jocuri sau baschet (fotbal) si cantat la chitara.

In weekend – plimbari, baschet (pana la lasarea serii, deseori la lumina becurilor), cantat la chitara pana la 12-1 noaptea…cu alte cuvinte si frumos si sanatos…In acest context, copil fiind, am fost fermecat de tot ce era in jurul meu si mai ales de cantecele cantate la chitara de prietenii din cartier sau veniti din alte cartiere, pe care-i priveam si-i ascultam cu o sete nepotolita, visand ca, si eu, candva, sa cant alaturi de ei si mai mult, sus pe o scena in lumina reflectoarelor…

Visul meu a inceput sa prinda contur dupa aniversarea de 18 ani, cand mama mi-a cumparat o chitara second hand de la vecinul meu. De-abia atunci am avut posibilitatea sa pot repeta in casa tot ceea ce reuseam sa prind si sa tin minte din ce vedeam afara…A doua etapa si cea care m-a indreptat spre muzica folk, a fost venirea pe stadionul din Giurgiu, in 1984, a Cenaclului Flacara, unde am fost cu mare parte din gasca …atunci a intrat in mine “virusul” Cenaclului Flacara, odata cu muzica folk… si s-a dezvoltat in timp, dar sigur…

In scoala (scoala nr.6 Giurgiu, azi Savin Popescu), eram un copil sters, neinteresant, timid si rusinos, fiindu-mi rusine sa intru in relatie cu o fata, tot timpul de teama de a nu cadea in ridicol, stare care s-a perpetuat chiar si in anii de liceu (Industrial nr.2, azi Tudor Vianu).

La chefurile, destul de frecvente in adolescenta mea, sau in rarele ocazii cand mergeram la o discoteca, preferam sa stau intr-un colt si sa privesc cum ceilalti se distreaza, avand avantajul umbrei, din care observam totul….oameni, comportamente, reactii, stiluri…tot ceea ce mintea mea putea observa si inmagazina. Asa s-a dezvoltat in mine si pasiunea pentru psihologie…

Eram o familie modesta cu un singur salariu si 6 guri de hranit, din care 4 copii la scoala cu toate cele necesare. Niciodata nu am putut intelege cum reusea, sarmana maicutza mea, sa faca in asa fel incat, dintr-un singur salariu si ce mileuri de laset reusea sa mai faca si sa vanda pe niste preturi de nimic, sa ne tina pe toti in scoala si sa nu ne lipseasca nimic… chiar si banutii de pachet la liceu, mai ales ca inca de cand eram in clasa a 10-a, sora-mea mai mare a plecat la facultate, unde erau cheltuieli de chirie, transport, mancare si bani de buzunar…

Ca o paranteza, de aceea nu am inteles nici de ce sora-mea, a fost singura dintre noi care nu a vrut sa o vada pe mama atunci cand am aflat ca mai are doar 3 saptamani de trait!!! Dupa liceu am avut mai multe incercari catre invatamantul superior, dar niciodata, insa, nu am reusit sa ma pun pe invatat, multumindu-ma, asa cum eram obisnuit, cu ceea ce prindeam in clasa la ore, principala mea preocupare fiind muzica, sportul (in 1991 am luat centura neagra in Karate Shotokan, dupa ce devenisem sempai la sala de judo, putin jiu-jitsu si aikido) si drumetiile, pasiuni concretizate dupa revolutie in grupul folk Karma si Clubul turistic Amurg (1992), cu care m-am lansat in adevaratul sens al cuvantului in viata artistica si turistica…

Mult mai tarziu am reusit sa fac un curs de calculatoare si apoi facultatea de psihologie…desi, dupa liceu, visam sa devin ofiter de politie!

Pentru că e încă martie, si fiecare dintre noi asociem această lună cu MAMA, spune-mi ce înseamnă pentru tine ființa care ți-a dat viață si cum te-a ajutat cântecul sa trăiești doliul pierderii acesteia?

Imi este greu sa vb despre mama mea, astazi, cand nu pot inca accepta faptul ca ea nu mai este…Pentru mine mama a fost totul…copilarie, adolescenta… ea a fost acea care asculta in casa vechile discuri cu Cristian Vasile, tangouri celebre si romante cutremuratoare cantate de Mia Braia sau Ioana Radu…Maria Tanase…

Am crescut in muzica si cu muzica si nu orice fel de muzica, cu cea mai buna muzica…datorita mamei mele, o fata simpla de la tara, care si-a depasit conditia… si al carei suflet era atat de mare incat au incaput toti in el, familie, rude, prieteni….chiar si straini…

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Poate ca de aceea muzica a fost cel mai puternic refugiu pentru mine, mai ales ca ea era nelipsita de la concertele mele din Giurgiu, avea chiar si piesa ei preferata, pe care i-o cantam frecvent… cu un nume, parca, predestinat… “Ai plecat”…

Nu mai cred demult in coincidente si ca o dovada in plus, as vrea sa marturisesc ca refrenul acestui cantec, s-a “potrivit” izbiotor si-n acelasi timp tragic, cu ceea ce s-a intamplat… mama mea nu a mai putut vorbi cu noi in ultimele 5 saptamani, cand am adus-o de la Bucuresti acasa la Giurgiu, fiind intr-o semicoma…refrenul cantecului spune…

”Ai plecat fara sa spui niciun cuvant, / Ai plecat ca un ecou purtat de vant, / Visele s-au naruit in urma ta / Si-a ramas din tot numai tristetea grea… Si tot ca in cantec..

“Te-am condus cu pasii grei si rari / Si gandeam ca n-ai sa mai apari…

 

Mi.am condus mama pe ultimul drum cu pasi grei si rari in urma dricului, privind, ca un zombi, corpul ei inert si rece…
 Dezvăluie-ne povestile din spatele cântecelor tale. Cine îți scrie versurile si muzica, si cum alegi subiectul fiecăreia?

Cred ca orice artist adevarat, nu pseudoartist, ascunde in operele sale experiente, clipe, trairi si emotii din viata lui…

Cantecele mele sunt ori scrise de mine si muzica si versuri, ori doar versurile, ori muzica, ori impreuna cu colegi si prieteni…predominant, in ultima perioada, cand am inceput sa cant mai mult singur, piesele imi apartin si muzica si versuri…

Canti adesea cântece patriotice. Ce înseamnă pentru tine România? Ai pleca din țară dacă ai câstiga mult peste cât castigi la noi?

Asa cum spuneam mai sus, un om adevarat este un om iubitor, muncitor si corect.. imi iubesc familia, locurile si tara… bunatatea mea nu este una exagerata, prosteasca, una care sa cada in extrem…in niciun caz. Totul trebuie facut echilibrat, chiar si faptele bune…echilibrul este cel care tine universul … pentru familia mea, oamenii dragi si pentru tara mea sunt capabil sa fac tot ceea ce trebuie sa fac, fara limite…

Nu vreau sa spun mai mult, dar cred ca s-a inteles. Solutia de salvare a acestei tari mancate de corupti fara scrupule si de tradatori, inca de la Decebal incoace, nu va fi niciodata pentru mine plecarea, renuntarea, lasitatea…ci lupta, sub orice forma…prin vorbe, prin cantec sau prin fapta. Nnici aici echilibrul nu este stabilit, legile ori nu sunt, ori nu sunt aplicate…Va aduc aminte o vorba veche care tine tot de echilibru…”situatiile disperate, cer masuri disperate..”

Spune-mi, te rog, povestea cântecului „TARDIVE”.

Mi-as fi dorit ca acest cantec sa fie al meu, macar al nostru, dar nu este. Este al unor buni prieteni, colegi de munte de la scoala miltara de aviatie de la Boboc (Buzau), Buru (Viorel Burnichi)-muzica si Kiru (Comandor Laurentiu Chirita)-versurile, acesta din urma prabusit cu MIG-ul in aceeasi saptamana cu Adrian Paunescu, noiembrie 2010, o saptamana fatidica in care, dupa parerea mea, Romania a pierdut doua varfuri…cel mai bun pilot si cel mai mare poet…

Cum te promovezi tu si cum pot cei interesați de muzica ta, sa te găsească?

Din pacate promovarea este cea mai spinoasa problema a unui artist. Daca mai tinem cont ca trebuie sa mi-o fac si singur, lucrurile se complica si mai mult. De multe ori, nu interesul publicului, sau calitatea artistului este cea definitorie in a umple sala cu spectatori, ci promovarea deficitara sau aproape inexistenta…

De aceea un organizator de evenimente are un rol vital….daca acesta exista si isi face datoria, de-abia atunci putem da vina pe ceilalti de nereusita unui concert…deocamdata cel mai bun si mai accesibil mijloc de promovare este internetul si in special Facebook, dar degeaba postezi fel si fel de lucuri daca oamenii nu stiu sa se uite, daca nu sunt interesati… Deci, pana la urma, cine vrea cu adevarat sa stie de mine, sa ma vada sau sa ma asculte, poate foarte simplu sa intre pe Facebook.

La final, spune-ne un gând pentru femei, si unul pentru bărbații care le au aproape.

Sa nu uite in primul rand ca sunt femei, trebuie sa fie feminine, sensibile, frumoase, sa fie reprezentantele sexului frumos…sa nu invidieze pe cele mai bine si mai frumoase decat ele ori sa le barfeasca, sa le faca rautati, ci sa fie pentru ele un stimulent de a se autodepasi, de a fi si mai frumoase, si mai feminine…iar barbatilor, sa nu uite niciodata ce au langa ei, pentru ca ei singuri au ales!!!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Distribuiți vă rog

Lasă un comentariu

Assign a menu in the Right Menu options.